ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 164/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 noiembrie 2022, pe rolul Tribunalului București, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L, obligarea acesteia la plata sumei de 316.841,99 iei, din care 266.253,81 RON remunerație și 50.588,18 RON TVA, sume restante dintre cele recunoscute prin Protocolul nr. 8/18.02.2022, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de televiziune B., C., D., E. și F., pentru trimestrele III și IV din anul 2021, a sumei de 36.876,24 RON, reprezentând penalitatea egală cu dobânda legală penalizatoare datorată pentru întârzierea plății sumei de 316.841,99 RON, calculată până la data de 18.11.2022, precum și a penalităților egale cu dobânda legală penalizatoare între profesioniști, datorate începând cu data de 19.11.2022 și până la plata sumei de 316.841,99 RON, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 504 din 26 aprilie 2023, Tribunalul București – secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere art. 1203 C. civ. "Clauzele standard [...] clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

A reținut că potrivit art. 1202 alin. (2) C. civ. "Sunt clauze standard stipulațiile stabilite în prealabil de una dintre părți pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte".

A arătat că, în cazul de față, clauza din articolul 10 al Autorizației de licență, care stipulează că diferendele vor fi soluționate de Tribunalul București în absența unui acord expres, nu pot fi considerate valabile dacă au fost introduse ca o clauză standard și nu au fost negociate individual și acceptate de către părți. Potrivit art. 107 si 113 pct. 3 C. proc. civ., nu se poate stabili competența Tribunalului București, clauza fiind una care derogă de la normele de competență menționate. Nu poate fi reținut că locul prevăzut în contract pentru executarea obligației în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este București, prin efectul clauzei de la art. 3.4. Indicarea băncii unde utilizatorul urmează să facă plata este în sensul stabilirii modalității de plată – potrivit exprimării exprese din contract, nefiind vorba despre o convenție care să aplice sau să deroge de la art. 1494 C. civ.. Art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este aplicabil când părțile au "prevăzut" în contract locul plății, iar nu în situația în care locul plății este determinat prin aplicarea dispozițiilor legale.

Obligația de comunicare a raportului – în temeiul art. 3.4 alin. (3) din contract are ca loc de executare locul rezultând din natura prestației, sediul creditorului menționat în această clauză nefiind loc de executare convenit de părți în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ.. Primirea mesajului – trimis prin fax sau e-mail - sau a scrisorii la adresa sediului creditorului este considerat drept fapt al îndeplinirii obligației, fără ca părțile să stabilească în mod expres locul executării obligației – sediul creditorului, ci modalitatea de executare.

În situația în care clauzele menționate la art. 1203 C. civ. au fost incluse în contract fără a fi negociate individual, ele nu pot fi luate în considerare și nu pot fi considerate obligatorii pentru părți, dacă nu au fost acceptate în mod expres de partea căreia i-a fost prezentat contractul fără o negociere prealabilă. Prin declinarea competenței în aplicarea art. 1203 C. civ. nu se anulează clauza atributivă de competență, ci aceasta este lipsită de efecte potrivit exprimării exprese a normei legale.

I.2.2. Prin sentința nr. 504/2023 pronunțată la data de 14 noiembrie 2023, Tribunalul Cluj – secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, excepție invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

A arătat că pretențiile deduse judecății se fundamentează tocmai pe contractul perfectat între litiganți - autorizație licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale prin radiodifuzare de către organismele de televiziune .

Or, în cuprinsul art. 10 din actul încheiat, s-a prevăzut explicit, că diferendele relative la interpretarea sau executarea contractului vor fi soluționate, în absența unui acord amiabil, de Tribunalul București .

În ce privește regula generală pentru determinarea competenței teritoriale, sunt relevante prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., cererea urmând a fi introdusă la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul. Desigur, această normă dobândește aplicare numai în situația în care legea nu prevede altfel.

Consecutiv, ținând seama de reglementarea art. 126 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că a fost instituită posibilitatea unei prorogări voluntare de competență, fiind în prezența unei convenții atributive de competență. În mod firesc, o asemenea clauză se impune părților care au agreat-o, urmând a fi sesizată instanța desemnată de comun acord.

Desigur, prorogarea convențională de competență presupune în mod necesar, îndeplinirea unor condiții stricte: părțile să aibă deplină capacitate de exercițiu; consimțământul dat să fie liber exprimat și neviciat; acordul părților să fie expres, precis și suficient de clar; convenția să cuprindă mențiunea explicită a instanței alese pentru soluționarea litigiului; instanța aleasă să nu fie necompetentă absolut.

