ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1869/2023

Obiectul cererii de revizuire. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IV-a civilă la 21 aprilie 2022, revizuentul Cabinet Individual Avocat A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul contestator B., anularea deciziei civile nr. 789/25.03.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020. În motivarea cererii s-a arătat că revizuirea este formulată în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, la data de 25 martie 2022, s-a pronunțat de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 789/2022 care încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a primei hotărâri definitive, respectiv decizia civilă nr. 2805/A/12.11.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019 și decizia civilă nr. 554/2022/01.03.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București. Prin decizia civilă nr. 150A din 03 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-intimat Cabinet Individual Avocat A., împotriva deciziei civile nr. 789/25.03.2022 pronunțate de Tribunalul București – secția a IV–a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-contestator B..

Recursul exercitat în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 150A din 03 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul-intimat Cabinet Individual de Avocatură A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 06 aprilie 2023, sub nr. x/2022. Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 789/25.03.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020. Recurentul a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Recurentul a învederat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive străine de pricină, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității întrucât nu s-a pronunțat cu privire la ce a fost învestită, respectiv cu privire la cererea de revizuire astfel cum a fost motivată prin care a invocat încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei civile nr. 2805/A/12.11.2020 pronunțate în dosarul nr. x/2019 și al deciziei civile nr. 554A/01.03.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2020 și s-a raportat exclusiv la efectul negativ al lucrului judecat, când întrunirea cerinței triplei identități de părți, cauză și obiect rămâne o condiție de admisibilitate a revizuirii, hotărârea recurată fiind pronunțată și cu încălcarea art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. Arată că, prin cererea de revizuire, a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat al celor două decizii civile nr. 2805/A/12.11.2020 și nr. 554A/01.03.2022, adică invocarea acelor aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății sau evitarea contrazicerilor între considerentele decizorii ale hotărârilor, în acord cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. Arată că valorificarea aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune întrunirea condițiilor excepției autorității de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză) însă, în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive anterioare, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior. Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Prin decizia recurată, instanța de judecată nu a analizat identitatea chestiunii litigoase între aceleași părți, ci a analizat tripla identitate de părți, obiect și cauză, deși recurentul a arătat că a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 2805/A/12.11.2020 și al deciziei civile nr. 554A/01.03.2022 (instanța de judecată raportându-se doar la decizia civilă nr. 2805/A/12.11.2020, nu și la decizia civilă nr. 554A/01.03.2022). Recurentul a arătat că, prin cele două contestații la executare formulate împotriva executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 16/2019, contestatorul B. a invocat divizibilitatea obligației de plată a creanței, ca și în contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 789A/03.11.2021 împotriva căreia a formulat revizuire. Prin decizia civilă nr. 2085/A/12.11.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a reținut că, în ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la divizibilitatea obligației de plată a creanței reprezentând onorariu de avocat "(...) aceste motive de contestație au fost invocate și cu nerespectarea art. 713 alin. (2) C. proc. civ. sub aspectul admisibilității, întrucât privea tot fondul raporturilor juridice dintre părți asemenea motivelor anterior cercetate precum și cu nerespectarea dispozițiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sub aspectul termenului de 15 zile, motivul existând la data formulării contestației." Prin urmare, excepția inadmisibilității contestației la executare prin care se invocă divizibilitatea obligației de plată a creanței rezultată din contractul de asistență juridică, excepție invocată în temeiul art. 713 alin. (2) C. proc. civ., a fost respinsă în dosarul nr. x/2020 cu încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2085/A/12.11.2020. De asemenea, prin contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2020, contestatorul B. a invocat atât divizibilitatea obligației de plată a creanței, cât și faptul că ar fi formulat o contestație la titlu în condițiile art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., ca și în contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2020, soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 789A/03.11.2021 împotriva căreia a formulat revizuire. Prin decizia civila nr. 554A/01.03.2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reținut că "în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ. (...), în condițiile în care dispozițiile art. 443 C. proc. civ. se referă la lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, or în cauza de față titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, ci de un contract de asistență juridică." În ceea ce privește analiza triplei identități de părți, obiect și cauză, recurentul a considerat că motivarea instanței este străină de motivele pricinii întrucât nu a invocat încălcarea efectului negativ al lucrului judecat (excepția autorității de lucru judecat), ci încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, instanța de judecată confundând efectul negativ al lucrului judecat (excepția autorității de lucru judecat) cu efectul pozitiv al lucrului judecat. Totodată, deși instanța de judecată a reținut că nu este întrunită identitatea de obiect pornind de la faptul că sunt distincte contractele de asistență juridică a căror executare silită s-a solicitat, a stabilit în mod eronat că nu există identitate de obiect întrucât în toate cele trei contestații la executare, contestatorul B. a invocat divizibilitatea obligației de plată a creanței rezultată din titlul executoriu contract de asistență juridică. În ceea ce privește motivarea instanței de judecată din decizia recurată în sensul că "așadar, chiar în ipoteza în care ar fi fost îndeplinită condiția triplei identități, revizuentul nu avea deschisă calea revizuirii câtă vreme chestiunea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a fost invocată și dezbătută în litigiul anterior", solicită instanței să constate că este străină de pricină întrucât nu a invocat încălcarea efectului negativ al lucrului judecat (excepția autorității de lucru judecat), caz în care devine imperios necesar ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau dacă aceasta a fost totuși ridicată, instanța să fi omis să o soluționeze, ci a invocat încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, caz în care analiza instanței de judecată este irelevantă.

