ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2728/2022

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2020, A. a formulat contestație împotriva măsurii lichidatorului judiciar al societății debitoare B. S.R.L., solicitând înscrierea sa în Tabelul creanțelor împotriva societății cu sumele de 39.740 de RON și 10.000 de Euro.

Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, prin sentința civilă nr. 201 din 18 februarie 2021 a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de A..

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

La data de 28 iunie 2021, intervenientul C. a formulat cerere de intervenție în interesul sprijinirii apărărilor apelantei A., în sensul admiterii acțiunii, cu consecința modificării în tot a sentinței apelate și înscrierea creanței acesteia în tabelul creditorilor debitoarei B. S.R.L..

Prin încheierea din 11 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de C. în interesul apelantei A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul C. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința admiterii cererii de intervenție, astfel cum acesta a fost formulată.

În acest sens, recurentul arată că, procedând la analiza cererii de intervenție instanța a pronunțat o încheiere nelegală, care este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 61 C. proc. civ., câtă vreme s-a apreciat că în speță acesta nu a făcut dovada unui interes în formularea cererii de intervenție, situație în raport cu care, în cauză devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, recurentul susține că cunoaște personal situația muncii prestate de către apelantă și faptul că acesta a împrumutat societatea al cărui administrator era, însă aceasta nu figurează pe lista creditorilor, aspect ce se datorează abuzului în serviciu al administratorului judiciar, care cu rea-credință nu a înregistrat pe lista creditorilor decât persoane aparținând grupului D./E..

Or, interesul recurentului în prezenta cauză este generat de dovedirea abuzului de drept săvârșit de către administratorul judiciar care nu a înțeles să înscrie nicio creanță datorată de către societate persoanelor care au prestat activitate în favoarea acesteia, nici apelantei și în fapt nici intervenientului, care de asemenea prin reaua-credință a administratorului judiciar a fost exclus din lista creditorilor societății, nefiind niciodată notificat pentru a-și înscrie creanțele deținute contra societății.

Prin urmare, faptul că apelanta A. nu este înscrisă în lista creditorilor întocmită de F., cu toate că a plătit prețul terenurilor, arata clar reaua-credință a administratorului judiciar, precum și abuzul în serviciu săvârșit de acesta.

În aceste condiții, recurentul apreciază că instanța avea posibilitatea, în baza probelor administrate în cauză, să constate că acesta are, alături de apelantă, un interes personal în sprijinirea apărărilor acesteia, în scopul dovedirii relei-credințe a administratorului judiciar si abuzului de drept săvârșit de către acesta, care cu bună-știință a refuzat înscrierea oricăror altor creanțe ale societății cu excepția celor care proveneau din pretinsele creanțe deținute de societățile administrate de foștii asociați - D. și E..

Față de aceste aspecte, recurentul se consideră îndreptățit să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin încheierea din 3 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recurentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, la 5 august 2022 - dosar recurs fără însă a solicita și judecata cauzei în lipsa, fixându-se termen de judecată la 15 decembrie 2022.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 3 martie 2022.

Având în vedere că recurentul a formulat la data de 5 august 2022 cerere de repunere pe rol a cauzei, fără însă a solicita și judecata cauzei în lipsa părților de la dezbateri, conform art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză urmează a se menține măsura suspendării cauzei luată prin încheierea din 3 martie 2022.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 3 martie 2022 reiese că au trecut mai mult de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare din culpa părților.

Se apreciază că, pentru a determina întreruperea curgerii termenului de perimare, actul procedural înfăptuit de parte trebuie să urmărească acest scop, un act procedural efectuat fără respectarea cerințelor legale nu poate produce per se acest efect întreruptiv al termenului de perimare.

Prin urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte urmează să admită excepția perimării și să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurentul C. împotriva încheierii din 11 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 11 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatele A. și B. S.R.L. prin lichidator judiciar F..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2022.