ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 7 februarie 2024
Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 102 din 13 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023,Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a hotărât următoarele:
În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 91 C. pen. a suspendat executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Buzău.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Pătârlagele sau la Primăria orașului Nehoiu.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare față de stat, din care suma de 314 RON aferentă fazei de urmărire penală.
În considerentele sentinței pronunțate prima instanță a reținut, în esență, că la data de 03 decembrie 2022, în jurul orei 21:00, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din localitatea Poienile, jud. Buzău, autovehiculul marca x, înmatriculat cu nr. x, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv având o concentrație de 2,42 g‰ alcool în aerul expirat (la prima probă), respectiv de 2,31‰ alcool în aerul expirat (la a doua probă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
Relevant în exprimarea gradului de pericol social al infracțiunii a fost apreciat faptul că, audiat fiind, nu a fost în măsură să precizeze care a fost modalitatea producerii accidentului, limitându-se la a avansa supoziții. Astfel, acesta, audiat ca suspect, a declarat că a fost implicat într-o tamponare laterală, dar nu are o explicație pentru cum s-a produs accidentul, dar că este posibil ca șoferul celuilalt autoturism să fi intrat pe sensul său de deplasare, având în vedere că locul tamponării se afla într-o ușoară curbă, iar autovehiculul celuilalt participant la trafic a prezentat avarii pe partea dreaptă.
Pe cale de consecință, s-a considerat că se impune stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cu aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciindu-se, față de datele favorabile privind persoana acuzatului, că scopul sancțiunii penale poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 13 octombrie 2023, a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au formulat apel, în termen procedural, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 2 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată Completului nr. 8.
Inculpatul A. a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 83 C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei.
În motivarea căii de atac declarate inculpatul nu a contestat existența infracțiunii, natura pedepsei aplicate sau cuantumul acesteia, ci exclusiv modalitatea de individualizare a executării pedepsei, acesta apreciind că în mod greșit prima instanță nu a amânat aplicarea pedepsei stabilite.
S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C. pen., sens în care au fost invocate circumstanțele personale ale inculpatului, conduita avută anterior și ulterior săvârșirii faptei, acoperirea integrală a prejudiciului, astfel că periculozitatea faptei săvârșite este mai mult teoretică decât practică.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie apreciind că, în cauză, se impune majorarea pedepsei aplicată inculpatului și majorarea termenelui de supraveghere stabilit.
În motivarea căii de atac, în esență, Ministerul Public a apreciat că instanța de fond nu a acordat importanța cuvenită împrejurărilor comiterii faptei de către inculpatul A., care constituie elemente de natură a agrava pericolul social concret al infracțiunii comise. S-a arătat că pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului este nejustificat de blândă raportat la circumstanțele reale ale comitrii faptei și la circumstanțele personale ale acestuia.
Raportat la criteriile prezentate s-a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat cu menținerea suspendării sub supraveghere ca modalitate de individualizare a executării pedepsei dar cu creșterea duratei termenului de supraveghere ar reprezenta o măsură de constrângere suficientă, dar și un mijloc de reeducare eficient, fiind aptă și necesară creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptei sale, dar și asumării consecințelor produse prin săvârșirea acesteia, precum pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte apreciază că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de intimatul inculpat A. vizează individualizarea judiciară a pedepsei, apreciindu-se că soluția instanței de fond, ar fi una netemeinică.
Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situația de fapt a fost stabilită în mod corect de prima instanță, evaluându-se corespunzător mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, conducând la certitudinea existenței faptei descrise, precum și la săvârșirea acesteia de către inculpat.
Așadar, cu privire la situația de fapt stabilită, Înalta Curte reține că la data de 03 decembrie 2022, în jurul orei 21:00, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din localitatea Poienile, jud. Buzău, autovehiculul marca x, înmatriculat cu nr. x, având o alcolemie de 2,42 g‰ alcool în aerul expirat (la prima probă), respectiv de 2,31‰ alcool în aerul expirat (la a doua probă). În aceste condiții inculpatului i s-au recoltat probe biologice, la Spitalul Județean Buzău, din buletinul de analiză toxicologică nr. x rezultând că la ora 22:20, inculpatul avea o alcoolemie de 2, 42gr ‰ iar la ora 23:20 avea o alcoolemie de 2, 31 gr ‰.