Apărările formulate în recurs. Recursul a fost comunicat intimatului B. la 19 și 20 aprilie 2023, care nu a depus întâmpinare.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 06 aprilie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris. Prin rezoluția din 20 septembrie 2023, a fost stabilit termen de judecată la 17 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul-revizuent Cabinet Individual Avocat A. este nefondat, pentru argumentele ce succed: Prin motivele de recurs formulate, revizuentul a criticat decizia recurată în sensul că nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinzând motive străine de pricină, în sensul că nu s-ar fi pronunțat asupra a ceea ce a fost învestită, și anume pe încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziilor civile invocate, raportându-se doar la efectul negativ al lucrului judecat; de asemenea, a mai invocat că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), ilustrând tot teza nepronunțării asupra motivelor de revizuire invocate. Criticile de recurs, astfel cum au fost expuse, sunt nefondate. Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Teza invocată de recurent privește lipsa unei motivări proprii a instanței de revizuire, precum și existența unor motive străine de pricină, critici nefondate. În cauză, Înalta Curte constată că, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, instanța care a judecat cererea de revizuire a înfățișat într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra revizuirii formulate de intimat, prin prisma unei analize proprii. Din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanța a analizat motivul de revizuire formulat de intimatul Cabinet Individual Avocat A., prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume că, prin decizia civilă nr. 789/2022/25.03.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 se încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat dat de decizia civilă nr. 2805/A/12.11.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019 și de decizia civilă nr. 554/2022/01.03.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civila în dosarul nr. x/2020. Astfel, contrar susținerii recurentului în sensul că instanța nu s-ar fi raportat la cea de-a două decizie invocată pentru a justifica încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, se observă că această decizie a fost avută în vedere de instanță, care a apreciat asupra efectelor acesteia. În acest sens, instanța a arătat că, prin decizia civilă nr. 554/2022/01.03.2022 pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 715/04.02.2021, sentință prin care Judecătoria Sectorului 1 a respins ca tardivă contestația la executare formulată de debitorul B., pentru aceleași motive vizând caracterul divizibil al creanței. Totodată, s-a constatat că instanța de apel a reținut în acel proces incidența efectului pozitiv al lucrului judecat prin raportare la decizia civilă nr. 2805/2020/12.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019. De asemenea, instanța de revizuire a reținut că deciziile civile nr. 2805/2020/12.11.2020 și nr. 554/2022/01.03.2022 au fost pronunțate în soluționarea contestațiilor la executare formulate împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 16/2019 al B.E.J. C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. x/21.02.2017, în timp ce decizia civilă nr. 789/25.03.2022, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată în soluționarea contestației la executare formulată împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 17/2019 al B.E.J. C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică seria x/08.05.2017. Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Instanța a constatat că, în ambele litigii, s-au tranșat chestiuni legate de caracterul divizibil al unei creanțe decurgând dintr-un titlu contract de asistență juridică încheiat între aceleași părți, însă între aceste dosare nu a existat identitate de obiect, contractele de asistență juridică a căror executare silită s-a solicitat fiind distincte. În contextul expus, instanța a concluzionat că susținerile privind chestiunile dezlegate în cadrul litigiului purtat anterior între părți în baza unui titlu executoriu diferit, nu pot fi invocate pe calea revizuirii întrucât nu sunt este îndeplinită condiția identității de obiect. Întrucât instanța a expus raționamentul logico-juridic care a determinat soluția pronunțată, prin raportare la elementele relevante ale speței, nu poate fi reținută incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ipotezele avute în vedere de acest text legal, respectiv, lipsa motivării, existența unor motive contradictorii sau numai a unor motive străine de natura cauzei neverificându-se în cauză. De asemenea, contrar susținerii recurentului în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la cererea cu care a fost învestită, din examinarea deciziei rezultă că aceasta a avut în vedere ipoteza în care revizuirea a fost exercitată pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța înlăturând susținerea părții cu motivarea că revizuentul nu avea deschisă calea revizuire câtă vreme chestiunea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a fost invocată și dezbătută în litigiul anterior. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că dispozițiile de procedură aplicabile speței sunt cele care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în speță fiind invocată încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Întrucât textul legal menționat face referire la revizuirea pentru existența de hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, pentru stabilirea domeniului de aplicare a textului, acesta trebuie coroborat cu prevederile art. 430 - 431 din C. proc. civ. care determină conținutul și efectele autorității de lucru judecat. Astfel, intră sub protecția autorității de lucru judecat, nu doar dispozitivul hotărârii și considerentele pe care se sprijină acesta, ci și acele considerente "decizorii", adică acelea care conțin soluții de sine stătătoare. În acest cadru se înscriu considerentele care, fără a explica în mod direct soluția din dispozitiv, conțin ele însele soluții asupra unor apărări ale pârâtului sau asupra unor chestiuni prealabile invocate de părți, de natură să influențeze însă rezolvarea raportului juridic principal dedus judecății. În acest context, este necesar a se avea în vedere că efectul autorității de lucru