PLESCA v. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
PLESCA v. MOLDOVA (CtEDO, 2007)
CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 3003/05 de Dumitru PLESCA împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 10 iulie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dl T.L. Grefierul de Secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 30 noiembrie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Dumitru Pleșca, este un național moldovenesc născut în 1942 și locuiește în Edineț. Guvernul moldovenesc (“Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1951 reclamantul și familia sa au fost deportați de autoritățile sovietice. Toate activele familiei au fost confiscate de stat. La 8 decembrie 1992 Parlamentul Moldovei a adoptat Legea nr. 1225-XII „pentru reabilitarea victimelor reprimarii politice comise de regimul totalitar de ocupare comunist”. Legea a permis victimelor reprimarii sovietice să revendice proprietatea confiscată sau naționalizată. La o dată necunoscută, reclamantul a solicitat compensarea pentru proprietatea confiscată din familie. La 10 septembrie 2003, Curtea de District Edineț i-a acordat 70.000 de lei moldoveni (MDL) (aproximativ 4.570 euro la momentul respectiv). Nu s-a depus niciun recurs și hotărârea a devenit finală și executibilă cincisprezece zile mai târziu. La 9 decembrie 2003, reclamantul a solicitat Departamentului de Execuție a Deciziilor Ministerului Justiției („Departamentul”) să pună în aplicare hotărârea în favoarea sa. La 20 ianuarie 2004, el a depus mandatul de punere în aplicare de către Departament. La 28 ianuarie 2004, Departamentul a transmis mandatul Ministerului Finanțelor, care l-a înaintat la sucursala Edineț a Departamentului pentru executare la 16 martie 2005. La 18 martie 2005, Biroul Edineț al Departamentului a trimis mandatul înapoi la Ministerul Finanțelor pentru executare, deoarece a considerat că Trezoria Centrală a Ministerului este responsabilă pentru plată. La 27 iulie 2005, Curtea de district Edinet a adoptat o altă decizie cu privire la aceeași chestiune în cadrul procedurii care implică aceleași părți. La fel ca în procedura din 2003, instanța a atribuit reclamantului aceeași sumă (MDL 70.000) în compensare pentru proprietatea luată din familia sa. Curtea nu a anulat hotărârea din 10 septembrie 2003, care nu a fost pusă în aplicare până în prezent. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu articolele 1, 4, 5 și 6 din Convenție și în conformitate cu articolele de Protocol nr. 1 și nr. 7 din Convenție cu privire la evenimentele de mai sus. HOTĂRÂREA La 8 și 29 mai 2007 părțile care au prezentat Curtea au semnat declarații care acceptă un acord de soluționare prietenos. Potrivit acordului respectiv, Guvernul a făcut și reclamantul au acceptat „Oferă să plătească 7,600 (sapte mii șase sute) de euro dlui Dumitru Pleșca în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lei moldoveni la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.