ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1289/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în data de 16 ianuarie 2024, în dosarul nr. x/2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să dispună modificarea domiciliului minorei C., în sensul stabilirii acestuia la tată, până la soluționarea cerferii având ca obiect divorț.

În drept a invocat prevederile art. 996-1001 din C. proc. civ. și art. 18 și 38 din Legea 272/2004.

2.1. Prin sentința civilă nr. 255 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta B., prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că din coroborarea dispozițiilor art. 144 și art. 106 alin. (1) din C. proc. civ. se desprinde concluzia că în litigiile ce au ca obiect măsuri privind minorii, competența teritorială este determinată de domiciliul sau reședința minorului.

Or, raportat la faptul că domiciliul minorului se afla, la data introducerii cererii de emitere a ordonanței președințiale, în municipiul Buzău, a concluzionat că Judecătoria Buzău este cea competentă să soluționeze prezenta cauză.

A reținut, totodată, că apărarea formulată de pârâtul-reclamant, conform căreia este relevantă instanța unde a fost introdusă acțiunea de fond, nu poate fi primită, având în vedere că cererea de emitere a ordonanței președințiale este o cerere distinctă, autonomă, cu caracter de sine stătător, iar nu o cerere accesorie care să țină de un alt litigiu, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 2003/2024 din 05 aprilie 2024, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 998 și art. 920 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului litigiului.

În acest sens, a reținut că reclamantul a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București o cerere având ca obiect "divorț cu minori", ce face obiectul dosarului nr. x/2022, procedura divorțului fiind o procedură specială, instanța învestită având competența, în baza art. 920 C. proc. civ., să ia, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii, etc.

În consecință, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sectorului 1 București îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Buzău.

În litigiul pendinte, cererea cu privire la care cele două instanțe și-au declinat reciproc competența, are ca obiect stabilirea, pe calea ordonanței președințiale, a domiciliului minorei C. la tată, în municipiul București.

La data înregistrării ordonanței președințiale la Judecătoria Sectorului 1 București (16 ianuarie 2024), pe rolul acestei instanțe era înregistrat, din 19 decembrie 2022, dosarul nr. x/2022, având ca obiect divorțul părților.

Conform art. 920 C. proc. civ. "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei".

Dispozițiile art. 998 C. proc. civ. prevăd că, "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Din coroborarea dispozițiilor legale enunțate reiese că normele care reglementează procedura divorțului cuprind și dispoziții privind cererile accesorii și incidentale introduse pe calea ordonanței președințiale, în scopul stabilirii locuinței copiilor minori, a obligației de întreținere, a încasării alocației de stat pentru copii și a folosirii locuinței familiei.

Art. 998 C. proc. civ. determină instanța competentă să judece cererile de ordonanță președințială și cuprinde reguli speciale de procedură, care se completează cu cele de drept comun.

Competența de soluționare a ordonanței președințiale se stabilește, așadar, prin raportare la dispozițiile corespunzătoare fondului dreptului, norma specială de competență, în cazul acestei proceduri - art. 998 C. proc. civ. - fiind adoptată în scopul unei mai bune administrări a justiției.

În prezenta cauză, instanța învestită cu soluționarea fondul dreptului (acțiunea de divorț și cererile accesorii acestuia) este, astfel cum s-a arătat, Judecătoria Sectorului 1 București.

Pe parcursul derulării procedurii de divorț, măsurile privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obișnuit sunt de competența instanței de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanței președințiale, în temeiul art. 920 din același act normativ care, ca normă specială, se aplică prioritar față de art. 114 din același act normativ.

Astfel, instanța competentă să instituie măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind și instanța care se pronunță asupra cererilor accesorii divorțului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acțiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de ordonanță președințială având același obiect.

Iar, de vreme ce textul permite această prorogare de competență în mod expres, fără a face vreo distincție cu privire la lipsa caracterului incidental al ordonanței președințiale, atunci nici interpretul nu trebuie să facă apel la distincții pe care legea nu le prevede, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.