ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 869 din 09.11.2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021

Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Iași a fost înregistrată, la data de 19.05.2023, sub nr. x/2023, ca urmare a declinării de competență dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 869 din 09 noiembrie 2022pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021.

În fapt, prin contestație s-a arătat, în esență, că fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului deoarece instanța nu a admis audierea în calitate de martori a copiilor victimei, care cunoșteau relațiile pe care le avea cu aceasta.

În cursul procedurii contestatorul a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu.

La termenul din data de 14.09.2023, contestatorul A., prin avocat, a precizat că invocă cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., apreciind că judecata s-a desfășurat fără citarea legală a părților civile și a martorilor.

Procedând, conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., la examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 288 din 15.07.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă principală a detențiunii pe viață pentru săvârșirea, la data de 04.07.2021, a infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie prev. de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 41. alin. (1) C. pen., infracțiune aflată în concurs real cu infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului pentru care fusese condamnat prin sentința penală nr. 2160/29.10.2021 a Judecătoriei Iași, menținută și definitivă prin decizia nr. 214/17.03.2022 a Curții de Apel Iași.

Au fost admise acțiunile civile formulate de B., C., părinții victimei, și Serviciul de Ambulanță Județean Iași, prin reprezentanți legali, inculpatul fiind obligat la plata daunelor materiale și morale solicitate de părțile civile.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că din probatoriile administrate în cauză, în ambele faze procesuale, coroborate și cu declarațiile inculpatului, s-a făcut pe deplin dovada faptului că inculpatul A., concubinul victimei D., persoane care locuiau împreună, în perioada 30.06.2021 - 04.07.2021, în timp ce se aflau în imobilul din mun. Iași, str. x, jud. Iași (unde locuiau cu chirie), a aplicat victimei, în fiecare zi, numeroase lovituri cu pumnii în zona capului, feței, gâtului, toracelui și în zona inghinală, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată stării de sănătate a acesteia, victima aflându-se în incapacitate totală de a se apăra sau de a riposta la violențele extreme exercitate de către inculpat pe parcursul mai multor zile, provocându-i leziuni majore ce au condus la decesul victimei (la data de 04.07.2021), cauza decesului fiind șocul traumatico-hemoragic consecința echimozelor, hematoamelor și infiltratelor hemoragice pe suprafețe mari, aspectul și topografia leziunilor pledând pentru producerea lor prin loviri multiple, repetate, cu mijloace/corpuri contondente, leziunile cervicale prezentate de victimă producându-se cel mai probabil prin comprimare cu mâna, leziunile traumatice și deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 869 din 09.11.2022, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de inculpatul apelant A., arătând că sentința penală nr. 288 din 15.07.2022, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021 este legală și temeinică.

Prin decizia menționată, Curtea, analizând actelor și lucrărilor dosarului, a reținut că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținând în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului A., dând în drept o justă încadrare juridică a faptelor săvârșite de acesta.

Referitor la cererea de schimbare de încadrare juridică a faptei, din infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, reiterată în apel, Curtea, raportat la gravitatea traumatismelor, astfel cum sunt constatate în raportul de expertiză medico-legală, necropsie, respectiv o multitudine de hematoame infiltrate hemoragic pe suprafețe mari de corp, raportat la starea de vulnerabilitate a victimei, raportat la concluzia din raportul de expertiză medico-legală că între loviturile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă și necondiționată, a constatat că pot fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, inculpatul acceptând că, prin aplicarea unor lovituri cu o intensitate deosebită asupra unei persoane vulnerabile, poate provoca și moartea.

Suplimentar, Curtea a reținut și faptul că inculpatul a aplicat lovituri intense în mod repetat și concertat, timp de 5 zile, în zone vitale ale corpului, respectiv în zona capului, a feței, a toracelui și în zona inghinală, asupra unei victime, în greutate de aproximativ 50 de kg, cu o sănătate foarte fragilă, care după primele două zile de la aplicarea de lovituri, a rămas la pat, nemaiavând puterea de a se mai ridica, de a se mai hrăni, și implicit de a se apăra față de agresiunile fizice ale inculpatului, și astfel, loviturile aplicate cu intensitate unui corp foarte slăbit au fost apte, astfel cum s-a demonstrat prin raportul de expertiză medico-legală necropsie nr. x din 04.08.2021, de a produce leziuni tanato-generatoare, respectiv echimoze, hematoame și infiltrate hemoragie pe suprafețe mari de corp, care au provocat în mod direct și necondiționat șocul traumatico-hemoragic ce a condus la deces, împrejurări ce demonstrează că, dacă a existat inițial o intenție a inculpatului de a aplica doar o corecție persoanei vătămate, pe care inculpatul a motivat-o pe starea de furie provocată de suspiciunea că ar fi fost înșelat, ulterior această intenție s-a modificat, inculpatul trecând efectiv la anihilarea fizică a persoanei vătămate, acceptând că ar putea interveni și decesul victimei.

De asemenea, Curtea a arătat că, în mod corect, s-a reținut că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie în raport de infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat inculpatul apelant prin sentința penală nr. 500/16.11.2006 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2394/12.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și existența concursului de infracțiuni .

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut aplicarea art. 74 C. pen. și, reținând comportamentul deosebit de agresiv al inculpatului A. și utilizarea cu intenție a forței fizice pentru a provoca în primul rând suferințe fizice extreme (inculpatul declarând că "voiam să sufere și ea cum a suferit și eu atâtea zile, fiind deranjat că m-a înșelat" și că a lovit-o în zona inghinală "să-și amintească că mi-a făcut un bine"), ceea ce denotă și o cruzime din partea inculpatului, formă de manifestare a unei tulburări grave de comportament, incapacitatea emoțională de a înțelege gravitatea faptelor sale (inculpatul este convins în continuare de caracterul justificat al comportamentului său agresiv raportat la ceea ce pretinde că i-a declanșat accesul de furie - infidelitatea concubinei), lipsa de empatie față de victimă, chiar ulterior așa-zisului acces de furie și gelozie, acesta a continuat să-i aplice victimei în mod repetat și constant lovituri, timp de mai multe zile, deși vedea că starea acesteia se deteriora vizibil, nesolicitând ajutor medical, cel puțin pentru a-i ameliora suferințele fizice), dar și antecedența penală a inculpatului, acesta fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, faptă comisă tot asupra unei victime aflate în imposibilitate de a se apăra, a constatat că se impune menținerea pedepsei cu detențiunea pe viață dispusă față de acesta.

Împotriva acestei decizii, persoană condamnată A. a formulat contestație în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., invocând, în esență, că în apel nu au fost legal citate părțile civile și martorii, dar și aspecte privând conduită și starea sa de sănătate.

În prezenta cauză, Curtea a constatat că cererea a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, contestatorul A., în calitate de inculpat în dosarul nr. x/2021, fiind condamnat prin sentința penală nr. 288/15.07.2022 a Tribunalului Iași, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 869/09.11.2022 a Curții de Apel Iași, și este întemeiată pe unul dintre cazurile prev. de art. 426 C. proc. pen., respectiv cel de la lit. a).

Prin raportare la cazul de contestație invocat, prezenta contestația a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.. Referitor la temeiul invocat, Curtea a constatat că, deși contestația este întemeiată pe unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., respectiv cel de la lit. a), motivele invocate nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit anularea hotărârii judecătorești definitive.

Curtea a mai constatat că, deși contestația în anulare formulată de persoana condamnată A. este întemeiată pe unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., motivele invocate nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit anularea hotărârii judecătorești definitive.

Astfel, s-a constatat că nu este îndeplinită cerința imperativă prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, invocarea cazului de contestație în anulare fiind formală, astfel încât nu există situația premisă pentru a se trece de admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Împotriva acestei decizii a declarat apel, contestatorul A..

Examinând cauza prin prisma excepției vizând admisibilitatea căii de atac de față, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 869 din 09.11.2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021

Așadar, prin decizia penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare promovate de contestatorul A., respingând în principiu cererea acesteia, în procedura admisibilității în principiu prevăzută de dispozițiile art. 431 C. proc. pen.

În cadrul acestor dispoziții cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este și cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În același sens este și doctrina pronunțată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare.

Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10.04.2015.

Se constată, așadar, că apelantului contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulate formulată de aceasta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare. Astfel, prin promovarea acesteia, contestatoarea a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatorul A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2023.