ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 179/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 14 ianuarie 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Organizația Locală Hârșova a B., anularea hotărârii nr. 2 din 15 septembrie 2021 adoptate de Biroul Politic al Organizației Locale B. și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 alin. (14), art. 33 alin. (3), art. 147 alin. (4) și art. 80 alin. (4) din Statutul B.. Prin cererea formulată la 3 mai 2022, reclamantul a adus modificări cererii de chemare în judecată, solicitând introducerea în proces, în calitate de pârâtă, a Organizației Județene Constanța a B., precum și anularea hotărârii nr. 2274 din 16 noiembrie 2021 adoptate de Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj din cadrul Organizației Județene Constanța a B., prin care a fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată împotriva hotărârii nr. 2 din 15 septembrie 2021 adoptate de Biroul Politic al Organizației Locale B..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 3489 din 11 noiembrie 2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Organizația Locală Hârșova și Organizația Județeană Constanța a B., a anulat hotărârea nr. 2274 din 16 noiembrie 2021 adoptată de Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj din cadrul Organizației Județene Constanța a B., a anulat hotărârea nr. 2 din 15 septembrie 2021 adoptată de Biroul Politic din cadrul Organizației Locale Hârșova a B. și a dispus reintegrarea reclamantului A. în rândul membrilor B..

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 101/C din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele Organizația Locală Hârșova și Organizația Județeană Constanța a B. împotriva sentinței nr. 3489 din 11 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul A..

Recursul Împotriva deciziei nr. 101/C din 4 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă au declarat recurs pârâtele Organizația Locală Hârșova și Organizația Județeană Constanța a B.. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au susținut că intimatul a adus prejudicii partidului și membrilor săi, prin încălcarea gravă a prevederilor statutare și prin votul dat alături de opoziție în ședința Consiliul Local Hârșova din data de 14 septembrie 2021, acest motiv determinând excluderea sa din partid. Au menționat că reclamantul a înțeles să invoce în cererea de chemare în judecată o nulitate virtuală, fără a avea în vedere dispozițiile art. 1253 C. civ.. Totodată, au susținut că acesta nu a indicat, concret, incidența vreunui act normativ care să impună motivarea hotărârilor de excludere din partid, astfel încât în privința lor să intervină sancțiunea nulității relative. Au afirmat recurentele că posibilitatea contestării pierderii calității de membru al unui partid politic pe cale jurisdicțională rezultă din abrogarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2013. Prin decizia Curții Constituționale nr. 530/2013 s-a constatat că dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2013 sunt neconstituționale, întrucât, instituind competența exclusivă a organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului politic de a aprecia asupra respectării normelor statutare de către membrii de partid, s-a considerat că elimină, în fapt, controlul judecătoresc în ceea ce privește respectarea de către aceste organe a propriului statut și împiedică liberul acces la justiție. Invocând dispozițiile art. 29 pct. 14 din Statutul B., recurentele au arătat că membrii acestuia au dreptul de a se apăra și de a contesta hotărârile organelor competente care îi vizează, în conformitate cu prevederile statutare și cu procedurile stabilite prin hotărârile organelor de conducere ale partidului. Au precizat că această procedură a fost respectată, iar hotărârile au fost comunicate intimatului, care a avut posibilitatea să le conteste, conform statutului. În ceea ce privește hotărârea nr. 2274 din 16 noiembrie 2021, adoptată de Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj Constanța, au susținut că este legală, reclamantul nefăcând dovada faptului că înscrisul reprezentând confirmarea de primire a fost semnat în fals de factorul poștal. Recurentele au afirmat că la termenul de judecată din 4 mai 2022, reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, și Organizația Județeană Constanța a B., solicitând anularea hotărârii nr. 2274 din 16 noiembrie 2021 adoptate de Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj (C.E.I.A.), prin care s-a respins contestația ca tardivă. Deși reclamantul a formulat cerere de denunțare a înscrisului constând în recipisa de confirmare a primirii documentelor prin poștă din data de 23 septembrie 2022, cu nr. x, la termenul de judecată din 14 septembrie 2022 a renunțat la suspendarea judecății procesului în vederea înaintării dosarului la Parchet, potrivit art. 307 C. proc. civ., astfel că s-a constatat terminată cercetarea judecătorească, fiind puse concluzii pe fondul cauzei. În cadrul acestora, reclamantul nu a adus critici prin care să evidențieze motive de nulitate ale hotărârii nr. 2 din 15 septembrie 2021 și nici ale hotărârii nr. 2274 din 16 noiembrie 2021 adoptate de Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj (C.E.I.A.) din cadrul Organizației Județene Constanța a B.. Deși a fost înlăturată excepția tardivității formulării contestației, nu s-a făcut dovada că ar fi fost încălcate drepturile contestatorului, în raport de faptul că nu se poate exercita controlul judecătoresc decât asupra statutului și a regularității desfășurării procedurii statutare în fața organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului, instanța nepronunțându-se asupra oportunității sancțiunii aplicate, ci analizând doar respectarea normelor statutare privind stabilirea și aplicarea sancțiunii și verificând dacă dreptul reclamantului la apărare și la opinie a fost efectiv asigurat. Cu toate acestea, instanța de fond în mod greșit a reținut că recurentele nu au dovedit