ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 668 din 29 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, pronunțate în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 160 din data de 21.04.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Reșița, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. totul cu aplicarea art. 79 alin. (3) C. pen., art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 41 și art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 234 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii de la data de 18.11.2022 (ora 23.30) până la 19.11.2022 (ora 23.30), durata arestului preventiv de la data de 19.11.2022, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul A..

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. totul cu aplicarea art. 79 alin. (3) C. pen., art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 41 și art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 234 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reținerii de la data de 18.11.2022 (ora 23.30) până la 19.11.2022 (ora 23.30), durata arestului preventiv de la data de 19.11.2022, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul B..

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. totul cu aplicarea art. 79 alin. (3) C. pen., art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 41 și art. 43 alin. (3) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 67 alin. (2) raportat la art. 234 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe durata executării pedepsei principale.

De asemenea, a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare prin sentința dată este săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 16/23.01.2019 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2018, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 385/A din 15.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 ani, stabilit conform art. 91 alin. (1) și art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 16/23.01.2019 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2018, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 385/A din 15.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat art. 67 alin. (2) raportat la art. 234 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap la art. 45 alin. (3) lit. a) și art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. l) și lit. n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se afla în localitatea Reșița, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată D., pe durata executării pedepsei principale.

De asemenea, a constatat executate pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. n) C. pen. și aplicate inculpatului C. pe o durată de un an de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 16/23.01.2019 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2018, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 385/A din 15.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raporat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reținerii de la data de 18.11.2022 (ora 23.30) până la 19.11.2022 (ora 23.30), durata arestului preventiv de la data de 19.11.2022, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul C..

A luat act că inculpații au achitat părții civile daunele materiale în cuantum de 5.800 RON și daune morale în cuantum de 2.000 euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A., B. și C..

Prin decizia penală nr. 668 din 29 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B. și C..

Curtea de Apel Timișoara a reținut că inculpații au avut o înțelegere prealabilă și un mod de lucru pe care l-au mai folosit anterior de a obține de la persoane vulnerabile, prin constrângere sub forma amenințărilor sau a distrugerii unor bunuri, de sume de bani. Astfel, la data de 18.11.2022, inculpații s-au deplasat în Municipiul Reșița, cu scopul de a identifica o persoană vârstnică căreia să-i propună să-i facă o reparație la jgheaburi sau la burlane contra unei sume modice (15 RON), iar după ce persoana vătămată ar accepta și le-ar permite accesul în curtea locuinței, aceștia să îi schimbe o parte din jgheaburi/burlane, contrar voinței persoanei vătămate și apoi să solicite o sumă de bani foarte mare (12.800 de RON), cu mult peste suma de bani de care ar putea dispune persoana vătămată, iar în cazul în care nu le este remisă să procedeze la amenințări împotriva acesteia până obțin sumele de bani disponibile pe care le deține victima.

În cauză, din momentul în care inculpații au intrat în curtea locuinței persoanei vătămate, au procedat la constrângerea psihică a acesteia prin faptul că au demontat și distrus burlanele/jgheaburile existente care nu aveau nevoie de reparații, deși persoana vătămată s-a împotrivit verbal de mai multe ori, iar apoi le-au înlocuit cu unele confecționate pe loc și i-au cerut persoanei vătămate 12.800 de RON, deși persoana vătămată le-a cerut insistent să nu-i facă lucrarea întrucât jgheaburile și burlanele sunt noi și nu are decât 15 RON.

Când persoana vătămată a refuzat să le plătească banii, inculpații au amenințat-o că îi vor distruge acoperișul sau îi vor da foc la casă, astfel încât persoana vătămată, aflată sub imperiul temii cauzate de amenințarea inculpaților, s-a dus în casă să caute bani. În timp ce persoana vătămată s-a dus în casă, a fost urmărită de inculpatul A. care atunci când a văzut că persoana vătămată își numără banii, a venit și prin amenințare, obligând-o să-i arate coținutul poșetei, a determinat-o pe persoana vătămată să-i dea toți banii pe care îi avea, în sumă de 5800 de RON. În acest timp, inculpatul B. stătea la ușa locuinței și striga să le fie plătită toată suma de bani, de 12.800 de RON, că în caz contrar nu vor pleca din locuința persoanei vătămate. Inculpatul C. a stat și el în curte și profera aceleași amenințări asupra persoanei vătămate.

