ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1080/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 53 din 17.01.2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1899/14.12.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

A fost schimbată sentința civilă apelată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, fiind constatat caracterul ilicit al luărilor de poziții și declarațiilor realizate de pârâta la adresa reclamantei în datele de 03.12.2019 (interviu emisiune C., D.), 28.04.2020 (interviu E.), 13.08.2020 (articol F.) și 10.02.2021 (interviu E.) privind "spălări de bani" și "simulări de procese".

S-au respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 3.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru primă instanță, respectiv 5.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 11 aprilie 2024 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă contestația privind tergiversarea procesului, formulată de petenta B., prin care s-a invocat nerespectarea termenului instituit pentru redactarea și comunicarea deciziei civile nr. 53 din 17.01.2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că deși hotărârea a fost pronunțată la 17 ianuarie 2024, ea nu este motivată și comunicată nici până în prezent, aceeași fiind situația încheierilor de ședință din același dosar, pronunțate după 20.11.2023.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 din C. proc. civ.

La termenul fixat pentru judecata contestației privind tergiversarea procesului, contestatoarea a formulat și o cerere de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru pronunțarea unui aviz, în conformitate cu Protocolul 16 la CEDO, respectiv să se pronunțe dacă art. 6 din CEDO care consacră dreptul la un proces echitabil este compatibil/incompatibil cu instituirea unei proceduri interne a hotărârilor judecătorești care permite amânarea pronunțării și a redactării hotărârilor judecătorești sine die, în absența unor proceduri interne de verificare a motivelor temeinice care împiedică completul învestit cu soluționarea cauzelor să înfăptuiască activitatea de judecată în termenele prevăzute de lege.

Analizând, cu prioritate, cererea petentei B. de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru pronunțarea unui aviz consultativ, în conformitate cu Protocolul 16 la CEDO, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere următoarele:

Conform art. 1 din Protocolul nr. 16 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanțele supreme din Înaltele Părți Contractante, astfel desemnate în conformitate cu articolul 10, pot adresa Curții cereri de aviz consultativ privind chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție sau în protocoalele la aceasta. Instanța care formulează cererea poate solicita un aviz consultativ doar în cadrul unei cauze pendinte în fața acesteia și trebuie să-și motiveze solicitarea și să prezinte aspectele pertinente pentru contextul juridic și de fapt ale cauzei pendinte.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată lipsa pertinenței aspectelor invocate de contestatoare în contextul juridic și de fapt al cauzei pendinte.

Astfel, cauza pendinte este reprezentată de o contestație privind tergiversarea procesului prin care partea, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, solicită luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

În acest sens, art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. se referă la situația în care legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat. În ceea ce privește redactarea hotărârii, art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., stabilește că hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Pe de o parte, se constată că decizia a cărei neredactare a fost reclamată prin contestația privind tergiversarea procesului a fost pronunțată la 17.01.2024, astfel că termenul de recomandare, ce totalizează 90 de zile, se împlinește la 17 aprilie 2024, termenul menționat nefiind astfel împlinit la data prezentului termen de judecată.

Pe de altă parte, decizia menționată a fost redactată la 15 aprilie 2024.