existența prejudiciului produs B. prin fapta imputată intimatului, acest aspect fiind preluat și de instanța de apel în decizia recurată, care este netemeinică și nelegală. Recurentele au susținut că, față de decizia nr. 530/2013 a Curții Constituționale, în ceea ce privește partidele politice, controlul judecătoresc poate fi realizat doar asupra statutului și a regularității desfășurării procedurii statutare în fața organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului, instanța nepronunțându-se asupra oportunității sancțiunii aplicate, ci doar în legătură cu respectarea normelor statutare privind stabilirea și aplicarea sancțiunii, verificând dacă dreptul reclamantului la apărare și la opinie a fost efectiv asigurat. Însă, prin decizia recurată, instanța de apel și-a depășit atribuțiile, reținând caracterul discreționar nelegal al hotărârii nr. 2 din 15 septembrie 2021 a Biroului Local al B. cu încălcarea dispozițiilor deciziei nr. 530/2013 a Curții Constituționale. În drept, recurentele au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 15 alin. (1) și (3) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, art. 29, art. 137, art. 146 și art. 148 din Statutul B., art. 34 C. civ., art. 33, art. 150, art. 194 și art. 205 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 17 iulie 2023, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 17 ianuarie 2024, numitul C. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul recurentelor, depunând în susținerea motivelor acesteia înscrisuri, și achitând o taxă judiciară de timbru în valoare de 20 RON, în temeiul dispozițiilor art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013. La 18 ianuarie 2024, a depus completări ale cererii de intervenție accesorie. Prin rezoluți, în cauză s-a stabilit termen de judecată la 25 ianuarie 2024, cu citarea părților, în ședință publică. La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut pricina în pronunțare, cu prioritate asupra admisibilității recursului, în baza dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele art. 21 alin. (2) și (4) din Legea nr. 14/2003.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de inadmisibilitate, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Intimatul-contestator a supus controlului judiciar hotărârea nr. 2 din 15 septembrie 2021 de excludere a sa din B. și actele ulterioare, prin care s-a confirmat sancțiunea, demersul juridic fiind întemeiat pe dispoziții legale ale Statutului B.. Legea partidelor politice nr. 14/2003 prevede, la art. 16 alin. (3), că dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului. Legiuitorul nu a reglementat și o procedură judiciară de cenzurare a acestor acte. Acest text de lege a fost supus controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 530 din data de 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, l-a declarat neconstituțional, apreciind că aduce atingere substanței dreptului de acces la instanță și se află într-un raport evident antinomic cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte reține că, urmare a deciziei de neconstituționalitate menționate anterior și față de lipsa unei proceduri speciale, pentru rațiuni de analogie, toate litigiile care vizează dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic, revin spre soluționare instanțelor judecătorești de drept comun în materia partidelor politice. Aceasta, întrucât Legea nr. 14/2003 reglementează, în materia partidelor politice, o procedură care implică instanțele de judecată și stabilește, în mod clar, că, sub aspect material, instanțele de drept comun, sunt tribunalul, în primă instanță, și curtea de apel, în calea de atac a apelului. Astfel, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 14/2003 reglementează atât instanțele de drept comun în materia partidelor politice, cât și regimul juridic al căilor de atac, care implică exclusiv instanțele de fond, ale căror hotărâri nu sunt supuse examinării pe calea recursului. Doar sub aspect teritorial, se aplică regulile de drept comun, respectiv cele instituite de dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 107 C. proc. civ., instanțele competente fiind cele în a căror rază teritorială domiciliază/își are sediul pârâtul. În cauza pendinte, asupra raportului juridic dedus judecății, în condițiile în care pretențiile contestatorului au legătură cu valorificarea unor drepturi ori respectarea unor obligații reglementate în conformitate cu statutul organizației intimate, s-au pronunțat Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 3489 din 11 noiembrie 2022, ca primă instanță de fond, și Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 101/C din data de 4 aprilie 2023, ca instanță de apel. Or, în considerarea dispozițiilor legale menționate anterior, Înalta Curte reține că decizia instanței de apel este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs. Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă, așadar, că hotărârile definitive, pronunțate de instanțele de apel, nu sunt supuse recursului, o astfel de cale extraordinară de atac fiind inadmisibilă. Dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac indicate de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Persoana interesată are obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Dispozițiile instituite de legea fundamentală trebuie înțelese în sensul că liberul acces la justiție nu impune și accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, iar pentru altele, da, ceea ce reprezintă o expresie a principiului legalității căilor de atac. În consecință, în raport de conținutul dispozițiilor legale menționate anterior, se constată că recursul este inadmisibil. Față de această împrejurare reținută, cererea de intervenție accesorie formulată de numitul C. nu va fi supusă examinării. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtele Organizația Locală Hârșova a B. și Organizația Județeană a B. împotriva deciziei nr. 101/C din 4 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă.