ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 233/2021

Ședința publică din data de 4 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.06.2017 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. și C. Iulia, a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect acțiune pauliană prin care a solicitat să se declare inopozabil față de reclamantă, actul juridic constând în Contractul de donație autentificat sub nr. x din data de 30.03.2015, de Biroul Individual Notarial E., prin care pârâta debitoare B., a transmis către pârâta C.-Iulia, cu titlu gratuit, următorul bunul imobil situat în intravilanul Municipiului Pitești, strada x nr. 12. județ Argeș, număr cadastral x, înscris în Cartea Funciara nr. x a localității Pitești (nr. CF vechi x), cu vecinii: N- strada x, E-F., S- G., V- H., compus din teren în suprafață de 550 mp. având categoria de folosință curți construcții, împreuna cu casă de locuit - număr cadastral xl^ regim înălțime D+P+1E, cu o suprafață construită la sol de 177 mp, suprafață construită desfășurată 328 mp, imobil înscris în CF cu încheierea nr. 53402/30.12.2008. emisă de OCPI Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești, cu la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauză.

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1562 și următoarele C. civ.

La termenul de judecată din data de 07.03.2018 Tribunalul Argeș a respins excepția tardivității formulării acțiunii.

Prin sentința nr. 144 din 03.04.2019 Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis cererea de chemare în judecată și a declarat inopozabil față de reclamantă contractul de donație autentificat sub nr. x din 30.03.2015 de B.I.N. E..

A fost obligată pârâta la plata sumei de 4.553 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 30.03.2015, pârâta Motoc (în prezent Pavelescu) Mioara a încheiat actul de donație în favoarea fiicei sale pârâta C.-Iulia pentru bunul imobil situat în intravilanul Municipiului Pitești, strada x nr. 12. județ Argeș, număr cadastral x, înscris în Cartea Funciara nr. x a localității Pitești.

Creanța reclamantei este în cuantum de 2.271.448,06 RON și provine din încheierea a 15 bilete la ordin avalizate de către B..

Reclamanta este cea în favoarea căreia au fost emise biletele la ordin mai sus menționate, având calitatea de creditoare, iar pârâta B. are calitatea de debitoare întrucât a avalizat în nume propriu biletele la ordin emise în favoarea reclamantei de către societatea C. S.R.L. (la care pârâta debitoare era administrator), societate în insolvență. Reclamanta în calitate de creditoare având în vedere caracterul de titlu executoriu al biletelor la ordin invocate în prezenta cauză a început executarea silită.

S-a reținut că încheierea contractului a creat un prejudiciu reclamantei, având în vedere ca aceasta este titulara dreptului de gaj general, gaj care se întinde asupra tuturor bunurilor din patrimoniul debitorilor ei. Astfel, prin crearea stării de insolvabilitate a pârâtei-debitoare aceasta a creat un prejudiciu reclamantei.

In ceea ce privește caracterul fraudulos al contractului de donație încheiat de pârâte, instanța a considerat că acesta rezidă în aceea că debitoarea, la data încheierii actului, a avut cunoștință că, prin aceasta, o va prejudicia pe creditoarea sa, prin crearea sau mărirea stării de insolvabilitate, deoarece în materie nu este cerută o intenție dolozivă din partea debitorilor, adică o intenție calificată prin scopul urmărit "de a o prejudicia pe creditoare", fiind suficient ca debitorul a avut simpla cunoștință a prejudiciului creat acesteia.

Prin urmare, faptul ca pârâta-debitoare a cunoscut ca, în urma actului de donație, reclamanta nu va mai avea ce executa sau, deși va avea, va fi insuficient, constituie o prezumție relativă în sensul că aceasta a vrut să o păgubească pe reclamantă.

