ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.12.2023

ÎCCJ, Decizia nr. 272/2023

HOTĂRÂRE
04.12.2023
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 272/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 243 din 3 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3053 din 30.06.2021 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017; a casat decizia și, rejudecând cauza, a admis apelul reclamantei A.; a schimbat sentința, în sensul că a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, a admis cererea de chemare în judecată; a constatat nulitatea absolută a actului de dare în plată nr. x/07.08.1990, transcris sub nr. x/23.08.1990 în Registrul de Inscripțiuni și Transcripțiuni al Notariatului de Stat al județului Argeș, în ceea ce privește suprafața de teren de 1.000 mp, delimitată conform raportului de expertiză; a obligat, în solidar, pe pârâții B., C., D. și E., la plata sumei de 2.015 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a respins, ca nefondat, apelul pârâților B., C., D. și E. și a obligat pe apelanții pârâți la plata către apelanta reclamantă a sumei de 65 RON, cheltuieli de judecată, în apel; a obligat pe intimații pârâți B., C., D. și E. la plata către recurentă a sumei de 200 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată la 18 august 2022 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția Civilă, sub nr. x/2022, revizuenții E., B., D. și C. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 243 din 3 iunie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în sensul anulării, în totalitate, a hotărârii atacate, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

În drept, au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut că hotărârea atacată contravine celor statuate, în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1201/19.05.1993, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/1993 (dosar de fond nr. x/1991), fiind încălcate dispozițiile art. 124 din Constituția României, art. 430, art. 431 C. proc. civ.

Astfel, revizuenții arată că, în cele două cauze (dosarul nr. x/1993 și dosarul nr. x/2017), au fost deduse judecății aspecte identice, respectiv: validitatea actului de dare cu plată a locului de casă nr. 59/07.08.1990 în suprafață măsurată de 1.000 m.p., document încheiat de F. cu Cooperativa Agricolă Suseni, transcris sub nr. x/23.08.1990 în Registrul de Transcriptiuni al Notariatului de Stat al județului Argeș, cu vecinătățile: la Nord, pe de o parte G. și H.; la Sud,I.; la Vest, rest proprietate F., precum și stabilirea titularului dreptului de proprietate a suprafeței de 1.000 m.p., imobil deținut în baza actului de dare cu plată de către F..

Decizia de declinare

Prin decizia nr. 13 din 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1179 din 15 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții E., B., D. și C. împotriva Deciziei nr. 243 din 3 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

În motivare, a reținut că termenul de o lună pentru promovarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, a început să curgă de la data menționată, 3 iunie 2022 și s-a împlinit la data de 4 iulie 2022 (luni), prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Însă, revizuenții au formulat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 243 din 3 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, la 18 august 2022, cu depășirea termenului legal, care s-a împlinit la data de 4 iulie 2022.

În raport de obiectul și temeiul juridic al cererii de revizuire, instanța a apreciat ca lipsite de relevanță susținerile revizuenților privind împrejurările și data (8.08.2022), la care au luat cunoștință de conținutul deciziei civile nr. 1201/19.05.1993.

Recursul

Împotriva acestei decizii, în termenul legal, revizuenții au formulat recurs.

După o amplă prezentare a situație de fapt dedusă judecății și a istoricului litigiilor, recurenții au criticat respingerea cererii de revizuire ca tardivă, apreciind că instanța nu a soluționat fondul cererii.

Cu privire la soluția de respingere ca tardivă a cererii de revizuire, au arătat că au formulat calea extraordinară de atac în termenul de 1 lună de la momentul la care a fost comunicată decizia Curții de Apel Pitești; or, decizia recurată este nelegală pentru că se raportează la momentul la care respectiva decizie a rămas definitivă.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenții și-au întemeiat criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prima critică, ce privește soluția de respingere ca tardivă a cererii de revizuire, urmează a fi făcută din prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă și nu norme de drept material.

Cu privire la critica privind greșita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reține următoarele:

În esență, recurenții a criticat soluția instanței, prin care cererea de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul de declarare al căii extraordinare de atac curge de la data comunicării deciziei atacate.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, cerere de revizuire a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 243 din 3 iunie 2022 pronunțate, în dosarul nr. x/2017, de către Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, pe care revizuenții au apreciat-o a fi potrivnică Deciziei nr. 1201/19.05.1993 a Curții Supreme de Justiție.

Din analiza cererii de revizuire, cu care a fost învestită instanța, reiese că obiectul revizuirii îl reprezintă Decizia nr. 243 din 3 iunie 2022, a cărei anulare se solicită, astfel încât hotărârea ce face obiectul reformării și în raport de care se calculează termenul de depunere a cererii de revizuire va fi această decizie, care a rămas definitivă la data pronunțării, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 243 din 3 iunie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 3 iunie 2022 și s-a împlinit la 4 iulie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată la 18 august 2022, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuenților din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Restul criticilor din memoriul de recurs sunt, în realitate, argumente pentru admiterea cererii de revizuire; acestea, însă, nu pot fi analizate de instanța de judecată care este chemată să soluționeze recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca tardivă, a căii extraordinare de atac; doar în cazul unei eventuale admiteri a cererii de recurs, instanța ar fi analizat fondul cererii de revizuire si ar fi apreciat asupra incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele arătate mai sus, reținând că decizia recurată este legală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții B., D., E. și C. împotriva Deciziei nr. 1179 din 15 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de revizuire Prin decizia nr. 243 din 3 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis
ÎCCJ 2024-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 670/2024
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești-Secția civilă, în data de 29 decembrie 2020, sub nr. x/280/
ÎCCJ 2024-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2024
nefondat apelul incident formulat împotriva aceleiași sentințe de reclamantul A.. 6. Decizia pronunțată de Tribunalul Argeș, în rejudecare Prin sentința nr. 464 din 26 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș a res
ÎCCJ 2024-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 182/2024
reclamanții C. și A., în contradictoriu cu pârâtul E. și cu chemata în garanție F.. A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant E.. A admis cererea de chemare în garanție a numitei F., formulată de pârâtul E.. I-a obligat
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #230254)
Pitești, identificat cu număr cadastral x și înscris în C.F. a municipiului Pitești la nr. x. 2. Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2020 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acț
Sursă