ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 48/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 48/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024
Asupra cauzei penale,
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 121 din 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petenta condamnată A., în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor cu privire la sentința penală nr. 10/F/CC din data de 16 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2021.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin decizia penală nr. 14/F/CC din data de 27 iulie 2020 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus recunoașterea și executarea pe teritoriul statului român a Hotărârii de condamnare nr. 1068/12R.G. TRIB, pronunțată la data de 6.07.2015 a Tribunalului Agrigento, cu privire la pedeasa de 9 ani închisoare, fiind deduse din această pedeapsă perioada de 415 zile deja executată, iar în baza acestei sentințe a fost emis MEPI nr. 14/2020 din data de 01 septembrie 2020.
Prin sentința penală nr. 18/F/CC din data de 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă contestația la executare a Biroului de Executări penale din cadrul Curții de Apel Pitești și constatându-se intervenirea unei împiedicări la executarea sentinței penale nr. 14/F/CC din data de 27.07.2020 a Curții de Apel Pitești, s-a luat act că autoritățile italiene au retras certificatul, s-a dispus anularea MEPI nr. 14/2020 din data de 01 septembrie 2020.
Ulterior, prin sentința penală nr. 10/F/CC din data de 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus recunoașterea și executarea pe teritoriul statului român a Hotărârii de condamnare nr. 1068/12R.G. TRIB, pronunțată la data de 6.07.2015 a Tribunalului Agrigento, cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare, fiind deduse din această pedeapsă perioada de 665 zile deja executată, iar în baza acestei sentințe a fost emis MEI nr. 12/2021 din data de 12.10.2021.
Totodată, în cuprinsul cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Pitești această perioadă este indicată în mod expres "perioada de 1036 zile din data de 04.07.2013 până în data de 06.05.2016", iar prin s.p. nr. 34/F/24.03.2022, def. prin d.p. nr. 287/10.05.2022 a ICCJ, Curtea de Apel Pitești a admis contestația la executare și a dedus din pedeapsă și perioada executată de la data de 21.07.2021 la 09.11.2021, înscrisul depus în prezenta contestație, respectiv Ordonanța nr. 1706/2023 a Tribunalului din Florența (atașat la paginile 8-11), cuprinzând exact aceleași intervale care au fost anterior analizate prin decizii definitive.
Împotriva sentinței nr. 121 din 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, persoana condamnată A. a formulat contestație.
În motivarea contestației, aceasta a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., arătând că prin adresa din data de 25.05.2023 instanța de supraveghere din Florența i-a acordat un beneficiu la reducerea de pedeapsă de 150 zile și 90 zile, adică un total de 240 zile pentru participare pozitivă la munca de reeducare și care nu ar fi fost dedus din pedeapsă.
Examinând sentința atacată, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind nefondată.
Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Prin sentința penală nr. 10/F/CC din data de 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus recunoașterea și executarea pe teritoriul statului român a Hotărârii de condamnare nr. 1068/12R.G. TRIB, pronunțată la data de 6.07.2015 a Tribunalului Agrigento, cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare, fiind deduse din această pedeapsă perioada de 665 zile deja executată, respectiv intervalele de timp 16.05.2012-04.07.2013, 11.11.2020-21.04.2021, respectiv, 22.04.2021-21.07.2021.
Prin sentința penală nr. 34/F/24.03.2022 pronunțată de Curtea Apel Pitești în dosarul nr. x/2022 a fost admisă contestația la executare, formulată de contestatoarea A. lui B., în prezent aflată în Penitenciarul Spital București Rahova, împotriva sentinței penale nr. 10/F/CC, din data de 16 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2021 și a fost dedusă din pedeapsă și perioada executată de la data de 21.07.2021 la 09.11.2021.
Prin contestația formulată persoana condamnată A. a menționat că în Ordonanța nr. 1706/2023 a Tribunalului din Florența din data de 25.05.2023 sunt precizate alte perioade decât cele care au fost scăzute din pedeapsă, aceasta, întrucât, data la care s-a emis respectiva ordonanță este ulterioară sentinței penale nr. 34/F/24.03.2022 pronunțată de Curtea Apel Pitești.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că Ordonanța nr. 1706/2023 a Tribunalului din Florența, într-adevăr, a fost emisă la data de 25.05.2023, însă, în cuprinsul acesteia se face referire la următoarele intervale de timp: 16.05.2012-16.05.2013, 15.05.2013-04.07.2013, 11.11.2020- 22.04.2021 și 23.04.2021 la 09.11.2021.
Or, cum s-a arătat mai sus, aceste perioade au fost deja deduse, respectiv prin sentința penală nr. 10/F/CC din data de 16 septembrie 2021 a Curții de Apel Pitești au fost deduse intervalele de timp 16.05.2012-04.07.2013, 11.11.2020-21.04.2021, respectiv, 22.04.2021-21.07.2021, iar, prin sentința penală nr. 34/F/24.03.2022 pronunțată de Curtea Apel Pitești perioada executată de la data de 21.07.2021 la 09.11.2021.
În aceste condiții, constatând că perioadele la care se face referire în Ordonanța nr. 17/06/2023 a Tribunalului din Florența au fost deduse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 121 din 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoana condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 121 din 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatoarea persoana condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2024.