ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 286 din 21 februarie 2023 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019, printre altele, în baza art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată cu 5 acte materiale, în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă epuizată la data 07 mai 2018).

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 48 alin (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la deturnarea licitațiilor publice, în formă continuată cu 2 acte materiale, în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă epuizată la data 20 martie 2018).

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 48 alin (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la deturnarea licitațiilor publice (faptă consumată la data 03 mai 2018).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a constatat că faptele din prezentul dosar au fost săvârșite în concurs real, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare la care adaugă o treime din celelalte două pedepse (2 ani și 6 luni/3= 10 luni), rezultând pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.

S-a constatat că faptele săvârșite de inculpat în prezentul dosar au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față sentința penală nr. 569/2016 din data de 20 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 26 ianuarie 2017, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen. 1969, s-a dispus revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 569/2016 din data de 20 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 26 ianuarie 2017.

În baza art. 41 alin. (1) și 43 alin. (1) C. pen., a fost adăugată pedeapsa aplicată prin sentință de 2 ani și 10 luni închisoare la pedeapsa a cărei suspendare a fost revocată de 2 ani închisoare, în final inculpatul executând 4 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. 1969 până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, începând de la data de 19 iunie 2018, orele 14

35

, până la data de 20 iunie 2018, orele 14

35

.

Prin decizia penală nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de inculpații A., B., C., D., E. și F. formulate împotriva sentinței penale nr. 286 din 21 februarie 2023 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019, care a fost modificată cu privire la următoarele aspecte:

- în integralitate, cu privire la soluțiile vizându-i pe inculpații A., C., D., E. și F.;

- cu privire la soluția de condamnare dispusă față de inculpata B., pentru săvârșirea infracțiunilor din data de 20 martie 2018 și, subsecvent, cu privire la pedeapsa finală aplicată inculpatei, precum și în ceea ce privește termenul de supraveghere stabilit în sarcina acestei inculpate.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, și, pe fond, rejudecând, printre altele, s-a constatat că, prin încheierea din data de 12 iunie 2023, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., (5 acte materiale) în infracțiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - fapte din martie 2018), și art. 322 alin. (1) C. pen. (fapta din 07 mai 2018), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. (fapta din 07 mai 2018).

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 153 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la deturnarea licitațiilor publice, în formă continuată (2 acte materiale - faptă epuizată la data 20 martie 2018), prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la deturnarea licitațiilor publice (faptă consumată la data 03 mai 2018).

În baza art. 83 C. pen. 1969, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova prin sentința penală nr. 569 din 20 decembrie 2016, definitivă prin neapelare la data de 26 ianuarie 2017, și executarea acestei pedepsei alăturat pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin prezenta, în final inculpatul executând pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. 1969 până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, începând de la data de 19 iunie 2018, orele 14

35

, până la data de 20 iunie 2018, orele 14

35

.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare, în faza de urmărire penală și fond.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe formulate de inculpații G., H. și I..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligați fiecare dintre apelanții inculpați G., H. și I. la plata a câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat în apel, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 20 iunie 2023 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, la 23 iunie 2023 inculpaților A., E., D., B., G. și C., la 26 iunie 2023 inculpaților F. și H. și la 27 iunie 2023 inculpatei I..

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 24 iulie 2023 pentru inculpatul A. și la 27 iulie 2023 pentru inculpatul F..

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A., la data de 19 iulie 2023 (prin avocat J., care a atașat împuternicirea avocațială seria x/2023 din 18 iulie 2023) și F., la data de 20 iulie 2023 (prin avocați K. și L., care au atașat împuternicirea avocațială seria x din 19 iulie 2023).

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 441 C. proc. pen.., s-a respins cererea formulată de recurentul A. de suspendare a executării hotărârii atacate.

S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7 și s-a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 24 octombrie 2023, pentru când a fost citat recurentul inculpat A., la adresele din dosar și s-a încunoștințat apărătorul ales al recurentului cu privire la termenul acordat în cauză, iar în cazul în care nu confirmă prezența, s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul București pentru a desemna un apărător din oficiu pentru acesta.