Se constată că, în cauză, sunt întrunite toate premisele pentru a deveni incidentă norma de la art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, nu se pune problema ca părțile autorizației de licență neexclusivă să fi fost lipsite de capacitate de exercițiu. De asemenea, acordul părților este expres, precis și suficient de clar, fiind consemnat în scris, în chiar convenția perfectată. Totodată, prevederile art. 10.1 din contract individualizează instanța aleasă pentru orice litigii decurgând din executarea contractului. Suplimentar, nu se încalcă normele de ordine publică privind competența, fiind în prezența unei acțiuni personale derivate dintr-un contract, reclamanta invocând neîndeplinirea obligației de plată ce ar reveni pârâtei.

În fine, datele pricinii nu relevă dubii cu privire la caracterul liber exprimat și neviciat al consimțământului pârâtei, în momentul perfectării actului și asumării clauzei atributive de competență.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au stabilit în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte constată că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competență este exclusivă".

Pretențiile deduse judecății au cauza juridică într-un contract încheiat între părți, temeiul de drept invocat, printre altele, fiind art. 1270 C. civ.

În materia răspunderii contractuale nu există norme de competență teritorială exclusivă, acestea fiind stabilite fie de art. 107 C. proc. civ., fie de art. 113 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Fiind în discuție o competență teritorială alternativă, părțile pot conveni în scris instanța competentă teritorial să judece litigiile ivite între acestea.

Însă, potrivit art. 1203 C. civ., "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Examinând art. 10 din Autorizația licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale prin radiodifuzare de către organismele de televiziune UCMR-ADA nr. 09/03.11.2017, rezultă că părțile au convenit în scris ca diferendele relative la interpretarea sau executarea contractului să fie soluționate, în absența unui acord amiabil, de Tribunalul București.

Această clauză atributivă de competență face însă, corp comun cu întregul contract, contract care a fost semnat la final de către părți, semnăturile fiind aplicate pe ultima pagina a contractului, pagină care conține și art. 10.

Aceasta constituie o clauză atributivă de competență, cum de altfel ambele instanțe o recunosc, însă se constată că nu a fost însușită în mod expres, semnătura finală fiind arondată întregului act civil, astfel încât exigența legală menționată nu este îndeplinită în cauză. Situația concretă nu este distinctă față de semnarea obișnuită a unui act juridic bilateral, astfel încât nu se poate realiza o echivalare a semnăturii de la final cu însușirea în mod expres a clauzei atributive de competență, lipsind așadar, dovada caracterului expres al însușirii.

Clauza atributivă de competență face corp comun cu întregul contract, iar prin semnarea de la finalul contractului se acceptă conținutul acestuia, fără însă, a exista o însușire expresă a clauzei în discuție.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că această clauză atributivă de competență în favoarea Tribunalului București consacră însă, aceeași instanță competentă teritorial determinată însă, în raport atât de locul executării contractului stabilit de părțile contractante, cât și de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: "(1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...) 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract", competența Tribunalului București fiind așadar, competența uzuală între părți, nicidecum una neuzuală în sensul art. 1203 C. civ.

Astfel, din ansamblul clauzelor contractuale ale actului juridic bilateral menționat privit din perspectivă unitară, rezultă că locul executării contractului a fost ales de părți la sediul organismului de gestiune colectivă, adică la sediul reclamantului creditor.

De exemplu, potrivit art. 4.1 din Autorizația licență neexclusivă, părțile au stipulat: "1. Pentru a da organismului de gestiune colectivă posibilitatea repartizării sumelor încasate către titularii drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, Utilizatorul are obligația de a depune lunar la sediul organismului de gestiune colectivă, (...) un raport complet privind totalitatea operelor muzicale radiodifuzate de utilizator în luna precedentă". Sau conform art. 3.4 alin. (3) din același act juridic, "Utilizatorul are obligația de a comunica în scris organismului de gestiune colectivă, la sediul acestuia, raportul cu baza de calcul a remunerației trimestriale".

Așadar, întrucât locul prevăzut în contract pentru executarea contractului este București, alegere care concordă de altfel, și cu dispozițiile generale în materie (art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ. arată că "a) obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății") și întrucât reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., acesta a ales în mod corect Tribunalul București ca instanță competentă teritorială în soluționarea prezentei cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect drepturi de autor este Tribunalul București, urmând ca, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.