În cazul actelor cu titlu gratuit, există un conflict între C. Iulia care dorește a păstra un câștig (certat de lucro captando) și creditorul fraudat, reclamanta, ce tinde spre a evita o paguba (certat de damno vitando), conflict, care, din rațiuni de echitate, se analizează în favoarea creditoarei, actul urmând a fi declarat inopozabil acesteia, care va putea proceda la executarea silită asupra bunului înstrăinat.

În momentul încheierii contractului de donație (30.03.2015), pârâta-debitoare Motoc (în prezent Pavelescu) Mioara avea reprezentarea faptului că în patrimoniul său nu mai rămân bunuri care să asigure îndestularea creanței reclamantei.

Deși debitoarea Motoc (în prezent Pavelescu) Mioara a invocat în sprijinul apărării faptul că biletele la ordin care sunt enumerate în cererea de chemare în judecata nu sunt scrise și semnate de ea, apărarea sa în acest sens a fost înlăturată prin raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză.

Pe de altă parte tribunalul a apreciat ca simplă contestare a titlurilor executorii nu imprimă caracter echivoc creanței, câtă vreme în prezenta cauză, instanța nu este chemată să dezlege raportul juridic de drept fundamental dintre reclamantă și pârâta-debitoare, ci doar să analizeze în ce măsură sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii pauliene. Pe de alta parte, cele 15 bilete la ordin au fost investite cu formula executorie, prin încheierile pronunțate de instanțele de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele B. și D. solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin încheierea din 25.06.2019, a admis excepția necompetenței funcționale a judecății apelului, înaintând cauza secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, în temeiul hotărârii nr. 5/2016 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Pitești.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 36/A-C/16 ianuarie 2020 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele B. și D. împotriva încheierii de ședință din data de 7 martie 2018, a încheierii de ședință din data de 20 martie 2019 și a sentinței nr. 144 din data de 3 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a constatat că soluția dată în aplicarea art. 1564 C. civ. nu se impune a fi cenzurată.

În ce privește încheierea din 20.03.2019, atacată la rândul său în prezentul apel, Curtea a constatat că în contextul în care au fost contestate înscrisurile invocate în susținerea creanței în procedura verificării de scripte, judecătorul a parcurs toți pașii prevăzuți de art. 301-303 C. proc. civ., iar obiecțiunile au fost corect respinse.

În legătură cu valoarea expertizei se constată și că s-a solicitat denunțarea ca false a înscrisurilor, în temeiul art. 304-306 C. proc. civ., în fața tribunalului susținându-se săvârșirea falsului de către o altă persoană, indicată expres I..

S-a susținut că pârâta formulase plângere penală împotriva persoanei susmenționate pe care a indicat-o ca autor al falsului, așa cum rezultă din cererea depusă la dosar fond, astfel că instanța putea constata cu ușurință la momentul martie 2019 dacă era constituit un dosar penal încă din anul 2017 (nr. 363/P/2017).

În fața instanței de apel s-a procedat la verificarea stadiului acestui dosar penal, rezultând că, în acesta s-a procedat consecutiv la disjungere și declinarea competenței, fără a se pronunța o soluție în aceste cauze.

Referitor la condițiile acțiunii revocatorii, Curtea a reținut referitor la prejudiciul încercat de creditor, reprezentat de crearea sau mărirea stării de insolvabilitate prin încheierea actului juridic atacat în acțiunea revocatorie, că nu are relevanță faptul că la data autentificării contractului atacat nu era deschisă procedura insolvenței societății. Astfel, într-adevăr, abia prin hotărârea nr. 275/08.03.2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2016, s-a deschis procedura generală de insolvență față de debitoarea C. S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar provizoriu.

Însă, actul vizează patrimoniul persoanei fizice, care în aceeași perioadă a încheiat mai multe acte cu titlu gratuit, de transfer a proprietății asupra unor bunuri imobile, rezultând astfel reducerea considerabilă a valorii patrimoniului său.

