ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2597/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 6 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii adunării generale a asociaților S.C. B. S.R.L. din 10 decembrie 2014, în temeiul art. 196 coroborat cu art. 132 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990.

Prin sentința nr. 648 din 27 octombrie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II- civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în formularea acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 648 din 27 octombrie 2015 a formulat apel reclamantul A..

La termenul de la 4 iunie 2018, A. (senior) a depus cerere de intervenție în interesul apelantului A., iar în subsidiar cerere de intervenție în interes propriu, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii.

Prin încheierea din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție formulată de către A. (senior), ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A. (senior), solicitând casare încheierii atacate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2015/a1.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul susține că prin cererea de intervenție accesorie formulată a înțeles să sprijine apărările formulate de fiul său, A., în cadrul apelului declarat împotriva sentinței nr. 648 din 27 octombrie 2015. Autorul căii de atac apreciază că cererea sa îndeplinește condițiile art. 61 C. proc. civ. deoarece litigiul sprijină apărarea unei părți într-un litigiu pendinte, iar recurentul justifică un interes propriu având în vedere că acesta deține părți sociale în S.C. B. S.R.L. conform unui contract de fiducie și a unui contract de cesiune.

Mai arată recurentul că înregistrările din Registul Comerțului nu corespund realității, societatea B. S.R.L. având în realitate patru asociați, iar celelalte persoane implicate au recunoscut calitatea de asociat a recurentului, justificându-se astfel interesul personal în formularea cererii de intervenție. Se mai afirmă că instanța de apel a schimbat natura și înțelesul vădit al cererii deoarece a reținut că prin motivele invocate, cererea formulată de recurent depășește limitele unei simple sprijiniri a apărărilor apelantului.

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 21 noiembrie 2019, intimatul-reclamant A. a depus note de ședință prin care a invocat, între altele, lipsa calității de reprezentant a reprezentantului convențional al intimatei S.C. B. S.R.L., nulitatea contractului de asistență juridică încheiat între C., D. și E., iar în subsidiar a arătat că se înscrie în fals în ceea ce privește împuternicirea avocațială depusă de apărătorii acestor părți în dosarul de fond deoarece aceștia ar fi atestat în fals identitatea părților.

Recurentul A. a depus punct de vedere cu privire la raport, arătând că achiesează la punctul de vedere al raportorului.

Prin încheierea din 18 martie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-intervenient A. (senior) împotriva încheierii din 24 septembrie 2018 și s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior, prin rezoluție, a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 16 septembrie 2020.

La 15 septembrie 2020, recurentul-intervenient A. (senior) a depus precizări la recurs și note de ședință prin care a invocat nulitatea actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimatei-pârâte, SCP F. și Asociații, susținând că, prin apărările formulate, mandatarul convențional a încălcat norme de interes public, a contestat calitatea de reprezentant legal a pretinsului administrator al societății intimate, a invocat lipsa dovezii calității de reprezentant și a solicitat dezlegarea mai multor probleme de drept.

La termenul de la 16 septembrie 2020, cauza a fost amânată pentru soluționarea cererii de abținere a unuia dintre membrii completului de judecată, acordându-se termen la 4 noiembrie 2020.

La 4 noiembrie 2020, intimatul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că se înscrie în fals cu privire la împuternicirea avocațială depusă la fondul cauzei, cu privire la cea depusă în dosarul de recurs și cu privire la cea pretins datată de asociatul unic al intimatei-pârâte cu privire la realizarea hotărârii adunării generale a asociaților din ianuarie 2015, precum și cu privire la contractul de asistență juridică în baza căruia a fost reprezentată intimata-pârâtă la fondul cauzei, a solicitat admiterea mai multor excepții și a menționat că invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 304 C. proc. civ.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, cu privire la cererea de înscriere în fals formulată de recurentul A. (senior) prin răspunsul la întâmpinare aflat la dosarul de recurs, Înalta Curte apreciază că în faza de recurs nu se poate solicita înscrierea în fals cu privire la împuternicirea avocațială și a contractului de asistență juridică depuse în faza de fond. Conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., partea avea posibilitatea de a denunța înscrisul ca fiind fals cel mai târziu până la primul termen după prezentarea acestuia.

Cu privire la împuternicirea avocațială depusă în dosarul de recurs, instanța supremă constată că partea nu și-a motivat cererea, susținerile din răspunsul la întâmpinare readucând în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului intimatei-pârâte, invocată și de intimatul-reclamant A., excepție care a fost deja soluționată. Aspectele referitoare la contractul de asistență juridică încheiat între intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. și SCP F. și Asociații au fost soluționate de instanța de fond și nu au fost indicate în cadrul motivelor de recurs astfel că nu pot face obiectul analizei instanței în prezenta cale de atac.

Cu privire la invocarea de către intimatul-reclamant A. a neconstituționalității dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. prin intermediul răspunsului la întâmpinare aflat la dosarul de recurs, Înalta Curte apreciază că această solicitare nu se impune a fi analizată deoarece nu reprezintă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci este o simplă afirmație, nemotivată, având în vedere că nu se indică norma constituțională care a fost încălcată.

Cu privire la recursul declarat în cauză, se reține că recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază cererea de recurs. Instanța supremă apreciază că din memoriul de recurs se desprind critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și va analiza susținerile recurentului din această perspectivă.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurentul a susținut, în esență, că încheierea de ședință din 24 septembrie 2018 (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie) este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 61 C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate. Conform art. 61 alin. (2) și (3) C. proc. civ., "(2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că cererea de intervenție voluntară accesorie este cererea prin care un terț ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu aflat în curs de desfășurare, pentru a sprijini apărarea uneia dintre părți.

Așadar, ca natură juridică, intervenția voluntară accesorie este o simplă apărare.

Ca atare, în mod legal, instanța de apel, constatând că argumentarea cererii de intervenție accesorie se referă la aspecte ce excedează criticilor și argumentării cererii de apel, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de A. (senior).

Din considerentele încheierii atacate se observă că instanța de apel, în mod corect, a reținut că admisibilitatea cererii de intervenție voluntară accesorie este condiționată, între altele, de existența unui interes propriu al persoanei care intervine, și a mai reținut că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Înalta Curte apreciază că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție este corectă și din această perspectivă față de împrejurarea că recurentul-intervenient nu a dovedit un drept propriu care să justifice introducerea sa în cadrul procesual.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intervenient A. (senior) împotriva încheierii din 24 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurentul-intervenient A. (senior) la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.894,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intervenient A. (senior) împotriva încheierii din 24 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-intervenient A. (senior) la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.894,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2020.