ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 208 din data de 28 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Moreni, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului următoarea obligație, prevăzută la lit. b): să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Gura Ocniței, jud. Dâmbovița sau la Școala de Arte și Meserii Gura Ocniței, jud. Dâmbovița.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. și art. 91 alin. (4) C. pen. s-au pus în vedere condamnatului dispozițiile prevăzute de art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Prin decizia penală nr. 812 din 14 august 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 208 din data de 28 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Moreni.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Decizia penală nr. 812 din 14 august 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 22 august 2024 și inculpatului A. la data de 28 august 2024 la adresa de domiciliu.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel inculpatul A. a formulat recurs în casație, la data de 24 septembrie 2024 (data ștampilei poștei, aflată pe plicul de la dosar recurs în casație, invocând motivul de recurs în casație invocat mai sus se încadrează în prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv acela că în mod greșit a fost condamnat pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 02 octombrie 2024.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 10 octombrie 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 12 noiembrie 2024.

În motivarea recursului în casație a fost indicat temeiul de drept, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., susținând că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii pentru că nu a fost stabilită valoarea alcoolemiei în momentul consumării infracțiunii.

Prezentând pe larg situația de fapt, din data de 03 iulie 2021, când a fost depistat în trafic de organele de poliție, recurentul a arătat că pentru lămurirea, cu certitudine, a concentrației de alcool în sânge, față de rezultatele din buletinul de analiză toxicologică nr. x emis de S.M.L. Dâmbovița, a solicitat recalcularea alcoolemiei Ia I.M.L. "Mina Minovici" București, probă admisă de organele de urmărire penală, fiind întocmit raportul de expertiză medico - legală nr. 381/28.04.2022. Totodată, a mai arătat că, la solicitarea organelor de urmărire penală, I.M.L. "Mina Minovici" București s-a întocmit un supliment de expertiză medico-legal nr. 659/08.07.2022, concluziile acestui raport fiind în sensul că nu se poate face calculul retroactiv al alcoolemiei deoarece alcoolul nu se afla în faza de eliminare constantă. Recurentul a arătat că nu a fost de acord cu concentrația alcoolică rezultată în buletinul de analiză toxicologică nr. x 12/599/07.07.2021 emis de S.M.L. Dâmbovița, în acest sens recunoscând că a consumat aproximativ 400 ml palincă de 60 grade alcool într-un interval de 30 min., fără să consum alimente sau medicamente în acest interval de timp. Recurentul a susținut că, ulterior, se impunea efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea medicală.

Concluzionând, recurentul a susținut că, potrivit situației de fapt reținută de instanțele de fond și apel, nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, respectiv, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sânge la momentul la care a condus autoturismul.

Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2024, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 812 din 14 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023 și a trimis cauza completului 7 în vederea judecării, cu acordarea termenului la 26 noiembrie 2024, cu citarea inculpatului și emiterea unei adrese la Baroul București pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație este formulată în scris de inculpatul A., este declarată în termen legal, cuprinde hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 812 din 14 august 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), semnătura părții.

Instanța de casație a constatat, așadar, că sunt îndeplinite și cerințele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Acest caz de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Înalta Curte a apreciat că recursul în casație este admisibil referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A. (conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.) strict în raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat A., a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., susținând că în cauză lipsește elementul material al laturii subiective și că nu există o dovadă a pragului de alcoolemie reținut de către instanțele de apel și de fond, respectiv al elementului esențial în stabilirea vinovăției și condamnarea inculpatului. În opinia apărării, inculpatul, deși a recunoscut fapta, nu poate fi condamnat în baza unei simulații, având în vedere că nu există o dovadă a stabilirii nivelului alcoolemiei.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), susținând că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală, potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe:

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii rezultă că pentru existența acesteia este necesar ca inculpatul să fi condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și să fi avut o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

Așadar, prin decizia penală recurată s-a constatat că inculpatul A. la data de 03 iulie 2021, în jurul orei 23:40, a condus pe drumul public DJ 720 C. pen. raza localității Gura Ocniței județul Dâmbovița autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 2,04 g ‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 00:20, respectiv de 1,87 g ‰ alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 01:20, așa încât, reținând că acesta a comis fapta cu vinovăția cerută de lege, condamnarea acestuia în temeiul disp. art. 336 alin. (1) C. pen. este temeinică și legală.

Apărarea a susținut că nu a fost stabilită valoarea alcoolemiei în momentul consumării infracțiunii, respectiv nu s-a putut stabili că în momentul conducerii și opririi de către polițiști avea sau nu o îmbibație alcoolică peste sau sub limita legală. În opinia apărării, deși inculpatul a recunoscut fapta, nu poate fi condamnat în baza unei simulații, având în vedere că nu există o dovadă a stabilirii nivelului alcoolemiei.

În esență, Înalta Curte reține că se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. urmare a lipsei probelor din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă valoarea reală a alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului (03 iulie 2021, în jurul orei 23:40).

Contrar susținerilor apărării, se constată că instanțele de fond și de apel au condamnat inculpatul, în temeiul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., pe baza probelor administrate pe parcursul procesului penal constând în: procesul-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare, test Drager nr. x/03 iulie 2021, proces-verbal de recoltare, cerere de analiză, examen clinic, buletin de analiză toxicologică nr. x, raport de expertiză medico-legală nr. x aprilie 2022, raportul de expertiză medico-legală nr. x iulie 2022, ce se coroborează cu declarația inculpatului A. care a recunoscut că a consumat alcool înainte de a se urca la volanul autoturismului.

Se observă că inculpatul pune în discuție chiar standardul probatoriu în cazul acestei infracțiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. Or, instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, la data de 03 iulie 2021, în jurul orei 23:40, a condus pe drumul public DJ 720 C. pen. raza localității Gura Ocniței județul Dâmbovița autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 2,04 g ‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 00:20, respectiv de 1,87 g ‰ alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 01:20.

Înalta Curte notează că în calea extraordinară a recursului în casație, astfel cum s-a menționat anterior, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat unele din activitățile incriminate de art. 336 alin. (1) C. pen.. De asemenea, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Ca atare, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, în raport de situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului A., susținerile apărării fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 812 din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 812 din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2024.