ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1111/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate faptul că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. nr. 6/10.10.2016 a încetat să-și producă efectele juridice la 11.10.2017, precum și constatarea nulității absolute integrale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. nr. 7/12.06.2020, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

La 20 octombrie 2020, C. a formulat, în temeiul art. 61 și următoarele C. proc. civ., cerere de intervenție voluntară principală, prin care a solicitat admiterea cererii, constatarea faptului că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. nr. 6/10.10.2016 a încetat să-și producă efectele juridice la 11.10.2017, precum și constatarea nulității absolute integrale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. nr. 7/12.06.2020.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de intervenție voluntară formulată de C..

Prin sentința civilă nr. 715 din 22 decembrie 2020 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția prematurității acțiunii, ca nefondată, respingând și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., prin avocat, în temeiul art. 87 și 88 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată la 25 martie 2021 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020.

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2021, instanța de apel, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului până la introducerea în cauză a moștenitorilor apelantului reclamant A., constatând că apelantul este decedat conform mențiunilor din certificatul de deces înaintat la dosar, precum și faptul că nu s-a formulat cerere de introducere în cauză a moștenitorilor reclamantei.

La 01 februarie 2022, dosarul a fost transferat la secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, cu număr versionat, respectiv 3536/118/2020*, având în vedere faptul că începând cu 01 februarie 2022 în locul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, funcționează în cadrul Curții de Apel Constanta două secții: secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal, conform Hotărârii CSM nr. 1083/16.09.2021.

La 01 aprilie 2022, s-a întocmit referat de perimare din oficiu, constatându-se că s-a împlinit termenul legal prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. de la data întocmirii ultimului act de procedură, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părții interesate.

Prin notele de ședință înaintate la dosar la 03 mai 2022, C., în calitate de moștenitor legal al defunctului A., a solicitat introducerea sa în cauză și respingerea excepției perimării cererii de apel ca neîntemeiată, anexând inscrisuri în susținere.

Prin decizia civilă nr. 229 din 08 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, s-a admis sesizarea de perimare, s-a constatat perimată cererea de apel promovată de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 715 din 22 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020 și s-a respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a moștenitorului C..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs C., prin reprezentant convențional, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea excepției perimării și introducerea moștenitorului C. în cauză, cu consecința continuării judecării cauzei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susține autorul recursului că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 416 C. proc. civ. privind perimarea cererii de apel, întrucât motivele pentru care dosarul a rămas în nelucrare nu îi sunt imputabile.

Apreciază că, pentru a putea fi reluată judecata, din calculul termenului de perimare trebuie înlăturată cauza care a determinat suspendarea, respectiv dezbaterea succesiunii și înlocuirea defunctului cu moștenitorii acestuia.

În argumentare, a indicat toate demersurile efectuate pentru dezbaterea succesiunii de la data suspendării judecății apelului și până la 27 mai 2022, când a fost emis Certificatul de moștenitor în favoarea moștenitorului C..

Consideră recurentul că imposibilitatea înlăturării cauzei care a generat suspendarea a fost determinată de o cauză obiectivă și legală, respectiv refuzul notarului public de a emite certificatul de moștenitor în absența sentințelor de desfacere a căsătoriilor încheiate de defunct.

A subliniat că, atât timp cât reluarea judecății nu s-a solicitat, întrucât nu fusese dezbătută succesiunea, nefiind obținute toate documentele relevante, în condițiile în care aceste înscrisuri au fost cerute în mod constant până la obținerea lor, nu se putea reține culpa sa în lăsarea în nelucrare a dosarului.

În acest sens, a evocat considerentele deciziei nr. 2/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, susținând că, prin analogie, nici în procedura succesorală nu se poate imputa părții lipsa unui act în vederea judecării cauzei sale, în ipoteza în care faptul care a generat lăsarea acesteia în nelucrare nu este supus controlului părții, ci presupune parcurgerea unei proceduri reglementate de lege, în condițiile și la termenele stabilite de aceasta.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că au fost încălcate dispozițiile art. 115 din Legea nr. 36/1995, dat fiind că în dosarul succesoral exista îndoiala rezonabilă că ar fi și alte persoane îndreptățite la moștenire, iar procedura nu s-ar fi putut încheia înainte de expirarea termenului de 1 an de la data deschiderii succesiunii.

În dovedire, la cererea de recurs a fost anexată copia certificatului de moștenitor legal nr. 47/27 mai 2022, emis de Biroul Notarial Individual D..

Prin motivele de recurs suplimentare, depuse la serviciul de curierat rapid la 30 iunie 2022 și înregistrate la 01 iulie 2022 în dosarul de apel, recurentul susține că ultimul act procedural întocmit de instanță în dosar a fost la 11 ianuarie 2022, când s-a repartizat cauza noii secții formate în cadrul Curții de Apel Constanța, astfel că termenul de perimare s-ar fi putut împlini, cel mai devreme, la 11 iulie 2022.

Or, decizia recurată a fost pronunțată la 08 iunie 2022, înainte cu o lună de împlinirea termenului de perimare, rezultând cu evidență că, la momentul pronunțării asupra incidentului perimării, termenul prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu era împlinit.

În continuare, recurentul invocă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1368 din 08 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, într-o cauză în care a fost pusă în discuție aceeași sancțiune procesuală, între aceleași părți, reținându-se aceeași situație de fapt și de drept, decizie prin care a fost admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că sancțiunea perimării nu a operat.

Mai arată recurentul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 1125 și urm. C. civ. reținând, în considerarea calității sale de moștenitor sezinar, că procesul ar fi putut continua chiar și în lipsa emiterii certificatului de moștenitor.

În argumentare, a arătat că potrivit prevederilor art. 415 alin. (2) C. proc. civ., cererea de repunere pe rol a cauzei trebuie să vizeze toți moștenitorii, iar nu numai o parte, cu dovedirea calității persoanelor indicate ca moștenitori, calitatea procesuală transmițându-se, în temeiul art. 38 C. proc. civ., de la defunct către toți moștenitorii.

În încheiere, susține recurentul că dispozițiile art. 1125 C. civ. trebuiau interpretate în mod coroborat cu rigorile art. 38 și art. 415 C. proc. civ., în sensul că procesul putea fi redeschis, iar moștenitorii puteau exercita drepturile și acțiunile defunctului, numai după stabilirea tuturor persoanelor care dețineau calitatea de moștenitor.

La 11 august 2022 intimata-pârâtă a formulat, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În prealabil, se cuvine notat că solicitarea recurentului-reclamant, de casare a deciziei date în apel, cu reținerea cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită, întrucât nu este conformă dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., în forma aplicabilă la momentul învestirii primei instanțe, text care nu permite casarea cu reținere, ci doar soluția casării cu trimitere.

De asemenea, criticile recurentului-reclamant din motivele suplimentare ale recursului privind începutul cursului termenului de perimare de la 11 ianuarie 2022, ca fiind ultimul act de procedură întocmit de instanța de apel, nu pot fi primite, întrucât repartizarea cauzei unei noi secții formate la Curtea de Apel Constanța reprezintă o măsură administrativă a instanței și nu un act procedural efectuat în vederea soluționării cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.". În același sens sunt și prevederile art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul este în drept să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, cu privire la orice împrejurări de fapt pe care acestea le invocă, iar potrivit alin. (3), judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.

Prin dispozițiile art. 11 C. proc. civ., se statuează, de asemenea, cu privire la îndatorirea terților de a sprijini, în condițiile legii, realizarea justiției, fapt care presupune prezentarea de informații la cererea judecătorului, în vederea clarificării împrejurărilor de fapt intervenite pe parcursul procesului.

