ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1829/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 02.12.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței anularea, în parte, a deciziei nr. 5794/17.10.2019, emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să calculeze valoarea compensațiilor pentru toate bunurile deținute și abandonate forțat în Bucovina de către autorii săi, și anume: casa cu nr. x din satul Plaiul Cosminului, regiunea Cernauti, casa cu nr. x cu o suprafață utilă de 78 mp și nu doar 74 mp, cum au reținut Comisia Județeană și pârâta ANRP, terasa de 28 mp, șopron de fân în suprafață de 20 mp de scândură acoperit cu șindrilă, bucătărie de vară în suprafață de 16 mp, grădina de 0,26 mp cu 30 de pomi fructiferi - aflată lângă casă și nu 0,22 mp teren arabil extravilan, 0,19 ha teren arabil, 1,9 ha teren arabil și recoltele neculese de pe un hectar de grâu. În drept, art. 8 alin. (5) din Legea nr. 214/2014, Legea nr. 554/2004.

Sentința Tribunalului Timiș Prin sentința civilă nr. 914/20.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiș a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat în parte decizia nr. 5794/17.10.2019 emisă de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să se acorde compensații bănești pentru toate bunurile cuprinse în sentința civilă nr. 632/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018 definitivă prin decizia civilă nr. 200/10.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și decizia civilă nr. 2129/20.10.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A respins în rest cererea de chemare în judecată.

Decizia Curții de Apel Timișoara Prin decizia nr. 278/23.11.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 914/20.05.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș și a admis apelul formulat de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Imobilelor și în consecință a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 914/20.05.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș, în sensul că a respins, în tot, cererea de chemare în judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a învederat următoarele: - Critică "punctul de vedere al instanței de apel care a reținut că reclamantei îi revine exclusiv întreaga vină deoarece nu a fost diligentă și nu a cerut instanței să oblige pârâta A.N.R.P. la majorarea cuantumului despăgubirilor prin modificarea modului de calcul pentru unele bunuri și includerea altora"; - Instanța de apel a apreciat în mod greșit că pârâta, prin Decizia nr. 5794/17.10.2019 a validat Hotărârea nr. 1048/2016, respectând întocmai dispozițiile dispuse de în litigiul anterior, câtă vreme prin decizia civilă nr. 200/2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018 se stabilește în considerente că: "Astfel, prima instanța a apreciat în mod justificat că reclamanta a făcut dovada proprietății bunurilor autorului lor, pentru care solicită despăgubiri prin adeverința de Arhivă nr. 236/21.08.2015 emisă de către Arhiva de Stat Regiunea Cernăuți care, cu referire la arhiva satului Plaiul Cosminului (în prezent satul Molodia) atestă că în perioada 1942-1943 în lista proprietarilor satului se afla B., fiul lui C. care deținea în proprietate 0,19 ha teren arabil și C. care era proprietarul casei de locuit cu nr. x și al suprafeței de 1,19 ha teren arabil"; - Este culpa A.N.R.P. pentru nerespectarea propriilor obligații stabilite anterior cu putere de jucru judecat, cu privire la imobilele ce nu au fost luate în calcul de către pârâtă; - Critică "punctul de vedere al instanței de apel care menționează la fila x că la dosarul administrativ nu se găsește o cerere completatoare a cererii inițiale formulată în baza Legii nr. 290/2003"; apreciază că nu se impunea formularea unei cereri de completare ci erau suficiente înscrisurile depuse care dovedeau deținerea bunurilor de către autorul deposedat, urmând ca autoritățile publice implicate în analizarea și verificarea întregului dosar să le ia în calcul, fiind dovedite ulterior celor din cererea inițială; - Astfel cum a arătat și prin apel, a solicitat instanței recunoașterea dreptului inclusiv cu privire la suprafața de 0,26 teren grădină aflată lângă casă, nefiind vorba despre un bun apărut ulterior, însă Comisia Județeană și ANRP au clasificat această suprafață ca fiind teren intravilan pentru 0,004 ha și diferența de 0,22 ha teren extravilan, ceea ce este incorect, în raport de Adeverința nr. x/2004; - Pe acest aspect referitor la luarea în considerare a diferenței de 0,22 ha teren gradină, susține că nu este vorba de un bun imobil suplimentar cât de o clarificare a regimului juridic al unui bun deja luat în evidență, respectiv de includerea în intravilan și a diferenței de 0,22 ha, având în vedere că însăși Comisia Județeană a inclus deja în intravilan prin hotărâre suprafața de 400 mp din totalul de 0,26 ha; - În ceea ce privește casa nr. 83, arată că la dosarul administrativ s-au aflat documente din care reieșea că autorul său a deținut acest bun și susține că nimic nu interzice obligarea pârâtei la luarea în calcul și a bunurilor suplimentare, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

