ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2943/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2943/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 67 din 2 mai

2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosar nr. 4228/88/2011, s-a dispus în

temeiul art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000

condamnarea inculpatului C.A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C.

pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul

C.A. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art.

13

2

din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu art. 81 și 82 C. pen.,

cu referire la art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea

pedepselor pe o durată de 5 ani ce a constituit termen de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra

consecințelor revocării suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzută de art. 83 C. pen.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 586/ P din 27

octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea

în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.A.

pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și abuz în

serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu referire la art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000.

Prin actul de sesizare s-a reținut că

la 13 septembrie 2011 inculpatul C.A. a pretins de la conducătorul auto C.I. 40

litri de benzină pentru a nu lua măsura sancționării contravenționale în

condițiile în care polițistul avea prin fișa postului atribuții de constatare a

contravențiilor și, astfel, cu știință nu a îndeplinit un act la care era obligat,

creând folosul păstrării dreptului de a conduce autovehicule contravenientului

C.I.

Prezent în fața instanței, inculpatul

nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Analizând cauza, prin prisma probelor

administrate atât în faza de urmărire penală cât și de judecată, Tribunalul a

reținut în fapt următoarele:

În dimineața zilei de 13 septembrie

2011, C.I. s-a deplasat la locul său de muncă de unde a luat în primire mașina

de serviciu cu însemnele specifice companiei „E.”, în aceeași zi, conform

declarației martorei, urmând să desfășoare activități specifice în zona

localității Luminița.

După ce și-a primit sarcinile de

serviciu, C.I. s-a deplasat la volanul autovehiculului marca Fiat Doblo pe

relația orașul Babadag - corn. Topolog, iar în această localitate, pe șosea, în

zona denumită „L.”, a sesizat prezența unui autovehicul al poliției rutiere.

Unul din lucrători i-a făcut semn de oprire, martorul s-a conformat și

lucrătorul de poliție a venit la mașina sa.

Martorul C.I. a declarat că îl

cunoștea din vedere doar pe polițistul B.N., membru al echipajului rutier, nu

însă și pe subofițerul care i-a cerut să coboare de la volan și să prezinte

actele sale și ale autoturismului. In timp ce discuta cu martorul C.I.,

inculpatul C.A. a mirosit a alcool sau a constatat că martorul pare obosit,

deoarece l-a întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice. C.I. a confirmat

împrejurarea că băuse cu o seară înainte, iar dimineață nu apucase să mănânce

nimic și prin urmare era posibil ca la acea oră să miroasă a alcool. Aflând

aceasta inculpatul C.A. l-a invitat pe C.I. la mașina de serviciu pentru a fi

testat cu aparatul alcooltest. Observând că polițistul C.A. pregătea aparatul

D. pentru testare, fixându-i duza de aer, C.I. recunoaște că l-a rugat pe polițist

să nu îl testeze, dar nu i-a promis nimic polițistului.

Inculpatul C.A. a ezitat, după care

i-a indicat să meargă la stația P. și să achite contravaloarea a 40 de litri de

benzină, după care i-a restituit toate documentele. între timp martorul C.I. se

afla în legătură telefonică cu soția sa ambii fiind conștienți că C.I.

consumase băuturi alcoolice și prin urmare putea fi luată măsura suspendării

dreptului de a conduce pe o perioadă de până la trei luni. Acest aspect a

făcut-o pe soția lui C.I., V.M. să încerce să ceară ajutorul altor lucrători de

poliție pentru a nu fi luată măsura sancționării contravenționale și cea

complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule. V.M. în

declarațiile date în calitate de martor arată că la un moment dat a cerut să

vorbească cu B.N., colegul inculpatului, însă, deși C.I. a încercat să meargă

cu telefonul către polițist acesta a refuzat să poarte orice convorbire

telefonică, aspect confirmat atât de inculpat cât și de martorul B.N. Între

timp aceeași V.M. a încercat să ia legătura și cu martorul G.F., șeful Poliției

orașului Babadag, dar acesta doar s-a interesat cu privire la situația lui C.I.

fără a rezulta că a făcut vreun demers care să încalce etica și deontologia

profesională. în aceleași condiții a fost apelat telefonic și martorul C.S.,

șeful postului de poliție T. care nu a intervenit sub nicio formă pe lângă

colegii săi în favoarea lui C.I.

