ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2023

HOTĂRÂRE
07.03.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 7 martie 2023

În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oravița sub nr. x/2021 la data de 27 octombrie 2021, petentul A. a solicitat admiterea plângerii și anularea încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. x/06.10.2021 soluționată la 06 octombrie 2021, emisă de O.C.P.I. Caraș-Severin - BCF Reșița. Reclamantul a solicitat instanței să dispună înființarea cărții funciare pentru imobilul extratabular situat în extravilanul localității Prigor, județul Caraș-Severin, constând în teren fâneață cu nr. topo x, denumire loc Sub Pogară, nr. cad. x, în suprafață de 1170 mp și intabularea dreptului de proprietate al donatarului B., în baza contractului de donație autentificat sub nr. x/19.05.2021 de notarul public A..

Prin sentința civilă nr. 366 din 24 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Oravița a admis plângerea formulată de A., notar public în cadrul C., împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. x/06.10.2021 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița. Judecătoria a anulat încheierea de respingere a cererii de reexaminare nr. x/06.10.2021 a OCPI Caraș-Severin, BCPI Reșița, a dispus deschiderea colii de carte funciară pentru imobilul situat în extravilanul localității Prigor, județul Caraș-Severin, constând în teren fâneață cu nr. top x, denumire loc Sub Pogară, nr. cad. x, în suprafață de 1170 mp, în baza contractului de donație, autentificat sub nr. x/19.052021 de notar public A., în cadrul C., în favoarea numitului B..

La data de 15 aprilie 2022, intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii plângerii formulate de A. ca neîntemeiată și menținerii încheierii nr. 49605/06.10.2021 ca temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr. 301/A din 30 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a admis apelul formulat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 366/24.02.2022, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2021, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. x/06.10.2021 emisă de către OCPI Caraș-Severin - BCPI Reșița, formulată de către notarul public A..

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/19.08.2022, revizuentul A., notar public în cadrul C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, revizuirea deciziei civile nr. 301/A/30.06.2022 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021, și pe cale de consecință anularea hotărârii instanței de apel, aceasta din urmă încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 72/15.10.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2007, cu privire la calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară în cauzele având ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară, în baza art. 31 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că Biroul de Carte Funciară Reșița a respins intabularea contractului de donație; judecarea cauzei s-a făcut fără citarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, potrivit art. 32 din Legea nr. 7/1996, iar prima instanță a admis plângerea sa și a dispus intabularea imobilului în cartea funciară. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin a formulat apel, deși nu avea calitatea procesuală.

Revizuentul a invocat decizia nr. 72/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, conform căreia, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală. Având în vedere că, în cauzele care au ca obiect plângeri formulate împotriva încheierilor de carte funciară, instanțele nu trebuie să stabilească existența sau inexistența unui drept al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ci doar legalitatea și temeinicia încheierii date în cauză, acesta nu poate avea calitate de parte în proces, singurele persoane susceptibile să aibă calitate procesuală fiind persoanele interesate potrivit art. 31 pct. 3 din Legea nr. 7/1996. Art. 32 din Legea nr. 7/1996 arată că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.

Revizuentul a considerat că recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei civile nr. 301/A pronunțată la 30.06.2022 în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, apelul fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală.

În drept, revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dovedirea cererii, revizuentul a depus decizia nr. 72/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă sub nr. de dosar x/2022

Intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin a depus întâmpinare, solicitând respingerea revizuirii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 462 din 25 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., notar public în cadrul C., în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, împotriva deciziei civile nr. 301/A/30.06.2022 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac la data de 16 noiembrie 2022, urmare a declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire, Înalta Curte, prin rezoluția de primire din 18 noiembrie 2022, a acordat termen la 7 martie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, când a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, invocată din oficiu.

Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În cauza de față, prin decizia civilă nr. 301/A din 30 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis apelul formulat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 366/24.02.2022 pronunțate de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. x/06.10.2021, emisă de către OCPI Caraș-Severin - BCPI Reșița, formulată de către notarul public A..

Art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de revizuent drept temei al cererii sale, permite revizuirea în situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este reprezentat de instituția autorității de lucru judecat.

În cauză, revizuentul a invocat încălcarea, prin decizia civilă menționată mai sus, a unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii. În acest sens, revizuentul a considerat că decizia menționată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

O astfel de decizie, pronunțată într-o procedură specială, de unificare a practicii instanțelor de judecată, are menirea să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești însă, prin intermediul său, nu se tranșează, pe fond, raporturi juridice litigioase. Nefiind o hotărâre judecătorească în sensul art. 424 din C. proc. civ., decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nu conține acele elemente definitorii, în raport de care se poate analiza incidența autorității de lucru judecat. Or, obiect al unei cereri de revizuire nu pot fi decât hotărârile judecătorești în raport de care se poate examina încălcarea autorității de lucru judecat, așa cum prevede art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că instanța de apel ar fi pronunțat o soluție care nu ar fi în acord cu aspectele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nu se încadrează în cazul de revizuire invocat întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, scopul reglementării motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura situația de încălcare a autorității de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, care tranșează raporturi juridice litigioase. În cauză însă, nu a fost invocată o astfel de hotărâre judecătorească.

Pentru considerentele expuse, reținând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 513 alin. (3) din același cod, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 301/A din 30 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Cererea de revizuire: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, la data de 19 august 2022, sub nr. x/2022, revizuientul A., în
ÎCCJ 2022-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2022
Ședința publică din data de 16 martie 2022 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin la data de 2 aprili
ÎCCJ 2023-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2023
Ședința publică din data de 23 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin, secția a II-a civil
ÎCCJ 2022-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2022
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la data de 19 octombrie 2015, sub nr. x/2015, petenta S.C. A. S.R.L
ÎCCJ 2023-03-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 360/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 aprilie 2020 pe rolul
Sursă