ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 565/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 64/CJ din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 182/CJ din 2 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și avansarea din fondurile Ministerului Justiției Justiției, către Baroul Iași, o onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru parte, în cuantum de 313 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia penală nr. 182/CJ din 2 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul contestator A. împotriva sentinței penale nr. 609 din 17 martie 2021 a Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Iași a reținut că, prin sentința penală nr. 609 din 17 martie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași, în baza dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 254/2013, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva încheierii nr. 422 din 9 iulie 2020 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 28 aprilie 2021, a formulat contestație persoana condamnată A..

În contextul prezentat, evaluând calea de atac cu care a fost învestit, Tribunalul Iași a notat că, în condițiile în care, potrivit art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, hotărârea prin care judecătoria soluționează contestația împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a liberării condiționate este definitivă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale definitive nr. 609 din 17 martie 2021 a Judecătoriei Iași este inadmisibilă, motiv pentru care a respins-o, ca atare.

Împotriva deciziei penale nr. 182/CJ din 2 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație condamnatul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub același număr.

Evaluând cauza cu care a fost învestită, prioritar, prin prisma excepției inadmisibilității căii de atac pusă în discuție din oficiu, Curtea de Apel Iași a reținut că, raportat la dispozițiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, sentința penală nr. 609 din 17 martie 2021 a Judecătoriei Iași este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi supusă, în mod repetitiv, altor căi de atac, astfel cum a procedat contestatorul.

A mai reținut că procesul penal este guvernat de principiul legalității, ceea ce presupune că toate căile de atac sunt prevăzute de lege și că exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Deopotrivă, a reținut că susținerile contestatorului în sensul că Legea nr. 254/2013 ar avea lacune și ar fi neconstitutională și că, raportat la dispozițiile CEDO, calea de atac exercitată de acesta ar fi admisibilă, au doar caracter generic, condamnatul neindicând, în concret, care sunt considerentele pentru care ar fi trebuit să i se recunoască două sau trei căi de atac împotriva încheierii judecătorului delegat în cadrul Penitenciarului Iași. În plus, acestea sunt și vădit greșite în contextul în care contestatorul avea posibilitatea legală de a formula cerere de recuzare împotriva judecătorului din cadrul Judecătoriei Iași, în măsura în care suspiciona că imparțialitatea acestuia ar fi fost afectată în vreun fel de "relațiile de colegialitate" cu judecătorul delegat. De altfel, CEDO lasă la aprecierea legiuitorului național reglementarea căilor de atac, aceasta fiind o chestiune de politică penală internă. Ceea ce este esențial este asigurarea accesului la justiție, care, așa cum a subliniat CEDO, nu are caracter absolut și nici nu presupune existența unui anumit număr de căi de atac.

Dreptul de acces la instanță este un principiu de rang constituțional, prevăzut ca atare în art. 21 din Constituție și recunoscut și în documentele și tratatele internaționale la care România este parte. Acesta nu are, însă, caracter absolut, ci presupune existența unor reguli de drept procesual care interzic sau nuanțează posibilitatea justițiabilului de a se adresa instanței într-o situație dată.

Or, în cauză, contestatorul are dreptul, prin voința legiuitorului, de a se adresa unei singure instanțe de control judiciar pentru a contesta soluția pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, nefiind posibilă o nouă cale de atac împotriva acesteia.

****

Împotriva deciziei penale nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat "recurs" condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca și "contestație", la data de 11 august 2022, sub nr. x/2022, cu termen la data de 27 septembrie 2022.

La termenul fixat, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile acestuia, ale contestatorului condamnat și ale apărătorului desemnat să-i acorde asistență juridică din oficiu fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, în ordinea cronologică a demersurilor susmenționate, Înalta Curte constată că, nemulțumit de soluția dată plângerii formulate, în temeiul art. 104 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, împotriva hotărârii nr. E7/73 din 23 iunie 2020 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iași prin încheierea nr. 422 din 9 iulie 2020 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la același penitenciar, condamnatul A. a contestat această hotărâre în temeiul art. 104 alin. (9) din același act normativ.

Prin sentința penală nr. 609 din 17 martie 2021, în temeiul art. 104 din Legea nr. 254/2013, Judecătoria Iași a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnat împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, sentința anterior menționată este definitivă, împotriva acesteia condamnatul A. a formulat contestație, cale de atac respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 182/CJ din 2 iunie 2021 a Tribunalul Iași.

Nemulțumit și de această ultimă soluție, condamnatul a contestat-o, calea de atac fiind deopotrivă respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, care, la rândul ei, a fost contestată de către parte în cauza de față.

Astfel, tinzând la reluarea succesivă a controlului jurisdicțional asupra soluției date de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Iași plângerii formulate împotriva hotărârii Comisiei de disciplină din cadrul aceleiași unități de detenție, prin care a fost sancționat pentru abaterea disciplinară prev. de art. 81 lit. h) din Legea nr. 254/2013, condamnatul A. a formulat împotriva acesteia o primă contestație, soluționată de Judecătoria Iași prin hotărâre definitivă, conform alin. (14) al art. 104 din același act normativ.

Ulterior, deși legea nu prevede o atare posibilitate, condamnatul a formulat contestații succesive împotriva hotărârii definitive susmenționate și a deciziilor definitive pronunțate de Tribunalul Iași și, respectiv, Curtea de Apel Iași în căile de atac exercitate gradual.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în prezenta cauză, Înalta Curte a fost învestită, în procedura prev. de art. 425

1

C. proc. pen., cu soluționarea contestației formulate de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, care, fiind pronunțată în temeiul art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., nu este supusă niciunei căi de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de condamnatul A. împotriva acesteia.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.