ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.01.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2024

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 780 din data de 16 august 2022, pronunțată de Judecătoria Buzău, în baza art. 396 alin. (5), cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților:

- A. pentru săvârșirea, la data de 09.07.2019, a infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

- B. pentru săvârșirea, la data de 09.07.2019, a infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 404 alin. (4), lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus restituirea, la data rămânerii definitive a prezentei, către inculpatul A. a armei de vânătoare marca x, seria x, calibru 12/2, prevăzută cu o curea din piele de culoare maro, două cartușe cu glonț cal. 7x57 și un tub cartuș calibru 7x57, depuse în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Buzău, conform dovezii cu seria x, nr. x din data de 14.01.2020, iar către inculpatul B. a armei de vânătoare mixtă marca x, model x, seria x, cal. 12/7x57R, prevăzută cu lunetă inscripționată x, zece cartușe cu alice cal. 12 și trei tuburi cartuș cal. 12, depuse în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Buzău, conform dovezii cu seria x, nr. x din data de 14.01.2020.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Buzău a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2019 din 30.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2021 din data de 03.08.2021, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006.

În actul de sesizare, a fost reținută, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 09.07.2019, în jurul orelor 21:30, inculpații A. și B., în calitate de deținători legali de arme și muniții, au participat la o partidă de vânătoare organizată pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni, gestionat de către A.J.V.P.S. Buzău, respectiv în extravilanul localității Berca din județul Buzău, în punctul "Muscel", fără respectarea condițiilor legale prin aceea că au împușcat un exemplar de porc mistreț pe care nu l-au înscris în autorizația de vânătoare colectivă, acest aspect fiind stabilit cu ocazia depistării în trafic a inculpaților de către organele de poliție, care au procedat la oprirea în trafic a autoutilitarei marca x cu numărul de înmatriculare x, pe raza localității Valea Nucului, comuna Berca, județul Buzău, respectiv pe DJ 203L.

Situația de fapt mai sus menționată a rezultat din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declarațiile inculpatului A., declarațiile inculpatului B., declarația martorului C., raportul de constatare criminalistică nr. 324.967 din data de 06.01.2020 emis de Serviciul Criminalistic Buzău, adresa nr. x din data de 08.02.2021 a D.S.V.S.A. Buzău, procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa fotografică, procesul-verbal de ridicare din posesia inculpatului B. a armei de vânătoare, muniției și permisului de vânătoare, procesul-verbal de ridicare din posesia inculpatului A. a armei de vânătoare, muniției și permisului de vânătoare, procesul-verbal de conducere în teren însoțit de planșa fotografică, procesul-verbal de predare către reprezentantul D.S.V. Buzău a exemplarului braconat, procesul-verbal privind examinarea exemplarului braconat, planșa fotografică întocmită cu ocazia efectuării necropsiei, buletinul de analiză nr. x din data de 31.10.2019 întocmit de Laboratorul Sanitar - Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, procesele-verbale de verificare a bazei de date RNAI, adresa nr. x din data de 27.11.2019 a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău privind valoarea prejudiciului, adresa nr. x din data de 11.12.2019 a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău privind recuperarea prejudiciului, autorizația de vânătoare colectivă tip A cu seria x și nr. x din data de 09.07.2019 și crotaliul cu seria x și nr. x, alte înscrisuri (copia fișei de cazier judiciar a inculpatului A. - fila x, copia fișei de cazier judiciar a inculpatului B. - fila x și copii documente - filele x).

Prin încheierea nr. 1577 din 18.11.2021, în procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., au fost respinse excepțiile invocate de inculpații A. și B., ca neîntemeiate și a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2019 din 30.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, privind pe inculpații A. și B., pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații menționați.

La termenul de judecată cu procedura legal îndeplinită pentru inculpații A. și B., respectiv la data de 19.05.2022, după citirea actului de sesizare, instanța de fond le-a adus la cunoștință inculpaților că pot solicita ca judecata să se desfășoare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

La întrebarea instanței, formulată în temeiul art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., inculpații au declarat că nu recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc în procedura de drept comun, însă nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală și nu doresc să dea declarație în fața instanței de judecată, menținându-și declarațiile din faza de urmărire penală.

Instanța de judecată, față de poziția procesuală a inculpaților a pus în discuție și a încuviințat reaudierea martorului din faza de urmărire penală, declarația acestuia fiind consemnată la fila x d.i., și a dispus, totodată, în cadrul probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău pentru a se comunica dacă localitatea Valea Nucului, mai exact porțiunea de drum DL 203L, care leagă Berca de Săpoca, unde au fost opriți în trafic cei doi inculpați, face parte din fondul cinegetic de vânătoare 42 Aldeni pentru care s-a emis autorizația de vânătoare, răspunsul fiind atașat la fila x d.i.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului A., declarațiile inculpatului B., declarația martorului C., raportul de constatare criminalistică nr. 324.967 din data de 06.01.2020 emis de Serviciul Criminalistic Buzău, adresa nr. x din data de 08.02.2021 a D.S.V.S.A. Buzău, procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa fotografică, procesul-verbal de ridicare din posesia inculpatului B. a armei de vânătoare, muniției și permisului de vânătoare, procesul-verbal de ridicare din posesia inculpatului A. a armei de vânătoare, muniției și permisului de vânătoare, proces-verbal de conducere în teren însoțit de planșa fotografică, procesul-verbal de predare către reprezentantul D.S.V. Buzău a exemplarului braconat, procesul-verbal privind examinarea exemplarului braconat, planșa fotografică întocmită cu ocazia efectuării necropsiei, buletinul de analiză nr. x din data de 31.10.2019 întocmit de Laboratorul Sanitar - Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, procesele-verbale de verificare a bazei de date RNAI, adresa nr. x din data de 27.11.2019 a Asociației Județene a vânătorilor și pescarilor sportivi Buzău privind valoarea prejudiciului, adresa nr. x din data de 11.12.2019 a Asociației Județene a vânătorilor și pescarilor sportivi Buzău privind recuperarea prejudiciului, autorizația de vânătoare colectivă tip A cu seria x și nr. x din data de 09.07.2019 și crotaliul cu seria x și nr. x, alte înscrisuri (copia fișei de cazier judiciar a inculpatului A. - fila x, copia fișei de cazier judiciar a inculpatului B. - fila x și copii documente - filele x 123)., instanța reține următoarele:

