ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursurilor în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 147 din 24.03.2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., (…) la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

(…).

Pedeapsa principală s-a dispus a se executa prin privare de libertate conform art. 60 C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B., (…), la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

(…)

În baza art. 47 C. pen. rap. la art. 334 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru instigare la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare și de 1 an închisoare, la care a fost condamnat inc. B. și s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu, de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani 4 luni închisoare.

(…)

Pedeapsa principală s-a dispus a se executa prin privare de libertate conform art. 60 C. pen.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 100 RON și echivalentul în RON a sumei de câte 100 euro.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 125/P/2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești din data de 29.11.2019 și aplicată potrivit procesului-verbal din data de 15.05.2020 asupra sumelor de câte 323 le, sume poprite și virate în conturile x ANABI - A., respectiv x ANABI - B. deschise, la C. S A.

Prin decizia penală nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de inculpatul B. (…) împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 24 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat în parte sentința și, rejudecând, s-a dispus:

Înlăturarea condamnării inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 334 alin. (1) din C. pen., cu toate consecințele, iar în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la art. 153 alin. (1) rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 334 alin. (1) din C. pen.;s-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate, respingându-se, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., (…) împotriva sentinței penale nr. 147 din data de 24 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpații A. și B. au declarat recurs în casație, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Sub aspectul motivării cazului invocat, în cuprinsul cererii inculpatului A. se arată, în esență, că, în modalitatea în care au fost reținute faptele, teza pretinderii sumei de 200 RON (susținută exclusiv de martorul denunțător D.) nu este verificată de nicio probă coroborată, iar teza primirii sumei de 100 de euro și 200 RON nu îl privește pe inculpatul A., câtă vreme acuzarea și instanța nu a constatat că inculpatul B. ar fi pretins și primit bani pentru ambii polițiști; elementul material al infracțiunii de luare de mită este insuficient dovedit, probele relevând o situație de fapt ce nu se suprapune peste tiparul legal al infracțiunii de luare de mită, nici cu privire la teza pretinderii, nici în ceea ce privește teza primirii de bani.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se fac ample referiri la situația de fapt și probe, respectiv aptitudinea probelor de a dovedi situația de fapt reținută, susținându-se că instanța de apel a rejudecat apelul în defavoarea inculpatului A. (două declarații contradictorii ale martorei E. făcând obiectul rejudecării în apel), deși Parchetul nu a declarat apel, reținând o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de fond; ambele rețineri diferite ale situației de fapt cu privire la primirea sumei de bani au dus la condamnare, împotriva hotărârii instanței de fond, inculpatul A. declarând apel, tocmai în considerarea faptului că nu a primit sumele de bani.

Astfel, se susține că instanțele nu au avut în vedere că declarația cu privire la elementul material al infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului A. provine de la o singură persoană, denunțătorul D., care susține că ar fi perceput direct pretinderea și primirea, iar faptul, dovedit cu certitudine, că agenții de poliție au discutat cu denunțătorul, nu conduce la o presupunere rezonabilă și irefragabilă că aceștia au solicitat și primit vreo sumă de bani cu titlul de mită; mărturia denunțătorului, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la condamnarea inculpatului A., în contextul în care afirmația acestuia, potrivit căreia suma de 200 RON ar fi fost stabilită de inculpatul A., nu este susținută de nicio probă.

În concluzie, se susține că actiunea de remitere/primire de către inculpatul A. nu a existat în nicio împrejurare, nu a fost dovedită, asupra acesteia existând un dubiu esențial, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. . 1 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât între faptele acestuia și conduita descrisă de verbum regens din cuprinsul normei de incriminare nu există identitate.

Sub aspectul motivării cazului invocat, în cuprinsul cererii inculpatului B. se arată, în esență, că, în modalitatea în care au fost reținute faptele, teza pretinderii sumelor de bani nu este verificată de nicio probă, iar teza primirii sumei de 100 de euro și 200 RON nu îl privește pe inculpatul B., nefiind apreciat de către instanță că inculpatul B. ar fi pretins și primit bani pentru sine sau pentru ambii agenți de poliție.

Se mai arată că, în hotărârea instanței de apel nu se indică nicio acțiune sau inacțiune pentru inculpatul B. care să corespundă tipicității infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000; nu se face analiza elementelor de factură obiectivă și subiectivă, mai ales în condițiile în care, în apel, inculpatul a susținut că elementul material al infracțiunii reținute în sarcina sa nu este dovedit.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se fac ample referiri la situația de fapt și probe, respectiv aptitudinea probelor de a dovedi situația de fapt reținută, susținându-se că instanța de apel a rejudecat apelul în defavoarea inculpatului B., deși Parchetul nu a declarat apel, reținând o stare de fapt pe baza altor elemente de probatoriu decât cele reținute de instanța de fond; ambele ipoteze diferite ale situației de fapt cu privire la primirea sumei de bani au dus la condamnare, împotriva hotărârii instanței de fond, inculpatul B. declarând apel, tocmai în considerarea faptului că nu s-a dovedit că s-ar fi primit de către acesta sumele de bani sau actele înmânate de către martorul denunțător D..

Astfel, se susține că actiunea de remitere/primire de către inculpatul B. nu a existat în nicio împrejurare, nu este dovedită, versiunea martorului denunțător în sensul că inculpatul B. a intervenit în ceea ce privește pretinderea și primirea sumei de bani nefiind susținută de nicio probă, asupra acesteia existând un dubiu esențial, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. . 1 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât între faptele acestuia și conduita descrisă de verbum regens din cuprinsul normei de incriminare nu există identitate.

În concluzie, se susține că probele administrate creează incertitudine cu privire la situația de fapt descrisă în ceea ce îl privește pe inculpatul B., aceste probe relevând ipoteze diferite și neverosimile, împrejurări ce nu pot conduce la stabilirea unei situații de fapt, dincolo de orice dubiu rezonabil, din care să rezulte că acțiunile sau inacțiunile inculpatului B. se încadrează în tipicitatea infracțiunii de luare de mită.

Totodată, în ceea ce privește latura subiectivă, se arată că nu exista intenție pentru inculpați, și în special pentru inculpatul B., să se sesizeze din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat, astfel încât să comită infracțiunea de luare de mită, fie în forma pretinderii, fie în forma primirii unei sume derizorii.

Prin încheierea din 7 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenții inculpați A. și B. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit că, la data de 18.09.2016, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu autoturismul x cu număr de înmatriculare x, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, cu atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, dar și aviz de poliție rutieră, inculpații A., agent șef de poliție și B., agent șef adjunct de poliție l-au surprins pe martorul denunțător D. conducând pe str. x de pe raza comunei Bradu autoturismul marca x cu numărul provizoriu de înmatriculare x - fără valabilitate și, pentru a nu-i întocmi dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., au pretins și primit suma de 100 de euro și 200 RON.

În drept, instanța de apel a apreciat că faptele celor doi inculpați, A. și B. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "luare de mită" prevăzută art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000.

Criticând probatoriul administrat și evaluarea acestuia de către instanța de apel, susținerile recurenților inculpați vizează, practic, o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nu aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Și anume, inculpatul A. a motivat că teza pretinderii sumei de 200 RON (susținută exclusiv de martorul denunțător D.) nu este verificată de nicio probă coroborată, iar teza primirii sumei de 100 de euro și 200 RON nu îl privește, nefiind invocat de către acuzare și instanță că inculpatul B. ar fi pretins și primit bani pentru ambii polițiști ori că mărturia denunțătorului, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la condamnarea inculpatului A., în contextul în care afirmația acestuia, potrivit căreia suma de 200 RON ar fi fost stabilită de inculpatul A., nu este susținută de nicio probă coroborată.

La rândul său, inculpatul B. a pretins că actiunea de remitere/primire nu a existat în nicio împrejurare, nu este dovedită, versiunea martorului denunțător în sensul că a intervenit în ceea ce privește pretinderea și primirea sumei de bani nefiind susținută de nicio probă.

Or, în realitate, apărările ambilor inculpați constituie o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpaților ceea ce excede dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. deoarece, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurenților inculpați, soluția de condamnare pronunțată de instanța de fond și confirmată de instanța de apel fiind, urmarea administrării unor probe ce creează incertitudine cu privire la situația de fapt; în concret, nemulțumirea inculpaților este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpaților A. și B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din 7 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 274/A din data de 7 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2023.