ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2021 din data de 01.09.2021 reclamanta UCMR-ADA, A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat:

a. în principal, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publica a operelor muzicale, în perioadele august 2019- septembrie 2019, iulie 2020 - septembrie 2020 și iunie 2021 - august 2021, în scop ambiental în Parcul de distracție C. și în unitățile de alimentație publică din localitatea Mamaia, Municipiul Constanța, Bulevardul x, județul Constanța, precum și pentru comunicarea publică a operelor muzicale în evenimentele și în spectacolele organizate în aceste locații. În temeiul art. 124 lit. b) din C. proc. civ. a estimat provizoriu valoarea acestor despăgubiri la suma de 214.068 RON plus TVA.

b. în subsidiar capătului 1, obligarea pârâtei la plata sumei egale cu remunerațiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, în perioadele august 2019 - septembrie 2019, iulie 2020 - septembrie 2020 și iunie 2021 - august 2021, în scop ambiental în Parcul de distracție C. și în unitățile de alimentație publică din localitatea Mamaia, Municipiul Constanța, Bulevardul x, județul Constanta precum și pentru comunicarea publică a operelor muzicale în evenimentele și în spectacolele organizate în aceste locații. În temeiul art. 124 lit. b) din C. proc. civ. s-a estimat provizoriu valoarea acestor remunerații la suma de 71.356,00 RON, plus TVA.

c. a penalităților de 0,5%/zi de întârziere pentru remunerațiile aferente comunicării publice a operelor muzicale în scop ambiental și de 0,1%/zi de întârziere pentru cele aferente spectacolelor, până la data 20.08.2021. În temeiul art. 124 lit. b) din C. proc. civ. s-a estimat provizoriu valoarea acestor penalități la suma de 123.583,34 RON.

d. la plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere pentru remunerațiile aferente comunicării publice a operelor muzicale în scop ambiental și de 0,1%/zi de întârziere pentru cele aferente spectacolelor, începând cu 21.08.2021 și până la plata efectivă a remunerațiilor care vor fi stabilite prin hotărârea judecătoreasca definitivă;

e. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxă de timbru, 20 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză etc).

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 19 ianuarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivare, a reținut că la ultimul termen de judecată procedura de citare a fost viciată cu pârâta, care, deși își alesese domiciliul procesual, a fost citată la sediul social. Cu toate acestea, instanța a luat în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare de pârâtă și a respins-o ca tardiv formulată. La termenul de judecată din 19 ianuarie 2022, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a arătat că aceasta este cu scopul de a preîntâmpina pronunțarea unei nulități în ipoteza exercitării căi de atac a apelului și în vederea asigurării dreptului la apărare al pârâtei.

A arătat că izvorul pretențiilor reclamantei este răspunderea civilă delictuală, aceasta solicitând instanței obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor prin comunicarea publică de opere muzicale în cadrul unităților de comerț pe care le operează în Constanța, în condițiile în care se invocă omisiunea pârâtei de a declara la organismul de gestiune colectivă activitatea de comunicare operelor muzicale ce reprezintă utilizare în sensul Metodologiei invocate de reclamantă și de a încheia autorizația licență neexclusivă prevăzută de lege.

A indicat că, prin decizia în interesul legii nr. 21/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 din C. proc. civ. stabilește că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plății prejudiciului.

A conchis că, în speță, locul săvârșirii faptei ilicite este în Constanța, astfel încât competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Constanța conform dispozițiilor art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2709 din 14 septembrie 2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

În motivare, a reținut că, la termenul de judecată din data de 17.11.2021, Tribunalul București, reținând că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, a pus în discuția părților necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare și, reținând că întâmpinarea a fost depusă la dosar cu depășirea termenului legal de 15 zile, a respins excepția necompetenței teritoriale ca tardiv formulată și a încuviințat probatoriile solicitate de către reclamantă.

A arătat că această încheiere are caracter interlocutoriu în sensul art. 235 teza a II-a din C. proc. civ., consolidând definitiv competența de a soluționa fondul litigios în favoarea Tribunalului București.

A motivat că nulitatea procedurii de citare a pârâtei pentru termenul de judecată din 17.11.2021 a fost invocată din oficiu, deși această nulitate nu făcea parte din categoria celor la care se referă 174 alin. (2) sau art. 176 din C. proc. civ., fiind încălcat regimul juridic al invocării acestei nulități reglementat de art. 178 din același cod.

A conchis că, în aplicarea statuărilor cuprinse în Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Tribunalul București este instanța de fond competentă a soluționa cauza în fond, deoarece la termenul de judecată din data de 17.11.2021, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită și la care părțile puteau pune concluzii, a respins excepția necompetenței teritoriale ca tardiv formulată prin întâmpinare, nu a invocat din oficiu excepția de ordine publică a necompetenței teritoriale, ci dimpotrivă, considerându-se competent, a încuviințat probatoriile propuse de către reclamantă.

A citat în acest sens Decizia nr. 31/2019 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care statează că, în situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății constă în cererea de chemare în judecată formulată de UCMR-ADA A. privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, a penalităților și a cheltuielilor de judecată.

Competența de soluționare a unei astfel de cereri revine, din punct de vedere material, tribunalului.

Pentru a determina care tribunal este competent teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Cauza a fost înregistrată la 01 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului București, care, prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2021, a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită și a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, ca tardiv formulată.

Împrejurarea că, ulterior, prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Tribunalul București a revenit asupra soluției de respingere ca tardivă a excepției nu poate avea ca efect juridic revenirea asupra măsurii luate de instanță anterior; în realitate, soluția asupra excepției necompetenței nu poate fi schimbată decât prin exercitarea căii de atac a apelului, încheierile interlocutorii putând fi apelate doar odată cu fondul, cum rezultă din prevederile art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 235 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speța de față.

Prin urmare, cum excepția necompetenței teritoriale a fost soluționată prin încheierea interlocutorie din 17 noiembrie 2021, Înalta Curte reține că Tribunalul București a rămas învestit cu soluționarea cauzei, neputând să revină asupra acestei măsuri, să invoce excepția necompetenței teritoriale din oficiu și să decline competența în favoarea unei alte instanțe.

Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a decis că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2022.