În baza art. 440 C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul F. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, fiind obligat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În speță, s-a constatat că, deși recurentul F. a invocat acest motiv de casare, în concret nu a formulat nicio critică cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate, însă a susținut că, în privința sa, nu se impunea aplicarea unei pedepse, ci trebuia dispusă încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., considerând că nu se poate reține că prescripția răspunderii penale a fost suspendată pe perioada stării de urgență, atâta timp cât decretele Președintelui reprezintă acte normative nelegale. Or, aceste aspecte nu pot fi analizate prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care se referă doar la nelegalitatea pedepsei, dar nici altui caz de casare din cele expres enumerate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte a subliniat că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

De asemenea, s-a reținut că prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.., cu argumentarea, pe de o parte, că fapta reținut a fi săvârșită la 03 mai 2018 nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracțiunea de deturnare a licitației publice, iar, pe de altă parte, că în mod greșit instanța de apel a dispus încetarea procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018 și l-a condamnat pentru cea din 03 mai 2018, considerând, eronat, că prescripția răspunderii penale a fost suspendată pe perioada stării de urgență.

În ceea ce privește primul motiv de casare, recurentul A. a susținut că, la pagina 30 a deciziei penale atacate, instanța de apel a remarcat faptul că inițiativa realizării înțelegerii a provenit de la coinculpatul F., acesta din urmă stabilind practic și termenii acordului (propunerile lui A. fiind respinse). Ulterior, la pagina 27 ultimul aliniat, instanța a reținut că a existat o înțelegere între participanții la licitație ce a avut ca obiect stabilirea modului în care va decurge aceasta, ca bunurile să îi aparțină lui G., înțelegere ce a condus la denaturarea prețului de licitație, ca urmare a abținerii celorlalți participanți de a licita, conducând la adjudecarea bunului la prețul cel mai mic posibil. În atare situație, recurentul a apreciat că nu există nicio probă în sensul că ar fi știut ce se întâmpla în timpul derulării acestor pași procedurali ai licitației. În plus, așa cum a reținut instanța de apel, latura obiectivă a infracțiunii presupune o înțelegere între participanți, realizarea unui acord între aceștia ce are ca obiect denaturarea prețului de adjudecare. Conform apărării, în cauză nu există nicio probă care să conducă la concluzia de netăgăduit că recurentul ar fi înlesnit sub orice formă activitatea infracțională a persoanelor ce au participat la licitație ori că ar fi acordat vreun ajutor acestora sub orice formă, s-a apreciat că există contradictorialitate între considerentele deciziei penale recurate și dispozitivul acesteia în ceea ce privește fapta din 03 mai 2023.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de casare, inculpatul A. a susținut că instanța de apel a dispus în mod greșit încetarea procesului penal în ceea ce privește faptele săvârșite în luna martie 2018 și, în aceeași modalitate, l-a condamnat pentru fapta din 03 mai 2018. Astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut pentru această din urmă faptă că a existat o cauză de suspendare a cursului termenului prescripției răspunderii penale, sens în care s-a raportat la prevederile decretelor Președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020, prin care s-a instituit, respectiv prelungit, starea de urgență, ignorând faptul că în acea perioadă dosarul se afla în faza de camera preliminară, iar, prin încheierea din 06 martie 2020 au fost admise cererile și excepțiile formulate, punându-se în vedere parchetului să efectueze cuvenitele remedieri, ordonanța de remediere fiind depusă la dosar abia la data de 28 mai 2020. În opinia recurentului, pasivitatea procurorului din perioada stării de urgență, care ar fi avut posibilitatea să depună documentul de remediere înaintea apariției respectivei stări, nu poate fi reținută împotriva sa.

În plus, a subliniat că, prin decizia Curții Constituționale nr. 152 din 06 mai 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020), s-a statuat, pe de o parte, că decretul Președintelui prin care se instituie starea de urgență reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, că dispozițiile din anexa acestuia au fost emise cu depășirea de către Președinte a atribuțiilor sale constituționale și că măsura suspendării judecării unor cauze pe durata stării de urgență (ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, din perspectiva soluționării procesului într-un termen rezonabil) nu putea fi dispusă de acesta prin respectiva anexă.

În atare situație, a apreciat că este nelegală atât soluția de încetare a procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018, în condițiile în care termenul de prescripție a fost calculat prin luarea în considerare și a celor două luni conform decretelor Președintelui, acesta fiind împlinit oricum, cât și cea de condamnare pentru fapta din 03 mai 2018, ignorându-se dispozițiile Deciziei nr. 152/2020 a Curții Constituționale raportate la cele ale art. 156 alin. (1) C. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., pe care instanța le consideră necesare.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat următoarele:

