ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 18 decembrie 2017, declinată ulterior în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 726 mp, situat în București, str. x, sector 3 și construcție demolată în suprafață desfășurată de 182,85 mp, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate pentru construcție, în sumă de 72.170 RON (încasată la data de 09.08.1990), precum și obligarea pârâtului Municipiul București prin Primar General, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 24 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 763/A din 28 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului A., formulat împotriva sentinței civile nr. 1576 din 24 septembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a schimbat parțial, sentința, în sensul că a admis parțial cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea prin puncte, pentru construcția demolată în suprafață de 182,85 mp, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate pentru construcție, în sumă de 72.170 RON (încasate la data de 09.08.1990); a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată; a păstrat dispoziția privind respingerea în rest, a cererii și a luat act că în apel, apelantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

La data de 05 martie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apreciind că este contrară sentinței civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 542 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

Împotriva soluției de respingere a cererii de revizuire a fost formulat prezentul recurs de către revizuentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 octombrie 2020 și a fost repartizat spre soluționare completului CF x.

Prin cererea de recurs, revizuentul A., în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei curții de apel pentru rejudecarea cererii de revizuire, învederând următoarele:

În mod nelegal și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de revizuire a reținut că sentința civilă nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bucuresti

s

secția a IV-civilă, nu este definitivă.

Împrejurarea că prin decizia civilă nr. 241/A din 13 mai 2015, Curtea de Apel Bucuresti, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori familie a statuat cu privire la prematuritatea acțiunii, "are ca efect suspendarea efectelor acesteia, care pot fi fructificate pe calea unei noi acțiuni în justiție."

Cu toate acestea însă, "noua acțiune în justiție nu poate încălca autoritatea de lucru judecat din primul ciclu procesual, prin schimbarea, în totalitate, a soluției", având în vedere că instanța de revizuire a reținut că în soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, nu s-a produs o rejudecare a fondului, ci doar s-a constatat că acțiunea a fost prematur introdusă, chestiune care nu produce efecte cu privire la judecata pe fond a cauzei, "care are cel puțin putere de lucru judecat, dacă nu chiar autoritate de lucru judecat."

Ca atare, având în vedere că sentința civilă nr. 758/A din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, sectia a IV -a civilă "nu poate fi ignorată la rejudecarea cauzei într-o nouă acțiune care nu mai era afectată de prematuritatea introducerii acțiunii.", decizia civilă nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie "a încălcat autoritatea de lucru judecat și/sau puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bucuresti, secția a IV-a civilă, fiind incident motivul de revizuire invocat.

În cazul în care se apreciază că se impune reținerea cauzei "spre judecare", recurentul-revizuent a învederat că înscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt în măsură să probeze temeinicia cererii de revizuire formulate.

Împreună cu cererea de recurs, recurentul-revizuent a depus completare la motivele de recurs în cuprinsul cărora a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 18/1991, la decizia nr. 17/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, la conținutul O.U.G. nr. 98/2016, precum și la decizia civilă nr. 137 din 04 februarie 2016 a Tribunalului Constanța, secția I civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac, reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege, pentru motivele prevăzute de limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Din istoricul rezumat al cauzei reiese că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 05 martie 2020, petentul A., în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apreciind că aceasta este contrară sentinței civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă din perspectiva în care încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia în ceea ce privește recunoașterea calității sale de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri și pentru terenul în suprafață de 726 mp.

Astfel învestită, prin decizia civilă nr. 542A din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de familie.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că prima hotărâre, în raport de care este formulată calea extraordinară de atac, este reprezentată de sentința civilă nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul civil nr. x/2014, prin care a fost admisă cererea reclamantului A., dispunându-se obligarea Municipiului București, prin primar general, să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul -teren, în suprafață de 726 mp, situat în București, str. x, sector 3 și construcția demolată, în suprafață desfășurată de 182,85 mp, cu scăderea valorii despăgubirilor deja acordate pentru construcție, în sumă de 72.170 RON, fiind respinsă acțiunea cu privire la terenul de 1.100 mp și 1.300 butuci de vie, ca neîntemeiată, pentru lipsa titlului de proprietate, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 241 A din 13 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de Municipiul București prin Primar și a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost respinsă, ca prematur formulată, cererea de chemare în judecată.

Ulterior, în urma inițierii unei noi proceduri judiciare care a constituit obiectul dosarului nr. x/2017, prin sentința civilă nr. 1576 din 24 septembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost respinsă acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată, iar prin decizia civilă nr. 763/A din 28 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost admis apelul reclamantului, fiind admisă, parțial, cererea de chemare în judecată și obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general, să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii, prin echivalent, constând în compensarea prin puncte, pentru construcția demolată, în suprafață de 182,85 mp, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate pentru construcție, în sumă de 72.170 RON.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., curtea de apel a reținut că, în cauză, nu este întrunită condiția ca cele două hotărâri pretins contradictorii să fie definitive, în sensul că prima hotărâre, în raport de care se solicită anularea deciziei ulterioare, este reprezentată de o hotărâre dată în primă instanță, a cărei soluție nu a rămas definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ., această hotărâre fiind schimbată, prin admiterea apelului, iar cererea de chemare în judecată respinsă, ca prematur formulată, astfel că prin hotărârea ulterioară pronunțată asupra fondului nu se aduce atingere autorității de lucru judecat, cum se impune prin art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a indicat, ca temei juridic al cererii de recurs, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu pot fi circumscrise acestor prevederi, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că aceasta nu conține argumente care să poată fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat, recurentul-reclamant neaducând în discuție chestiuni legate de existența unor considerente străine de natura pricinii sau contradictorii ori aspecte de natură să contureze o ipoteză care să evidențieze omisiunea instanței care a pronunțat hotărârea recurată de a motiva soluția pronunțată asupra cererii de revizuire.

De asemenea, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, nu au fost dezvoltate aspecte de nelegalitate care ar putea fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., acesta fiind invocat pur formal. Astfel, recurentul s-a limitat la a afirma, prin cererea de recurs, că s-a încălcat puterea/autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 758/2014 a Tribunalului București, secția IV-a civilă, ignorând raționamentul judiciar al instanței din cuprinsul deciziei recurate potrivit cu care hotărârea în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat nu este o hotărâre definitivă, ci o hotărâre reformată în calea de atac a apelului.

În continuare, Înalta Curte reține că, deși își întemeiază calea de atac (și) pe motivul de casare pevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în motivare, însă, recurentul-reclamant nu expune argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat, în sensul formulării unor critici cu privire la aplicarea sau interpretarea greșită a vreunei norme norme de drept material, și nici conținutul acestora nu permite încadrarea, de către instanță, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esență, nemulțumirea recurentului-reclamant A. ce a declanșat exercitarea prezentei căi de atac a fost reprezentată de soluția curții de apel, din perspectiva respingerii cererii de revizuire a deciziei civile nr. 763 din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apreciind că, în cauză, nu este întrunită condiția ca hotârârea a cărei revizuire se solicită să fie definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul-reclamant A. s-a rezumat în a susține că "în mod greșit, instanța de revizuire a interpretat că prima hotărâre indicată este corectă și corespunde adevărului", fără a critica în vreun fel statuările instanței cu privire la lipsa caracterului definitiv al hotărârii în raport de care a pretins că se bucură de autoritate de lucru judecat.

Astfel, deși afirmă că, în raport de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în mod nelegal, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, recurentul-reclamant nu aduce niciun argument apt a susține această teză, ci face referiri cu privire la efectele deciziei civile nr. 241 A din 13 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, de respingere a cererii de chemare în judecată, ca premature.

O atare afirmație nu are aptitudinea de a releva o critică de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței care a soluționat cererea de revizuire, atât timp cât argumentele invocate nu converg spre a demonstra caracterul definitiv al sentinței a cărei revizuire se solicită, ci sunt legate de consecințele pe plan procesual ale soluției pronunțate de curtea de apel, prin care a fost admisă calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 758/2014 a Tribunalului București, secția IV-a civilă, iar în rejudecarea apelului, a fost respinsă, ca prematură, cererea de chemare în judecată.

Simpla susținere că "decizia civilă nr. 763 A din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a încălcat autoritatea de lucru judecat și/sau puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, cererea de revizuire fiind admisibilă", fără formularea unor critici concrete cu privire la soluția pronunțată de curtea de apel, nu poate echivala cu o motivare a căii de atac, în sensul dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. și care să permită exercitarea controlului de legalitate.

Înalta Curte constată astfel că, deși au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situațiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Cu referire la argumentele expuse în susținerea nelegalității deciziei curții de apel privitoare la reținerile instanțelor referitoare la faptul că reclamantul nu este îndreptățit la retrocedarea suprafețelor de teren de 763 mp, aferent imobilului situat în str. x, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, respectiv a suprafeței de 1100 teren agricol, cu trimitere la dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte constată că acestea exced controlului de legalitate, în raport de prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere că prin decizia recurată, curtea de apel a analizat exclusiv condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, fără a proceda la analiza, pe fond, a pretențiilor deduse judecății.

Pentru aceleași considerente, anterior menționate, nici aspectele învederate de către recurentul-reclamant în cuprinsul memoriului depus în completarea cererii de recurs, aflat la dosarul de recurs, prin care se fac trimiteri atât la jurisprudența instanțelor naționale în materie (decizia civilă nr. 1664 din 06 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și decizia civilă nr. 137 din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă), dar și la deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii (decizia nr. 17/2019), nu pot face obiect de analiză al instanței de recurs, neavând aptitudinea de a releva aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 542A din data de 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 542A din data de 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.