ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 500 din data de 12 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (23 acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-d), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, faptă prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. cu aplic. art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Națională pentru Cetățenie și, pe cale de consecință, a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 58.075,46 RON reprezentând folosul necuvenit obținut prin decontarea chiriei în mod nelegal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit, conform dispozitivului.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 953/A din data de 10 mai 2023, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 500 din data de 12 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018 a desființat, în parte, sentința penală apelată, iar, în fond, rejudecând, în temeiul art. 52 alin. (3) în ref. la art. 47 rap. la art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. a), art. 79 alin. (3) și art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la delapidare, în formă continuată.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an și 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute în art. 96 din C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor admise au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în drept, că fapta inculpatului A., care în calitate de funcționar public, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, iar începând cu data de 09.03.2017 și director al Direcției Secretariatul Tehnic al Comisiei pentru Cetățenie din cadrul părții civile Autoritatea Națională pentru Cetățenie, persoană cu atribuții de control în cadrul acesteia, la diferite intervale de timp, în perioada 13.06.2016 (data primei cereri)-20.04.2018 (data ultimei cereri), în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat cu intenție, prin depunerea unui număr de 23 cereri înregistrate la nivelul părții civile Autoritatea Națională pentru Cetățenie funcționarii publici din cadrul respectivei instituții publice, ce îndeplineau atribuțiile specifice ordonatorilor terțiari de credite să întocmească, verifice, semneze, vizeze, sau după caz să aprobe, lunar, fără vinovăție documentele întocmite în cadrul procedurii de compensare a diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, în limita unui plafon de 600 de euro în echivalent RON/lunar solicitată de inculpatul A., fapt ce a permis ca inculpatul să-și însușească suma totală de 58.075,46 RON (folos necuvenit), corelativă celor 23 de cereri de plată a chiriei, întocmite în baza contractului de închiriere nr. x/15.01.2015, înregistrat la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sub nr. x/23.01.2015, având ca obiect imobilul din Mun. București, Bulevardul x, aferent perioadei 01.06.2016- 31.12.2016 și în baza contractului de închiriere nr. x/20.01.2017, înregistrat la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sub nr. x/31.01.2017, având ca obiect imobilul din Mun. București, str. x, aferent perioadei 01.01.2017-20.04.2018 inclusiv, aprobate de către de Autoritatea Națională pentru Cetățenie în perioada 06.07.2016 (data primului ordin de plată)-14.05.2018 (data ultimului ordin de plată), deși inculpatul A. nu a locuit efectiv la niciuna dintre locațiile anterior menționate în contractele de închiriere și nici nu a plătit aceste sume de bani încasate cu titlu de chirie proprietarilor celor două imobile, cauzând astfel instituției respective un prejudiciu în cuantum total de 58.075,46 RON, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de participație improprie la delapidare în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) în ref. la art. 47 rap. la art. 295 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 953/A pronunțată la data de 10.05.2023 de Curtea de Apel București, secția I penală,a declarat, la data de 15 iunie 2023,prin e-mail, recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a susținut, sub un prim aspect, că judecata cauzei, în fond și în apel, a fost realizată de două instanțe necompetente după calitatea persoanei, întrucât avea calitatea de personal de specialitate juridică asimilat magistraților, fiind asimilat procurorului cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Ordinului Președintelui A.N.C. nr. 35/02.03.2016, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2198/C din 27.08.2007 și Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 185/30.10.2015.

Astfel, apărarea a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. în raport de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor coroborat cu art. 40 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat, deopotrivă, de către recurent, apărarea a susținut că lipsește elementul material al infracțiunii de delapidare în raport de situația de fapt reținută în rechizitoriu, întrucât modalitatea normativă alternativă constând în "însușirea pentru altul" presupune două operațiuni distincte și consecutive, astfel: pe de o parte, însușirea, de către persoana care este administratorul/gestionarul acestor bani (în speță, Autoritatea pentru Cetățenie), iar pe de altă parte, după stăpânirea sumei, transferarea ei către o altă persoană care beneficiază de acel folos. Or, raportat la fapta reținută în cauză, în ambele variante, apărarea a apreciat că nu există cele două operațiuni distincte și consecutive, lipsind însușirea de către funcționarul public/administrator/gestionar al sumelor de bani.

Recurentul a mai criticat schimbarea de încadrare juridică, precum și faptul că judecata în calea de atac a apelului a avut loc cu încălcarea art. 371 din C. proc. pen. privind obiectul judecății, întrucât acuzația penală reținută în rechizitoriu a fost completată în mod nelegal de către instanța de apel din perspectiva neplății chiriei.

În drept, recurentul a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953 pronunțată la data de 10.05.2023 de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018, este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen. în raport de cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că acesta a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Prin urmare, în limitele precizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953/A din data de 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație. Așadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casație și care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În consecință, completările aduse de către inculpatul A. cererii de recurs în casație cu ocazia ultimului cuvânt, respectiv în afara termenului de exercitare a căii de atac, nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Invocând incidența acestui caz de casare, inculpatul A. a arătat că instanța competentă după calitatea persoanei să judece cauza în primă instanță era, în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia Curții de Apel București fiind contrară dispozițiilor art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., cu argumentarea, în esență, că, în raport cu prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, atât la momentul la care s-a reținut că a fost săvârșită fapta, cât și la momentul la care a fost trimis în judecată, avea calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, fiind asimilat procurorului cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Critica recurentului inculpat A. este nefondată.

Potrivit art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.".

Statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat la nivel constituțional, în art. 125 pentru judecători și în art. 132 pentru procurori, dispoziții care fac parte din titlul III "Autoritățile publice", cap. VI "Autoritatea judecătorească", secțiunea 1 "Instanțele judecătorești" (art. 124-130), secțiunea a 2-a "Ministerul Public" (art. 131, art. 132) și secțiunea a 3-a "Consiliul Superior al Magistraturii" (art. 133, art. 134).

Așadar, competența după calitatea persoanei (ratione personae) este determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii, aceste categorii de persoane sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. este sancționată cu nulitatea absolută atunci când judecata a fost realizată de o instanță inferioară celei legal competente, conform art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5 din 5 februarie 2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată prin Legea nr. 112/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 405 din 17 iunie 2010, se prevede în art. 1 alin. (1) că "Se înființează Autoritatea Națională pentru Cetățenie, numită în continuare Autoritate, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiției.", având ca scop asigurarea aplicării procedurii legale de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române (art. 4 din aceeași lege).

Potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, "(1) Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător.".

Se constată că dispozițiile legale precitate conferă personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durata îndeplinirii funcției, aceleași drepturi și îndatoriri de care beneficiază judecătorii și procurorii, însă nu le conferă calitatea de procuror sau judecător, iar această calitate nu se poate aplica prin extindere și cu privire la personalul de specialitate juridică asimilat acestora, de vreme ce, în concret, prin atribuțiile de serviciu îndeplinite în activitatea persoanelor ce ocupă o funcție de personal asimilat nu sunt efectuate activități specifice magistraturii, adică dintre cele realizate de judecători sau procurori, și nu sunt îndeplinite activități judiciare în sensul celor prevăzute de Constituția României, fiind în parte subordonat administrativ puterii executive, fără a putea fi vorba de independența judecătorilor sau stabilitatea procurorilor.

Așadar, chiar dacă recurentul inculpat A. a avut calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, fiind asimilat procurorului cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție atât la momentul la care s-a reținut că a fost săvârșită fapta, cât și la momentul la care a fost trimis în judecată, judecata în primă instanță a persoanelor asimilate judecătorilor și procurorilor nu intră în competența personală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, având în vedere că art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor nu conferă calitatea de procuror personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, iar art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. nu se poate aplica, prin extindere, și cu privire la personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953/A din data de 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 953/A din data de 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2023.