După ce a luat de la persoană vătămată suma de 5800 de RON, inculpatul A. a insistat ca aceasta să le dea și diferența de bani, până la 12.800 de RON și i-au spus să vină cu ei cu mașina până la un bancomat. În aceste împrejurări, persoana vătămată l-a convins pe inculpatul A. să iasă din cameră, spunându-i că se îmbracă și a sunat-o pe martora E. căreia i-a spus că are nevoie de 3000 de RON deoarece la ea în curte se află trei bărbați care refuză să plece, iar martora a auzit că un bărbat îi cerea banii persoanei vătămate și o amenința că îi dă foc la casă. Când persoana vătămată le-a spus inculpaților că nu are de unde să le mai dea bani. dar că urmează să ajungă fiica ei acasă, aceștia au părăsit imobilul.

În mod legal și întemeiat s-a apreciat de instanța de apel că prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, din infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de șantaj, prev. de art. 207 alin. (3) C. pen.. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați, din infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 C. pen. și distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

Curtea de apel a reținut că, din momentul în care inculpații au pătruns în curtea persoanei vătămate, aceștia au exercitat acte de amenințare împotriva acesteia, întrucât i-au demontat și distrus burlanele și jgheaburile existente, deși persoana vătămată s-a împotrivit. Apoi, din momentul în care i-au cerut suma de 12.800 de RON, inculpații nu i-au dat persoanei vătămate niciun răgaz să reflecteze dacă să le dea banii, ci au constrâns-o în mod continuu cu amenințări până când aceasta le-a remis banii. Având în vedere simultaneitatea exercitării acțiunii de constrângere prin amenințare să le dea o sumă de bani, cu momentul în care, sub constrângere, persoana vătămată le-a înmânat inculpaților banii, fapta nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, care se caracterizează printr-o perioadă de timp mai lungă între actul de amenințare și remiterea de către victimă a sumei de bani, ci fapta constituie infracțiunea de tâlhărie.

În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată, în șantaj, inculpații au susținut că de fapt din momentul în care aceștia au intrat în curtea persoanei vătămate și până ce aceasta le-a remis banii, s-a scurs circa o oră și jumătate, fiind astfel îndeplinită condiția trecerii unui interval de timp îndelungat, astfel ca fapta să nu mai poată constitui infracțiunea de tâlhărie.

Curtea de apel a mai observat că actele de executare ale infracțiunii de tâlhărie au început când inculpații i-au cerut persoanei vătămate suma 12.800 de RON prin amenințare, iar nu din momentul intrării inculpaților în curtea locuinței persoanei vătămate. Când au intrat în curtea locuinței persoanei vătămate, inculpații i-au spus că îi vor face o reparație de lipit burlanul contra sumei de 15 RON. Fapta inculpaților care au demontat și distrus burlanele și jgheaburile existente, deși persoana vătămată s-a împotrivit, în mod repetat, verbal, ar putea constitui infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen., care însă ar putea intra în concurs cu infracțiunea de tâlhărie calificată, ale căror acte de executare au început când inculpații i-au cerut persoanei vătămate suma de 12.800 de RON prin amenințări.

Prin urmare, s-ar pune problema schimbării încadrării juridice a faptelor inculpaților din infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. și de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., însă acest lucru ar însemna agravarea situației inculpaților în propriul apel ceea ce este interzis de art. 418 alin. (1) din C. proc. pen.

Coroborând toate probele administrate în cauză, s-a apreciat că rezultă neîndoielnic că inculpații au săvârșit fapta de tâlhărie calificată descrisă mai sus, cu intenție, aceasta fiind nejustificată și imputabilă, astfel că în mod întemeiat prima instanță a dispus condamnarea inculpaților.

Decizia penală din apel nu a fost comunicată inculpaților la locul de deținere, ci la domiciliul procesual ales, la cabinet de avocat F., la data de 04.07.2023 .

