ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 03.09.2021, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. S.A, C. S.A., C. S.A. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Argeș, solicitând să se dispună: constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune de creanță încheiat între D. S.A. și C. S.A., autentificat sub nr. x/16.03.2018 de Notarul public E., privind cesionarea creanței din contractul de credit nr. x/31.05.2007, ipoteca nr. 2704/31.05.2007 autentificată prin încheierea nr. 19075/1.06.2007, pagina 5 poziția 1 - A. - din tabelul anexă la contractul de cesiune de creanțe și repunerea părților în situația anterioară; rectificarea intabulării în Cartea funciară x C1-U4 UAT Pitești, prin radierea notării strămutării dreptului de ipoteca înscris prin încheierea nr. 19075/1.06.2007 de la cedentul D. S.A. la cesionarul C. S.A. asupra A.1 sub C.2 din Cartea funciară x UAT Pitești, proprietara fiind reclamanta, în cota de 1/1, strămutare care s-a făcut la data de 27.03.2018 în baza contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/16.03.2018 de Notarul public E.; rectificarea intabulării în Cartea funciara x C1-U4 UAT Pitești, prin radierea notării transferului dreptului de ipoteca și a interdicțiilor înscrise prin încheierea de CF nr. x/2007 către creditorul C. S.A., prin succesiune cu titlu universal, prin efectul legii, în urma divizării creditorului ipotecar C. S.A., asupra A1 sub C.3 din Cartea funciara x- C1-U4 UAT Pitești, proprietara fiind reclamanta în cota de 1/1, transfer făcut la 03.02.2021 în baza actului confirmator al transferului ipotecilor imobiliare autentificat sub nr. x/15.12.2020; obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii în rectificare CF și excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș (O.C.P.I.) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 2194/06.04.2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Tribunalului Argeș, care, prin hotărârea nr. 466/26.09.2022 a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința nr. 602/14.12.2022, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția lipsei de interes, invocată de B., prin întâmpinare și a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A..

Prin întâmpinare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș (O.C.P.I.) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin întâmpinare, B. arată că, prin transmisiunea creanței către D., B. nu poate avea calitatea de parte în dosar, iar orice nemulțumiri și critici legate de această cauză urmează a fi soluționate între apelantă și noul creditor, C. S.A.

Prin întâmpinare, C. S.A. a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței atacate, cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 180/A-COM din 17 mai 2023, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 602/14 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. x/2021; a anulat sentința, în sensul că, a respins excepția lipsei de interes și a trimis cauza spre rejudecarea fondului aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2434 din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2021, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 180/A-com din 17 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 176/A-com din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 602 din 14.12.2022 a Tribunalului Specializat Argeș.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelului, anularea sentinței primei instanțe și respingerea excepției lipsei de interes, precum și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul Specializat Argeș.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că decizia nu respectă exigența motivării și garanțiile impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt în ceea ce privește folosul practic în formularea acțiunii.

Totodată, susține că decizia este lapidar motivată, sens în care redă o serie de considerente ale instanței de apel, care a concluzionat că sentința primei instanțe nu poate fi cenzurată.

Recurenta consideră că doar prin cenzurarea sentinței, instanța de apel se poate pronunța asupra legalității și temeiniciei acesteia.

În concluzie, raportat și la faptul că celelalte considerente ale instanței de apel sunt preluate din decizia de casare, susține recurenta că motivarea instanței de apel nu este suficientă și lămuritoare pentru explicarea soluției de respingere a apelului, astfel că nu poate fi realizat controlul judiciar al deciziei recurate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta invocă faptul că decizia este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1582 C. civ.

Astfel, recurenta arată că instanța de apel a reținut că debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului, fără să analizeze situația concretă, potrivit căreia recurenta este în imposibilitate obiectivă de a putea opune astfel de mijloace de apărare din cauza pasivității cesionarului.

Mai invocă și faptul că instanța de apel nu a avut în vedere, în analiza interesului, faptul că reclamanta-recurentă a invocat în acțiune încălcarea dispozițiilor imperative ale legii la încheierea contractului de cesiune de creanță.

Arată că nu a invocat ca motiv de nulitate absolută a contractului de cesiune faptul că s-a cesionat un portofoliu de creanță, cum greșit au reținut instanța de casare și de apel.

Nu în ultimul rând, susține că a invocat ca motiv de nulitate neîndeplinirea condițiilor de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ. de la 1864 - un obiect determinat, și ale art. 1303 C. civ. de la 1864 - un preț determinat sau determinabil, ceea ce atrage nulitatea contractului de cesiune.

În probațiune, indică practica judiciară, respectiv decizia nr. 2940/2009 a Înalte Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

La 27 iunie 2024, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția inadmisibilității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 20.08.2024, care a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în temeiul motivelor invocate și a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că decizia atacată este nemotivată, deoarece instanța de apel nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză cu privire la folosul practic pe care reclamanta l-ar obține din promovarea acțiunii.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Totodată, instanța supremă notează că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiz Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la susținerile recurentei legate de nemotivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constată, din examinarea considerentelor deciziei civile recurate, că instanța de apel a argumentat în fapt și în drept soluția de respingere a apelului declarat de reclamanta-recurentă, răspunzând criticilor de apel cu analiza cărora a fost învestită într-o manieră ce permite controlul judiciar în etapa superioară a recursului.

În acest context, instanța supremă reține că, în primă instanță, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția lipsei de interes, invocată de intimata B. S.A. prin întâmpinare, și a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia nr. 180/17.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în primul ciclu procesual, instanța de prim control judiciar anulând sentința primei instanțe, în sensul că a respins excepția lipsei de interes și a trimis cauza spre rejudecarea fondului aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A. Prin decizia nr. 2434/21.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este fondată critica ce vizează greșita apreciere a instanței de apel asupra excepției lipsei de interes a reclamantei admisă de tribunal, fapt pentru care a admis recursul, a casat decizia pronunțată de instanța de apel în primul ciclu procesual și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut că, înțeles ca una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., interesul este folosul practic pe care o parte îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, născut, direct și actual (art. 33 C. proc. civ.).

A reținut instanța de casare și că, întrucât excepția lipsei de interes a reclamantei (debitor cedat) în formularea cererii de chemare în judecată, a fost invocată în legătură cu capătul principal de cerere, respectiv constatare nulitate absolută parțială contract de cesiune de creanță, trebuie avute în vedere textele legale care reglementează efectele cesiunii între cesionar și debitorul cedat, respectiv art. 1578 și art. 1582 C. civ.. Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că cesiunea de creanță nu schimbă raportul juridic dintre cel care are calitatea de titular al creanței și debitorul cedat, acesta din urmă având posibilitatea de a invoca toate mijloacele de apărare legate de raportul inițial, fără ca acest drept să fie limitat ca urmare a cesiunii creanței în favoarea altei persoane.

Raportat la aceste considerații, Înalta Curte a constatat că justificarea interesului reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată reținută de către instanța de apel, în primul ciclu procesual, nu s-a făcut după o analiză riguroasă a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. prin raportare la efectele cesiunii de creanță care se produc față de debitor în temeiul art. 1582 C. civ., text de lege care prevede că acesta poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului.

Înalta Curte a reținut că, în analiza condiției interesului, în legătură cu capătul principal de cerere, respectiv constatare nulitate absolută parțială contract de cesiune de creanță, instanța trebuie să se raporteze la folosul practic, concret, pe care reclamanta îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare, în condițiile în care, într-o eventuală admitere a cererii sale de chemare în judecată, situația sa juridică nu ar suferi modificări, aceasta păstrând în continuare calitatea de debitor, doar calitatea de creditor fiind diferită, cesionarul preluând creanța în starea în care aceasta se găsește la momentul cesiunii. Instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că, în măsura în care drepturile reclamantei decurgând din contractul încheiat cu creditorul inițial ar fi fost afectate, aceasta ar fi avut posibilitatea de a le opune cesionarului, așa cum impun dispozițiile legale anterior menționate.

În acest context s-a reținut nelegalitatea deciziei recurate reflectată în modalitatea în care instanța de apel, în primul ciclu procesual, a interpretat noțiunea de interes ca și condiție de exercitare a acțiunii civile fără a se raporta la efectele cesiunii între cesionar și debitorul cedat, la faptul că acesta din urmă poate invoca în fața titularului creanței aceleași apărări pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului.

Potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", ceea ce presupune faptul că aceasta din urmă nu mai poate repune în discuție respectivele chestiuni și, cu atât mai puțin, nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forța obligatorie și autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs.

Așadar, în rejudecare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, aceasta trebuia să analizeze justificarea interesului reclamantei, anume folosul practic, concret, pe care reclamanta îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare, prin raportare la efectele cesiunii de creanță care se produc față de debitor în temeiul art. 1582 C. civ., text de lege care prevede că acesta poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului.

Procedând de o asemenea manieră, prin raportare la dezlegarea dată de instanța de casare și la argumentele reclamantei-apelante din memoriul de apel, referitoare la justificarea interesului în promovarea acțiunii, cu privire la care se susține că, fiind în discuție nulitatea absolută, aceasta poate fi promovată de orice persoană, instanța de prim control judiciar a constatat că nu se poate reține că reclamanta justifică interes în solicitarea nulității parțiale a contractului de cesiune prin aceea că nu este certă creanța cesionată, în condițiile în care cesiunea ar fi fost realizată pentru un portofoliu, fără identificarea fiecărei creanțe cedate și fără punerea, anterioară, în executare a sentinței civile nr. 5905/4.05.2016, modificată prin decizia civila nr. 4443/14.12.2016 (prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.1 alin. (2), (4).2 alin. (2), (4).3 din contractul de credit nr. x/31.05.2007 încheiat între părți).

A mai reținut instanța de apel faptul că, de vreme ce pârâtele au invocat operarea cesiunii prin contractul autentificat sub nr. x/16.03.2016, rămâne fără relevanță faptul că nu ar fi fost identificată concret creanța rezultată din contractul încheiat cu reclamanta, iar modalitatea în care se realizează punerea în executare a soluției prin care s-a constatat caracterul abuziv al unor clauze nu poate viza nulitatea cesiunii și nu determină concluzia asupra existenței unui folos practic în privința reclamantei de a cere desființarea contractului de cesiune.

Pe cale de consecință, instanța de apel a constatat că hotărârea primei instanțe nu se impune a fi cenzurată, aceasta fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) raportat la art. 33 C. proc. civ.

O atare dezlegare este corectă și, reiterând că în jurisprudența sa constant s-a statuat că evaluarea motivării unei hotărâri nu se face din perspectiva dimensiunii ei cantitative, ci a celei calitative, Înalta Curte va verifica în continuare incidența celui de-al doilea motiv de recurs, în cadrul căruia recurenta a adus în dezbatere aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1582 C. civ.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă se prevalează de o pretinsă aplicare greșită a art. 1582 C. civ., conform căruia debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului, însă, în realitate, critică eficiența dispozițiilor acestui articol, aducând în discuție chestiuni de fapt, ce nu pot forma controlul instanței de recurs.

În acest context, recurenta pretinde că instanța de apel nu a observat că reclamanta-debitoare este în imposibilitate obiectivă de a putea opune astfel de mijloace de apărare din cauza pasivității cesionarului. Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă nu critică modalitatea de aplicare a acestor dispoziții legale, ci, în realitate, este nemulțumită de faptul că instanța de apel nu a reținut corect situația de fapt în care se află recurenta-debitor în raport de cesionarul creanței.

Or, aceste chestiuni de netemeinicie nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât rolul instanței de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanțele devolutive.

De altfel, aceste argumente ale recurentei sunt formal invocate, de vreme ce, pe de o parte, modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 1578 și art. 1582 C. civ. s-a făcut prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, ale cărei dezlegări se impun și prezentei instanțe de recurs, iar pe de altă parte, chiar recurenta-reclamantă recunoaște că, în prezent, contractul de credit este în derulare, nefiind luată nicio măsură împotriva sa de către cesionar, pentru a fi cercetată, în concret, imposibilitatea invocării de către debitor a unor apărări sau excepții în contra cesionarului.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Astfel, recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, însă recurenta nu a procedat în acest mod.

Din această perspectivă, Înalta Curte reamintește că doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt vor fi examinate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, se reține că recurenta invocă în mod formal și faptul că instanța de apel a reținut un alt motiv de nulitate absolută a contractului de cesiune, decât cel invocat de recurenta-reclamantă, întrucât, așa cum rezultă cu certitudine din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cesionarea unui portofoliu de creanțe și drepturi accesorii, fără a fi descrisă fiecare creanță în parte, reprezintă motivarea în fapt a temeiurilor de drept invocate de reclamantă în susținerea excepției nulității parțiale a contractului de cesiune, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ. de la 1864 - lipsa unui obiect determinat - și ale art. 1303 C. civ. de la 1864 - lipsa unui preț determinat sau determinabil.

Pe de altă parte, recurenta nu arată relevanța acestei critici, cât timp instanța de apel a reținut deja că, pentru declanșarea unei proceduri judiciare, nu este suficientă invocarea unui motiv de nulitate absolută ci trebuie ca partea care o invocă să justifice un interes legitim, un folos practic, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 176/A-com din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.