La data de 09.07.2019 organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul secției 3 Poliție Rurală Berca s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, numiții A. și B. au organizat o partidă de vânătoare pe fondul de vânătoare nr. 42 Aldeni, punctul "Muscel" din comuna Berca, județul Buzău, ocazie cu care au împușcat un exemplar de porc mistreț pe care nu l-au înscris în autorizația de vânătoare fiind depistați ulterior pe DJ203L Valea Nucului în timp ce transportau vânatul dobândit în condițiile de mai sus. Sesizarea a fost înregistrată în evidența cauzelor penale din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău sub nr. unic 2837/P/2019 .

Cercetările au pornit de la faptul că, în noaptea de 09.07.2019, orele 22:40, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lucrătorii secției 3 Poliție Rurală Berca din cadrul I.P.J. Buzău, au procedat la oprirea în trafic a autoutilitarei marca x cu numărul de înmatriculare x, pe raza localității Valea Nuclui, comuna Berca, județul Buzău, respectiv pe DJ 203L, aceasta deplasându-se pe direcția Berca - Săpoca, fiind condusă de către martorul C., domiciliat în județul Buzău.

Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit că în autoutilitară se aflau și inculpații B. și A., iar în benă a fost identificat un animal mort, din specia mistreț, sex mascul, aproximativ 120-140 kg, ce prezenta urme de sângerare și două orificii pe fiecare parte a corpului în zona toracelui, în imediata apropiere a picioarelor din față.

Fiind întrebați de proveniența animalului din specia porc mistreț identificat, inculpații B. și A., au declarat că l-au împușcat în data de 09.07.2019, în jurul orelor 21: 30, pe fondul de vânătoare nr. 42 Aldeni, în punctul Muscel, în baza autorizației de vânătoare tip A (colectivă) seria x, nr. x, eliberată la data de 09.07.2019 de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău prin care erau autorizați ca în perioada 09.07 - 31.07.2019, împreună cu vânătorii, D. și E., să organizeze vânătoare în grup restrâns pe fondul de vânătoare nr. 42 Aldeni, pentru recoltarea următoarelor specii și număr de exemplare de vânat: mistreț 1 ex.; vulpe 1ex.; șacal 1 ex.; câini hoinari.

Având în vedere că autorizația de vânătoare nu era completată în coloana 3 (vânatul împușcat - specii, număr) și coloana nr. 8 (semnătura pentru primirea vânatului) din procesul-verbal, porcul mistreț nefiind înscris în autorizația de vânătoare și a faptului că nu au fost identificate arme sau muniții asupra acestora, organele de poliție au procedat la conducerea tuturor ocupanților autoutilitarei la sediul secției 3 Poliție Rurală Berca, unde s-au deplasat și organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Biroului A.E.S.P. - I.P.J. Buzău.

Astfel cum rezultă din declarațiile concordante ale celor doi inculpați, inculpatul A., în calitate de deținător de arme și muniții letale conform permisului de armă tip B. seria x, nr. x, eliberat la data de 05.04.2011 de către Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, în baza căruia deține un număr de 7 (șapte) arme de vânătoare, a obținut în data de 09.07.2019, autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria x, nr. x, prin care era autorizat ca, în perioada 09.07 - 31.07.2019, împreună cu vânătorii B., D. și E., să organizeze vânătoare în grup restrâns pe fondul de vânătoare nr. 42 Aldeni, pentru recoltarea următoarelor specii și număr de exemplare de vânat: mistreț 1 ex.; vulpe 1ex.; șacal 1 ex.; câini hoinari.

Având în vedere autorizația mai sus-menționată, în data de 09.07.2019 a luat legătura cu inculpatul B., în vederea participării la o acțiune de vânătoare, astfel încât s-a deplasat la domiciliul acestuia din localitatea Săpoca, județul Buzău, deplasarea efectuând-o cu autoturismul proprietate personală marca x cu numărul de înmatriculare x, ajungând la acesta în jurul orelor 19:30, după care au plecat spre zona unde urma să vâneze.

După ce au parcurs aproximativ 7-8 km, au ajuns în punctul Muscel, unde datorită configurației drumului, nu au mai putut înainta cu autoturismul, fapt pentru care au coborât și și-au continuat deplasarea pe jos. Pe timpul deplasării au mers cu atenție, ascultând zgomotele din mediul înconjurător ale animalelor de interes, conform autorizației. La un moment dat, amândoi au auzit ronțăit, fapt pentru care inculpatul B. i-a cerut inculpatului A. să rămână pe loc, iar acesta s-a îndreptat spre locul de unde se auzea zgomotul. După aproximativ 10-15 minute, respectiv în jurul orelor 21:30, inculpatul A. a auzit un foc de armă, iar după ce nu a mai auzit niciun zgomot, s-a deplasat spre zona de unde se auzise focul de armă, pe drum întâlnindu-se cu inculpatul B., acesta spunându-i că a tras într-un porc mistreț, animal pe care l-au găsit căzut într-o vale greu accesibilă.

Având în vedere zona greu accesibilă și a faptului că la acea dată avea probleme de sănătate, inculpatul B. i-a spus inculpatului A. că nu o să reușească să scoată porcul mistreț, fapt pentru care inculpatul B. a luat legătura cu un prieten pe nume C., solicitându-i acestuia să îi ajute să transporte exemplarul de porc mistreț, sex mascul, de aproximativ 120-130 Kg.

Inculpații s-au deplasat la locuința martorului C., unde au lăsat autoturismul marca x și, împreună, s-au urcat în autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, condusă de către C., deplasându-se spre locul unde fusese împușcat porcul mistreț și au reușit să transporte porcul mistreț, târâș, până la autoutilitară, urcându-l în benă, urmând să se deplaseze spre domiciliul inculpatului B., în vederea eviscerării și recoltării probelor biologice.

În timp ce se deplasau pe DJ 203 L, pe raza satului Valea Nucului, comuna Berca, județul Buzău, pe direcția Berca - Săpoca, în jurul orelor 22:40, au fost opriți de un echipaj de poliție, care a solicitat conducătorului auto documentele personale și pe cele ale autoturismului, și, după ce au verificat și bena, aceștia au solicitat și documente privitoare la porcul mistreț identificat în autoutilitară, ocazie cu care inculpatul A. a coborât din autoutilitară, prezentând organelor de poliție autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria x, nr. x eliberată la data de 09.07.2019 de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău, iar după ce au vizualizat-o, le-a cerut să îi urmeze la sediul Postului de Poliție Berca.

De asemenea, inculpatul B. a precizat că el este cel care a împușcat porcul mistreț identificat în autoutilitară, precizând că a tras un singur foc înspre exemplarul de mistreț pe care l-a lovit pe partea laterală dreaptă iar imediat după ce l-a împușcat s-a deplasat la autoturismul aparținând numitului A. și împreună au trecut pe la domiciliul său unde a lăsat asigurată arma de vânătoare, marca x, cal. 12 mm, cu care împușcase mistrețul și cele 13 cartușe cal. 12 mm cu care mai rămăsese și s-au îndreptat spre localitatea Zărnești, comuna Cernătești, județul Buzău, spre domiciliul numitului C., proprietarul autoutilitarei marca x cu nr. de înmatriculare x. Cu această ocazie, inculpatul A. a lăsat parcat autoturismul său în curtea numitului C., arma de vânătoare cu care participase la vânătoare, marca x, seria x, cal. 12/7x57, lăsând-o în autoturismul său, asigurată într-un toc, împreună cu un număr de 3 cartușe cal 7x57.

Potrivit procesului-verbal întocmit de către organele de cercetare penală cu ocazia depistării inculpaților, aceștia au prezentat crotaliul din material plastic, de culoare verde, cu seria x, acesta nefiind aplicat animalului identificat, inculpații precizând că nu aveau asupra lor niciun obiect de scris sau vreun cuțit, toate aceste bunuri fiind lăsate în autoturismul cu care se deplasase în fondul de vânătoare ce se afla parcat la o distanță de aproximativ 400 metri, iar în momentul în care au ajuns la autoturism s-au grăbit să ajungă la martorul C. deoarece era cald și se întuneca. Aceștia au arătat că aveau cunoștință despre această prevedere legală, însă inculpatul A., în calitate de organizator al partidei de vânătoare și la care era autorizația, s-a aflat în imposibilitatea de a consemna exemplarul de porc mistreț în autorizația de vânătoare cât și de a aplica crotaliul pe care îl avea asupra sa, cu seria x (primit la momentul eliberării autorizației), pe tendonul piciorului de spate a exemplarului vânat, întrucât pixul cu care completase anterior ieșirii în fondul de vânătoare, autorizația de vânătoare cât și cuțitul de vânătoare, fuseseră lăsate în autoturismul acestuia, parcat în curtea martorului C..

Referitor la autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria x, nr. x eliberată la data de 09.07.2019 de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău, inculpatul A. a precizat că autorizația s-a aflat în permanență asupra sa, în portofel, el fiind cel care era titularul autorizației cât și organizatorul partidei de vânătoare din data de 09.07.2019, fapt pentru care cunoștea că avea obligația de a consemna în aceasta rezultatul vânătorii la sfârșitul acțiunii de vânătoare, aspect pe care nu l-a făcut, față de cele precizate anterior.

Având în vedere cele constatate, organele de poliție s-au deplasat la locurile indicate de cei doi inculpați, ocazie cu care au procedat la ridicarea armei de vânătoare, marca x, cal. 12 mm, prevăzută cu curea și toc confecționat din piele și 13 cartușe cal. 12 mm, aparținând inculpatului B. și arma de vânătoare marca x, model x, seria x, cal. 12/7x57, prevăzută cu lunetă inscripționată x și curea din piele, cu husă din material textil de culoare verde și 3 cartușe cal 7x57, aparținând inculpatului A..

De asemenea, în data de 10.07.2019, lucrătorii secției 3 Poliție Rurală Berca - I.P.J. Buzău, au procedat la conducerea în teren a inculpaților, B. și A., ocazie cu care aceștia fără a primi indicații sau îndrumați în vreun fel, au condus organele de poliție pe drumul sătesc Muscel, în punctul denumit popular Muscel, unde a fost indicat locul de unde inculpatul B. a executat foc asupra vânatului, locul unde porcul mistreț a căzut, precum și locul unde au urcat porcul mistreț în autoutilitară, situat la aproximativ 150 metri față de locul unde a căzut animalul.

S-a reținut că aspectele menționate sunt confirmate și de martorul C., care a declarat faptul că în seara zilei de 09.07.2019, în jurul orelor 21:00, la domiciliul său a venit inculpatul B. cu care are o relație de amiciție și care era însoțit de către un bărbat pe care îl cunoștea din vedere și despre care știa că se numește E. (inculpat A.), cu un autoturism marca x Vitara, condus de către E., autoturism pe care l-au lăsat parcat în curtea locuinței sale. Cu această ocazie cei doi inculpați, l-au rugat să îi ajute la transportul unui porc mistreț împușcat, din punctul "Muscel", până la domiciliul inculpatului B., asigurându-l că nu sunt probleme și că dețin autorizație în acest sens.

S-au urcat în autoutilitara marca x proprietatea sa, cu numărul de înmatriculare x, și după ce au urmat traseul Cernătești - Săpoca - Pleșcoi, au ajuns în punctul, Muscel", ocazie cu care au oprit mașina, continuându-și deplasarea pe jos, aproximativ 50 metri, ocazie cu care martorul a observat într-o cătină un exemplar de porc mistreț. Au târât exemplarul de porc mistreț, urcându-l în partea din spate a autoutilitarei după care s-au pus în mișcare spre localitatea Săpoca.

Martorul C. a precizat că în timp ce circulau pe DJ 203 L, pe raza localității Valea Nucului, au fost opriți și verificați de un echipaj de poliție, care observând porcul mistreț, le-au solicitat inculpaților B. și A., documentele personale cât și autorizația de vânătoare. După înmânarea autorizației de vânătoare, martorul precizează că l-a auzit pe inculpatul A., precizând că nu a avut timp și nici pix, pentru a consemna porcul mistreț în autorizație, la scurt timp organele de poliție solicitându-le să se deplaseze la sediul Postului de Poliție Berca, pentru verificări, având în vedere că autorizația nu a fost completată corespunzător în ceea ce privește rezultatul vânătorii, exemplarul de porc mistreț, nefiind trecut în autorizație, aspect despre care nu a cunoscut.

În esență, instanța de fond a reținut că față de inculpații A. și B. s-a dispus trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, constând în aceea că inculpații A. și B., în calitate de deținători legali de arme și muniții, au participat la o partidă de vânătoare organizată pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni, gestionat de către A.J.V.P.S. Buzău, respectiv în extravilanul localității Berca din județul Buzău, în punctul "Muscel", fără respectarea condițiilor legale prin aceea că au împușcat un exemplar de porc mistreț pe care nu l-au înscris în autorizația de vânătoare colectivă, acest aspect fiind stabilit cu ocazia depistării în trafic a inculpaților de către organele de poliție, care au procedat la oprirea în trafic a autoutilitarei marca x cu numărul de înmatriculare x, pe raza localității Valea Nucului, comuna Berca, județul Buzău, respectiv pe DJ 203L.

Analizând dispozițiile legale incidente, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, vânătoarea este acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea vânatului ori uciderea acestuia, desfășurată de una sau de mai multe persoane care dețin dreptul legal de a practica vânătoarea, în conformitate cu prevederile Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 2 din același act normativ autorizațiile de vânătoare sunt documentele cu regim special care atestă faptul că o anumită persoană sau un grup de persoane nominalizate în acestea a obținut de la gestionarul fondului cinegetic dreptul de a vâna în condițiile legii pe acel fond cinegetic sau pe o porțiune din fondul cinegetic, în ziua sau în perioada pentru care sunt completate și, respectiv, valabile autorizațiile, la speciile de faună cinegetică prevăzute în anexele nr. 1 și 2 din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, și în structura pe specii, sex și număr de exemplare aprobate.

De asemenea, conform mențiunilor prevăzute în anexa nr. 2 (autorizația de vânătoare colectivă tip A) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 353/2008, s-a reținut că autorizația de vânătoare este valabilă pentru 2-5 vânători, inclusiv organizatorul, dacă acesta este vânător. Coloanele 1 și 2 din procesul-verbal se completează obligatoriu înainte de începerea partidei de vânătoare, iar celelalte date se completează înaintea părăsirii fondului cinegetic, pentru fiecare zi de vânătoare.

Cu privire la modalitatea de completare a autorizației de completare, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 353/2008, autorizațiile de vânătoare se completează cu pix, citeț: a) de către personalul împuternicit potrivit alin. (1), în toate rubricile care îl privesc, de către organizatorul acțiunii de vânătoare și vânător/vânători, în rubricile prevăzute de formular pentru faza premergătoare acțiunii de vânătoare; b) de către organizatorul acțiunii de vânătoare și de către vânător/vânători, în rubricile prevăzute de formular, după încheierea acțiunii de vânătoare, înainte însă de părăsirea fondului cinegetic pentru care au fost eliberate și sunt valabile.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că dispozițiile art. 51 din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 353/2008, statuează că autorizațiile de vânătoare completate corespunzător sau, după caz, crotaliile, sunt documente, respectiv mijloace legale în baza cărora se pot transporta exemplarele din speciile de faună sălbatică de interes vânătoresc împușcate sau capturate.

Astfel, s-a reținut că pentru practicarea acestei activități fiecare persoană ce are calitatea de vânător are obligația de a respecta prevederile legale, atât în ceea ce privește procedura prealabilă începerii partidei de vânătoare cât și ulterior, la finalul partidei de vânătoare, în ceea ce privește înscrierea rezultatului vânătorii, transportul acestuia și eventual examinarea sanitar-veterinară a acestuia.

Nerespectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare și practicarea vânătorii în lipsa completării corespunzătoare a rubricilor obligatorii din autorizația de vânătoare constituie infracțiunea de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, pentru care s-a dispus și trimiterea în judecată a celor doi inculpați.

Instanța de fond, analizând dispozițiile legale enunțate, raportat la situația de fapt reținută în sarcina inculpaților, a dispus achitarea acestora, raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că inculpații au participat la o partidă de vânătoare, organizată pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni, gestionat de către A.J.V.P.S. Buzău, respectiv în extravilanul localității Berca din județul Buzău, în punctul "Muscel", în baza autorizației de vânătoare tip A (colectivă) seria x, nr. x, eliberată la solicitarea inculpatului A., la data de 09.07.2019 de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău prin care erau autorizați ca, în perioada 09.07 - 31.07.2019, împreună cu vânătorii, D. și E., să organizeze vânătoare în grup restrâns pe fondul de vânătoare nr. 42 Aldeni, pentru recoltarea următoarelor specii și număr de exemplare de vânat: mistreț 1 ex.; vulpe 1ex.; șacal 1 ex.; câini hoinari. Înainte de începerea partidei de vânătoare au fost completate în mod corespunzător rubricile din coloanele 1 și 3 din cadrul autorizației de vânătoare, respectiv numele și prenumele vânătorului și semnătura pentru instruire, amândoi inculpații semnând la rubrică corespunzătoare.

În cadrul partidei de vânătoare a fost împușcat un exemplar de porc mistreț de către inculpatul B., pe care ulterior, cu sprijinul numitului C., l-au transportat cu mașina acestuia din urmă, către locuința inculpatului B., în Com. Săpoca, în vederea eviscerării și prelevării de probelor biologice.

În timp ce se deplasau pe DJ 203 L, pe raza satului Valea Nucului, comuna Berca, județul Buzău, pe direcția Berca - Săpoca, în jurul orelor 22:40, au fost opriți de un echipaj de poliție, care, după ce au identificat porcul mistreț în autoutilitară, au solicitat documente privând proveniența vânatului, ocazie cu care inculpatul A. a prezentat organelor de poliție autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria x, nr. x eliberată la data de 09.07.2019 de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău și au constatat omisiunea completării rubricilor prevăzute de formular cu privire la încheierea partidei de vânătoare și cele privind vânatul împușcat, respectiv coloanele 3 (vânatul împușcat - specii, număr) și 8 (semnătura pentru primirea vânatului), ocazie cu care s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006.

Pentru a fi întrunite elemente constitutive ale infracțiunii reținute în sarcină inculpaților, respectiv infracțiunea de braconaj ca urmare a practicării vânătorii fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare, instanța de fond a reținut că nu este suficient să se constate că autorizația de vânătoare nu era completată la momentul identificării porcului mistreț împușcat de către lucrătorii de poliție, ci trebuie verificată îndeplinirea condițiilor de loc și timp impuse de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 353/2008 și a celor prevăzute în anexa 2 din Regulament

Astfel, față de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 353/2008, s-a reținut că autorizațiile de vânătoare se completează cu pix, citeț b) de către organizatorul acțiunii de vânătoare și de către vânător/vânători, în rubricile prevăzute de formular, după încheierea acțiunii de vânătoare, înainte însă de părăsirea fondului cinegetic pentru care au fost eliberate și sunt valabilă, se reține că inculpații aveau posibilitatea completării autorizației de vânătoare după încheierea acțiunii de vânătoare, însă înainte de părăsirea fondului cinegetic pentru care autorizația fost eliberată și este valabilă.

Analizând conținutul autorizației de vânătoare seria x, nr. x eliberată la data de 09.07.2019 de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău, instanța de fond a constatat că aceasta era valabilă pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni din Jud. Buzău.

Pentru a verifica dacă locația în care au fost depistați inculpații având asupra lor vânatul, fără completarea corespunzătoare a autorizației de vânătoare, respectiv pe DJ 203 L, pe raza satului Valea Nucului, comuna Berca, județul Buzău, se află în circumscripția fondului cinegetic de vânătoare 42 Aldeni, instanța de judecată a dispus emiterea unei adrese către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău pentru a se comunica informațiile solicitate.

Conform răspunsului transmis de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău, aflat la fila x d.i., porțiunea de drum DJ 203 L, pe raza satului Valea Nucului, care leagă localitățile Berca și Săpoca, este în cadrul fondului cinegetic de vânătoare 42 Aldeni, gestionat de A.J.V.P.S. Buzău.

Pe cale de consecință, s-a reținut că indiferent de motivul pentru care inculpații nu au completat cu mențiunile corespunzătoare în coloana 3 (vânatul împușcat - specii, număr) și coloana nr. 8 (semnătura pentru primirea vânatului) până la momentul depistării în trafic de către organele de control, aceștia aveau în continuare posibilitatea legală de a completa, în mod corespunzător, mențiunile respective, până cel mai târziu la părăsirea fondului cinegetic pentru care a fost eliberată autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria x, nr. x din data de 09.07.2019.

Totodată, conform mențiunilor prevăzute în anexa nr. 2 (autorizația de vânătoare colectivă tip A) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 353/2008, autorizația de vânătoare este valabilă pentru 2-5 vânători, inclusiv organizatorul, dacă acesta este vânător, specificându-se că se completează, în mod obligatoriu înainte de începerea partidei de vânătoare, coloanele 1 și 2 din procesul-verbal pentru instruire, participare la vânătoare, recoltarea vânatului parte integrantă din autorizație, iar celelalte date se completează înaintea părăsirii fondului cinegetic, pentru fiecare zi de vânătoare.

Or, așa cum s-a reținut anterior, înainte de începerea partidei de vânătoare au fost completate în mod corespunzător rubricile din coloanele 1 și 2 din cadrul autorizației de vânătoare, respectiv numele și prenumele vânătorului și semnătura pentru instruire, amândoi inculpații semnând la rubrica corespunzătoare, celelalte mențiuni putând fi efectuate în intervalul cuprins între încheierea partidei de vânătoare și părăsirea fondului cinegetic pentru care a fost eliberată autorizația de vânătoare.

Față de cele ce preced, instanța de fond a concluzionat că, la momentul în care inculpații au fost surprinși de organele de control, în jurul orelor 22:40 ale zilei de 09.07.2019 în care a avut loc partida de vânătoare, aceștia aveau în continuare posibilitatea legală de a consemna rezultatul vânătorii în cuprinsul autorizației de vânătoare, fiind în continuare în circumscripția fondului cinegetic pentru care autorizația de vânătoare a fost eliberată și era valabilă, considerente pentru care s-a constatat că nu se poate reține că sunt întrunite elemente constitutive ale infracțiunii reținute în sarcină inculpaților, în sensul că au participat la o partidă de vânătoare organizată pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni, gestionat de către A.J.V.P.S. Buzău, respectiv în extravilanul localității Berca din județul Buzău, în punctul "Muscel", fără respectarea condițiilor legale prin aceea că au împușcat un exemplar de porc mistreț pe care nu l-au înscris în autorizația de vânătoare colectivă, fapta acestora nefiind prevăzută de legea penală.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (5), cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., instanța de fond i-a achitat pe inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006.

Totodată, instanța de fond a dispus restituirea către inculpatul A., la data rămânerii definitive a prezentei, a armei de vânătoare marca x, seria x, calibru 12/2, prevăzută cu o curea din piele de culoare maro, două cartușe cu glonț cal. 7x57 și un tub cartuș calibru 7x57, depuse în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Buzău, conform dovezii cu seria x, nr. x din data de 14.01.2020.

De asemenea, s-a dispus restituirea către inculpatul B., la data rămânerii definitive a prezentei, a armei de vânătoare mixtă marca x, model x, seria x, cal. 12/7x57R, prevăzută cu lunetă inscripționată x, zece cartușe cu alice cal. 12 și trei tuburi cartuș cal. 12, depuse în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Buzău, conform dovezii cu seria x, nr. x din data de 14.01.2020.

Ținând cont de soluția pronunțată, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BUZĂU, pentru considerentele expuse în scris la dosar, la filele x precum și oral în ședința publică din data de 5 septembrie 2023, astfel cum au fost consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 780 din data de 16.08.2022 pronunțată în cauză de Judecătoria Buzău și, rejudecând, să se procedeze la condamnarea inculpaților A. și B. pentru comiterea infracțiunii de braconaj, prev. de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, la pedeapsa închisorii, într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

În esență, s-a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât, procedând la interpretarea eronată a materialului probatoriu administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, s-a pronunțat o hotărâre greșită de achitare a inculpaților A. și B., apreciindu-se că fapta, în modalitatea concretă de comitere, nu este prevăzută de legea penală.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă cu certitudine că fapta reținută în sarcina inculpaților există și a fost comisă cu vinovăție de către aceștia. La momentul identificării porcului mistreț împușcat de către lucrătorii de poliție, inculpații încheiaseră partida de vânătoare, s-au deplasat la locuința unuia dintre aceștia, unde au fost lăsate armele, după care au fost opriți în trafic.

Conform mențiunilor prevăzute în anexa nr. 2 (autorizația de vânătoare colectivă tip A) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, autorizația de vânătoare este valabilă pentru 2-5 vânători, inclusiv organizatorul, dacă acesta este vânător. Coloanele 1 și 2 din procesul-verbal se completează obligatoriu înainte de începerea partidei de vânătoare, iar celelalte date se completează înaintea părăsirii fondului cinegetic, pentru fiecare zi de vânătoare.

În cauza de față, inculpații nu au completat autorizația de vânătoare, iar în ipoteza în care nu erau depistați de organele de poliție, se puteau folosi de aceasta și altădată.

Pe de altă parte, inculpații au ieșit de mai multe ori din fondul de vânătoare, din cercetările efectuate în prezenta cauză, potrivit procesului-verbal de sesizare din oficiu, cei doi inculpați au fost depistați în trafic pe raza satului

Valea Nucului, DJ203L, la data de 09.07.2019, ora 22:40. Prin Adresa întocmită de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău s-a arătat că porțiunea de drum DJ203L care leagă localitățile Berea și Săpoca este situată în cadrul fondului cinegetic 42 Aldeni, dar nu face parte din suprafața productivă cinegetic a fondului.

Având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, conform cărora fondul cinegetic se delimitează pe limite naturale, cum ar fi: culmi, cursuri de apă și altele asemenea, și/sau limite artificiale stabile în timp, cum ar fi: drumuri, căi ferate, autostrăzi, linii electrice, canale de irigații sau navigabile și altele asemenea, ușor identificabile, rezultă că zonele de drum nu sunt cuprinse în fondul de vânătoare.

De asemenea, din configurația fondului de vânătoare 42 Aldeni rezultă că acesta este delimitat în partea de est tot printr-o limită naturală, respectiv râul Buzău.

Or, la momentul opririi în trafic a celor doi inculpați, așa cum rezultă, atât din procesul-verbal de sesizare din oficiu, cât și din declarația inculpatului A., cei doi nu aveau asupra lor, și nici în autoutilitară niciun fel de armă sau muniție, întrucât, după momentul vânării exemplarului de mistreț, cei doi inculpați, împreună cu martorul C., au părăsit fondul de vânătoare, deplasându-se la domiciliul inculpatului B. din sat Săpoca, com. Săpoca situată la vest de râul Buzău, deci în afara fondului, unde inculpatul și-a lăsat arma.

Față de toate aceste aspecte, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 780 din data de 16.08.2022 pronunțată în cauză de Judecătoria Buzău și, rejudecând, să se procedeze la condamnarea inculpaților A. și B. pentru comiterea infracțiunii de braconaj, prev. de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, la pedeapsa închisorii, într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 1217 din data de 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva sentinței penale nr. 780 din data de 16 august 2022 a Judecătoriei Buzău.

S-a desființat în parte sentința apelată și, ca urmare a rejudecării, s-a pronunțat o nouă hotărâre, după cum urmează:

În temeiul art. 80 din C. pen. s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de intimatul inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, faptă din data de 09.07.2019.

În temeiul art. 81 din C. pen. s-a dispus aplicarea unui avertisment intimatului inculpat A..

În temeiul art. 80 din C. pen. s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de intimatul inculpat B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, faptă din data de 09.07.2019.

În temeiul art. 81 din C. pen. s-a dispus aplicarea unui avertisment intimatului inculpat B..

S-au menținut dispozițiile sentinței apelate privind restituirea armelor de vânătoare către intimații inculpați A. și B..

În temeiul art. 275 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus obligarea intimaților inculpați A. și B. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 1.000 RON pentru fiecare inculpat, aferente fazei procesuale a fondului.

Cheltuielile judiciare pentru soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel examinând apelul declarat de Ministerul Public, la admis, pentru considerentele ce succed:

Din analiza hotărârii pronunțate de instanța de fond, în dezacord cu opinia primei instanțe, Curtea a apreciat în sensul că intimații inculpați au săvârșit fiecare infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006 (Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic), cu forma de vinovăție prevăzută de lege; fapta săvârșită de intimații inculpați realizează elementul de tipicitate al infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate ulterior.

Intimații - inculpați A. și B. au participat la o partidă de vânătoare, în calitate de deținători legali de arme și muniții, în data de 9 iulie 2019, în jurul orelor 21:30, partida fiind organizată pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni, județul Buzău, fond de vânătoare gestionat de AJVPS Buzău.

Cu această ocazie inculpații care au împușcat un exemplar de porc mistreț pe care nu l-au înscris în autorizația de vânătoare, fiind depistați ulterior de către organele de poliție, la orele 22:40, pe drumul județean 203L, în utilitara marca x - up, înmatriculată sub nr. x, pe raza localității Valea Nucului, comuna Berca, județul Buzău.

Cu ocazia controlului s-a stabilit faptul că în autoutilitară se aflau cei doi inculpați, iar în benă se afla un animal mort, din specia mistreț, sex mascul, cântărind aproximativ 120 - 140 Kg.

Mistrețul împușcat nu era înscris în autorizația de vânătoare (care nu era completată la coloana nr. 3 - vânat împușcat, specii, număr), iar asupra inculpaților nu au fost găsite arme sau muniții.

Apărarea principală a inculpaților (care a fost reținută de prima instanță) este aceea că aveau în continuare posibilitatea legală de a consemna rezultatul vânătorii în cuprinsul autorizației de vânătoare, deoarece se aflau în continuare în raza fondului de vânătoare și, astfel, vânătoarea nu se terminase.

În dezacord cu opinia primei instanțe și în acord cu opinia Ministerului Public, dezvoltată în cuprinsul motivelor de apel, Curtea a apreciat, în sensul, că intimații inculpați au părăsit fondul de vânătoare și au terminat vânătoarea fără îndeplinirea formalităților obligatorii constând în completarea autorizației de vânătoare în conformitate cu prevederile legale.

Curtea a avut în vedere faptul că după terminarea vânătorii, intimații inculpați s-au deplasat la domiciliul inculpatului B., unde intimatul inculpat și-a lăsat arma, ca urmare a acestui fapt este evidentă părăsirea fondului de vânătoare și terminarea vânătorii fără completarea autorizației în conformitate cu prevederile prevăzute de lege.

Curtea nu a putut primi apărarea inculpaților, privind imposibilitatea completării autorizației, ca urmare a inexistenței unui pix, deoarece, în această ipoteză, autorizația ar fi trebuit completată la domiciliul inculpatului B., unde este evident că nu se poate invoca lipsa unui instrument de scriere (pix, stilou, creion etc.).

De asemenea, Curtea a reținut vinovăția inculpaților și ca urmare a faptului că nu a fost aplicat crotaliul pe care inculpatul A. îl avea asupra sa pe tendonul din spate al animalului vânat.

În concluzie, Curtea a reținut săvârșirea infracțiunii de către ambii inculpați, cu forma de vinovăție a intenției.

În ceea ce privește însă tratamentul sancționator al inculpaților, Curtea a apreciat, în sensul, că se impune aplicarea prevederilor art. 80 și următoarele din C. pen. privind renunțarea la aplicarea pedepsei.

Curtea a avut în vedere gravitatea redusă a infracțiunii, faptul că s-a acoperit contravaloarea prejudiciului (partea civilă învederând faptul că nu are pretenții de natură civilă), lipsa antecedentelor penale pentru ambii inculpați, buna conduită a acestora în societate anterior săvârșirii infracțiunii, existând posibilități reale de îndreptare a acestora și fără aplicarea unei pedepse.

De asemenea, Curtea a avut în vedere faptul că infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006 este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penală, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 alin. (2), lit. d) din C. pen. (sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 80 alin. (2) din C. pen.).

Pe cale de consecință, în temeiul art. 81 alin. (1) din C. pen., Curtea a aplicat intimaților inculpați un avertisment pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006.

Curtea a menținut dispozițiile primei instanțe privind restituirea armelor de vânătoare, deoarece infracțiunea săvârșită de inculpați a fost săvârșită prin necompletarea în mod corespunzător a autorizației de vânătoare astfel încât nu se justifică măsura de siguranță a confiscării armelor de vânătoare, care nu au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor.

În concluzie, Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva sentinței penale nr. 780 din data de 16 august 2022 a Judecătoriei Buzău, a desființat în parte sentința apelată și a dispus, în temeiul art. 80 din C. pen. renunțarea la aplicarea pedepsei față de intimatul inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006, iar în temeiul art. 81 din C. pen. s-a dispus aplicarea unui avertisment intimatului inculpat A..

De asemenea, în temeiul art. 80 din C. pen., Curtea a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de intimatul inculpat B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 407/2006.

În temeiul art. 81 din C. pen., Curtea a dispus aplicarea unui avertisment intimatului inculpat B..

În temeiul art. 275 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea a dispus obligarea intimaților inculpați A. și B. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 1.000 RON pentru fiecare inculpat, aferente fazei procesuale a fondului.

Cheltuielile judiciare pentru soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. prin apărător ales, aflat la dosarul curții de apel, invocând cazul de recurs în casație art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticând nelegalitatea deciziei recurate derivând din faptul că s-a dispus condamnarea sa în pofida faptulu că fapta pe care a săvârșit-o nu ete prevăzută de legea penală, lipsindu-i tipicitatea obiectivă care ar presupune în mod firesc identitatea dintre conduita sa propriu-zisă și elementele de conținut ale faptei prevăzute de legea penală.

Lipsa de concordanță dintre trăsăturile faptei concrete, așa cum au fost reținute de chiar instanța de apel și modelul abstract prevăzut de norma de incriminare în ceea ce privește infracțiunea de braconaj prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 a condus la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu încălcarea flagrantă a legii.

Astfel, în mod concret, existența elementului obiectiv al infracțiunii de braconaj reținută în sarcina inculpatului presupunea că omisiunea de a completa integral și corespunzător autorizația de vănătoare, la toate rubricile existente în cuprinsul său, să se prelungească în timp după părăsirea fondului și asta numai în condițiile în care partida de vânătoare fusese încheiată.

Or, în cauză, astfel cum rezulta, de altfel și din adresa AJVPS Buzău aflată la dosar instanța de fond, inculpatul se afla încă în interiorul fondului cinegetic la momentul opririi sale în trafic, situație în care este mai mult decât evident că omisiunea completării autorizației nu năștea consecințele prevăzute de legea penală.

Nu lipsit de relevanță este faptul că această probă nu a fost răsturnată prin vreun alt mijloc de probă care să susțină interpretarea apelantului și nici nu a fost înlăturată de instanța de apel, așa cum a solicitat apelantul.

Raționamentul apelantului Ministerului Public potrivit căruia drumurile nu ar face parte din fondul cinegetic, raționament însușit fără rezerve și de instanța de apel este departe de a rezista, din perspectiva legalității sale, unui control veritabil, deoarece:

Ca atare, dacă s-ar valida raționamentul curții de apel, ar trebui ca suprafața fondului cinegetic să fie diminuat cu suprafața drumurilor publice care îl străbate, nemaiputând fi, așadar îndeplinită condiția minimului de suprafața impus de lege pentru constituirea unui fond cinegetic.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă