ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1400/2024

HOTĂRÂRE

22.05.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1400/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 22 mai 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari în data de 12.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat să se dispună rezoluțiunea actului de partaj și sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de notar public C., cu daune-interese; repunerea părților în situația anterioară încheierii actului; compensarea datoriilor reciproce până la concurența celei mai mici, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 684 alin. (1), art. 1.170, art. 1.270, art. 1.516-1.517, art. 1.531, art. 1.549-1.551, art. 1.554, art. 1.616, art. 1.635-1.639 C. civ., art. 192 si urm. C. proc. civ., precum și dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 13/2011.

În data de 02.11.2022, reclamantul a depus o cerere modificatoare, prin care și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 31.351,27 euro, reprezentând rate bancare, și a sumei de 32.228,59 RON, reprezentând contravaloare utilități.

În data de 16.01.2023, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței internaționale a instanțelor române, excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari, sens în care a solicitat trimiterea dosarului Tribunalului Sibiu sau, după caz, Judecătoriei Sibiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicitând, totodată, constatarea formulării cererii cu rea-credință, cu consecința respingerii acesteia și amendării reclamantului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul ședinței de judecată din 06.04.2023, Judecătoria Răcari a respins excepția necompetenței internaționale a instanțelor române și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Răcari, invocate de pârâtă, prin întâmpinare.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 597/2023 din 06.04.2023, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

A reținut instanța că s-a stabilit că instanțele române sunt competente să judece cauza, deși domiciliul pârâtei nu se află pe teritoriul României, nefiind incidentă, astfel, regula stabilită de art. 107 C. proc. civ. pentru determinarea competenței teritoriale.

Totodată, în condițiile în care nu sunt aplicabile nici prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât părțile nu au prevăzut în actul de partaj locul de executare a acestuia, Judecătoria Răcari a reținut că sunt incidente prevederile art. 108 C. proc. civ., pe care le-a interpretat prin analogie pentru ipoteza în care domiciliul pârâtului este în străinătate, iar instanțele române sunt competente internațional, astfel încât a considerat ca fiind competentă teritorial să soluționeze pricina Judecătoria Sibiu, având în vedere că domiciliul reclamantului se află în municipiul Sibiu.

Prin sentința nr. 632/22.02.2024, Judecătoria Sibiu, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că normele de competență aplicabile în cauza dedusă judecății sunt dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., cauza având ca obiect rezoluțiunea actului de partaj și sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de către notarul public C., privind imobilul situat administrativ în județul Dâmbovița.

Pe cale de consecință, a reținut că revine Judecătoriei Răcari competența de soluționare a pricinii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea diferită în care acestea au apreciat asupra dispozițiilor procedurale aplicabile, Judecătoria Răcari reținând ca fiind incidente prevederile art. 108 C. proc. civ., care stabilesc regula conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul reclamantului, în situația în care domiciliul pârâtului este necunoscut, în timp ce Judecătoria Sibiu a reținut incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora atunci când se deduc judecății drepturi reale imobiliare instanța competentă este cea de la locul situării imobilului, dat fiind obiectul cererii principale deduse judecății, de rezoluțiune act de partaj.

Astfel, pentru a declina competența, Judecătoria Răcari, prima instanță învestită cu soluționarea cauzei, a reținut că acțiunea în rezoluțiunea actului de partaj și de sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de notar public C., privind imobilul situat în județul Dâmbovița, care a fost dedusă judecății de către reclamant, are natura unei acțiuni personale imobiliare.

Față de împrejurarea că pârâta nu are domiciliul pe teritoriul României (ci pe teritoriul Statelor Unite ale Americii), iar părțile nu au stabilit în contract locul de executare a acestuia, a reținut ca nefiind incidente dispozițiile art. 107, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și a considerat ca fiind aplicabile prevederile art. 108 C. proc. civ., având în vedere că domiciliul reclamantului se află în municipiul Sibiu.

Pe de altă parte, Judecătoria Sibiu a reținut că acțiunii în rezoluțiunea convenției de partaj îi sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., care instituie un caz de competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află imobilul.

Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat desființarea, ca efect al rezoluțiunii, a convenției de partaj menționate, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, precum și compensarea datoriilor reciproce până la concurența celei mai mici.

De asemenea, în data de 02.11.2022, reclamantul a depus o cerere modificatoare a cererii introductive de instanță, prin care a înțeles să își completeze acțiunea cu un nou capăt de cerere constând în obligarea pârâtei la plata sumelor de 31.351,27 euro, reprezentând rate bancare, și de 32.228,59 RON, reprezentând plata utilităților imobilului.

Drept urmare, natura juridică a cererii deduse judecății este într-adevăr aceea de acțiune personală imobiliară, iar nu de acțiune reală.

Cu toate acestea, în raport cu obiectul demersului judiciar al reclamantului, care tinde la readucerea, în patrimoniul reclamantului, a unei cote indivize de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin constatarea rezoluțiunii actului de partaj, ca efect al unei pretinse neexecutări culpabile de către pârâtă a obligațiilor care îî reveneau în temeiul acestui act juridic, se constată că, în speță, își găsesc aplicarea dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care instituite o competență teritorială alternativă, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 din același cod, putând fi învestită și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Cât privește aspectul reținut de către Judecătoria Răcari, al lipsei prevederii, de către părțile litigante, în contractul a cărei rezoluțiune se solicită, a locului de executare a obligației, se observă că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 1.483 alin. (1) C. civ., care stabilesc că obligația de a strămuta proprietatea implică și obligațiile de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare, coroborate cu cele ale art. 1.494 alin. (1) lit. b) din același cod, care stabilesc că, în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului.

Cum, în speță, bunul obiect al actului de partaj și de sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de notar public C. este situat în județul Dâmbovița, competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., anterior menționate, aparține Judecătoriei Răcari, instanță în a cărei circumscripție teritorială se află respectivul imobil.

Rezultă, așadar, că, în cererile privitoare la rezoluțiunea contractului, reclamantul are un drept de opțiune între instanța locului de executare a obligațiilor principale din contract (între care și cea de transfer al dreptului de proprietate și predare a bunului), în acord cu cele menționate anterior, și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtei.

Prin urmare, întrucât reclamantul și-a manifestat dreptul de opțiune reglementat de lege, în sensul de a învesti instanța în a cărei circumscripție teritorială se află locul executării obligației principale izvorâte din contract (între care și cea de transfer al dreptului de proprietate și predare a bunului), respectiv Judecătoria Răcari, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Astfel, odată aleasă competența de soluționare a cauzei de către reclamant, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., aceasta dobândește caracter definitiv, nemaifiind posibilă declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea instanței competente alternativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.