ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1671/2021

Prin cererea înregistrată la 9 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, anularea hotărârii A.G.A. din data de 21 mai 2015. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 196 și 132 din Legea 31/1990 privind societățile. Prin încheierea din 31 august 2015, judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Constanța, cauza fiind ulterior repusă pe rol prin încheierea din 23 noiembrie 2018. La 13 iunie 2018, C. a formulat cerere de intervenție în interes alăturat reclamantului, iar, în subsidiar, în interes propriu. Prin sentința civilă nr. 785 din 14 decembrie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Pentru termenul de judecată din 20 mai 2019, C. a depus la dosar cerere de intervenție în interes alăturat, formulând, totodată, în subsidiar, și o cerere de intervenție în interes propriu. Prin încheierea din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție formulată de C., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheierii C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. La termenul din 20 septembrie 2019, petentul A. a formulat oral o cerere de recuzare a completului de judecată compus din doamnele judecător D., E. și F., învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. La 27 septembrie 2019, petentul a formulat și în scris cererea de recuzare a tuturor membrilor completului, în cadrul căreia a solicitat ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă acesteia. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 25 septembrie 2019, sub nr. x/2019. Prin încheierea din 1 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Prin încheierea din 13 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019.2, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de reexaminare a încheierii din 1 octombrie 2019. Ulterior, prin încheierea din 4 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind recuzarea completului nr. 4 compus din doamnele judecător D., E. și F..

La 26 noiembrie 2019, petentul A. a formulat o nouă cerere de acordare a ajutorului public judiciar, care a fost respinsă ca tardivă, prin încheierea pronunțată la această dată, în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei încheieri, la 11 decembrie 2019, petentul a formulat cerere de reexaminare, în cuprinsul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008. În susținerea excepției, petentul a depus la dosar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție, formulată în cadrul dosarului nr. x/2016, precum și încheierile din 24 octombrie 2018 și din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul sus-menționat, prin care a fost sesizată Curtea Constituțională cu aceeași excepție. Prin încheierea din 22 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1.2, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, formulată de petentul A., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheierii, la 24 ianuarie 2020, petentul A. a transmis, prin fax, recurs declarativ iar, la 30 iunie 2020, a depus motivele recursului prin care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și sesizarea Curții Constituționale sau retrimiterea cauzei, pentru soluționare, instanței inițial învestite. La termenul din 22 septembrie 2020, s-a dispus formarea unui dosar asociat privind cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate formulată de recurent, care s-a înregistrat sub. nr. x. Prin încheierea din aceeași dată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 16, art. 21, art. 24 din Constituție ca fiind lipsită de interes. Totodată, s-a respins și cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 cu motivarea că nu există motive pentru care textele legale criticate contravin normelor constituționale enumerate de către petent. Prin decizia nr. 1628 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte, s-a respins ca nefondat recursul formulat.

Împotriva încheierii din 22 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2019.1.2*/a2, a formulat recurs declarativ la 23 septembrie 2020 petentul A., prin care a precizat că motivele de recurs urmează a fi depuse după primirea motivării încheierii. La data de 2 noiembrie 2020 recurentul a depus motivele de casare prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., casarea încheierii atacate și sesizarea Curții Constituționale sau retrimiterea cauzei pentru soluționare instanței inițial învestite. Recurentul susține, în esență, că instanta s-a pronuntat în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, fără a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992. Potrivit mențiunilor recurentului, încheierea atacată cuprinde motive contradictorii și solicită dezlegarea problemei de drept conform art. 519 C. proc. civ., respectiv dacă termenul prevăzut art. 470 alin. (5) din același cod privind motivarea recursului într-un termen de aceeași durată care curge de la data comunicarii este aplicabil în cazul căii de atac formulate potrivit art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992. Recurentul consideră că se impune clarificarea problemei de drept menționate pentru a se statua care sunt normele aplicabile în vederea stabilirii termenului necesar motivării recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Contituționale și a menționat că există practică judiciară neunitară la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justitie. În opinia recurentului instanța avea obligația să pună în vedere petentului un termen pentru a putea motiva excepția de neconstituționalitate. Intimații nu au formulat întâmpinare. La 26 ianuarie 2021 recurentul a depus note de ședință și precizări prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului convențional al intimatei, a solicitat suspendarea dosarului până la soluționarea dosarului x/2019, înscrierea în fals și anularea actelor de procedură îndeplinite în dosar de G. G. și a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Cauza a fost suspendată prin încheierea din 26 ianuarie 2021 în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind repusă pe rol la termenul din 14 septembrie 2021. În ceea ce privește cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 487 alin. (1) și 470 alin. (5) C. proc. civ., precum și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în raport cu prevederile art. 16 și 24 din Constituția României, Înalta Curte a dispus formarea dosarului asociat, înregistrat sub nr. x/2021. Prin încheierea din 14 septembrie 2021, pronunțată în acest dosar a fost admisă cererea formulată de recurent și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor antecitate. Înalta Curte, analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept formulate de recurent, constată următoarele: Prin dispozițiile art. 519 C. proc. civ. sunt instituite condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, prin care să se dezlege o chestiune de drept, care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluționată în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare În susținerea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 519 C. proc. civ., recurentul a invocat existența unei practici neunitare cu privire la termenul de motivare a recursului prevăzut de art. 470 alin. (5) din același cod, aplicabil în cazul căii de atac formulate în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 16, art. 21, art. 24 din Constituția României și a art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008. Se constată că recurentul invocă practica neunitară existentă la nivelul Înaltei Curți însă mecanismul de unificare a practicii este reprezentat de recursul în interesul legii, consacrat legal de art. 514 C. proc. civ., care prevede că, "pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești." Având în vedere că cererea formulată de recurent nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge. În consecință, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 248 alin. (1) din același cod, excepția nulității recursului pentru lipsa motivării, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, aplicabile și în recurs potrivit art. 494, care stipulează că "în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge însă, de la comunicarea hotărârii". Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impune cerința indicării în cuprinsul cererii de recurs a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat. Din coroborarea acestor texte legale rezultă faptul că exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii sau deciziei prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale se poate face în termen de 48 de ore de la pronunțare, însă în ceea ce privește motivarea recursului, sunt aplicabile dispozițiile art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că motivarea recursului este necesar a fi făcută după comunicarea hotărârii, respectiv a încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Verificând data comunicării încheierii din 22 septembrie 2020, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că aceasta s-a comunicat apelantului-reclamant la data de 07 octombrie 2020, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar, la dosarul x/2019 al Înaltei Curți. În consecință, termenul în care recurentul avea posibilitatea de a motiva calea de atac exercitată, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a început să curgă de la ora zero a zilei de 8 octombrie 2020 și s-a împlinit la ora zero a zilei de 10 octombrie 2019, astfel că depunerea motivelor de recurs la 2 noiembrie 2020 este făcută cu mult peste termenul legal. Revenind la regularitatea motivării cererii de recurs, se constată că art. 486 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile", iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)". Prin urmare, sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este nulitatea, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Chiar și în situația în care recursul ar fi considerat motivat în termen, Înalta Curte constă că recurentul, prin motivele depuse, nu critică soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) C. proc. civ. ca lipsită de interes ci sunt reluate motivele din cererea formulată. Referitor la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, recurentul nu aduce nicio critică. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și să anuleze ca nemotivat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 22 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.1.2*/a2.