În înțelesul dispozițiilor legale menționate, judecătorul este în drept să solicite părților sau, după caz, terților, explicații cu privire la împrejurări de fapt despre care au cunoștință sau cu privire la care pot obține informații, în conformitate cu dispozițiile legale.

Totodată, în caz de deces al uneia dintre părțile litigante, conform dispozițiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Un astfel de eveniment nu poate ține însă în loc judecata, în mod nelimitat, cu atât mai puțin în situația în care partea interesată a făcut demersurile necesare și posibile din punct de vedere al poziției sale procesuale, pentru a identifica succesibilii persoanei decedate, în scopul continuării judecății.

În această situație, dacă informațiile oferite de părțile litigante nu sunt satisfăcătoare, revine instanței de judecată îndatorirea de a solicita informații suplimentare de la terții care le dețin, pentru a clarifica care este stadiul procedurii succesorale și a statua cu privire la cadrul procesual în care urmează să se desfășoare judecata.

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului se critică soluția de constatare a perimării pronunțată de către instanța de apel în condițiile în care suspendarea judecății în raport de care s-a adoptat o astfel de măsură procesuală s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moștenitorilor apelantului-reclamant decedat pe parcursul procesului, având în vedere conduita procesuală a părții care a întreprins demersuri în vederea introducerii în cauză a acestor moștenitori.

Acest motiv se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât supune dezbaterii analizarea condițiilor prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se verifica dacă, într-adevăr, a operat sancțiunea perimării.

Sub un alt aspect, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține că soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 36/1995, din perspectiva faptului că în dosarul succesoral exista îndoiala rezonabilă că ar fi și alte persoane îndreptățite la moștenire, iar procedura succesorală notarială nu s-ar fi putut încheia înainte de expirarea termenului de 1 an de la data deschiderii succesiunii.

În esență, pe de o parte, s-a susținut că instanța de apel a apreciat greșit asupra împlinirii termenului de perimare din perspectiva dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îndeplinită condiția ca lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții, recurentul-reclamant afirmând că a efectuat, la momente diferite de timp, demersurile necesare în vederea dezbaterii succesiunii, astfel că nelucrarea dosarului nu îi este imputabilă, iar, pe de altă parte, s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 36/1995 prin faptul că, deși încheierea procedurii succesorale se putea face și înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, acest lucru era posibil numai în situația în care exista certitudinea că nu mai erau și alte persoane îndreptățite la succesiune, or, în cauză, existau suspiciuni rezonabile și cu privire la alte persoane că ar deține calitatea de succesibili, dat fiind căsătoriile anterioare ale defunctului.

În speță, instanța de apel a dispus suspendarea judecării litigiului la 16 iunie 2021, în virtutea dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la introducerea în cauză a moștenitorilor apelantului-reclamant A., decedat la 02 martie 2021.

Ulterior, prin decizia recurată, a constatat perimată cererea de apel, stabilind că rămânerea în nelucrare a pricinii se datorează culpei părții, care deși a avut cunoștință de motivul suspendării, nu a indicat moștenitorii defunctului decât după împlinirea termenului de perimare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Totodată, art. 415 pct. 2 C. proc. civ. stabilește că judecata cauzei suspendate se reia " (...) prin cerere de redeschidere a procesului făcută cu arătarea moștenitorului, tutorelui sau curatorului."

Or, prin notele de ședință înaintate la dosarul cauzei, numitul C., prin avocat, a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de moștenitor legal al defunctului A., arătând, totodată, că demersurile efectuate în mod constant, continuu și judicios în vederea emiterii certificatului de moștenitor au întrerupt eventualul curs al perimării.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 1125-1126 C. civ., instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere calitatea de moștenitor sezinar a numitului C., împrejurarea că nu s-a depus și dovada calității sale de moștenitor, respectiv certificatul de moștenitor, nejustificând admiterea sesizării de perimare, cât timp art. 415 pct. 2 C. proc. civ. nu condiționează repunerea cauzei pe rol de dovedirea calității de moștenitor, ci impune doar arătarea acestuia. Ca atare, era în sarcina instanței de judecată să verifice calitatea numitului C. de moștenitor sezinar al defunctului.

