ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2023

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/2022, revizuenta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații Orașul Oțelu Roșu și Consiliul Local Oțelu Roșu, revizuirea sentinței civile nr. 507 din 16 mai 2022, pronunțate de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia civilă nr. 329 din 14 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în temeiul art. 509 pct. (8) din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad.

Prin decizia civilă nr. 533 din 23 noiembrie 2022 pronunțată, în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimații Orașul Oțelu Roșu și Consiliul Local Oțelu Roșu, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 11 din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 507 din 16.05.2022 pronunțate de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr x/2022, definitivă prin decizia civilă nr. 329 din 14.07.2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în același dosar.

Împotriva deciziei civile nr. 11 din 18 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Timișoara, secția I civilă a declarat recurs revizuenta A..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- revizuentă a susținut, în esență, că are cunoștință despre prevederile art. 511 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se face în termen de o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, însă, din motive medicale, nu a putut fi prezentă în fața instanței la termenul la care a fost soluționată cauza.

A mai arătat că a formulat cererea de revizuire în termenul de o lună de la data când i-a fost comunicată hotărârea.

Astfel, consideră că instanța de revizuire putea trece peste aspectul tardivității cererii de revizuire, precum și că această instanță ar fi putut avea în vedere posibilitatea repunerii în termen.

La data de 19 aprilie 2023, intimații Orașul Oțelu Roșu și Consiliul Local Oțelu Roșu au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare.

La data de 08 mai 2023, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității și admiterea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Examinând excepția nulității recursului declarat de revizuenta A., invocată de intimații Orașul Oțelu Roșu și Consiliul Local Oțelu Roșu, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, având în vedere următoarele:

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimații Orașul Oțelu Roșu și Consiliul Local Oțelu Roșu au arătat că motivele invocate de recurentă nu se circumscriu motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine atunci când criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același cod.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că instanța are obligația de a verifica, dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat niciunul dintre acestea.

Numai în ipoteza în care criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, se va putea aplica sancțiunea nulității recursului.

În cauză, criticile formulate de recurenta-revizuentă, în sensul că instanța de revizuire ar fi putut trece peste aspectul tardivității, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și cele referitoare la posibilitatea repunerii în termen, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește criticile formulate de către recurent, acestea se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului apare ca neîntemeiată și va fi respinsă în consecință.

În ceea ce privește fondul recursului, critica de nelegalitate formulată în sensul că instanța de revizuire nu a avut în vedere posibilitatea repunerii în termen, respectiv că nu a trecut peste aspectul tardivității căii de atac, deși încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanței de recurs presupune examinare conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluția pronunțată de instanța de revizuire, prin decizia recurată, este aceea de respingere ca tardiv formulată a cererii de revizuire, neprocedându-se la o judecată pe fond a căii de atac.

Ca atare, instanța supremă va analiza legalitatea deciziei prin prisma criticilor aduse prin cererea de recurs ce vizează respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs constată că, prin hotărârea recurată, curtea de apel a reținut că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. a început să curgă la data de 14.07.2022, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din același Cod, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 329 din 14.07.2022 a Tribunalului Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2022. Totodată, a reținut că termenul legal pentru declararea căii de atac s-a împlinit la 16.08.2022.

Cererea de revizuire a fost trimisă prin poștă electronică la registratura Tribunalului Caraș-Severin la data de 15.09.2022 (conform înscrisului de la dosarul tribunalului), mult după împlinirea termenului de revizuire prevăzut de lege.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat soluția dată de curtea de apel, susținând că a aflat de soluția pronunțată în dosar la momentul la care aceasta i-a fost comunicată și a formulat cererea de revizuire în termenul prevăzut de C. proc. civ., instanța de revizuire putând trece peste aspectul tardivității, prin repunerea în termen.

Ca atare, ceea ce contestă recurenta-pârâtă este aplicarea greșită a normelor procedurale ce reglementează termenul de declarare a cererii de revizuire, prin raportare la data comunicării hotărârii, precum și neaplicarea dispozițiilor art. 186 C. proc. civ. ce reglementează repunerea în termen.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., termenul de revizuire este o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8) din același Cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar potrivit dispozițiilor alin. (2), hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, de la data pronunțării.

În cazul concret dedus judecății, conform dispozițiilor legale mai sus evocate sentința civilă nr. 507 din 16 mai 2022, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. x/2022, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la momentul pronunțării deciziei civile nr. 329 de către Tribunalul Caraș-Severin la data de 14 iulie 2022, fiind o hotărâre supusă numai căii de atac a apelului.

Drept urmare, termenul de o lună de la data pronunțării s-a împlinit la 16 august 2022.

În ceea ce privește data formulării cererii de revizuire, instanța de revizuire a reținut că, în speță, calea de atac a fost depusă prin poștă electronică la data de la data de 15.09.2022.

Ca atare, cum din actele dosarului, rezultă că cererea de revizuire a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de lege, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, soluția curții de apel - de admitere a excepției tardivității căii de atac și de respingere a cererii de revizuire ca tardivă - este una corectă, neputându-se reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Analizând argumentele recurentei-revizuente care vizează instituția repunerii în termen, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate, având în vedere cele ce urmează:

Potrivit art. 186 din C. proc. civ., " (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Din textul mai sus evocat, rezultă că pentru a se dispune repunerea în termen, trebuie îndeplinite următoarele condiții: 1). partea care nu a îndeplinit un act de procedură în termenul procedural legal imperativ trebuie să probeze că a fost împiedicată din cauza unor motive temeinic justificate, care au apărut înainte de împlinirea termenului; 2). Partea care a pierdut termenul trebuie să solicite repunerea în termen într-un interval stabilit de legiuitor; 3). În termenul de 15 zile, partea trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să efectueze actul procedural.

Din ansamblul reglementării, se poate constata că repunerea în termenul de efectuare a unui act de procedură, precum și exercitarea unei căi de atac trebuie solicitată de partea interesată, neputând fi acordată din oficiu de către instanța de judecată.

Or, din înscrisurile dosarului rezultă că revizuenta nu a formulat în fața curții de apel o astfel de cerere de repunere în termen, motiv pentru care, așa cum s-a arătat supra, instanța nu putea acorda din oficiu o repunere în termen, chiar dacă motivele ar fi fost dintre cele temeinic justificate.

Analizând pricina și din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2):

"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale, prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38).

Totodată, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Drept urmare, având în vedere că nu se poate reține în sarcina curții de apel o încălcare a normelor procedurale, respectiv a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8) și art. 186 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu art. 513 din C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 11 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimați, prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 11 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 02 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.