Faptul că actul de donație a fost urmat la câteva luni de constituirea unei ipoteci imobiliare asupra bunului pentru garantarea restituirii împrumutului contractat de C. S.R.L. la 14.08.2014, nu poate susține un scop legitim pentru realizarea transferului, în contextul în care ipoteca se putea constitui și din patrimoniul donatoarei, nefiind necesar un transfer către altă persoană care să garanteze creditul acordat către C. S.R.L..

Cunoscând că s-a obligat ca avalist pentru valorile din biletele la ordin emise de societate, înstrăinarea bunurilor imobile importante într-o perioadă apropiată de cea în care societatea a început să aibă nevoie de capital, relevă faptul că apelanta donatoare a cunoscut situația, urmărind să nu achite datoriile și să salveze bunurile de la urmărirea creditorilor.

Dincolo de acest aspect, creanța invocată de creditoare rezultă din titluri de valoare strict formale, emise în parte anterior autentificării actului atacat, aceste însumând o valoare considerabilă și făcând parte din biletele la ordin emise în prima perioadă anterior asocierii invocate în apel, cu privire la care apelanta susține că aveau valori mai mici, rezultând astfel un anumit control al pârâtei asupra emiterii acestora.

Pentru aceste considerente, curtea a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 36/A-C din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, au declarat recurs pârâtele C. Iulia și J..

Motivele de casare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentele formulează critici împotriva soluției pronunțată față de excepția prescripției dreptului material la acțiune și față de încheierea din 20 martie 2019 prin care instanța de fond a pus în discuție părților expertiza și obiecțiunile formulate.

Referindu-se la modul în care a fost soluționată critica referitoare la excepția prescripției, recurentele argumentează în sensul că instanța de apel nu a analizat această excepție în contextul cauzei.

Instanța de apel nu lămurește care este momentul la care s-a raportat în soluționarea excepției, față de dispozițiile art. 1564 C. civ., ceea ce echivalează cu lipsa motivării soluției.

În ceea ce privește criticile aduse împotriva încheierii din 20 martie 2019, recurentele susțin că soluția de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză este greșită, instanța ajungând la o soluție contradictorie prin reținerea denunțării ca false a biletelor la ordin.

Pe de altă parte, se reproșează instanței de apel că a sancționat formularea de obiecțiuni amănunțite, ceea ce reprezintă o chestiune nelegală.

În continuare, recurentele susțin că obiecțiunile la raportul de expertiză nu au fost analizate, iar concluziile expertizei nu sunt corecte, menținând punctul de vedere cu privire la refacerea acesteia, în condițiile solicitate în apel.

În continuare, recurentele susțin criticile care vizează soluția dată în aplicarea art. 1564 C. civ., care se impune a fi cenzurată, în raport de momentul de la care trebuia să fie cunoscut actul.

Astfel, actul de donație este încheiat la 30 martie 2015, iar la 15 iunie 2015 are loc asocierea dintre K., iar la 19 august 2016 asupra imobilului recurenta C. Iulia a constituit ipoteca de rang I, deci reprezentantul reclamantei cunoștea existența actului din august 2015. După intrarea S.C. C. S.R.L. în insolvență, s-a constatat că biletele la ordin au fost prezentate la bancă și refuzate la plată, De asemenea, transferul imobiliar a fost înscris în cartea funciară, executorul judecătoresc având posibilitatea de a se informa cu privire la deschiderea dosarelor de executare silită.

Se mai arată că biletele la ordin nu sunt scrise și semnate de pârâtă, nefiind în prezenta unui act fraudulos, nefiind dovedită o fraudă între B. și D..

Se mai susține că pârâta D. a făcut eforturi deosebite pentru a păstra imobilul în patrimoniu, iar aspectele menționate nu pot avea caracterul de acțiune frauduloasă, situație în care se poate concluziona că sunt întrunite cerințele art. 1562 C. civ.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare, în vederea refacerii lucrării de expertiză grafologică sau refacerea raportului de către un alt expert.