În continuare, constată Înalta Curte că recurentul-reclamant, în temeiul art. 435 C. proc. civ., invocă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1368 din 08 iunie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost soluționată în mod definitiv aceeași problemă de drept procesual, respectiv dacă a intervenit perimarea în condițiile art. 416 și urm. din C. proc. civ.. Prin urmare, se impune a analiza dacă, în speță, poate fi reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al acestei decizii.

În acest sens, notează instanța supremă că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, în caz contrar, încălcându-se principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevede:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.", ceea ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente, întrucât această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Cu alte cuvinte, respectarea autorității de lucru judecat a chestiunii tranșate anterior se impune indiferent de natura soluției pronunțate, întrucât ceea ce interesează este dezlegarea problemei de drept care, soluționată într-un anume fel în cadrul primului proces, nu mai poate face obiectul unor verificări jurisdicționale în cadrul unei a doua judecăți.

Verificând decizia nr. 1368 din 08 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, invocată de recurentul-reclamant cu putere de lucru judecat, se constată că problema de drept procesual - intervenirea sancțiunii perimării în condițiile art. 416 C. proc. civ. - ce face obiectul criticilor din recurs a primit deja o rezolvare prin decizia menționată.

Astfel, prin decizia anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut următoarele:

"În aceste condiții, existența impedimentelor obiective care au împiedicat finalizarea procedurii succesorale și eliberarea dovezii calității de moștenitor cu celeritate nu relevă lipsa de stăruință fundamentată pe neglijență și delăsare din partea recurentului introdus în proces, cât timp acesta a efectuat demersuri legale pentru identificarea moștenitorilor în cauză, manifestând pe toată durata suspendării apelului un interes real pentru finalizarea judecății procesului.

Așa fiind, față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte reține că recurentului nu i se putea imputa nicio culpă pentru rămânerea pricinii în nelucrare mai mult de 6 luni, de vreme ce identificarea moștenitorilor, necesară pentru soluționarea căii de atac devolutive, nu s-a datorat unei atitudini procesuale pasive din partea sa, ci unei cauze independente de voința acestuia.

Se cuvine reiterat că potrivit art. 416 alin. (3) C. proc. civ., "Nu constituie cauze de perimare cazurile când (…), din motive care nu sunt imputabile părții, (…) nu se poate fixa termen de judecată.

Prin urmare, sancțiunea perimării nu era operantă la data pronunțării deciziei recurate.

De vreme ce lăsarea pricinii în nelucrare pe o perioadă mai mare de 6 luni nu s-a datorat unor motive imputabile părții, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 416 alin. (3) C. proc. civ., împrejurare care imprimă hotărârii atacate un viciu de legalitate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.."

Așa fiind, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu între aceleași părți, reținându-se aceeași situație de fapt și de drept, a fost soluționată în mod definitiv, Înalta Curte constată că aspectul reținut de instanță, care a stat la baza soluției din dispozitivul deciziei nr. 1368 din 08 iunie 2022, a dobândit putere de lucru judecat, astfel încât se impune a fi avut în vedere în soluționarea prezentului recurs.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta stabilind că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.

Astfel, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, par. 61).

De asemenea, Curtea observă și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a reamintit importanța pe care o deține principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale (Hotărârea din 29 iunie 2010 pronunțată în Cauza C nr. 526/08, par. 26). Acest principiu este expresia principiului securității juridice (Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunțată în Cauza C-126/97, par. 46), el fiind menit a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției (Hotărârea din 3 septembrie 2009 pronunțată în Cauza C 2/08, par. 22).

Așadar, în lumina tuturor acestor considerente enunțate, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul C. împotriva deciziei civile nr. 229 din 8 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2023.