Decizia nr. 177/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 238/2022 a Tribunalului București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 23 martie 2021, sub nr. x/2021, modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv prin cererea din 2 august 2021, reclamantul A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 11 din 22 februarie 2021 emise de pârâta Compania Națională a Imprimeriilor "Coresi" S.A.. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 21 pct. 2 din Legea nr. 165/2013 și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 238 din 17 februarie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională a Imprimeriilor "Coresi" S.A., ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 1660A din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 238 din 17 februarie 2022, precum și a încheierii de ședință din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională a Imprimeriilor "Coresi" S.A..

Recursul Împotriva deciziei nr. 1660A din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva interpretării greșite a sentinței civile nr. 474 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului București, prin ignorarea faptului că intimata trebuia să emită o dispoziție, iar nu decizie motivată cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu situația juridică stabilită prin această hotărâre, precum și cu prevederile art. 21 pct. 1 din Legea nr. 165/2013. Recurentul a criticat constatarea instanței de apel, referitoare la incidența în speță a dispozițiilor art. 430 - 431 C. proc. civ., arătând că prin contestația formulată nu a combătut ce s-a stabilit, din punct de vedere juridic, prin sentința civilă nr. 474 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului București. A susținut că instanța de apel a interpretat greșit solicitarea sa cu privire la modificarea cadrului procesual pasiv, raportându-se la dispozițiile art. 204 pct. 2 C. proc. civ., această cerere implicând punerea sa în discuție, precum și acordarea unui termen de judecată. Recurentul a afirmat că interpretarea greșită a cererii modificatoare a cadrului procesual pasiv s-a produs ca urmare a faptului că prima instanță și curtea de apel nu au cercetat fondul cauzei prin prisma celor două cereri formulate. Reiterând interpretarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la autoritatea lucrului judecat în raport cu sentința civilă nr. 474 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului București, a arătat că în mod greșit s-a apreciat că este legală concluzia instanțelor cu privire la validarea acordării măsurilor compensatorii prin puncte, și nelegală solicitarea recurentului de a pune în discuție dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, precum și aplicarea dispozițiilor art. 21 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care, prin hotărârea menționată s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent. Față de soluția instanței de fond, de respingere a cererii de introducere în cauză a altor persoane prin încheierea din 20 ianuarie 2022, curtea a constatat în mod greșit că această încheiere a fost pronunțată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Instanța de apel în mod greșit a atribuit acestor autorități calitatea procesuală de intimate-pârâte, în condițiile în care instanța de fond a recunoscut această calitate numai în ceea ce o privește pe pârâta Compania Națională a Imprimeriilor "Coresi" S.A.. Or, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel este obligată să păstreze calitatea părților în proces stabilită de instanța de fond. Recurentul a arătat că prin decizia recurată curtea nu a analizat motivele de apel formulate împotriva încheierii din 20 ianuarie 2022 a Tribunalului București, cerere prin care a învederat faptul că ședința de judecată s-a desfășurat în condiții de nelegalitate, în lipsa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a unei cereri privind judecata în lipsă. A susținut că, în cauză, a fost interpretat greșit obiectul cererii de introducere în cauză a altor persoane. A menționat că obiectul cererii de chemare în judecată nu corespunde cu obiectul stabilit de instanțele de fond și apel, iar prima instanță era obligată, pentru a intra în cercetarea fondului, să introducă în proces Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, deoarece dispoziția nr. x/2021 a fost transmisă către cele două instituții de către pârâtă. Recurentul a susținut că prin modalitatea de soluționare a cauzei instanțele de fond și de apel au încălcat accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și art. 24 și 52 din Constituția României.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 26 iulie 2023, intimata a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, susținând că decizia recurată are caracter definitiv. La 14 septembrie 2023, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a cerut respingerea apărărilor formulate de către intimată, iar la 15 ianuarie 2024 a depus precizări.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 20 septembrie 2023, s-a stabilit termen de judecată la 25 ianuarie 2024, cu citarea părților în ședință publică. La termenul de judecată menționat, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas cu prioritate în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a recursului, invocată prin întâmpinare de pârâta Compania Națională a Imprimeriilor Coresi S.A..

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, "imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". În acest sens, prin art. 22 alin. (1) din aceeași lege se prevede că "persoana îndreptățită va notifica ... persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", iar la art. 25 alin. (1) se prevede obligația unității deținătoare de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. De asemenea, prin același act normativ a fost reglementat dreptul persoanei îndreptățite de a ataca decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel (conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor). La data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care a devenit aplicabilă în privința tuturor cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi - potrivit art. 4 din lege. Prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, au fost instituite noi termene de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate de către entitățile învestite de lege, iar prin art. 34 s-au prevăzut termene de soluționare a dosarelor în sarcina altor entități învestite de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. De asemenea, prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 cu referire, așadar, inclusiv la cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, se prevede: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1 1 ) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului." În cauză, cererea de chemare în judecată, fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă la 23 martie 2021. Reiese, astfel, că, în raport de prevederile legale incidente mai sus enunțate, împotriva deciziei nr. 1660A din 16 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în apel părțile nu au deschisă calea de atac a recursului, decizia fiind definitivă. În acest sens, art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. prevede că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. De asemenea, dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. consacră principiul legalității căilor de atac, principiu cu valoare constituțională, prevăzut în art. 129 din Constituția României, conform căruia dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești se poate exercita numai în condițiile legii. Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1660A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.