ÎCCJ, decizie (scj.ro #230254)

Acțiune în constatarea inopozabilității unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate succesiv cu privire la același imobil. Inexistența raportului obligațional între creditor și vânzătorul din actul de vânzare subsecvent. Neîndeplinirea condițiilor acțiunii pauliene

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Executarea obligațiilor

Index alfabetic: acțiune revocatorie

contract de vânzare-cumpărare

creanță certă

C.civ., art. 1562, art. 1563

Din conținutul prevederilor art. 1562 alin. 1 C.civ. și ale art. 1563 rezultă condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea acțiunii pauliene, respectiv: prejudiciul suferit de creditorul reclamant ca urmare a încheierii actului juridic de către debitorul pârât, frauda debitorului pârât, complicitatea terțului la fraudă, caracterul cert al creanței la data introducerii acțiunii.

Astfel, acțiunea revocatorie este o acțiune personală aflată la dispoziția creditorului, prin care acesta poate obține inopozabilitatea actului încheiat de debitor cu prejudicierea drepturilor sale.

Această natură juridică specială a acțiunii revocatorii conturează ipoteza în care este posibilă utilizarea sa de către creditor: acțiunea se întemeiază pe un drept personal al creditorului, raportul juridic legându-se între subiectul activ al raportului obligațional, creditorul, și subiectul pasiv al aceluiași raport juridic, debitorul.

În consecință, ceea ce creditorul poate solicita prin intermediul acțiunii pauliene este declararea inopozabilității actului juridic încheiat de debitorul său pentru a-l prejudicia.

Toate condițiile acțiunii revocatorii rezultate din textele legale menționate se apreciază prin raportare la persoana care are calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului obligațional, una din condiții fiind existența unei creanțe certe a creditorului reclamant împotriva debitorului său.

Or, în cazul vânzărilor succesive ale aceluiași imobil,

existența creanței față de vânzătorul din primul contract nu presupune îndeplinirea acestei condiții în privința cumpărătorului, vânzătorul din cel de-al doilea contract.

Astfel, este necesar ca vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat să fi fost debitorul reclamantului și ca, prin perfectarea actului de vânzare, să-și fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, acestea reprezentând condiții distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acțiunii pauliene.

Prin urmare, chiar dacă există un prejudiciu suferit de creditor și o fraudă a terților, ele nu sunt suficiente pentru admiterea acțiunii pauliene în privința celui de al doilea contract în care debitorul reclamantului nu are calitatea de parte.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 463 din 25 februarie 2025

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 24.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F., revocarea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 4938/14.12.2011, dintre F. și B. și C., și nr. 1340/22.08.2012, dintre F. și D. și E., referitoare la bunul imobil în suprafață de 902 m.p. (din care 200 m.p. curți construcții și 702 m.p., arabil), împreună cu C1 (construcție-locuință P+M), situat în Pitești, identificat cu număr cadastral x și înscris în C.F. a municipiului Pitești la nr. x.

Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2020 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâți, apreciindu-se că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel al comunicării extrasului de carte funciară din data de 13 decembrie 2019, respectiv data la care reclamantul a luat cunoștință de actele pe care le atacă, dată de la care a cunoscut presupusul prejudiciu și persoana care l-ar fi cauzat; cum, acțiunea a fost introdusă pe data de 24.12.2019, s-a reținut că aceasta a fost formulată în termenul legal de prescripție.

Prin sentința civilă nr. 238/2021, Tribunalul Argeș a admis acțiunea precizată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu pârâții B., C., D., E., și F., a declarat inopozabile față de reclamant contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4938/14.12.2011, încheiat între F. și B. și C., precum și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1340/22.08.2012, dintre F. și D. și E.

Tribunalul Argeș a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 6.855 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au formulat apel pârâții F., B., D. și E.

Prin decizia civilă nr. 2281/2022, Curtea de apel Pitești a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C., D., B. și E. și pârâtul F.

Prin decizia nr. 1239 DIN 22.06.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, a admis recursurile și a trimis cauza spre rejudecare Curții de apel Pitești.

În esență, instanța supremă a remarcat neclaritatea argumentelor și a termenilor instanței de apel vizând soluționarea excepției de prescripție în special cu privire la momentul de început al curgerii termenului, nefiind astfel posibilă exercitarea controlului de legalitate. iar pe fondul cauzei a fost subliniată nemotivarea instanței de apel în ceea ce privește condiția ca F., vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat, să fi fost debitorul reclamantului și, prin perfectarea actului de vânzare, să-și fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, cerințe care trebuie îndeplinite cumulativ pentru succesul acțiunii pauliene.

