ÎCCJ, Decizia nr. 206/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la 16 mai 2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A. (fostă C.), a solicitat instanței suspendarea executării silite pornite la cererea intimatei în dosarul nr. x/2022 până la soluționarea contestației la executarea silită.

Prin sentința civilă nr. 4407 din 16 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare executare silită în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin.

Prin sentința civilă nr. 3329 din 21 iulie 2022, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de contestator și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Prin Decizia nr. 1814 din 06 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acestei hotărâri judecătorești.

În motivare, revizuentul a susținut că prin Decizia nr. 1814/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, ca instanța de la domiciliul debitorului A..

În egală măsură, și prin Decizia nr. 2039/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, ca instanță de la reședința aceluiași debitor, A..

Revizuentul a apreciat că Decizia nr. 1814/2022 este contrară primei soluții, dispuse prin Decizia nr. 2039/2021, care a intrat sub autoritate de lucru judecat, sens în care a solicitat anularea ultimei decizii pronunțate.

Totodată, revizuentul a susținut că are calitatea de debitor în ambele dosare, iar reședința sa, indicată conform legii pe cartea de identitate, este în București, str. x, iar domiciliul său este în jud. Mehedinți.

A apreciat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă a soluționa cauza, având în vedere faptul că domiciliul în fapt este în sectorul 6, iar instanța trebuie să asigure dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, precum și dreptul de acces la justiție reglementat de art. 21 din Constituție. În caz contrar, aceste drepturi devin iluzorii și formale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 pct. 1 CEDO.

Revizuentul a învederat că, așa cum a reținut și Înalta Curte în Decizia nr. 2039 din 07 octombrie 2021, noțiunea de domiciliu se raportează la locuința unde se găsește în fapt persoana și nu corespunde elementelor ce interesează evidența populației, prin raportare la mențiunile din cartea de identitate, care au numai un caracter de evidență a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ.

În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 87, art. 88, art. 90 alin. (1), art. 91 alin. (1) C. civ. și, având în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 97/2005 rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 27, art. 124 și art. 126 din Constituție, dar și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a solicitat și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării, în temeiul art. 514 și urm. C. proc. civ., a unei decizii în recurs în interesul legii prin care să se stabilească că reședința este domiciliu.

Decizia atacată

Prin Decizia nr. 531 din 4 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1814 din 6 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022.

În motivare, cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui recurs în interesul legii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 514 C. proc. civ., conform cărora calitatea procesuală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție aparține unor subiecți calificați, scopul declanșării recursului în interesul legii fiind acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești atunci când acestea au fost deja soluționate diferit; cum revizuentul din prezenta cauză nu justifică legitimare procesuală activă pentru a formula o astfel de sesizare, instanța a respins sesizarea, ca inadmisibilă.

Asupra cererii de revizuire, instanța s-a raportat la art. 181 și art. 182 din C. proc. civ., reținând că termenul general de o lună începe să curgă, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, pretins potrivnică, este decizia civilă nr. 1814 din data de 06 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a soluționat conflictul de competență ivit între Judecătoria Drobeta Turnu Severin și Judecătoria Sectorului 6 București.

Raportându-se la dispozițiile art. 135 alin. (4) și art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că deciziile pronunțate în soluționarea conflictului de competență sunt decizii definitive de la data pronunțării.

În cauza dedusă judecății, cererea de revizuire a fost formulată la data de 30 noiembrie 2022, data transmiterii cererii prin e-mail, primind dată certă la data de 05 decembrie 2022 (zilele de 30 noiembrie și 01 decembrie au fost zile de sărbătoare legală, ziua de 2 decembrie a fost zi liberă pentru salariații din domeniul public, iar zilele de 3 și 4 decembrie au fost zile de sâmbătă și duminică).

Cum cererea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data pronunțării sale, respectiv de la data de 06 octombrie 2022, s-a constatat că termenul legal pentru declanșarea căii de atac a fost depășit.

Recursul

Împotriva acestei decizii, la 17 mai 2023, în termenul legal de 30 zile, revizuentul A. a formulat recurs.

În opinia sa, hotărârea este nelegală, întrucât decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată în camera de consiliu, fără citare părți; ca urmare, efectele juridice ale acesteia se produc de la comunicare, iar nu de la pronunțare, cu atât mai mult cu cât nu se cunoșteau considerentele, sens în care a invocat prevederile art. 153 din C. proc. civ.

A reluat susținerile potrivit cărora cererea de revizuire este întemeiată, hotărârile menționate fiind contradictorii, impunându-se anularea celei din urmă.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dar criticile sale se referă la greșita apreciere a instanței privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., fiindcă se referă la greșita aplicare a regulilor de procedură civilă.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, prin cererea de revizuire formulată și trimisă prin poșta electronică la 30 noiembrie 2022, dosar revizuire, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1814 din 6 octombrie 2022 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția I civilă, pe motiv că s-ar fi încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 2039/2021 a aceleiași instanțe.

Hotărârea judecătorească a cărei anulare s-a solicitat, respectiv Decizia nr. 1814 din 6 octombrie 2022 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția I civilă, a rămas definitivă la data pronunțării, întrucât a soluționat conflictul de competență ivit între Judecătoria Drobeta Turnu Severin și Judecătoria Sectorului 6 București, cum reiese din interpretarea sistematică a art. 135 alin. (4) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 1814 din 6 octombrie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 6 octombrie 2022 și s-a împlinit la 6 noiembrie 2022, care a fost o zi nelucrătoare și s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, 7 noiembrie 2022.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 30 noiembrie 2022, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, chiar dacă aceasta a fost pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților, cum greșit susține recurentul, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, recurentul nici nu a contestat această situație de fapt; ceea ce invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurentul.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând dispozițiile art. 453 din C. proc. civ., precum și dovada cheltuielilor de judecată efectuate, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte urmează să îl oblige pe recurentul A. la plata sumei de 1233,65 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata B. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 531 din 4 aprilie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 1233,65 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.