Înalta Curte constată că art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului face parte din categoria infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice și protejează valorile sociale privitoare la normala desfășurare a circulației autovehiculelor pe drumurile publice și în special siguranța tuturor participanților la trafic, acest tip de infracțiuni fiind definit în unanimitate de doctrină și jurisprudență ca fiind infracțiuni de pericol și nu de rezultat, astfel încât starea de pericol este generată ex re, chiar la momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi necesară producerea unei consecințe prejudiciabile.
Prima instanță stabilind dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplicare dispozițiilor art. 91 C. pen. și următoarele, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și rezultatul infracțiunii comise, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, depoziția dată de inculpat la data de 16 iunie 2023, în care a arătat că recunoaște fapta reținută în sarcina sa, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În urma procesului de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanța de fond a considerat în mod întemeiat că pentru îndreptarea inculpatului nu este necesară executarea efectivă a pedepsei închisorii, apreciind însă că scopul preventiv și educativ nu poate fi atins, așa cum a solicitat inculpatul A., prin amânarea aplicării pedepsei, ci prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termende supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen., inculpatul fiind obligat să respecte un set de măsuri de supraveghere conform art. 93 C. pen.
Evaluând criticile apărării, în procesul de individualizare a pedepselor Înalta Curte consideră că trebuie avută în vedere atât prevenția specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea și aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei și reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât și prevenția generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracțiuni, precum și prin retribuție (expresie a indignării societății în ansamblu față de aceste infracțiuni și a poziției statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).
Față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., Înalta Curte consideră că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; c) natura și gravitatea rezultatelor produse ori a altor consecințe ale infracțiunilor; d) motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială].
În ceea ce privește faptele comise, Înalta Curte reține că faptul conducerii de către inculpat a autovehiculului pe drumurile publice având o concentrație a alcoolului pur în sânge peste plafonul prevăzut de lege nu s-a limitat la crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, ci a avut chiar rezultate materiale concrete, inculpatul generând un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. Nivelul ridicat de afectare a aptitudinii inculpatului A. de a conduce în siguranță autovehicule pe drumurile publice, având drept cauză ingerarea de băuturi alcoolice, rezultă din conduita în trafic a acestuia, așa cum este descrisă de martorul B..
Astfel, martorul menționează că a observat autoturismul care venea din contrasens cu o traiectorie șerpuită, care a intrat pe sensul opus, un autoturism marca x care se deplasa pe acest sens înaintea autoturismului condus de martor reușind să îl evite, acest lucru nemaifiind posibil în cazul martorului B., care, în încercarea de a evita coliziunea, a virat mai întâi către dreapta, dar apoi, constatând că autoturismul condus de către inculpat vine în continuare către el, a virat către stânga, impactul producându-se pe partea dreaptă a ambelor autoturisme.
Relevant pentru starea psihică a inculpatului A. de la momentul accidentului, este faptul că, audiat fiind, nu a fost în măsură să precizeze care a fost modalitatea producerii accidentului, limitându-se la a avansa supoziții. Astfel, acesta, audiat ca suspect, a declarat că a fost implicat într-o tamponare laterală, dar nu are o explicație pentru cum s-a produs accidentului, dar că este posibil ca șoferul celuilalt autoturism să fi intrat pe sensul său de deplasare, având în vedere că locul tamponării se afla într-o ușoară curbă, iar autovehiculul celuilalt participant la trafic a prezentat avarii pe partea dreaptă.
Înalta Curte apreciază că sancțiunea care trebuie aplicată în prezenta cauză trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei comise de inculpat.
În ceea ce privește persoana inculpatului Înalta Curte va avea în vedere antecedentele penale ale inculpatului, care, trimis în judecată sub aspectul aceleiași infracțiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. a primit din partea instanței o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, prin sentința penală nr. 163/05.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la 04.01.2018, fapta reținută în sarcina sa constând în aceea că, la data de 12 noiembrie 2016, în jurul orei 17:00, a fost depistat conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe raza comunei Poseștii Pământeni, județul Prahova, având o îmbibație alcoolică de 1,35 gr.‰ (proba I) și 1,15 gr.‰ (proba II-a), rezultatul testării cu aparatul alcool test fiind de 0,62 mg./l.
În favoarea inculpatului, Înalta Curte are în vedere atitudinea constată sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptei, care a permis și judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în beneficiul acestuia urmând a fi reținută cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere atitudinea de regret manifestată de către inculpat, care a procedat și la acoperirea prejudiciului suferit de proprietarul celuilalt autoturism implicat în accident, caracterul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. de infracțiune de pericol, nepermițând reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.
