ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2024

HOTĂRÂRE
16.04.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși sub nr. x/2023 la 09.02.2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să o oblige pe acesta la plata sumei de 3512,82 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu 30.03.2022 până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 274/20.06.2023 a Judecătoriei Huși s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

În motivare, această instanță a reținut că pârâta, în calitate de consumator, figurează cu domiciliul în jud. Galați, potrivit verificărilor efectuate în baza DEPABD.

Învestită prin declinare, Judecătoria Galați, prin sentința nr. 552 pronunțată la data de 8 martie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a avut în vedere art. 121 coroborat cu art. 107 alin. (2) din C. proc. civ., precum și faptul că domiciliul debitorului la data sesizării instanței (09.02.2023) se afla în județul Vaslui, care se află în circumscripția Judecătoriei Huși, neavând relevanță schimbarea ulterioară a domiciliului.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși, prin care reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2512,82 RON, cu titlul de debit.

Judecătoria Huși și Judecătoria Galați și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei și, deși ambele instanțe au stabilit judicios că în cauză sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 121 din C. proc. civ., ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost generată de constatările celor două instanțe cu privire la domiciliul pârâtei, Judecătoria Huși având în vedere domiciliul pârâtei la data pronunțării soluției de declinare, iar Judecătoria Galați luând în considerare domiciliul pârâtului la data sesizării instanței, respectiv 09 februarie 2023.

Astfel, Înalta Curte reține că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri cu valoare redusă, iar potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială fiind stabilită potrivit dreptului comun.

De asemenea, raportat la obiectul litigiului, sunt incidente dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., conform cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, de către prima instanță sesizată, rezultă că în perioada 13.10.2014 - 25.05.2023 pârâta a avut domiciliul în județul Vaslui, iar din data de 25.05.2023 figurează cu domiciliul activ în județul Galați.

Astfel, se observă că, după data depunerii cererii de valoare redusă (09.02.2023), pârâta și-a schimbat domiciliul, însă relevant pentru stabilirea competenței teritoriale este domiciliul avut de aceasta la momentul sesizării instanței, așa încât schimbarea ulterioară a domiciliului nu influențează competența acesteia.

În acest sens, sunt dispozițiile exprese ale art. 107 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "(2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

Prin urmare, cum la data sesizării instanței pârâta avea domiciliul în circumscripția Judecătoriei Huși, iar schimbarea domiciliului, ulterior sesizării instanței, nu este de natură să influențeze competența acesteia, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței menționate.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș, secția civilă, în data de 28 noiembrie 2023, sub nr.
ÎCCJ 2025-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 854/2025
Ședința publică din data de 20 mai 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data
ÎCCJ 2026-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2026
Ședința publică din data de 24 februarie 2026 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 9 octombrie 2024 pe rol
ÎCCJ 2025-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2025
Ședința publică din data de 4 februarie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Constanța sub număr de dosa
ÎCCJ 2024-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2024
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la 26.05.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., s
Sursă