În acest context, întrucât situația reclamată nu mai subzistă la momentul soluționării contestației, aspectele de compatibilitate a procedurii interne care instituie posibilitatea amânării pronunțării și prelungirii termenului de redactare a hotărârii nu mai prezintă relevanță în soluționarea cauzei pendinte, procedura în discuție fiind epuizată și nemaifiind astfel aptă să producă vreo consecință juridică în soluționarea contestației. În acest sens, este necesar a se avea în vedere că incidentul procedural al contestației la tergiversarea procesului nu reprezintă o posibilitate de sancționare a judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, ci un remediu oferit de normele de procedură, cu aplicabilitate în situațiile în care instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Se mai constată că, pe plan intern, procedura menționată a format obiectul controlului Curții Constituționale care, prin decizia nr. 33/2018 a statuat că "noua reglementare prevede același termen pentru redactare și, în plus, posibilitatea prelungirii acestui termen cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, în cazuri temeinic motivate. Dispoziția legală constituie premisa redactării unor hotărâri judecătorești de calitate, înlăturând posibilitatea ca termenul de 30 de zile să devină un element de presiune asupra judecătorului, care s-ar expune unor eventuale consecințe de ordin disciplinar în cazul depășirii sale, și care, implicit, ar afecta calitatea actului de justiție. Posibilitatea prelungirii termenului de 30 de zile, în cazuri temeinic justificate, cu încă 60 de zile nu este de natură să afecteze soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere că dreptul la un proces echitabil presupune crearea unui cadru legal care să prevadă și garanția referitoare la redactarea unei hotărâri judecătorești în condiții adecvate cauzei, rolului instanței judecătorești sau situației particulare a judecătorului. Existența unor motive temeinice, concrete, care pot determina prelungirea termenului legal de redactare a hotărârii judecătorești constituie cauze exoneratoare de răspundere disciplinară. În literatura de specialitate s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute (ca forța majoră). Pot constitui cazuri temeinic justificate pentru depășirea termenului procedural legal: complexitatea deosebită a cauzei în care a fost pronunțată hotărârea, încărcarea excesivă a rolului instanței care a pronunțat hotărârea, îmbolnăvirea judecătorului și spitalizarea sa etc., fiind necesar ca judecătorul să facă dovada temeiniciei motivelor invocate în susținerea cererii de prelungire a termenului" (par. 107).

În contextul expus, cererea petentei va fi respinsă pentru că nu este îndeplinită condiția premisă pentru a se putea solicita Curții Europene a Drepturilor Omului un aviz consultativ, întrucât contextul juridic și de fapt al cauzei nu mai implică analiza compatibilității procedurii interne de amânare a pronunțării și a redactării hotărârilor judecătorești cu drepturile definite de Convenție. Astfel cum s-a arătat, odată remediată situația reclamată, contestația privind tergiversarea procesului este lipsită de obiect, nemaimplicând efectuarea unei judecăți.

Examinând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil.

Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, printre care, acela în care legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.

Examinând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 53 din 17.01.2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021 a fost redactată la 15 aprilie 2024, în sistemul de evidență informatizată a instanțelor fiind încărcate inclusiv toate încheierile de ședință pronunțate în acel dosar.

Drept urmare, întrucât pe parcursul soluționării contestației privind tergiversarea procesului hotărârea a fost redactată, inclusiv toate încheierile de ședință pronunțate în acel dosar, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere procesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge, ca rămasă fără obiect, contestația privind tergiversarea procesului.

În ceea ce privește cererile formulate de ambele părți litigante, de acordare a cheltuielilor de judecată, se reține, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, care a pierdut procesul.

Astfel, culpa procesuală, care reprezintă temeiul acordării cheltuielilor de judecată, nu poate fi stabilită decât la finalizarea judecății, când se poate determina partea care a pierdut procesul.

Judecata contestației privind tergiversarea procesului nu vizează însă fondul pretențiilor deduse judecății, respectiva instituție reprezentând un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părții care consideră că i se încalcă dreptul la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, instrument menit să asigure luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

În raport cu prevederile legale care reglementează această instituție, respingerea contestației privind tergiversarea procesului nu presupune pierderea procesului de către partea care a formulat contestația sau câștigarea acestuia de către partea adversă și, pe cale de consecință, nici stabilirea unei obligații de plată a cheltuielilor de judecată, nefiind stabilită culpa procesuală a vreunei părți, în sensul 453 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecință, Înalta Curte va respinge cererile ambelor părți de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de solicitare a unui aviz consultativ CEDO.

Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, formulată de petenta B..

Respinge cererile ambelor părți de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.