Sub aspectul întrunirii condițiilor de admisibilitate, aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., decizia penală nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Totodată, s-a constatat că recursul în casație a fost promovat, în termenul legal, de către A. (prin avocat J., care a atașat împuternicirea avocațială seria x/2023 din 18 iulie 2023), iar acesta, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, care a fost admis de către Curtea de Apel Brașov.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că aceasta întrunește condițiile de formă prevăzute de lit. a), b) și d) din textul de lege, întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul și, după caz, domiciliul procesual ales al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că recurentul A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.., cu argumentarea, pe de o parte, că fapta reținut a fi săvârșită la 03 mai 2018 nu întrunește toate condițiile complicității la infracțiunea de deturnare a licitației publice (acesta susținând că faptele autorilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, lipsind elementul material, că activitatea sa nu s-a concretizat într-un ajutor dat autorilor și că nu a cunoscut despre existența vreunei înțelegeri dintre participanții la licitație), iar, pe de altă parte, că în mod greșit instanța de apel a dispus încetarea procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018 și l-a condamnat pentru cea din 03 mai 2018, considerând, eronat, că prescripția răspunderii penale a fost suspendată pe perioada stării de urgență, deși, așa cum rezultă din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 152/2020, prin decretele Președintelui, care sunt acte administrative cu caracter normativ, nu se putea lua o astfel de măsură.

S-a apreciat că pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..] criticile recurentului A. privind lipsa tuturor condițiilor complicității la infracțiunea de deturnare a licitațiilor publice, cu argumentarea că faptele autorilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, lipsind elementul material (respectiv existența înțelegerii între participanții la licitație pentru a deturna prețul de adjudecare), iar activitatea imputată nu poate fi circumscrisă unui ajutor dat autorilor, chestiuni care urmează a fi verificate prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel.

Totodată, Înalta Curte a constatat că nu pot fi analizate prin intermediul recursului în casație susținerile recurentului privind omisiunea cunoașterii existenței unei înțelegeri infracționale în scopul denaturării prețului de licitație, întrucât prin afirmațiile formulate sub acest aspect se tinde la reinterpretarea probatoriului administrat și la schimbarea situației de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, cu consecința constatării neîntrunirii laturii subiective a complicității la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., chestiuni care, așa cum s-a arătat anterior, nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs în casație.

Deși prin motivele scrise de recurs, inculpatul A. a invocat și cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., aspectele susținute nu se circumscriu motivului invocat, acesta vizând doar situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". Or, ipoteza susținută, respectiv greșita condamnare pentru fapta comisă la 03 mai 2018, în condițiile în care la dosar existau probe în sensul încetării procesului penal, poate fi cel mult adusă în atenția organelor judiciare prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac [contestația în anulare, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen..].

Cu toate că recurentul inculpat A. a susținut, prin prisma aceluiași motiv de casare, și greșita încetare a procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018, în concret nu a formulat nicio critică de nelegalitate sub acest aspect, toate aspectele invocate referindu-se la fapta din 03 mai 2018.

Cu ocazia dezbaterilor, la data de 24 octombrie 2023, referitor la cazul de casare circumscris dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., apărarea a solicitat să se observe că acțiunile inculpatului A. nu se circumscriu laturii obiective a infracțiunii, în sensul că participația penală a acestuia a lipsit în mod desăvârșit, susținându-se că nu a participat la licitația în discuție, nu a efectuat acte premergătoare și nu a depus astfel de diligențe, nu a supravegheat în niciun fel etapele premergătoare și derularea obiectului și procesului de licitație și nu a participat la finalizarea acesteia.

Analizând recursul în casație potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen... Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii.

Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce privește complicitatea la infracțiunea prevăzută de art. 246 teza a II-a C. pen. (complicitate la deturnarea licitațiilor publice, faptă consumată la data 03 mai 2018), iar cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu, apreciindu-se că pot fi examinate, prin prisma cazului de casare invocat criticile acestuia privind neîntrunirea tuturor condițiilor complicității la infracțiunea de deturnare a licitațiilor publice, cu argumentarea că faptele autorilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, lipsind elementul material (respectiv existența înțelegerii între participanții la licitație pentru a deturna prețul de adjudecare), iar activitatea imputată nu poate fi circumscrisă unui ajutor dat autorilor.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv prin decizia pronunțată în apel.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia penală atacată, l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice în forma complicității, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă consumată la data 03 mai 2018), la pedeapsa de 1 an închisoare, fiind încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. cu aplic. art. 153, 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru complicității la infracțiunea de la deturnarea licitațiilor publice în formă continuată (2 acte materiale - faptă epuizată la data 20 martie 2018) prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Așadar, pornind de la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, se constată că instanța de apel a stabilit corespunzător împrejurările în care s-a desfășurat licitația din data de 20 martie 2018, la care au participat inculpații B. și C., vizând bunurile debitorilor S.C. M. și S.C. N.), existența unei înțelegeri între cei doi, în cazul celei de-a doua licitații, și a unei încercări de a realiza o astfel de înțelegere și cu ocazia primei licitații, a fost reținută ca dovedită prin raportare la convorbirile telefonice purtate între membrii O. - A., B. și D.. În ceea ce privește prima licitație, astfel cum s-a arătat, a existat din partea inculpatei B., direct sau prin intermediul lui A., încercarea de a ajunge la o înțelegere cu inculpatul C., încercare care însă nu s-a concretizat, la acel moment inculpatul C. refuzând să fie de acord cu propunerea făcută. În această situație, după cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei, fapta a rămas în stare de tentativă, fiind imputabilă doar inculpatei B., în calitate de autor, nu și inculpatului C..

În ceea ce privește licitația desfășurată la AJFP Constanța la data de 03 mai 2018, calitatea de participanți au avut-o inculpații F. și E.. Curtea de apel a constatat că între cei doi participanți a existat o înțelegere, la intermedierea căreia a contribuit și inculpatul A., acesta având ca obiect stabilirea câștigătorului licitației încă înainte de debutul acesteia și asigurarea plății de către acesta a unui preț de adjudecare cât mai redus, respectiv prețul minim posibil, 10% din valoarea de evaluare a bunului (ceea ce s-a și întâmplat în fapt). O astfel de înțelegere are ca efect denaturarea prețului de adjudecare având în vedere că participanții la licitație nu acționează în mod real pentru dobândirea bunului pentru sine, ceea ce ar presupune depășirea ofertei făcute de celălalt participant, ci permit, conform unei înțelegeri prealabile, ca bunurile să fie adjudecate la un preț cât mai mic.

Din cele ce preced, se constată că instanța de apel a descris faptele care se cricumscriu unei complicități morale. Complicitatea morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreținerea voinței autorului de a săvârși fapta. Pentru existența complicității este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală; săvârșirea de către complice a unei acțiuni menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârșirea infracțiunii; complicele să acționeze cu intenție directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că acesta fie prevede și urmărește producerea rezultatului socialmente periculos, fie nu-l urmărește dar îl prevede și acceptă posibilitatea producerii lui, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul.

Instanța de apel a reținut că inculpata B., cu ajutorul lui A., a încercat să ajungă la un acord cu inculpatul C., pentru a-și împărți bunurile supuse licitării în ziua respectivă, atât în această licitație cât și în licitația care viza bunurile societății N.. În opinia Curții, similar celor reținute și de instanța de fond, este dovedită încercarea de înțelegere realizată de B. și A., pe de o parte, ca inițiatori, cu inculpatul C., încercare rămasă fără rezultat în cazul primei licitații, dar ulterior, în urma altor negocieri, concretizată anterior celei de-a doua licitații comune. De asemenea, în mod corect s-a reținut că au avut calitatea de complici la întreaga activitate a inculpatei B. inculpații A. și D.. După cum s-a arătat, A. a acționat direct pentru mijlocirea realizării înțelegerii (aspect care rezultă atât din convorbirile telefonice cât și din declarațiile inculpatului C.), discutând personal cu C., în timp ce inculpatul D. a ținut permanent legătura telefonic cu părinții săi cărora le-a acordat sfaturi în legătură cu conduita pe care trebuie să o aibă, acțiunile sale constituind complicitate morală.

În consecință, complicitatea morală care presupune un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârșită de autor și constă în actul de natură să întărească voința de comitere a faptei are condițiile de existență întrunite în speță.

A. a susținut că activitatea sa nu s-a concretizat într-un ajutor dat autorilor și că nu a cunoscut despre existența vreunei înțelegeri dintre participanții la licitație. Astfel, raportând considerațiile teoretice sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte, procedând la analiza tipicității obiective a infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice în forma participației complicității, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă consumată la data 03 mai 2018), pentru care a fost condamnat inculpatul A., constată că susținerile acestuia pornesc de la contestarea situației de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecința reținerii unei alte baze factuale. Mai mult, criticile recurentului vizează, în realitate, temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea deciziei atacate cu dispozițiile legii, recursul în casație fiind o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, așa cum s-a arătat și anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2023.