Apărări formulate în cauză Recursul reclamantei a fost comunicat pârâtei care, în termen legal a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. A arătat, în esență, că în litigiul anterior reclamanta a solicitat doar obligarea A.N.R.P. la validarea hotărârii nr. 1048/2016, nu și recunoașterea dreptului la despăgubiri pentru alte bunuri. Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat de reclamanta A., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat. Faptele relevante ale cauzei, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond arată că prin hotărârea nr. 1048/14.10.2016, Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 290/2003 a propus acordarea către reclamantă, în calitate de moștenitoare a defunctului B., a sumei de 12.364,80 euro pentru bunurile rămase în satul Molodia, jud. Cernăuți; Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin decizia nr. 5227/23.05.2018, a dispus invalidarea în totalitatea a hotărârii Comisiei Județene. Reclamanta A. a formulat contestație, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5227/23.05.2018 și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unei decizii de validare a hotărârii nr. 1048/14.10.2016 emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar prin sentința civilă nr. 632/PI/22.04.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului și recursului, s-a dispus anularea deciziei nr. 5227/23.05.2018 și obligarea ANRP ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a sentinței, să emită decizia de validare a hotărârii nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003. Prin decizia nr. 5794/17.10.2019 Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților a validat hotărârea nr. 1048/14.10.2016, fiind acordate compensații bănești în cuantum de 55.661,38 RON către beneficiarii A., D., E. și F., iar din expunerea cuprinsă în această decizie se poate observa că autoritatea intimată a procedat la acordarea sumei menționate prin transformarea în RON a sumei de 12.364,80 euro. Prin contestația ce face obiectul dosarului de față, reclamanta a susținut că pârâta a emis decizia de validare cu nerespectarea celor statuate, în mod definitiv, de către Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 632/PI/22.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, dar și a dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, prin neincluderea despăgubirilor și pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei județene. Printr-o primă critică de nelegalitate, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că în mod nelegal instanța de apel a admis apelul pârâtei și a respins contestația, cu ignorarea faptului că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiș instanțele au reținut că autorii ei aveau și o parte din bunurile solicitate prin demersul de față: B., fiul lui C., deținea în proprietate 0,19 ha teren arabil și C. era proprietarul casei de locuit cu nr. x și al suprafeței de 1,19 ha teren arabil. Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită. Puterea lucrului judecat nu privește doar dispozitivul, ci și acea parte a considerentelor ce sprijină în mod necesar hotărârea instanței, respectiv acele motive care vin în mod necesar să sprijine, să explice soluția adoptată de instanță, motive în absența cărora hotărârea ar fi incomprehensibilă. Acestea fac corp comun cu dispozitivul, în absența lor soluția fiind neclară, necunoscându-se limitele judecății și nici aspectele tranșate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării discuției asupra lor. Dimpotrivă, nu au putere de lucru judecat celelalte considerente ale instanței, care nu se referă la aspectele tranșate prin dispozitiv și nici nu servesc instanței în mod indirect pentru fundamentarea soluției, așa-numite considerente supraabundente. Acestea nu justifică soluția și ar putea lipsi din conținutul considerentelor, fără ca aceasta să conducă la lipsirea de fundament a hotărârii, pentru că în fapt, ele nu se înscriu în logica firească a soluției. Ele aduc un plus de argumente, colateral însă dezbaterilor din proces, așa încât situându-se practic în afara limitelor judecății, nu fac corp comun cu hotărârea adoptată și nici nu se vor bucura de autoritatea de lucru judecat a dispozitivului hotărârii. Înalta Curte constată că, deși în considerentele hotărârilor din litigiul anterior sunt referiri ale instanțelor și la alte imobile ce au aparținut unora dintre autorii reclamantei, dispozitivul sentinței civile nr. 632/PI/22.04.2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Timiș, obligă ANRP doar să procedeze la validarea hotărârii nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, hotărâre prin care se constatase că reclamanta are dreptul la despăgubiri numai pentru cele acolo menționate (locuința în suprafață de 74 mp și anexe gospodărești, teren intravilan în suprafață de 400 mp și 1,72 ha teren agricol). Or, hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, prin care s-au stabilit și evaluat bunurile indicate prin cererea adresată acestei instituții la data de 7.05.2004, nu a fost contestată de reclamantă. În atare condiții factuale, critica reclamantei potrivit căreia instanța de apel nu a ținut cont de hotărârile pronunțate în litigiul anterior, nu are niciun fundament juridic, având în vedere că autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri se întinde numai cu privire la bunurile cuprinse în hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, iar considerentele care nu sprijină dispozitivul nu au autoritate de lucru judecat. În schimb, prin decizia contestată în prezenta cauză, intimata a procedat întocmai conform dispozitivului sentinței pronunțate la prima judecată și a validat hotărârea comisiei locale de aplicare a legii. Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta pretinde și că trebuia să fie despăgubită de ANRP chiar dacă nu a cerut expres suplimentarea bunurilor, pentru că legea permitea autorității să dea despăgubiri și pentru bunuri necuprinse în hotărârea comisiei. Or, cum s-a arătat, în raport cu dispozitivul sentinței civile nr. 632/PI/22.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, care reprezintă titlu executoriu pentru îndeplinirea obligațiilor, pârâta a emis decizia nr. 5794/17.10.2019 prin care a validat întocmai hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, fiind acordate compensații bănești în cuantum de 55.661,38 RON, ceea ce reprezintă echivalentul în RON al sumei de 12.364,80 Euro, la cursul BNR din ziua emiterii hotărârii de către comisia județeană, fără a mai verifica existența și întinderea dreptului reclamantei la acordarea despăgubirilor. Totodată, se constată că reclamanta nu a solicitat acordarea despăgubirilor pentru aceste noi bunuri decât cu ocazia noului demers judiciar, fără a formula o cerere expresă nici în fața Autorității Naționale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nici în cadrul litigiului anterior. De aceea, Înalta Curte apreciază că în mod just instanța de apel a înlăturat cererea reclamantei de includere în cuantumul despăgubirilor și a valorii casei cu nr. x, a terenului de 0,19 ha și a recoltei de pe un hectar de teren, prin prisma dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, potrivit cărora "în cazul în care se constată că persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri și pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin decizia prevăzută la alin. (3), stabilește și valoarea bunurilor neevaluate inițial". Or, potrivit constatărilor de fapt ale cauzei, formulând contestație împotriva deciziei de invalidare emisă de pârâta Autoritate, contestație ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, reclamanta s-a limitat la a solicita instanței să oblige pârâta la validarea hotărârii Comisiei Județene, fără să formuleze critici referitoare la omiterea unor bunuri sau la greșita evaluare efectuată de către Comisie și fără a solicita, în temeiul art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, obligarea pârâtei la calcularea despăgubirilor și pentru alte bunuri în afara celor cuprinse în hotărâre. Instanța de apel a reținut în mod corect că, prin sentința civilă nr. 632/PI/22.04.2019 a Tribunalului Timiș instanța s-a pronunțat strict în limitele sesizării, obligând Autoritatea la emiterea deciziei de validare a hotărârii Comisiei Județene, fără a dispune completarea deciziei cu alte bunuri sau modificarea modului de calcul al despăgubirilor stabilite de către Comisia Județeană, cum se solicită de către recurentă prin demersul de față. Prin urmare, câtă vreme reclamanta, deși a uzat de calea contestației împotriva deciziei emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a înțeles să se prevaleze exclusiv de hotărârea Comisiei Județene, aceasta nu mai putea solicita suplimentarea despăgubirilor în cadrul litigiului de față, dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 neputând fi interpretate în sensul de obligare a autoritatății să acorde despăgubiri pentru toate bunurile identificate în dosarul administrativ ca fiind preluate de la autorii beneficiarului, în lipsa formulării unei cereri în acest sens de către beneficiar. Nefondată se dovedește a fi și critica referitoare la evaluarea terenului, prin care partea reclamantă pretinde că a solicitat instanței recunoașterea dreptului inclusiv cu privire la suprafața de 0,26 teren grădină aflată lângă casă, nefiind vorba despre un bun apărut ulterior, însă Comisia Județeană și ANRP au clasificat această suprafață ca fiind teren intravilan pentru 0,004 ha și diferența de 0,22 ha teren extravilan, ceea ce este incorect, în raport de Adeverința nr. x/2004. Astfel cum s-a arătat anterior, în condițiile în care reclamanta nu a contestat și hotărârea Comisiei Județene de acordare a despăgubirilor ci, dimpotrivă, a solicitat validarea acesteia, iar dispozitivul sentinței cuprinde întocmai solicitarea reclamantei, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății nu putea emite decizia decât în modalitatea în care a făcut-o, astfel că a emis decizia nr. 5794/17.10.2019 prin care a validat hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, câtă vreme nu s-a contestat hotărârea comisiei sub aspectul evaluării și întinderii bunurilor, iar cu ocazia validării valoarea bunurilor nu a fost cenzurată, ANRP doar transformând în RON suma propusă de comisia județeană, reclamanta nu mai poate formula în prezenta cauză critici cu privire la refuzul instanței de apel de a analiza critica sa privind evaluarea pretins greșită și calificarea terenului ca intravilan sau extravilan. Așa fiind, pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de partea reclamantă A. ca nefondat.