ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1003/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 05.12.2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, întrucât în mod nelegal a fost determinat, prin aceasta, termenul de declarare a căii de atac a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 864 din 21 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019.

Astfel, a susținut că decizia nr. 864 din 21 iulie 2022 a Tribunalului Neamț, împotriva căreia a formulat cererea de revizuire care a format obiectul dosarului nr. x/2023, a fost, de fapt, pronunțată în data de 28 iulie 2022 (conform mențiunii existente în cuprinsul acesteia) și a fost expediată părților în data de 02 august 2022.

A arătat că în intervalul 21.07.2022 - 28.07.2022 nu a existat nicio hotărâre a instanței de judecată, motiv pentru care consideră că nu este legal să se considere că termenul pentru formularea căii de atac a revizuirii a început să curgă anterior datei de 28.07.2022.

Totodată, a mai precizat și că, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru declararea unei căi de atac se calculează de la comunicarea hotărârii, iar nu de la data pronunțării acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, art. 504 alin. (2) și art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

În data de 13.12.2023, în afara termenului procedural, contestatorul a depus la dosar o cerere completatoare a motivelor căii de atac formulate.

Prin decizia nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare; a respins, ca nefondat, recursul declarat de către revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 382 din 12 mai 2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă; l-a obligat pe recurent la plata către intimatul B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În data de 03.04.2024, în termenul legal, au formulat întâmpinare intimații B. și C., prin care au invocat excepția tardivității contestației în anulare, în raport cu prevederile art. 506 C. proc. civ., considerând că nu a fost respectat termenul de 15 zile de la data la care a fost comunicată hotărârea atacată, iar pe fond, au solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

Au arătat că, față de motivele dezvoltate de contestator, nu poate fi identificat niciunul din cele șase cazurile enunțate de legiuitor la art. 503 C. proc. civ., în care ar putea fi admisibilă o contestație în anulare.

Au precizat și că motivarea contestației în anulare reprezintă practic o reluare a unor motive care au făcut obiectul recursului care a fost soluționat prin hotărârea care face obiectul prezentei contestații, sens în care au solicitat respingerea căii de atac fie pe cale de excepție, fie pentru considerente de lipsă de fundamentare, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, date fiind cele dispuse în cadrul ședinței de judecată din 10 aprilie 2024, cu privire la cererea completatoare depusă de către contestator în 13 decembrie 2023, în sensul constatării acesteia ca nefiind formulată în interiorul termenului procedural prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivarea căii de atac, Înalta Curte va examina doar susținerile evocate prin contestația în anulare.

Astfel, se constată că, prin prezenta cale extraordinară de atac, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, invocând, drept temei de drept al contestației, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziții legale, care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noțiunea de eroare materială reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de eroare materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, precum cele relative la modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Dimpotrivă, prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește doar îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi: respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant), aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Or, se constată că, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, au fost deduse judecății aspectele litigioase asupra cărora s-a pronunțat deja instanța de recurs, prin hotărârea atacată, contestatorul înțelegând, în realitate, să critice dezlegările date de către instanța de recurs asupra excepției tardivității cererii de revizuire a deciziei nr. 864 din 21 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019.

În acest sens, se constată că au fost reluate, de către contestator, în litigiul pendinte, susținerile privitoare la aspectul că termenul pentru declararea revizuirii nu ar fi trebuit calculat de la data pronunțării respectivei hotărâri, 21 iulie 2022, ci de la un moment ulterior acestuia.

Este lipsită de relevanță, în acest sens, chestiunea invocată în prezenta cale extraordinară de atac, respectiv că momentul de la care ar fi început să curgă termenul pentru formularea căii de atac a revizuirii ar fi reprezentat de data de 28 iulie 2022 - momentul redactării respectivului act jurisdicțional - (indicată de acesta ca fiind, de fapt, "data la care a fost luată hotărârea"), din moment ce contestatorul este, în realitate, cel aflat în eroare cu privire la data hotărârii atacate cu revizuire.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 401 C. proc. civ., la momentul luării hotărârii se întocmește o minută, care cuprinde soluția dispusă în cauză și care face obiectul pronunțării în una din modalitățile prevăzute de art. 402 din același cod.

A posteriori, completul de judecată procedează la redactarea hotărârii judecătorești, act jurisdicțional care face obiectul comunicării, din oficiu, părților litigante.

Prin urmare, criticile formulate de către contestator nu relevă o greșeală materială a instanței de judecată, în sensul prevederilor legale menționate, cu privire la momentul pronunțării hotărârii atacate cu revizuire (identificat cu cel al întocmirii minutei), ci denotă, mai degrabă, confuzia proprie a părții în legătură cu aspectele anterior menționate.

În continuare, se observă că partea contestatoare a reluat susținerile deduse judecății în calea de atac a recursului împotriva soluției instanței de revizuire, în sensul că termenul pentru formularea căii de atac ar curge de la data comunicării hotărârii judecătorești, aspect tranșat, de asemenea, cu caracter definitiv, prin decizia contestată, prin care s-a statuat că, "în raport cu dispozițiile exprese ale legii, care fac trimitere în mod explicit la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar nu la data comunicării, afirmația recurentului potrivit căreia termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o apare ca fiind lipsită de temei legal, urmând a fi înlăturată", și care nu poate fi cenzurat pe calea contestației în anulare.

Prin urmare, cum elementul referitor la data pronunțării deciziei atacate cu revizuire nu constituie o eroare materială, în sensul textului de lege menționat, iar cum contestatorul a înțeles, de fapt, să critice modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor procedurale incidente în legătură cu termenul de formulare a căii de atac a revizuirii, nu se poate reține, astfel, invocarea unor aspecte de natură a atrage incidența motivului de contestație în anulare invocat.

Așadar, susținerile contestatorului, relevă, de fapt, nemulțumirea acestuia cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs, nefiind supusă analizei o greșeală materială în accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci o eventuală greșeală de judecată a instanței de recurs, fiind inadmisibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuție în prezenta cale extraordinară de atac.

Or, în contextul celor anterior expuse, se constată că dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele invocate cu privire la momentul de la care poate fi formulată calea de atac a revizuirii, din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului declarat de către acesta, contestația în anulare neputând fi, însă, convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Cât privește solicitarea intimaților C. și B. de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși au formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Respinge cererea de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimații C. și B..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.