judecat poate fi unul negativ, care împiedică reluarea aceleiași judecăți pe temeiul aceleiași acțiuni (identitate de părți, obiect, cauză), sau unul pozitiv, care presupune ca ceea ce a statuat o instanță, inclusiv pe cale incidentală, să fie folosit într-un litigiu ulterior, care are legătură cu prima judecată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis (sancționându-se nu doar contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și între considerentele acestora, atunci când ele conțin dezlegări intrate sub puterea lucrului judecat). În ce privește efectul negativ al autorității de lucru judecat, care vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătorești, este necesară întrunirea condiției referitoare la tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). În privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, sunt de observat prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Acest efect valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, ceea ce s-a judecat fiind presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți. Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese și în cazul acestui efect pozitiv, tocmai în considerarea relativității lucrului judecat, este identitatea de părți. Întrucât instanța a analizat ambele ipoteze expuse, reținând, pe de o parte, că nu există identitate de obiect, ceea ce determină concluzia că nu este incident efectul negativ al autorității de lucru judecat, și, pe de altă parte, a arătat că revizuentul nu avea deschisă calea revizuirii câtă vreme chestiunea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a fost invocată și dezbătută în litigiul anterior, nu poate fi reținută o încălcare a normelor de procedură care să conducă la schimbarea soluției, acest din urmă argument al instanței fiind corect și decisiv. Din aceleași motive mai sus expuse, nu se verifică nici teza din recurs potrivit căreia instanța ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), care a ilustrat aceeași critică a nepronunțării asupra motivelor de revizuire invocate, întrucât instanța a analizat respectivele motive. În privința condiției considerate neîndeplinite de instanță, se reține că admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de neinvocarea excepției sau a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă o atare situație a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei. În cauză, instanța a constatat că "la termenul de judecată din data de 25.02.2022, în fața instanței de apel care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, revizuentul a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., arătând că prin decizia civilă nr. 2805/A/12.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a stabilit că "în ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la divizibilitatea obligației de plată a creanței reprezentând onorariu de avocat (...) aceste motive de contestație au fost invocate și cu nerespectarea art. 713 alin. (2) noul C. proc. civ. sub aspectul admisibilității întrucât privea tot fondul raporturilor juridice dintre părți asemenea motivelor anterior cercetate precum și cu nerespectarea dispozițiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ. sub aspectul termenului de 15 zile, motivul existând la data formulării contestației". De asemenea, instanța a constatat că Tribunalul București a analizat aceste susțineri, expunând următoarele argumente "considerentele invocate de apelantul - intimat nu se pot bucura de putere de lucru judecat în condițiile în care nu fundamentează, în urma unor dezbateri contradictorii, soluția de respingere a acestor critici. Aceste considerente sunt excesive, în sensul că din moment ce in apel s-a stabilit ca nu se pot analiza respectivele critici, analiza lor subsidiară apare ca fiind inutilă". Întrucât în al doilea proces instanța a apreciat asupra incidenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce se opune invocării aceluiași argument este tocmai autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, care ar fi nesocotită dacă s-ar permite reluarea judecății aceleiași chestiuni litigioase. Astfel, revizuirea este o cale de atac extraordinară iar instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică doar dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre iar, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor pretinse a fi greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. Astfel, contrar interpretărilor date de către recurent, instanța de revizuire a reținut, în urma verificării condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că, în al doilea proces, instanța s-a pronunțat cu privire la incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, situație în care nu este posibilă reiterarea acestuia în calea extraordinară de atac, pentru argumentele arătate mai sus. Cum verificarea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune realizarea unui examen prealabil de admisibilitate a căii extraordinare de atac de retractare, neîndeplinirea acestora atrage inadmisibilitatea acesteia, astfel cum a reținut curtea de apel în considerentele deciziei atacate, soluția acestei instanțe fiind una corectă, pentru argumentele arătate. În ceea ce privește invocarea cazului de revizuire reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă critici subsumabile acestui caz de casare, nefiind invocată încălcarea unor norme de drept material. În raport cu obiectul cauzei, reprezentat de o cerere de revizuire, analiza efectuată de instanță este circumscrisă condițiilor de admisibilitate a cererii, reglementate de norme de procedură. Astfel, în cazul revizuirii, dezbaterile sunt limitate, conform alin. (3) al art. 513 din C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază. Această prevedere presupune că, dat fiind că este vorba despre o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, cu ocazia dezbaterilor asupra revizuirii nu se reia întreaga judecată și, prin urmare, dezbaterile și analiza instanței se limitează la acele motive care demonstrează dacă revizuirea este sau nu admisibilă. În consecință, aprecierea asupra admisibilității revizuirii implică aplicarea unor norme de procedură, și nu de drept material. Pentru aceste considerente, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent Cabinet Individual Avocat A. împotriva deciziei nr. 150A din 3 februarie 2023 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B..