În raport cu acest aspect, data până la care inculpații aveau posibilitatea de declarare a recursului în casație este 4 august 2023, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanței de apel, au declarat recurs în casație, la data de 27 iulie 2023, inculpații A., B. și C., prin apărător ales, avocat F. (împuternicire avocațială la dosarul de recurs în casație al Curții de Apel Timișoara), invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație s-a arătat, în esență, că faptele reținute în sarcina lor nu au corespondență în modelul abstract rezultat din norma de incriminare a infracțiunii de tâlhărie calificată, nefiind realizate condițiile de tipicitate ale infracțiunii, respectiv nu există o corespondentă deplină între trăsăturile faptei concrete și modelul abstract (tip) prevăzut în norma de incriminare.

De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 441 C. proc. pen.

Cererile de recurs în casație au fost comunicate parchetului și intimatei părți civile D., iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 noiembrie 2023, procedură de comunicare a recursurilor în casație era îndeplinită, astfel că la data de 6 decembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și C., Înalta Curte a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, prin încheierea din data de 12 decembrie 2023, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acestora și a fixat termen de judecată, la data 16 ianuarie 2024, pentru soluționarea căilor de atac exercitate. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpații A., B. și C..

Analizând recursurile în casație declarate de inculpații A., B. și C., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurenților inculpați, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tâlhărie calificată pentru care aceștia au fost condamnați, sunt nefondate, în speță fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestor infracțiuni, astfel cum sunt incriminate de prev. de art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie calificată, recurenții inculpați au arătat că, în speță, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv lipsește acțiunea de constrângere (ca acțiune mijloc) și cea de furt (ca acțiune scop, precum și varianta calificată privind violarea de domiciliu. De asemenea, s-a susținut că nu au existat amenințări care să creeze un pericol iminent actual care să determine victima să reacționeze în același moment cu amenințările prin remiterea banilor, presupusa violență psihică nefiind realizată odată cu începerea actelor de executare a furtului. În aceste condiții, s-a apreciat de către recurenții inculpați că factorul timp, respectiv trecerea unui interval de timp de lungă durată de la actele de amenințare și până la actul de remitere, fac imposibilă încadrarea faptelor în conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie. S-a mai criticat decizia recurată inclusiv din perspectiva încadrării juridice, prin prisma reținerii formei calificate, susținându-se că nu a existat o violare de domiciliu.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., constă în aceea că inculpații au avut o înțelegere prealabilă și un mod de lucru pe care l-au mai folosit anterior, de a obține de la persoane vulnerabile, prin constrângere sub forma amenințărilor sau a distrugerii unor bunuri, de sume de bani. Astfel la data de 18.11.2022, inculpații s-au deplasat în Municipiul Reșița, cu scopul de a identifica o persoană vârstnică căreia să-i propună să-i facă o reparație la jgheaburi sau la burlane contra unei sume modice (15 RON), iar după ce persoana vătămată ar accepta și le-ar permite accesul în curtea locuinței, aceștia să îi schimbe o parte din jgheaburi/burlane, contrar voinței persoanei vătămate și apoi să solicite o sumă de bani foarte mare (12.800 de RON), cu mult peste suma de bani de care ar putea dispune persoana vătămată, iar în cazul în care nu le este remisă să procedeze la amenințări împotriva acesteia până obțin sumele de bani disponibile pe care le deține victima.

În cauză, s-a reținut că din momentul în care inculpații au intrat în curtea locuinței persoanei vătămate, au procedat la constrângerea psihică a acesteia prin faptul că au demontat și distrus burlanele/jgheaburile existente care nu aveau nevoie de reparații, deși persoana vătămată s-a împotrivit verbal de mai multe ori, iar apoi le-au înlocuit cu unele confecționate pe loc și i-au cerut persoanei vătămate 12.800 de RON, deși persoana vătămată le-a cerut insistent să nu-i facă lucrarea întrucât jgheaburile și burlanele sunt noi și nu are decât 15 RON.

Când persoana vătămată a refuzat să le plătească banii, inculpații au amenințat-o că îi vor distruge acoperișul sau îi vor da foc la casă, astfel încât persoana vătămată aflată sub imperiul temerii cauzate de amenințarea inculpaților, s-a dus în casă să caute bani. În timp ce persoana vătămată s-a dus în casă, a fost urmărită de inculpatul A. care atunci când a văzut că persoana vătămată își numără banii, a venit și prin amenințare, obligând-o să-i arate coținutul poșetei, a determinat-o pe persoana vătămată să-i dea toți banii pe care îi avea, în sumă de 5800 de RON. În acest timp, inculpatul B. stătea la ușa locuinței și striga să le fie plătită toată suma de bani, de 12.800 de RON, că în caz contrar nu vor pleca din locuința persoanei vătămate. Inculpatul C. a stat și el în curte și profera aceleași amenințări asupra persoanei vătămate.

