Decizia nr. 103/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 562/2022 a Tribunalului Maramureș

Pretenția dedusă judecății Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Baia Mare, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor și intervenientul forțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților în solidar la plata daunelor materiale în cuantum de 355.880 RON și a daunelor morale în suma de 355.880 RON, izvorâte din săvârșirea de către pârâții Penitenciarul Baia Mare și Administrația Națională a Penitenciarelor a unei fapte de discriminare, constatată prin Hotărârea nr. 532/04.10.2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6326/26.11.2020 pronunțată de Î.C.C.J. în dosar nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 562 din 14.04.2022, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Baia Mare, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor și intervenientul forțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind prescrisă.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin decizia civilă nr. 450/A din 13 decembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul, ca nefondat.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei decizii, la 13 aprilie 2023, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate și, rejudecând apelul, admiterea acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În susținere, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale. Arată că în mod greșit au aplicat instanțele de fond dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, reținând în mod eronat că reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea faptei de discriminare la data întocmirii fișei medicale (10.03.2016) ori cel mai târziu la data publicării rezultatelor finale ale concursului (28.04.2016). Arată că dispozițiile art. 20 și 27 din O.U.G. nr. 137/2000 au fost aplicate greșit în condițiile în care reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea faptei de discriminare abia la momentul la care instanța de contencios a constatat în mod definitiv existența faptei de discriminare (26.11.2020). Consideră că nu au fost avute în vedere toate circumstanțele cauzei, instanțele ignorând faptul că a sesizat inițial Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Parcurgerea de către reclamant a procedurii prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, finalizată cu recunoașterea săvârșirii unei fapte de discriminare abia la momentul obținerii unei soluții definitive, reprezintă materializarea din punct de vedere subiectiv a momentului de început al curgerii termenului de prescripție despre care vorbesc prevederile art. 27, respectiv data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Norma legală recunoaște nu doar un criteriu obiectiv în funcție de care se analizează curgerea termenului, și anume data săvârșirii faptei de discriminare, ci și un criteriu subiectiv, respectiv data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Acest din urmă criteriu trebuie analizat în mod concret, de la caz la caz, în funcție de percepția subiectivă a persoanei interesate asupra datei la care putea să ia cunoștință de săvârșirea discriminării. Consideră că instanța nu a făcut distincția între momentul subiectiv și cel obiectiv al curgerii termenului de prescripție, atribuind eronat momentul obiectiv și cel subiectiv uneia și aceleiași date. Data la care reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte de discriminare este data la care hotărârea CNCD a rămas definitivă – 26.11.2020, când considerentele acestei decizii au fost explicate, asumate și apte să producă efecte juridice. Percepția subiectivă a reclamantului în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție nu poate fi disociată de împrejurarea că s-a adresat CNCD cu o petiție și a urmat tot cursul unui atare demers recunoscut de lege ca modalizate alternativă de constatare a unei fapte de discriminare, demers finalizat cu luarea la cunoștință a săvârșirii faptei calificate ca fiind discriminatorie. Deși legea nu condiționează promovarea unei acțiuni în instanță de sesizarea în prealabil a CNCD cu privire la constatarea săvârșirii unei fapte de discriminare, câtă vreme s-a recurs la acest demers, instanța nu îl poate ignora. Având în vedere că în percepția reclamantului momentul subiectiv al începutului curgerii termenului de prescripție este data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat săvârșirea discriminării – 26.11.2020, introducerea cererii în despăgubiri la data de 14.06.2021 s-a realizat în interiorul termenului de prescripție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 iunie 2023, intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 iunie 2023, intimatul-pârât Penitenciarul Baia Mare a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 16 ianuarie 2024, intimatul Ministerul Justiției a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant arată că instanța de apel a considerat în mod greșit că data de 28 aprilie 2016 constituie atât data până la care a fost săvârșită fapta discriminatorie, dar și momentul de la care reclamantul putea lua cunoștință de săvârșirea ei, astfel că a atribuit în mod eronat momentul obiectiv și cel subiectiv uneia și aceleiași date. Recurentul-reclamant apreciază că momentul subiectiv al curgerii termenului de prescripție este reprezentat de data la care hotărârea pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura reglementată de dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 a rămas definitivă, respectiv 26.11.2020, astfel că acțiunea a fost introdusă cu respectarea termenului legal. Critica recurentului este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei". Alin. (2) și (3) din același text de lege prevăd că "Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1). Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării...". Art. 27 din O.G. nr. 137/2000 arată că "(1)Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului. (2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei...". În acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut că data de 28 aprilie 2016, a publicării rezultatelor concursului la care reclamantul nu a putut participa, constituie atât data până la care a fost săvârșită fapta discriminatorie imputată pârâților, dar și momentul la care reclamantul putea să ia la cunoștință de săvârșirea acesteia. Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță, pentru determinarea momentului de început al cursului prescripției, data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2017, prin care s-a soluționat în mod definitiv contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 532/04.10.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Instanța de apel, aplicând principiul general al curgerii termenului de prescripție, a reținut că momentul obiectiv și subiectiv al curgerii termenului de prescripție este reprezentat de momentul publicării rezultatului concursului la care reclamantul nu a putut participa. Recurentul-reclamant a criticat acest raționament, invocând că era în imposibilitate de a cunoaște considerentele deciziei nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație Și Justiție. Critica este nefondată, în condițiile în care, cu privire la momentul de la care prescripția extinctivă începe să curgă, dispozițiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, ca și dispozițiile art. 2528 alin. (1) din C. civ., stabilesc două momente alternative, de la care prescripția poate începe să curgă, și anume, pe de o parte, un moment subiectiv, cel al cunoașterii efective a pagubei și a celui care răspunde de ea, iar pe de altă parte, un moment obiectiv, cel al datei la care păgubitul trebuia (putea și trebuia) să cunoască aceleași elemente. Nu poate fi primită susținerea recurentului cu privire la incidența în cauză a momentului subiectiv ca punct de început al prescripției dreptului material la acțiune, și anume data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că acesta trebuia, având posibilitatea efectivă, să cunoască existența faptei și a prejudiciului cel mai târziu la data de 28 aprilie 2016, data publicării rezultatului concursului la care reclamantul nu a putut participa. Izvorul obligației nu este reprezentat de decizia nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci de fapta ilicită imputată de reclamant pârâților. Soluția începerii cursului prescripției dreptului la acțiunea în reparație a prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite de la data când victima a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea prezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii cursului prescripției un timp îndelungat, ceea ce contravine scopului urmărit prin instituția prescripției. Pentru a înlătura acest inconvenient, legiuitorul a stabilit și un al doilea moment (de data aceasta, obiectiv) de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, și anume data când victima trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, realizând, astfel, armonizarea necesității ocrotirii efective a victimei cu necesitatea asigurării finalității practice a prescripției extinctive. Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție se întemeiază pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea. În felul acesta, titularul dreptului la acțiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, este îndemnat să stăruie în aflarea elementelor care să-i permită să înainteze acțiunea în răspundere civilă delictuală. De altfel, în mod corect a reținut instanța de apel că data de 28 aprilie 2016 reprezintă atât data până la care a fost săvârșită fapta discriminatorie imputată pârâților, dar și momentul la care reclamantul putea să ia cunoștință de săvârșirea acesteia, cu atât mai mult cu cât acesta a și înțeles să uzeze de procedura reglementată de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, reclamând Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în anul 2017, aceeași faptă ilicită. Față de aceste considerente, constatând că motivul de casare invocat este nefondat și că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.