Înalta Curte va reține în favoarea inculpatului și preocuparea constantă a acestuia pentru desăvârșirea propriei educații și construirea unei cariere, mai întâi militare, iar apoi în avocatură, precum și percepția pozitivă de care acesta se bucură în comunitatea locală din care face parte, dar și din punct de vedere profesional.
Înalta Curte consideră că regimul sancționator ce trebuie impus A. nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracțiunilor comise, ci și efectul pe care pedepsele le vor produce asupra publicului. Astfel, exemplaritatea pedepsei produce efecte și asupra altor persoane care, constatând constrângerea la care este supus inculpatul, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile și beneficiile implicării într-o activitate infracțională. Punând în balanță atât elementele ce atrag o gravitate ridicată a faptelor, cât și cele personale favorabile inculpatului A., Înalta Curte apreciază că doar aplicarea unor pedepse cu închisoarea va fi de natură să ducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei.
Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, inculpatul fiind acela asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.
Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se țină seama de periculozitatea socială a acestuia, avându-se în vedere măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.
Având în vedere circumstanțele reale și personale Înalte Curtea opinează că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare, spre limita minimă prevăzută de lege, astfel cum a fost redusă prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., valorificând și elementele favorabile inculpatului, în contrapondere cu gravitatea faptei.
Reținând că amânarea aplicării pedepsei constituie o facultate a instanței, care poate să dispună această soluție în condițiile normei legale expuse, Înalta Curte consideră că nu poate da curs solicitării inculpatului A., față de existența celei de-a patra cerințe, care instituie un set de criterii cu privire la care instanța are libertate deplină de apreciere, dar, mai ales, faptul că inculpatul a mai fost trimis în judecată sub aspectul aceleiași infracțiuni, așa cum rezultă din sentința penală nr. 163/05.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la 04.01.2018, pronunțându-se o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, care s-a dovedit a nu constitui un precedent suficient pentru a determina în cazul inculpatului o modificare radicală a modului de raportare la normele penale din această materie.
Or, în aceste condiții, Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru aceeași infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., a primit din partea instanței o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, în contrapondere cu împrejurările săvârșirii faptei, inculpatul, deși cunoștea rigorile legii, și-a asumat foarte ușor conducerea autovehiculului sub influența unei cantități semnificative de alcool.
Față de aceste considerente Înalta Curte opinează că sub aspectul individualizării atât pedeapsa principală, cât și pedeapsa complementară aplicată inculpatului de către instanța de fond a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de legea penală, astfel încât nu se impune majorarea pedepsei cu închisoarea stabilită, ori majorarea duratei pedepsei complementare.
Prin urmare, este nefondată atât solicitarea Ministerului Public de aplicare a unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat, cât și cea a inculpatului de stabilire a pedepsei închisorii, iar nu de aplicare a acesteia.
Înalta Curte consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu privire la condițiile obiective Înalta Curte constată că: pedeapsa aplicată este de 1 an închisoare, inferioară celei de 3 ani prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen.
În ceea ce privește condițiile subiective, Înalta Curte reține că:
a) inculpatul A. nu a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an pentru o infracțiune comisă cu intenție sau praeterinenție:
b) inculpatul A. și-a manifestat, acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
c) inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii.
Înalta Curte consideră că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută de acesta anterior comiterii infracțiunilor, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, având în vedere modalitățile de individualizare a regimului sancționator reglementate de actualul C. pen. în care soluția de condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenție este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporționalității, aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Ținând seama de natura infracțiunii dar și de circumstanțele persoanale ale inculpatului și de scopul urmărit prin procesul de supravaghere, Înalta Curte opinează un termen de supraveghere de 2 ani este apt să asigure scopurile urmărite în cadrul procesului monitorizat de Serviciul de Probațiune.
Așadar, este nefondată solicitarea Ministerului Public de majorare a duratei termenului de supraveghere.
În consecință, având în vedere și toate aspectele detaliate de prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să justifice o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei, tratamentului sancționator stabilit de instanța de fond fiind necesar și suficient în cauză.
Față de argumentele de fapt și drept expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, față de culpa sa procesuală obiectivată în formularea unei căi de atac nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 februarie 2024.