ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 1 februarie 2024

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 30.06.2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 236 din 16.11.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, învederând că instanța de control judiciar nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză care conducea la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cum, în mod corect, a stabilit instanța de fond.

S-a mai arătat că acțiunea de constrângere realizată asupra persoanei vătămate constituia elementul material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj și nicidecum a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 din C. pen., în cauză nefiind vorba de o intenție directă, în condițiile în care actul sexual a fost consimțit.

Ulterior, condamnatul, prin apărător ales, a depus la dosar precizări, în cuprinsul cărora a arătat că întelege să invoce cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susținând că, în cauză, au fost pronunțate două hotărâri care nu se pot concilia, în sensul că Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr. 236 din 16.11.2021 a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 C. pen., în schimb, Curtea de Apel Ploiești, a apreciat prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023, că, fapta constituie infracțiunea de viol asupra unui minor, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen.

S-a mai arătat că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, se impune a se da eficiență opiniei exprimate de către instanța de fond, întrucât interpretarea probatoriului conduce la concluzia că actul sexual întreținut cu persoana vătămată a fost unul liber consimțit, fără a exista o constrângere fizică sau psihică asupra acesteia.

Prin sentința penală nr. 12/RV din 02.11.2023 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de condamnatul A. în favoarea Curții de Apel Ploiești, apreciindu-se că, în raport de dispozițiile art. 458 alin. (1) teza a-II-a C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (1) și art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., aceasta este competentă material să o dea o rezolvare cererii sale.

Prin urmare, dosarul a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel Ploiești unde a fost înregistrat sub nr. x/2023, iar, la termenul din 16 ianuarie 2024, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Prin decizia penală nr. 57 din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 47 C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, iar, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 458 C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire a sentinței penale nr. 236 din 16.11.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovita, definitivă prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023 a Curții de Apel Ploiești formulată de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Dâmbovita.

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, prin urmare s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești raportându-se la conținutul cererii de revizuire formulate în scris și la aspectele menționate în precizările depuse la dosar, a reținut că persoana condamnată își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv au fost pronunțate două hotărâri judecătorești care nu se pot concilia.

În acest sens, s-a arătat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 458 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., întrucât față de revizuent nu au fost pronunțate două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița, motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Astfel, examinând cererea de revizuire formulată de condamnatul A., precum și precizările depuse la dosar, Înalta Curte constată că acesta a înțeles să formuleze o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susținând că, în cauză, au fost pronunțate două hotărâri care nu se pot concilia, în sensul că Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr. 236 din 16.11.2021 a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 C. pen., în timp ce Curtea de Apel Ploiești, a apreciat prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023, că, fapta constituie infracțiunea de viol asupra unui minor, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. pen.: "Competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță. Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri care nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44".

Or, în cauză, nu au fost pronunțate două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, în realitate, cele două hotărâri judecătorești indicate de revizuent în cuprinsul cererii formulate fiind pronunțate în aceeași cauză, respectiv în fond și apel.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de revizuire revine instanței care a soluționat cauza în fond, respectiv Tribunalului Dâmbovița ce a pronunțat sentința penală nr. 236 din 16.11.2021, în dosarul nr. x/2018.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă a soluționa cauza privind pe revizuentul A. este Tribunalul Dâmbovița, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul condamnat A. în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2024.