În rejudecare, prin decizia nr. 3813 din 19.09.2024, Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă a respins excepțiile invocate în apel, a admis apelul declarat de pârâtul F. împotriva sentinței civile nr. 238/2021 pronunțate de Tribunalul Argeș, intimat fiind reclamantul A.

A admis apelul declarat de pârâții D. și E. împotriva încheierii din 03.11.2020 și sentinței civile nr. 238/2021, ambele pronunțate de Tribunalul Argeș.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea, a respins acțiunea cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1340/22.08.2012; a înlăturat obligarea pârâților D. și E. de la plata cheltuielilor de judecată; a menținut în rest sentința și încheierea din data de 3.11.2020.

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva încheierii din 03.11.2020 și sentinței civile nr. 238/2021, ambele pronunțate de Tribunalul Argeș; a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelantul-pârât F. a sumei de 7478 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale; a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanții-pârâți D. și E. a sumei de 6478 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 3813/2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă, a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către intimați cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1340/2012, menținerea în integralitate, drept temeinică și legală, a încheierii de ședință din 03.11.2020 și a sentinței civile nr. 238/2021, obligarea intimaților în solidar, la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., arătând că motivele de recurs vizează neconformitatea hotărârii pronunțate, în ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare nr. 1340/22.08.2012, cu regulile de drept aplicabile, respectiv art. 1562 C.civ.

Recurentul reclamant a criticat modul în care instanța de apel a analizat situația contractului menționat, ca fiind de sine stătător, excluzându-l din contextul juridic și factual descris în cererea introductivă.

Recurentul reclamant a apreciat că a dovedit faptul că, prin contractul nr. 1340/2012, debitorii, soții B. și C., s-au asigurat ca unicul lor bun să ajungă în proprietatea unor persoane din cercul lor de control, care sunt chiar părinții debitorului.

Instanța de apel trebuia să analizeze împreună cele două contracte, pentru că doar așa se poate dovedi admisibilitatea acțiunii pauliene, iar în privința pârâtului F., instanța de apel trebuia să constate: lipsa prețului real la data celor două vânzări, ambele contracte de vânzare-cumpărare cuprinzând mențiunea expresă că prețul a fost plătit anterior vânzării; faptul că, după cumpărarea imobilului, F. a permis pârâților să locuiască în imobil, aceștia având domiciliul la această adresă și la acest moment; imposibilitatea dovedirii de către F. a deținerii sumelor de bani necesare achiziționării bunului; faptul că, deși scopul ințial declarat al achiziției a fost "pentru formarea unei familii", ulterior, comportamentul pârâtului F. a contrazis această teză, prin permiterea pârâților să rămână în casa presupus vândută, pentru o perioadă de șase luni, și ulterior, prin revânzare, fără a exista dovada cu privire la plata prețului, tocmai către părinții lui B.; mărturiile nesincere și contradictorii ale pârâților B. și F., care evidențiază complicitatea la fraudă a tuturor pârâților și lipsa intenției reale pentru înstrăinarea imobilelor; legătura de interes între B. și F., dovedită prin faptul că primul pârât a fost angajatul părinților lui F.; faptul că, în cadrul contractului subsecvent, calitatea de terți dobânditori o au părinții pârâtului B., în cazul acestora funcționând prezumția de complicitate față de raporturile de rudenie; mărturiile nesincere ale pârâtei E. cu privire la sursa banilor care să justifice posibilitatea reală de cumpărare a imobilului.

Toate aceste argumente, menținute de instanțele de judecată în cele patru cicluri procesuale, impuneau o analiză comună, și nu distinctă, pentru că terții complici ai debitorului, în înțelesul acțiunii pauliene, sunt F. și pârâții E. și D., care, prin întocmirea succesivă a celor două contracte de vânzare cumpărare, au ajutat debitorii, soții B. și C., să evite executarea silită iminentă.

Recurentul reclamant a arătat că sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene în privința contractului de vânzare nr. 1340/2012, contrar celor reținute de instanța de apel: a dovedit că, față de B., deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, concretizată în sentința definitivă nr. 59/2018 a Tribunalului Argeș; a dovedit că, prin întocmirea celei de a doua vânzări, pârâții B. și C., cu ajutorul lui F. și al pârâților D. și E., au urmărit menținerea stării de insolvabilitate create prin actul din 14.12.2011; cele două contracte de vânzare succesive sunt în mod indisolubil legate între ele, prin prisma intenției tuturor părților semnatare de a crea un prejudiciu, însemnând zădărnicirea intenției în recuperarea sumelor datorate în baza sentinței nr. 59/2018; pârâții F. și D. și E. au cunoscut faptul că, prin întocmirea celor două contracte, sunt complicii debitorului B., în intenția de a evita executarea silită iminentă, contractul nr. 1340/2012 fiind parte integrantă și importantă din schema fraudării.

Așadar, în privința contractului de vânzare nr. 1340/22.08.2012, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1562 - 1563 C.civ., întrucât prin revânzarea imobilului s-a dovedit că debitorii soții B. și C. au urmărit micșorarea patrimoniului iar F. și părinții lui B. cunoșteau faptul că aceștia urmăresc să își mențină starea de insolvabilitate creată prin contractul nr. 4938/14.12.2011.

Contrar argumentelor instanței de apel, pentru admisibilitatea acțiunii pauliene în privința contractului nr. 1340/2012, nu era necesară dovedirea unui raport juridic de genul creditor - debitor, între recurentul reclamant și F., pentru că acest contract a închis, așa cum se reține și în cuprinsul considerentelor, cercul fraudulos.

Intimatul-pârât F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene în integritatea lor, recurentul nefiind creditorul său.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de recurs prin care recurentul reclamant a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., în sensul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1562 - 1563 C.civ. pentru a ajunge la concluzia că, în ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare nr. 1340/22.08.2012, nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acțiunii pauliene, nu este întemeiat.

Conform art. 1.562 alin. 1 C.civ., dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. Instituind condițiile privitoare la creanță, art. 1563 C.civ. stabilește necesitatea caracterului cert al creanței la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește situația de fapt stabilită de instanțele de fond, care nu mai poate fi cenzurată în recurs, se constată că existența creanței reclamantului rezultă din sentința definitivă nr. 59/2018 pronunțată de Tribunalul Argeș prin care pârâții B. și C. au fost obligați să plătească în solidar către A. suma de 316.500 lei.

Instanța a reținut că, în cursul anilor 2007 – 2008, pârâții C. și B. au fost beneficiari ai unor contracte de credit încheiate cu X Bank iar calitatea reclamantului în cadrul acestor contracte a fost de garant ipotecar; pârâții debitori nu au achitat sumele datorate ceea ce a condus la valorificarea, de către bancă, a bunului reclamantului, care a făcut obiectul garanției. Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța a mai reținut că pârâții debitori plănuiau a nu achita sumele împrumutate, acceptând faptul că reclamantul va fi prejudiciat prin vânzarea bunului ipotecat și că unicul bun executabil a fost înstrăinat cu puțin timp înainte de formarea dosarului de executare silită promovat de către bancă. Insolvabilitatea totală a debitorilor soți a fost certificată de Primăria Pitești prin adresa nr. 241294/28.08.2018 prin care s-a comunicat că nu există bunuri executabile în patrimoniul acestora.

Astfel, raportul obligațional necesar pentru promovarea acțiunii pauliene a fost stabilit între recurentul reclamant A. în calitate de creditor și intimații pârâți B. și C. în calitate de debitori.

În prezentul proces, reclamantul A., în calitatea sa de creditor rezultată din sentința menționată, a solicitat declararea ca inopozabile a două contracte de vânzare cumpărare: contractul de vânzare cumpărare nr. 4938/14.12.2011 prin care pârâții B. și C. au înstrăinat pârâtului F. construcția de tip locuință și terenul aferent situată în Pitești și contractul de vânzare cumpărare nr. 1340/22.08.2012 prin care pârâtul F. a înstrăinat către pârâții E. și D. același imobil.

Reținând că, în privința primului contract, sunt întrunite cumulativ condițiile pentru admiterea acțiunii pauliene, inclusiv complicitatea terțului F., prima instanță a declarat inopozabil față de reclamant contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4938/14.12.2011, încheiat între F. și B. și C..

Sentința primei instanțe prin care a fost admisă acțiunea în privința celui de-al doilea contract a fost schimbată în apel, în sensul respingerii, această soluție formând obiectul recursului reclamantului. Acesta a considerat că instanța de apel trebuia să analizeze împreună cele două contracte, pentru că doar așa se poate dovedi admisibilitatea acțiunii pauliene, iar terții complici ai debitorului, în înțelesul acțiunii pauliene, sunt F. și pârâții E. și D..

Aceste susțineri nu pot fi primite. Acțiunea revocatorie este o acțiune personală aflată la dispoziția creditorului, prin care acesta poate obține inopozabilitatea actului încheiat de debitor cu prejudicierea drepturilor sale. Această natură juridică specială a acțiunii revocatorii conturează ipoteza în care este posibilă utilizarea sa de către creditor: acțiunea se întemeiază pe un drept personal al creditorului, raportul juridic legându-se între subiectul activ al raportului obligațional, creditorul, și subiectul pasiv al aceluiași raport juridic, debitorul. În consecință, ceea ce creditorul poate solicita prin intermediul acțiunii pauliene este declararea inopozabilității actului juridic încheiat de debitorul său pentru a-l prejudicia.

Din art. 1562 alin. 1 și art. 1563 C.civ., expuse mai sus, rezultă condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea acțiunii pauliene: prejudiciul suferit de creditorul reclamant ca urmare a încheierii actului juridic de către debitorul pârât, frauda debitorului pârât, complicitatea terțului la fraudă, caracterul cert al creanței la data introducerii acțiunii.

Toate condițiile acțiunii revocatorii rezultate din textele legale menționate se apreciază prin raportare la persoana care are calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului obligațional, una din condiții fiind existența unei creanțe certe a creditorului reclamant împotriva debitorului său.

Recurentul reclamant a considerat că sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene în privința contractului de vânzare nr. 1340/2012, contrar celor reținute de instanța de apel, arătând că a dovedit că, față de B., deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată din sentința definitivă nr. 59/2018 a Tribunalului Argeș; a susținut intenția tuturor părților semnatare de a crea un prejudiciu, constând în zădărnicirea intenției creditorului de a recupera sumele datorate în baza sentinței nr. 59/2018.

Față de considerentele expuse mai sus referitoare la natura juridică și condițiile acțiunii pauliene, această susținere nu poate fi validată, întrucât existența creanței față de pârâtul debitor, vânzătorul din primul contract, nu presupune îndeplinirea acestei condiții în privința pârâtului vânzător din cel de-al doilea contract. În privința acestor aspecte, instanța de recurs, prin decizia nr. 1239 din 22.06.2023, a arătat că “pe fondul cauzei, în mod corect recurenții susțin nemotivarea instanței de apel în ceea ce privește condiția ca vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat, să fi fost debitorul reclamantului și, prin perfectarea actului de vânzare, să-și fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, cerințe care trebuie îndeplinite cumulativ pentru succesul acțiunii pauliene. Deși face vorbire despre un presupus "concert fraudulos" al pârâților în încheierea contractelor pentru care s-a solicitat revocarea, și care ține de condiția fraudei debitorului, respectiv a complicității la fraudă a terților, nu analizează aceste elemente (cele două arătate mai sus) care reprezintă tot atâtea condiții distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acțiunii pauliene”.

Astfel, este necesar ca vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat să fi fost debitorul reclamantului și ca, prin perfectarea actului de vânzare, să-și fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, acestea reprezentând condiții distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acțiunii pauliene, constatare care se impune în rejudecare, dat fiind caracterul obligatoriu consacrat de art. 501 alin. 1 C.proc.civ. în privința problemelor de drept dezlegate de instanța de recurs.

În consecință, condițiile enunțate trebuie întrunite cumulativ astfel încât chiar dacă există un prejudiciu suferit de creditor și o fraudă a terților, ele nu sunt suficiente pentru admiterea acțiunii pauliene în privința actului juridic în care debitorul reclamantului nu are calitatea de parte.

Recurentul reclamant a mai susținut că, în privința pârâtului F., instanța de apel trebuia să constate aspecte precum: lipsa prețului real la data celor două vânzări, faptul că, după cumpărarea imobilului, F. a permis pârâților, soții B. și C., să locuiască în imobil, imposibilitatea dovedirii de către F. a deținerii sumelor de bani necesare achiziționării bunului, faptul că, deși scopul ințial declarat al achiziției a fost "pentru formarea unei familii", ulterior, comportamentul pârâtului F. a contrazis această teză, lipsa intenției reale pentru înstrăinarea imobilelor.

În privința acestor aspecte, instanța de recurs, prin decizia nr. 1239/2023, a arătat că “deși face referire la conduita pârâtului F., pe care o apreciază ca fiind de rea-credință, instanța insistă asupra unor aspecte, contestate de pârât, care sunt exterioare elementelor acțiunii pauliene, și anume plata reală a prețului la data autentificării actelor juridice și lipsa intenției de a cumpăra, care se identifică cu lipsa cauzei actului juridic și care reprezintă motiv de nulitate a contractului, temeiul celor două acțiuni (pauliană și în nulitate) fiind diferit”.

Astfel prin decizia obligatorie pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de recurs a arătat că aspectele relevate de reclamant referitoare la conduita pârâtului, pretinsa lipsă a unui preț real sau a intenției de a contracta nu sunt relevante în cadrul acțiunii pauliene, ci în cazul unei acțiuni în nulitatea contractului, or nu acesta este obiectul cauzei.

Reținând că motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. 1 C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 3813/2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă.