ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2024

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, secția civilă, la data de 24 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., stabilirea domiciliului minorului C., la domiciliul tatălui, iar, în subsidiar, a solicitat stabilirea unui program de legături personale cu minora.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2024, fiind primul termen cu procedura legal îndeplinită, a fost invocată din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

2.1. Prin sentința civilă nr. 288 din data de 15 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Cornetu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță președințială, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cornetu, secția civilă, în esență, a făcut aplicarea art. 998 C. proc. civ. raportat la art. 114 alin. (1) din același act normativ și a apreciat că instanța competentă a soluționa prezenta ordonanță președințială este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul prezentei pricini.

Ca atare, constatând că, la data introducerii acțiunii, minorul locuia cu mama acestuia, în localitatea Mehadia, județ Caraș Severin, domiciliul efectiv, în fapt, al acestora, aflându-se la această adresă, a considerat că Judecătoria Caransebeș este instanța competentă a soluționa pricina.

A mai arătat și că cererea prin care se solicită stabilirea locuinței minorului este o cerere în materie de ocrotire a persoanei fizice minore, iar sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include, astfel, cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a "Despre familie" C. civ. Titlul IV C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ..].

Totodată, a reținut și incidența dispozițiilor art. 265 C. civ. potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a "Despre familie" C. civ. în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă – teza finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispozițiile art. 107 C. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător.

A arătat că aceste dispoziții legale instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită și au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ.., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar caracterul de ordine publică privind competența instanței derivă din interpretarea per a contrario a art. 126 C. proc. civ.

Mai mult, a reținut că, potrivit art. 123 alin. (3) C. proc. civ., când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile.

2.2. Prin sentința civilă nr. 165 din data de 19 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Caransebeș: a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Cornetu; a constatat ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Caransebeș; a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia; în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea prezentei cauze până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Astfel, Judecătoria Caransebeș a făcut aplicarea dispozițiilor art. 998 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. și la cele ale art. 920 din același act normativ.

A arătat că, în materia ordonanței președințiale, competența materială se determină prin raportare la dispozițiile corespunzătoare în ceea ce privește cererea pe fondul dreptului, aceeași fiind soluția și în cazul competenței teritoriale, textul de lege menționat făcând o aplicare a principiului accesorium sequitur principale, iar, în ceea ce privește divorțul, norma procedurală ce este incidență în cauză sub aspectul instanței judecătorești competente teritorial este cea inserată de legiuitor în cuprinsul art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Ca atare, a reținut că, potrivit textului de lege menționat, cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuința comună a soților – ultima locuință comună a soților a fost în județul Ilfov, astfel cum rezultă din cererea formulată de reclamant și astfel cum au arătat părțile la termenul de judecată din data de 19 martie 2024.

Totodată, a apreciat că prevederile art. 114 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicarea în cauză, întrucât această normă de competență nu se aplică în cazul oricărei cereri date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, ci exclusiv cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, respectiv celor prevăzute de Titlul III, intitulat "Ocrotirea persoanei fizice", al Cărții I "Despre persoane", C. civ.. Or, prezenta cerere de chemare în judecată nu aparține acestei categorii.

A constatat că, din cuprinsul art. 919 și art. 920 C. proc. civ., rezultă că procedura divorțului cuprinde și norme privind cererile accesorii și incidentale introduse pe calea ordonanței președințiale în scopul stabilirii locuinței copiilor minori, a obligației de întreținere, a încasării alocației de stat pentru copii și a folosirii locuinței familiei, iar aceste prevederi au caracter special, motiv pentru care vor fi aplicate cu prioritate față de cele ale art. 114, ale art. 123 alin. (1) și ale art. 997-998 C. proc. civ.

A mai reținut și că, de altfel, pe rolul Judecătoriei Cornetu a fost înregistrată sub nr. x/2023 și cererea de divorț formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., iar Judecătoria Cornetu este instanța de la ultimul domiciliu comun al soților.

Prin urmare, a apreciat că, întrucât ultimul domiciliu comun al părților se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, conform Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, aceasta este competentă a soluționa prezenta pricină.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speța de față, Judecătoria Cornetu, secția civilă și Judecătoria Caransebeș și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul.

Astfel, Judecătoria Cornetu, secția civilă a făcut aplicarea art. 998 raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a avut în vedere prevederile art. 998 raportate la cele ale art. 915 alin. (1), ale art. 919 și ale art. 920 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie cererea prin care reclamantul a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună în mod provizoriu, până la soluționarea cauzei având ca obiect divorț și înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. x/2023, stabilirea domiciliului minorei C. la domiciliul tatălui, iar, în subsidiar, a solicitat stabilirea unui program de legături personale cu minora.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. proc. civ. "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Prin urmare, în ceea ce privește ordonanța președințială, competența de soluționare este aceeași cu cea determinată pentru soluționarea cauzei pe fond, determinare care poate opera în abstract de către instanța învestită în procedura ordonanței președințiale (în cazul în care nu este promovată și o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanței cererea pe fondul dreptului), caz în care competența se stabilește în raport de instanța învestită cu soluționarea fondului dreptului.

Or, astfel cum reclamantul a arătat în cerere, pe rolul Judecătoriei Cornetu a fost înregistrată, sub nr. x/2023, cererea având ca obiect "divorț".

Prin încheierea de ședință nr. 22 din data de 26 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Cornetu, secția civilă a anulat cererea formulată de reclamantul A..

Ulterior, la data de 27 februarie 2024, pe rolul Judecătoriei Cornetu, secția civilă, sub nr. x/2024, a fost înregistrată cererea de divorț, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

Potrivit dispozițiilor art. 920 C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.

Din formularea dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că instanța competentă a lua măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării acestora, fiind și instanța care se pronunță și asupra unei cereri accesorii divorțului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acțiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de ordonanță președințială având același obiect.

Ca atare, față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei vizând fondul dreptului dedus judecății prin prezenta ordonanță președințială, pe rolul Judecătorie Cornetu, secția civilă se află înregistrat dosarul având ca obiect cererea de divorț formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., astfel că, în raport de prevederile art. 998 coroborate cu cele ale art. 920 C. proc. civ., acestei instanțe îi aparține și competența de a soluționa și pretențiile reclamantului deduse judecăți pe calea prezentei ordonanțe președințiale.

În plus, Înalta Curte reține că, potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, iar în speță, așa cum rezultă din susținerile părților (formulate la termenul din data de 19 martie 2024 – încheierea de la dosarul Tribunalului Caransabeș), aceștia au avut ultimul domiciliu comun în județul Ilfov, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., în aplicarea art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială în favoarea Judecătoriei Cornetu, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2024.