Într-un final V.M. a ajuns în zona în

care se afla în staționare C.I. cu autovehiculul de serviciu și l-a întrebat pe

acesta dacă îi fusese reținut permisul de conducere. C.I. a negat, însă i-a

spus soției sale că avea o problemă pentru că i se ceruse de către polițistul C.A.

să plătească 40 litri de benzină la P. Atunci V.M., care se afla în posesia

unei sume de bani împrumutată de la o terță persoană a spus soțului său că va

merge ea să plătească pentru că oricum C.I. nu avea niciun ban asupra sa și i-a

spus soțului său să meargă acasă. Pe drum către stația P. din localitatea

Topolog aparținând SC B. SRL a luat legătura din nou cu martorul G.F. de

această dată denunțând gestul polițistului C.A. de a pretinde să îi fie plătiți

40 litri de benzină pentru a nu recurge la testarea alcooltest a soțului său și

la luarea măsurii contravenționale care se impunea.

Denunțul a fost consemnat de către

procuror odată cu seriile bancnotelor ce urmau să fie date pentru a fi

procurată cantitatea de 40 litri de benzină cu titlu de mită pentru polițistul

C.A.

După acest moment V.M. a pătruns în

stația P. unde se afla de serviciu martorul Ș.H., pe care l-a întrebat inițial

cât costă 40 litri de benzină, a aflat ulterior că acea cantitate costa 220

lei, însă Ș.H. i-a precizat că nu putea să elibereze vreun bon fiscal sau să

primească acei bani până ce nu era ridicată cantitatea de benzină din stația P.

Atunci a oprit suma de 220 lei și

separat pe un bon a scris în manieră olografă „2.200.000/40 l.b. P.R.T.L”. În

continuare, V.M. a solicitat și ea un astfel de bon luând hârtia pe care

scrisese Ș.H. cele menționate mai sus și pentru că era la îndemână ștampila

unității a aplicat-o pe bon. După aceea a părăsit stația P. având bonul

ștampilat asupra sa, iar Ș.H. a pus separat pe un raft dintr-un corp de

bibliotecă aflat pe biroul său banii care reprezentau contravaloarea celor 40

litri de combustibil însoțiți de un alt bilețel dar cu aceleași mențiuni.

După momentul ieșirii din stația P. a

martorei V.M., aproape imediat și-a făcut apariția la volanul autovehiculului

de poliție, ag. șef. C.A., care fusese informat de o persoană, după cum declară

chiar el, cu privire la faptul că V.M. avea de gând să denunțe sau chiar

denunțase gestul său și i-a spus lui Ș.H. că dacă vine cineva să îi lase niște

bani, „să și-i bage în fund” după care a plecat.

La momentul efectuării cercetărilor,

în aceeași zi, martorul Ș.H., gestionarul stației P., a arătat că într-adevăr

îi fusese lăsată o sumă de bani, a recunoscut că scrierea prescurtată de pe

biletul aflat asupra denunțătoarei îi aparține și a precizat că textul

prescurtat însemna de fapt 220 lei, contravaloarea a 40 litri de benzină pentru

Poliția Rutieră Tulcea și tot în stația P. s-au regăsit patru din bancnotele de

50 lei ale căror serii fuseseră consemnate în denunțul luat telefonic, precum

și două bancnote de 10 lei, cu mențiunea, din partea martorului, că fusese

nevoit să schimbe una din bancnotele de 50 lei pentru că trebuia să dea restul

denunțătoarei, cei 40 litri de benzină valorând mai puțin de 250 lei.

Fiind audiat, inculpatul C.A. a

relatat că la 13 septembrie 2011 s-a aflat împreună cu colegul său B.N. pe DN

22 A, în loc. Topolog, și unde efectuau niște chestionare care vizau portul

centurii de siguranță de către conducătorii auto. Și-a amintit că după orele

10.00 a oprit un autoturism de culoare albă purtând însemnele E., s-a apropiat

de acesta, i-a solicitat într-adevăr actele, și pentru că persoana respectivă,

nu i-a dat toate actele, i-a indicat să mai caute, timp în care se deplasa

către mașina de serviciu aflată la circa 10 m, dorind să ia fișa chestionar

pentru a o completa.

Când s-a apropiat C.I. de el,

polițistul a observat că martorul părea obosit și l-a întrebat dacă a consumat

băuturi alcoolice. C.I., spune polițistul, a mărturisit că a consumat în seara

precedentă alcool, împreună cu șeful de post din loc. Topolog, dar inculpatul a

apreciat că nu se impune testarea conducătorului auto cu aparatul alcoolscop. C.A.

neagă faptul că ar fi pretins ceva de la acel cetățean. La vreo oră după aceea

inculpatul a declarat că a primit un telefon de la o persoană de sex masculin

care l-a avertizat că a oprit pe cineva și că acel cineva vrea să îi lase 40

litri de benzină la P. Mai departe polițistul s-a urcat singur în mașina de

serviciu fără a-i comunica colegului său, ag. pr. B.N., nimic cu privire la

cele întâmplate și s-a deplasat la stația P., unde i-a spus gestionarului că

dacă vine cineva să îi lase bani, să îi comunice acea expresie licențioasă,

după care a plecat. După acest moment lucrătorul de poliție s-a întors în zona

în care desfășurau activități de control unde a mai stat circa o oră, după care

tot el a fost cel care i-a propus ag. șef principal B.N. să schimbe locația.

Biletele scrise de Ș.H. au fost

ridicate în vederea cercetărilor și aflate la dosarul cauzei, iar suma de bani

a fost restituită denunțătoarei.

Împotriva sentinței Tribunalului

Tulcea a declarat apel inculpatul C.A.

Prin decizia penală nr. 173/ P din 20

decembrie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefundat, apelul

declarat.

S-a reținut că pe baza ansamblului

probator administrat în cauză, analizat temeinic, prima instanță a stabilit în

mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului în forma cerută de lege - cea

a intenției, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare

dovezilor produse.

Astfel, din mijloacele de probă

existente la dosar a rezultat că, în dimineața zilei de 13 septembrie 2011,

martorul C.I. s-a deplasat la locul său de muncă M.T.J.T. Babadag, de unde a

luat mașina de serviciu, un autoturism marca Fiat Doblo cu însemnele specifice

Companiei E., iar după primirea sarcinilor de serviciu s-a urcat la volanul

autoturismului plecând în zona localității Luminița pentru a înlocui un număr

de cinci contoare electrice.

În localitatea Topolog pe șosea, în

zona denumită „L.” a oprit la semnalul unui echipaj de la Poliția Rutieră aflat

într-o dubă staționată pe direcția de mers către Hârșova. Din declarațiile

martorului C.I. a reieșit că unul dintre polițiști i-a cerut să coboare de la

volan și să prezinte documentele, polițist pe care nu-l cunoștea și despre care

a aflat ulterior că se numea C.

După ce l-a întrebat dacă consumase

băuturi alcoolice, martorul confirmând că în seara anterioară a băut alături de

un prieten, a declarat că a fost invitat la mașină pentru a fi testat cu

aparatul etilotest. Observând că polițistul C.A. pregătea aparatul D. pentru

a-l testa, fixându-i duza de aer martorul C.I. a recunoscut că l-a rugat pe

inculpat să nu-l testeze pentru că va avea probleme la serviciu dacă i se va

suspenda dreptul de a conduce, fără a-i promite însă nimic.

A arătat că, inițial, inculpatul a

ezitat după care i-a cerut să meargă la stația P. din apropiere și să achite

contravaloarea a 40 l de benzină restituindu-i apoi toate documentele. Din

declarațiile denunțătoarei V.M., soția martorului C.I., s-a reținut că aceasta,

auzind despre soțul său că a fost oprit de un echipaj de poliție, existând

posibilitatea sancționării contravenționale a acestuia, întrucât consumase în

seara anterioară băuturi alcoolice a încercat să ia legătura cu lucrătorii de

poliție, la început cu colegul inculpatului, martorul B.N. (care nu a dorit să

vorbească la telefon cu martora V.M.) și ulterior, cu martorul C.S., șeful

postului de poliție Topolog, fără nici un rezultat.

Urmarea convorbirii telefonice avută

cu martorul C.I., denunțătoarea a aflat că inculpatul C.A. i-a cerut acestuia

să plătească 40 de 1 de benzină la P., după care și-a asigurat soțul că o va

face ea, scop în care s-a îndreptat către stația P. din localitatea Topolog

sunându-l la telefon pe martorul G.F., ocazie cu care l-a denunțat pe inculpat,

denunțul fiind consemnat de procuror în același timp cu seriile bancnotelor ce

urmau să fie date pentru achitarea contravalorii a 40 1 de benzină.

La stația P. martora V.M. l-a găsit pe

martorul Ș.P., pe care l-a întrebat cât costă 40 l de benzină iar după ce a

aflat i-a cerut să-i elibereze un bon fiscal pentru această cantitate.

