ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 303/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2022, la data de 14 noiembrie 2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, petentul Biroul Executorului Judecătoresc Acta Non Verba, la cererea creditorului A., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 983 din data de 6 aprilie 2020 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 8801 din data de 8 decembrie 2022, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, în considerarea dispozițiilor art. 666 raportat la art. 651 din C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține instanței de executare, adică judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Domiciliul debitorului B., așa cum rezultă din cartea de identitate, este în municipiul Drobeta – Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinți, împrejurare care atrage competența Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin.

În opinia Judecătoriei Sectorului 6 București, nu prezintă relevanță, pentru stabilirea competenței, împrejurarea că, în perioada 21 aprilie 2022 – 31 decembrie 2022, debitorul a figurat cu reședința în București, str. x. Legiuitorul a avut drept criteriu de stabilire a competenței domiciliul iar nu reședința debitorului. Instituirea regulilor de competență în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuință principală.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin.

Prin încheierea nr. 33 din data de 4 ianuarie 2023, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin a reținut că dispozițiile art. 651 din C. proc. civ. au în vedere locuința în fapt a debitorului și, întrucât B. are reședința în București, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Sectorului 6 București.

În considerarea acestei împrejurări, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Sectorului 6 București îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviințarea executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc Acta Non Verba, la cererea creditorului A., împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 983 din data de 6 aprilie 2020 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2019.

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Judecătoria Drobeta – Turnu Severin și, respectiv, Judecătoria Sectorului 6 București, a fost generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Astfel, când au analizat competența, Judecătoria Sectorului 6 București s-a raportat la domiciliul debitorului iar Judecătoria Drobeta – Turnu Severin la reședința acestuia.

Înalta Curte reține că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu. Caracterul stabilității domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mișcare a persoanei fizice și nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 din C. civ. fac referire nu doar domiciliul ci și la reședința persoanei fizice. Iar dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reține că scopul dispozițiilor din C. civ., menționate anterior, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică și sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real,. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că "domiciliul" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanță" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în aceeași măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părți (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007).

Este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta și de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a cunoaște și respectiv a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet împotriva Franței, Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria x nr. x-B, pct. 42, 36; Canete de Goni împotriva Spaniei, nr. 55.782/00, pct. 34, CEDO 2002-VIII).

În cauza pendinte, constatând că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reședința stabilită, potrivit dispozițiilor legale, în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea de executare silită este Judecătoria Sectorului 6 București.

Pentru considentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.