După ce a luat de la persoană vătămată suma de 5800 de RON, inculpatul A. a insistat ca aceasta să le dea și diferența de bani, până la 12.800 de RON și i-au spus să vină cu ei cu mașina până la un bancomat. În aceste împrejurări, persoana vătămată l-a convins pe inculpatul A. să iasă din cameră, spunându-i că se îmbracă și a sunat-o pe martora E. căreia i-a spus că are nevoie de 3000 de RON deoarece la ea în curte se află trei bărbați care refuză să plece, iar martora a auzit că un bărbat îi cerea banii persoanei vătămate și o amenința că îi dă foc la casă. Când persoana vătămată le-a spus inculpaților că nu are de unde să le mai dea bani, dar că urmează să ajungă fiica ei acasă, aceștia au părăsit imobilul.

În consecință, Înalta Curte reține că recurenții inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. art. 233 C. pen. - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ce constă în "Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea" faptă săvârșită " prin violare de domiciliu".

Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie calificată, constă în furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Așadar, elementul material caracteristic acestei infracțiuni este format din două acțiuni conjugate - pe de o parte, acțiunea principală furtul simplu sau calificat, iar pe de altă parte, constrângerea prin violență sau amenințare, lipsirea de libertate în mod ilegal ori punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra pentru săvârșirea furtului, pentru păstrarea bunului sustras sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului care, față de cea dintâi, este secundară (adiacentă). Această componentă a elementului material, acțiunea principală a tâlhăriei se realizează sub oricare dintre variantele infracțiunii de furt simplu sau calificat săvârșit cu scopul de însușire sau folosire. Violențele sau amenințările întrebuințate constituie acțiunea adiacentă, necesară pentru întregirea elementului material al infracțiunii de tâlhărie, dacă au exercitat sau erau de natură să exercite o puternică constrângere fizică sau morală asupra persoanei împotriva căreia au fost îndreptate.

În cauză, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tâlhărie calificată corespund faptei reținute în concret în sarcina recurenților inculpați. Astfel, elementul material al infracțiunii complexe reținute în sarcina recurenților inculpați s-a concretizat în punerea în executare a acțiunii adiacente de amenințare, în mod continuu, prin constrângerea psihică a victimei, respectiv prin faptul că au demontat și distrus burlanele/jgheaburile existente care nu aveau nevoie de reparații, prin faptul că în cazul în care nu vor fi remiși banii nu vor pleca din locuința victimei, prin faptul că îi vor da foc la casă, creându-i, așadar, persoanei vătămate o stare de temere, aceasta fiind determinată să le dea toți banii pe care îi avea, în sumă de 5800 de RON.

Prin urmare, s-a reținut, pe baza probelor, săvârșirea de către inculpați a unei acțiuni principale de luare a unui bun mobil, suma de 5800 RON, din posesia persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept, precum și a unei acțiunii secundare de amenințare a persoanei vătămate, prin constrângere psihică, amenințări comise de către inculpați cu scopul de a înlesni săvârșirea furtului, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii reținute în sarcina acestora.

Cât privește susținerea recurenților inculpați că nu ar fi existat o violare de domiciliu, Înalta Curte constată că aceasta se referă la încadrarea juridică și, prin urmare, o atare critică excedează analizei în actualul stadiu procesual, în egală măsură fiind și cea referitoare la faptul că instanța de apel nu a analizat în mod temeinic cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, în infracțiunea de șantaj.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, prin mare parte din criticile formulate (inexistența unei constrângeri psihice ori cele legate de intensitatea acestora, diferența de timp între acțiunea de amenințare și remiterea banilor), care, de altfel, au constituit și motive de apel și au fost analizate de către instanța de apel, prin decizia recurată, se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpaților, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura acestor critici formulate de recurenți țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a acesteia.

Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă a infracțiunii, Înalta Curte reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze pertinența și concludenta probelor administrate în cauză ori suficiența acestora.

Criticile recurenților referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă în realitate chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 668/A din data de 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 668/A din data de 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.