ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2878/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 noiembrie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P Cluj Napoca în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de impunere nr. x/22.10.2019, inclusiv asupra anexelor acestuia și a Raportului de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii acestor acte - RIF nr. x/22.10.2019 și a măsurilor dispuse prin acestea.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 187/CA/2019 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Chișlaz, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj - Activitatea de Inspecție Fiscală.

A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/22.10.2019 și a anexelor acesteia precum și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/22.10.2019 până la pronunțarea instanței de fond.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ANAF.

A respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Chișlaz, în contradictoriu cu pârâta ANAF, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 187/CA/2019 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă susține că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează instituția suspendării executării actului administrativ, sub aspectul condițiilor cumulative care trebuie întrunite pentru a se putea dispune de către instanța judecătorească această măsură.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, în mod greșit prima instanță a reținut că inspectorii fiscali nu au identificat niciun înscris care să certifice faptul că salariații erau detașați la un alt angajator, din contră aceștia își îndeplineau atribuțiile de serviciu conform contractului individual de muncă și a actului adițional.

De asemenea, în mod eronat, instanța a reținut că această apreciere a echipei de inspecție fiscală este cauzată și de lipsa competenței în ceea ce privește identificarea situațiilor de detașare transnațională, având în vedere că potrivit Legii 16/2017, competența identificării situațiilor de detașare transnațională o are Inspecția Muncii prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, conform art. 7 din Lege.

Mai susține recurenta-pârâtă că motivarea formulată de către reclamantă cu privire la condiția cazului bine justificat, se întemeiază pe invocări de nelegalitate și netemeinicie a actelor administrativ fiscale și, avându-se în vedere că aceste acte au fost emise în baza și pentru executarea în concret a legii, se poate concluziona că, această condiție a cazului bine justificat nu este îndeplinită.

De asemenea, valoarea sumei stabilită prin actul administrativ fiscal și contestată de către reclamantă, nu constituie un motiv de natura fundamentării de către reclamant a cazului bine justificat, întrucât instanța învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ, nu poate prejudeca fondul litigiului.

Argumentul adus de către reclamantă cu privire la existența unui caz bine justificat motivat de cuantumul ridicat al sumei ce ar determina intrarea în insolvență, este nefondat, întrucât, așa cum am arătat în legislația fiscală există proceduri fiscale care dau posibilitatea contribuabilului de achitare a sumelor în cuantum foarte ridicat cum ar fi, plata eșalonată a acestor sume, procedura fiscală pe care contribuabilul o poate solicita la unitatea fiscală.

În ceea ce privește condiția producerii unei pagube iminente, susține recurenta că nu s-a făcut dovada celor inserate în cererea de chemare în judecată și nici a imposibilității recuperării sumelor de bani în ipoteza admiterii acțiunii în anularea actului administrativ-fiscal, iar strict faptul că suma stabilită de organul fiscal are un cuantum ridicat nu poate constitui o motivare suficientă pentru a fi considerată îndeplinită condiția prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În continuarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă reiterează argumentele dezvoltate în apărările formulate în fața instanței de fond, precum și aspecte ce țin de fondul litigiului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

În ședința publică de la 26 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în cauză, precum și în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele pe care le va expune în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte învederează faptul că în efectuarea controlului judiciar va analiza criticile și apărările formulate în limitele date de dispozițiile incidente în materia suspendării executării actului administrativ, fără a lua în considerare aspectele care țin de fondul actelor administrativ-fiscale contestate.

Instanța de control judiciar este învestită în a verifica legalitatea și temeinicia sentinței recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul de a constata dacă în pronunțarea soluției au fost sau nu încălcate normele de drept material, în materia suspendării executării actului administrativ acestea fiind cele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte are în vedere, în primul rând dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din conținutul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Condiția existenței cazului "bine justificat", sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

Raportat la probele administrate Înalta Curte constată că, reclamanta a indicat și argumentat suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Astfel, în mod corect, curtea de apel a reținut că există indicii de aparentă nelegalitate, în temeiul unor aspecte ce țin de procedura emiterii actelor administrative respective: încălcarea dreptului la informare și ascultare, ca prerogative ale dreptului la apărare, incertitudinea ce planează asupra naturii juridice a diurnei acordate salariaților detașați într-un stat membru UE, aparenta neconcordanță între formula de stabilire a sumelor impozitate cu cele stabilite concret prin actul de impunere, aparenta nedovedire a condițiilor cerute de lege pentru impozitarea diurnelor.

În concluzie, instanța de control judiciar, fără a relua alegațiile primei instanțe, pe care și le însusește, în lipsa unor argumente combative concrete din partea recurentei - pârâte, constată că această condiție necesară suspendării executării unui act administrativ a fost dovedită în speță.

Referitor la dovedirea îndeplinirii cerinței pagubei iminente, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că trebuie avută în considerare valoarea debitului foarte mare, raportat la situația acumulării și a altor datorii bugetare și la certitudinea dificultăților apărute în desfășurarea activității, în sensul achitării facturilor emise de furnizori, precum și salariile angajaților, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond.

De asemenea, iminența prejudiciului trebuie raportată și la natura obiectului de activitate pe care îl prestează societatea intimată, activitate care se desfășoară pe teritoriile unor alte state UE, în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu societăți partenere din aceste țări și care au presupus detașarea forței de muncă, salariații putând fi puși în situația de a nu mai fi remunerați.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de miniștri către statele membre privind protecția provizorie acordată de instanță pe probleme administrative, constatând că suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.

În acest context, instanța de control judiciar reține că prima instanță a efectuat o analiză corectă a cauzei și circumscrisă limitelor stabilite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectând cerința de neantamare a fondului cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 187/CA/2019 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.