De asemenea, solicită ca în măsura în care plângerile penale vor fi într-un stadiu care să reprezinte temei legal pentru formularea unei cereri de suspendare, în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulează și această solicitare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta a fost efectuat și comunicat părților la 25.05.2020.

Prin încheierea din data de 08.10.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, acordând termen de judecată pentru soluționarea acestora, în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În cauză, se constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1562 și următoarele C. civ., cauza acțiunii fiind reprezentată de încheierea actului de donație încheiat de pârâta B. în favoarea fiicei sale C. Iulia, pentru un bun imobil.

Reclamanta a susținut că încheierea contractului menționat a creat un prejudiciu, care a constat în imposibilitatea executării creanței în sumă de 2.271.448,06 RON deținută de reclamantă, urmare avalizării de către pârâta B. a biletelor la ordin emise în favoarea reclamantei de către S.C. C. S.R.L..

Reclamanta a mai arătat că încheierea contractului de donație are caracter fraudulos, întrucât a avut cunoștință că prin aceasta o va prejudicia pe creditoarea sa, prin crearea stării de insolvabilitate.

În apărare, intimatele-pârâte au invocat falsul biletelor la ordin enumerate în cererea de chemare în judecată, întrucât acestea nu sunt scrise și semnate de B..

De asemenea, pârâtele au invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiunea revocatorie, față de termenul de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ.. În susținerea acestei excepții, pârâtele au invocat că reclamanta a cunoscut prejudiciul cel mai târziu la data refuzării la plată a biletelor la ordin, respectiv ultima prezentare fiind 22.12.2015, cu consecința împlinirii termenului la 22.12.2016.

Prin încheierea din 07.03.2018 Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâta B., având în vedere că data când a luat cunoștință partea și până la data formulării cererii de chemare în judecată nu s-a împlinit termenul legal.

Criticile formulate în apel de către pârâte au vizat soluția privind excepția tardivității, încheierea din 20.03.2019 privind respingerea cererii de probatorii și a obiecțiunilor la expertiză, precum și condițiile acțiunii revocatorii.

În cadrul recursului formulat, recurentele-pârâte au invocat nelegalitatea deciziei atacate, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentele-pârâte au susținut în esență lipsa motivării soluției în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel apreciind că soluția dată în aplicarea art. 1564 C. civ. nu se impune a fi cenzurată.

Înalta Curte constată că, recurenta-pârâtă invocă în mod explicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar din felul în care au fost dezvoltate argumentele în cadrul cererii rezultă incidența acest motiv de recurs, calea extraordinară de atac fiind analizată din această perspectivă.

Verificând decizia instanței de apel prin prisma motivului invocat, se constată că nu poate fi realizată o analiză în concret a criticilor, deoarece decizia atacată nu conține o dezvoltare corespunzătoare a motivelor pentru care instanța a considerat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată.

În acest context, Înalta Curte reține că instanța de apel a efectuat o analiză incompletă, întrucât, din dispozițiile art. 1564 C. civ., examinarea s-a rezumat la constatarea importanței momentului la care creditorul a luat cunoștință de existența acestuia, fără a stabili, în concret, care este acest moment.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 1564 C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiunea revocatorie se prescrie în termen de un an, de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Înalta Curte reține, în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune că instanțele devolutive au efectuat o analiză insuficientă din perspectiva stabilirii momentului la care creditorul a luat cunoștință de existența prejudiciului, limitându-se doar la constatarea că soluția dată în aplicarea art. 1564 C. civ. nu se impune a fi cenzurată, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se constată că instanța de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea momentului la care creditorul a luat cunoștință de existența prejudiciului.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în același timp, o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Neprocedând în acest mod, instanța de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, situație ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din același act normativ.

Pentru considerentele arătate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, va admite recursul declarat de pârâtele C. Iulia și J., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În consecință, în raport cu soluția pronunțată, analiza celorlalte critici ale recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte C. IULIA și B. împotriva deciziei civile nr. 36/A-C din 16 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2021.