În declarațiile date atât în cursul

urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești martorul Ș.H. a relatat că

a primit de la martora V.M. suma de 220 lei pentru 40 l de benzină și întrucât

nu a fost ridicată această cantitate i-a dat martorei un bon de mână, pe care

martora a aplicat ștampila unității, fiindu-i la îndemână să o facă întrucât se

afla pe masă în apropierea acesteia.

În declarația de la urmărire penală,

inculpatul a arătat că după ce martorul C.I. a negat că ar fi consumat băuturi

alcoolice în acea zi, precizând însă că a făcut-o cu o zi înainte, în cursul

serii, întrucât nu i-a mirosit a alcool și nu părea sub influența alcoolului a

apreciat că nu se impune să-l testeze cu aparatul alcoolscop, motiv pentru care

i-a returnat actele și fără să-i pretindă nimic l-a lăsat să-și continue

traseul.

A susținut inculpatul, că după o oră

de la eveniment a primit un telefon de la un număr pe care nu-l cunoștea și nu-l

avea în agendă și o voce de bărbat i-ar fi spus „S., vezi că ați oprit pe unul

și vrea să vă lase 40 l de benzină la P.” De asemenea, a mai declarat în

continuare inculpatul că l-a întrebarea sa „cine este ?” interlocutorul ar fi

răspuns „sunt D.” sau „I.” nu a mai reținut numele.

La dosar fond, inculpatul C.A. a

declarat, dimpotrivă, că după ce martorul i-a răspuns că a consumat băuturi

alcoolice cu o seară înainte a hotărât să-l testeze cu aparatul etilotest, scop

în care i-a dat să desfacă o duză de suflare, însă când a luat aparatul a

constatat că acesta era decalibrat, declarație care nu a fost în concordanță cu

depoziția dată la urmărire penală, în care a relatat că a hotărât să nu-l

testeze cu alcoolscopul pe martorul C.I.

Inculpatul a fost nesincer și atunci

când a susținut că a fost sunat de un bărbat necunoscut care s-a recomandat D.

sau I. la urmărire penală, dar care i-a închis telefonul fără să-i dea un nume,

astfel cum a declarat în fata instanței de fond și care l-a atenționat că

cineva pe care l-a oprit în trafic îi va lăsa 40 l de benzină la P. fără a-i

preciza la care stație P.

A fost real că inculpatul a fost

apelat telefonic la 13 septembrie 2011 în timp ce se afla în misiune de

martorul I.V., comisar, pentru rezolvarea unei probleme care nu viza incidentul

din cauză, însă inculpatul pentru a da credibilitate declarației sale, cu bună

știință a indicat numele persoanei necunoscute ca fiind D. sau I.

În fața instanței de apel, inculpatul

a declarat că numărul de telefon de pe care a fost sunat cu privire la benzina

ce urma să fie lăsată la P. era „ascuns” astfel că nu și-a dat seama ce

persoană era la telefon, declarație care este contrară celei date în fața

instanței fondului când susține că a fost sunat de pe un număr de telefon

necunoscut pe care nu-l avea în agenda sa.

O altă neconcordanță care se regăsește

în declarațiile inculpatului a fost cea care vizează imposibilitatea de

utilizarea aparatului etilotest în condițiile legii. Dacă în cursul urmăririi

penale nu amintește nimic despre acest aparat, ulterior în cursul cercetării

judecătorești, a arătat că martorul C.I. nu a putut fi testat, întrucât

aparatul etilotest era decalibrat.

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal

pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte

și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar.

În cauză, declarațiile inculpatului nu

au fost reținute la stabilirea situației de fapt, având în vedere că acestea nu

se coroborează cu nici una din celelalte probe administrate.

Reținând că fapta există, constituie

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în mod întemeiat instanța de fond

a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., în referire la art.

7 alin. (l) Legea nr. 78/2000 sub forma pretinderii unei cantități de 40 l de

benzină, pentru ca martorul C.I. să nu fie sancționat contravențional.

Ca atare, în speță, nu s-a justificat

achitarea inculpatului sub cele două temeiuri invocate de inculpat.

Sub aspectul individualizării

judiciare a pedepsei, curtea a constatat că pedeapsa de un an închisoare cu

suspendare condiționată se înscrie în coordonatele individualizării legale și

răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

La stabilirea pedepsei s-au avut în

vedere criteriule generale de individualizare, respectiv dispozițiile cuprinse

în partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea

specială din același cod pentru infracțiunea comisă, gradul de pericol social

ridicat al faptei dar și persoana inculpatului, polițist, cu o conduită

nesinceră în cursul procesului penal, infractor primar.

În raport de aceste elemente, curtea a

constatat că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță pentru art. 254 C.

pen., în referire la art. 7 alin. (l) Legea nr. 78/2000 este corect dozată atât

sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, fiind de natură să

îndeplinească cerințele impuse de art. 52 C. pen., privind prevenția specială

și generală.

Împotriva deciziei penale nr. 173/ P

din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța a declarat recurs inculpatul C.A.,

a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen. și a solicitat încetarea procesului penal sub aspectul

infracțiunii de luare de mită, pe motiv că există autoritate de lucru judecat.

Recursul declarat de inculpatul C.A.

este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., este

incident dacă faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Încadrarea juridică a faptei presupune

realizarea de către instanța de judecată a unei concordanțe între conținutul

legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.

În cauză, nu se identifică motivul de

casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în situația în care inculpatul C.A. a

fost condamnat pentru o altă infracțiune decât cea ale cărei elemente

constitutive sunt întrunite.

Probele administrate au relevat că

fapta inculpatului C.A. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin.

(l) din Legea nr. 78/2000.

Infracțiunea de luarea de mită, constă

în fapta funcționarului care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau

alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase

sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia

îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul

de a face un act contrar acestor îndatoriri. Acțiunea sau inacțiunea

făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru

a cărui îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primește banii sau

foloasele; de asemenea, actul funcționarului să facă parte din sfera

atribuțiilor de serviciu ale acestuia, să fie un act privitor la îndatoririle

sale de serviciu.

Se reține că, inculpatul C.A., agent

șef principal de poliție în cadrul S.P.R. Tulcea, avea printre alte atribuții

(conform fișei postului) constatarea și aplicarea sancțiunilor

contravenționale, testarea conducătorilor auto cu aparatul alcooltest D. și

fiola alcooltest pentru depistarea celor ce conduc autovehicule pe drumurile

publice sub influența băuturilor alcoolice, constarea infracțiunilor la regimul

circulației pe drumuri publice, inculpatul a pretins foloase, 40 litri benzină,

martorului C.I. pentru a nu-l testa cu aparatul alcooltest și depista conducând

autoturismul sub influența alcoolului ceea ce ar fi atras sancționarea

contravențională a martorului, amendă și suspendarea exercitării dreptului de a

conduce pentru o perioadă de 90 de zile ori constatarea săvârșirii unei

infracțiuni, în funcție de rezultatul testării.

In speță, elementul material al

laturii obiective a infracțiunii de luare de mită a fost realizat printr-una

dintre acțiunile alternative prevăzute de lege, pretinderea de foloase, 40 litri

benzină în scopul de a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, fiind dovedită

vinovăția inculpatului C.A., ce a acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor

art. 19 pct. l lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale,

urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei faptei.

În

recurs, apărarea susține că fapta

inculpatului C.A. constă în aceea că la data de 13 septembrie 2011 s-a aflat în

misiune cu un aparat etilotest inutilizabil, ceea ce a determinat

imposibilitatea depistării conducătorilor auto sub influența alcoolului și

aplicării măsurilor legale. În acest mod au fost realizate elementele

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice

prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, parte vătămată fiind I.P.J.

Tulcea, instituție căreia inculpatul i-a cauzat o tulburare însemnată a

activității. Totodată, inculpatul prin notele scrise ale apărătorului ales,

recunoaște pretinderea folosului, 40 litri benzină martorului C.I. pentru a

nu-i suspenda exercitarea dreptului de a conduce.

Situația de fapt reținută de apărare

nu are corespondent în realitatea faptică, probele administrate constând în

depozițiile martorilor C.I., V.M., Ș.P., B.N., C.S., C.C., G.M., G.I.,

coroborate inclusiv cu relatările inculpatului C.A., dovedind o altă stare de

fapt ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Se reține că, în conformitate cu dispozițiile

art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată

în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și

la fapta și persoana la care se referă extinderea.

În accepțiunea dispozițiilor legale

enunțate prin coroborare cu dispozițiile art. 263 C. proc. pen., care se referă

la cuprinsul rechizitoriului, prin fapta arătată în actul de sesizare se

înțelege fapta descrisă în rechizitoriu care investește instanța și cu privire

la care a avut loc trimiterea în judecată.

În speță, fapta inculpatului C.A.,

descrisă în actul de sesizare, nu este cea indicată de apărare, că s-a aflat în

misiune cu un aparat etilotest inutilizabil, ceea ce a determinat

imposibilitatea depistării conducătorilor auto sub influența alcoolului și

aplicării măsurilor legale. Conform rechizitoriului, faptele descrise care au

învestit instanța și pentru care inculpatul C.A. a fost trimis în judecată au

fost că, la data de 13 septembrie 2011, inculpatul a pretins de la conducătorul

C.I. 40 litri benzină pentru a nu-l sancționa contravențional și cu știință nu

a îndeplinit un act și la care era obligat, testarea alcooltest a lui C.I. și

eventual sancționarea contravențională a acestuia, fiind obținut un folos

pentru contravenient, dreptul de a conduce autovehicule. Asupra celor două

infracțiuni instanța de judecată s-a și pronunțat, dispunând condamnarea

inculpatului pentru luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat

la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000 și achitarea în temeiul dispozițiilor

art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru abuz în

serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art.

13

2

din Legea nr. 78/2000.

Elementele de fapt indicate de

martori, anume că inculpatul a pretins 40 litri benzină martorului C.I. pentru

a nu-l testa cu aparatul alcooltest și depista conducând autoturismul sub

influența alcoolului cu consecințe contravenționale, eventuale penale;

deplasarea inculpatului în aceeași zi 13 septembrie 2011 la stația P. unde

martora V.M. achitase suma de 220 lei, reprezentând contravaloarea a 40 litri

benzină destinați inculpatului; au dovedit săvârșirea infracțiunii de luare de

mită de către inculpat.

Împrejurarea relevată de apărare, în

sensul că aparatul alcooltest nu funcționa, nu are nicio relevanță pentru

răspunderea penală a inculpatului.

În situația în care șoferul unui

autovehicul era depistat în trafic conducând în stare de ebrietate, iar

aparatul alcooltest nu funcționa, agentul de poliție era obligat să-l

însoțească la cea mai apropiată instituție medicală autorizată pentru recoltarea

probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel cum rezultă din

depoziția martorului B.M., agent de poliție și coleg al inculpatului C.A. la

data faptei cât și din procedura privind constatarea faptelor de conducere a

unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influența

băuturilor alcoolice, emisă de I.G.P.R. – D.R.

Or, inculpatul C.A. nu și-a îndeplinit

niciuna dintre aceste îndatoriri de serviciu și a pretins foloase în acest

scop.

Cererea apărării în recurs, de

încetare a procesului penal, pornit împotriva inculpatului C.A. sub aspectul

infracțiunii de luare de mită, în temeiul dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., este neconformă dispozițiilor

procesual penale.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., dacă se apreciază incident în cauză (ceea ce nu este

cazul în speță) atrage schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului și

nu încetarea procesului penal.

Dispozițiile art. ll pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., indicate de avocat se referă la achitarea în cursul judecății în

cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) și nu la încetarea procesului penal,

iar în situația existenței autorității de lucru judecat, în cursul judecății se

dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. ll pct. 2 lit. b) raportat

la art. 10 lit. j) C. proc. pen., iar nu în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. j) C. proc. pen., apărătorul precizând greșit textele de lege

în raport cu ceea ce a solicitat.

Pentru a se dispune încetarea

procesului penal pe motiv că există autoritate de lucru judecat trebuia să fie

îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o hotărâre judecătorească

definitivă de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal; să existe

identitate de persoană între aceea în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre

definitivă de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal și persoana

în privința căreia s-a pronunțat o nouă hotărâre judecătorească; să existe

identitate între fapta materială pentru care s-au pronunțat ambele hotărâri

judecătorești.

Niciuna dintre condițiile enumerate nu

se regăsesc, de altfel nici nu există vreo legătură între cauza dedusă

judecății și autoritatea de lucru judecat, în speță fiind pronunțată o singură

hotărâre de condamnare a inculpatului C.A. pentru luare de mită împotriva

căreia a exercitat căi de atac, apel, recurs, Înalta Curte fiind investită cu

soluționarea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțată în

apel.

Constatând că decizia atacată este

legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefundat,

recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 173/ P din

20 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 173/ P din 20

decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01

octombrie 2013.