ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 501/RC/2016

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 26 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Fetești în Dosarul nr. x/229/2011, printre altele, cu privire la inculpatul A. s-au dispus următoarele:

„În temeiul art. 386 alin. (1) N.C.P.P., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor: din infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 77 lit. a) N.C.P., art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) V.C.P.; cu aplicarea art. 5 N.C.P. în infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) V.C.P., art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din V.C.P., cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

Cu privire la inculpatul B., în temeiul art. 386 (1) N.C.P.P., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor: din infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 77 lit. a) N.C.P., art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006, totul cu art. 33 lit. a) V.C.P.; cu aplicarea art. 5 N.C.P., în infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din V.C.P., art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006, totul cu art. 33 lit. a) V.C.P., cu aplicarea art. 5 din N.C.P.

În temeiul art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 modificată, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) V.C.P., art. 74 alin. (1) lit. a) V.C.P., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, comisă la data de 19 decembrie 2010.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din N.C.P.P., cu aplicarea art. 4 N.C.P. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 81 V.C.P. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de încercare, stabilit în condițiile art. 82 V.C.P.

În baza art. 359 V.C.P.P. raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 și 84 V.C.P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 V.C.P., cu titlu de pedeapsă accesorie, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finala și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitiva a hotărârii și pana la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) V.C.P. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 modificată, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) V.C.P., art. 74 alin. (1) lit. a) V.C.P., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, comisă la data de 19 decembrie 2010.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din N.C.P.P., cu aplicarea art. 4 N.C.P. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006.

În baza art. 81 V.C.P. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani si 6 luni, termen de încercare, stabilit în condițiile art. 82 V.C.P.

În baza art. 359 V.C.P.P. raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 și 84 V.C.P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 V.C.P., cu titlu de pedeapsă accesorie, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finala si lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) V.C.P. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 397 alin. (1) N.C.P.P. rap. la art. 998-999 V.C.C. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. Ialomița și a obligat inculpații în solidar la plata către aceasta a sumei de 86.392,4 lei reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudiciul produs ca urmare a infracțiunilor de braconaj.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) din V.C.P. a dispus confiscarea armei de vânătoare cu alice cu o cartușieră în care se află 6 cartușe de vânătoare, cal. 12 de la inculpatul D.; a armei de vânătoare cu alice, cal 12/2 cu o cartușieră în care se află 5 cartușe de vânătoare, cal. 2 de la inculpatul E.; a armei de vânătoare cu alice, cu o cartușieră în care se află 30 cartușe de vânătoare, cal. 12, introdusă în toc din piele de culoare maron, precum și 116 cartușe de vânătoare cal. 12, aflate într-un rucsac, de la inculpatul B.; a armei de vânătoare cu alice, cal. 12/1 introdusă în toc de piele de culoare maron și o cartușieră în care se află 14 cartușe de vânătoare, cal. 12, de la inculpatul lui A.; a armei de vânătoare cu alice, cal. 12/1 și 12 cartușe de vânătoare cal. 12 de la inculpatul F.; a armei de vânătoare cu alice, cal. 12/2 de la inculpatul G.; a armei de vânătoare cu alice, cal. 12/2 de la inculpatul H., obiecte depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Poliției Județene Ialomița conform dovezilor, toate din data de 04 februarie 2011.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din V.C.P., raportat la art. 46 din Legea nr. 406/2006 a dispus confiscarea sumei de 8.235,50 lei, de la inculpatul B. reprezentând cv. autoturismului, înmatriculat în Bulgaria, folosit de inculpat la săvârșirea faptelor.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) din V.C.P., raportat la art. 46 din Legea nr. 406/2006 a dispus confiscarea sumei de 1.000 euro, in echivalent monedă națională, la cursul de schimb valutar la Banca Națională a României din data de 19 decembrie 2010, de la inculpatul F. reprezentând cv. ATV-ului folosit de inculpat la săvârșirea faptelor.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) N.C.P.P., raportat la art. 255 N.C.P.P. a ridicat sechestrul asigurător aplicat asupra autoturismului, înmatriculat în Bulgaria, aparținând J. (cu sediul în Bulgaria), folosit de inculpatul B. la săvârșirea faptelor, indisponibilizat prin procesul verbal de cercetare la fața locului în data 19 decembrie 2010, aflat în custodie în garajul Postului de Poliței Bordușani, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.”

Prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații H., G., F., D. și E.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații G., F., D., E., A. și B.

Prin Decizia penală nr. 1444/A din 21 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de G., F., D., E., B., A. împotriva sentinței penale nr. 106 din 26 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Fetești.

În baza art. 419 C. proc. pen. au fost extinse efectele apelului si cu privire la inculpatul H.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată numai în ceea ce privește latura civilă și rejudecând:

A fost admisă acțiunea civilă formulată de C. Ialomița.

Au fost obligați inculpații H., G., F., în solidar, la plata sumei de 63.971,20 lei, către partea civilă C. Ialomița.

Au fost obligați inculpații D., E., B., A., în solidar, la plata sumei de 14.762,60 lei, către partea civilă C. Ialomița.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs în casație inculpații B. și A.

Cererea de recurs în casație a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în motivare, în esență, criticile recurenților inculpați vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de braconaj pentru care în mod greșit au fost condamnați.

Astfel, prin cererile de recurs în casație formulate, inculpații au arătat că, deși au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj prevăzută de dispozițiile art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 fapta reținută în sarcina inculpaților constituie o contravenție întrucât, printr-o normă cu caracter special, imperativă, inserată în art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, republicată, legiuitorul a statuat, în mod neechivoc, că întotdeauna constituie o contravenție și se sancționează cu amendă, încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 39 lit. b) din aceeași lege, ceea ce ar fi trebuit să conducă la achitarea lor, fapta nefiind prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Recurenții inculpați au criticat faptul că

hotărârea instanței de apel este vădit nelegală, întrucât, din modul de redactare a textului Legii nr. 407/2006, republicată, rezultă, fără putință de tăgadă, că prevederile art. 48 au caracter special, derogatoriu de la cele ale art. 42 alin. (1) lit. b) din același act normativ.

Astfel, au arătat că, prin

art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, republicată, la care se face trimitere prin art. 48, s-a prevăzut în mod expres că sunt interzise depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă, vânător/zi de vânătoare. Prin art. 2 din normele aprobate prin Ordinul nr. 353/2008, la care s-a făcut trimitere expresă cu ocazia judecării apelului, s-a stabilit că, în cazul vânătorilor colective, precum cea din 19 decembrie 2010, numărul de piese aprobate pentru recoltă sunt menționate expres în autorizația de vânătoare colectivă tip B pentru fiecare specie/rasă de animale sălbatice în parte, respectiv 1 (un) mistreț, în loc de 4 (patru) câți au fost vânați la data menționată.

Într-un asemenea context, atât timp cât din probatoriul administrat în cauză, probatoriu pe care instanța de apel avea obligația să-l analizeze în mod critic în totalitatea sa, în opinia recurenților inculpați, rezultă indubitabil că fapta săvârșită de aceștia a constat numai și exclusiv în împușcarea unui număr de 4 mistreți în loc de 1 exemplar din aceeași specie, cât era stabilit prin autorizația de vânătoare legal emisă, fiind mai mult decât evident că aceasta se circumscrie strict contravenției prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, republicată, și nu ipotezei normei inserate în art. 42 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, cum eronat s-a reținut în considerentele deciziei atacate.

Concluzionând, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpații B. și A. au solicitat admiterea recursului în casație și achitarea lor întrucât fapta pentru care au fost condamnați nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, fiind contravenție.

Cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. au fost comunicate părților, iar potrivit dispozițiilor art.

439 alin. (2) C. proc. pen., la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise asupra recursurilor în casație de față de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.

Astfel, după îndeplinirea procedurii prevăzute de art.

439 alin. (2) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13 aprilie 2016, când, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen., la data de 10 iunie 2016, precum și întocmirea raportului de către magistratul asistent.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. x/RC din data de 10 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 28 octombrie 2016, ocazie cu care, apărătorul recurenților inculpați a solicitat, în esență,

admiterea recursului în casație în raport de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și

achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, întrucât au fost condamnați pentru o faptă penală pe care nu au comis-o.

Argumentele apărării au fost

redate, pe larg, în încheierea de dezbateri din data de 28 octombrie 2016, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând recursul în casație formulat de inculpații B. și A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, inculpații B. și A. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 modificată, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, reținându-se, în esență, că fapta inculpaților, din data de 19 decembrie 2010, de a vâna, pe I. Cega, 3 mistreți, fără a avea autorizație de vânătoare legală în acest sens, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, modificată.

Recurenții inculpați B. și A. au formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, recurenții inculpați B. și A. au criticat greșita condamnare pentru infracțiunea de braconaj, întrucât probatoriul administrat în cauză, pe care instanța de apel nu l-a analizat în totalitate, demonstrează indubitabil că fapta lor de a împușca 4 mistreți în loc de 1 exemplar, pentru care era emisă în mod legal o autorizație de vânătoare, constituie o contravenție prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, republicată, și nicidecum infracțiunea de braconaj prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

Așadar, se observă că, în concret, criticile aduse de recurenții inculpați se referă la greșita condamnare pentru infracțiunea de braconaj în condițiile în care fapta constituie contravenție și la modul de interpretare a probatoriului cauzei, consecința firească fiind cea de achitare întrucât fapta acestora din data de 19 decembrie 2010 nu este prevăzută de legea penală ca fiind infracțiune.

Cu privire la aceste aspecte, se constată că instanțele de fond și apel au reținut, în

concret, că în prezenta cauză,

actele și lucrările dosarului dovedesc, fără putință de tăgadă, că la data de 19 decembrie 2010 inculpații

B. și A., alături de alte persoane, a

u participat, ca vânători, la vânătoarea colectivă organizată pe I. Cegani, gestionat de C. Ialomița și, aflându-se în I. Cega au vânat 3 mistreți fără a avea autorizație de vânătoare legală în acest sens.

Astfel, s-a reținut că inculpații au participat la o vânătoare pentru care exista autorizația de vânătoare colectivă tip B, emisă de C. Ialomița în data de 17 decembrie 2010, pentru participare la vânătoarea colectivă din data de 19 decembrie 2010 pe I. Cegani, exclusiv pentru recoltarea unui număr de 20 iepuri, 20 fazani, 3 vulpi, 5 șacali și un mistreț. În cauză, s-a constatat că vânătoarea a devenit ilegală întrucât numărul animalelor vânate a fost mai mare (în cazul recurenților inculpați, de 4 mistreți în loc de un exemplar autorizat prin autorizația mai sus menționată), reținându-se, prin urmare, că prin depășirea numărului de exemplare vânate în raport cu cele pentru care exista autorizație a constituit o vânătoare fără autorizație legală.

În consecință,

instanțele de fond și apel au reținut că fapta inculpaților din data de

19 decembrie 2010, de a vâna un număr de 3 mistreți fără a avea autorizație de vânătoare legală în acest sens, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 modificată.

Starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate sau încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Prin urmare, criticile recurenților inculpați privind aprecierea probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, recursul în casație fiind reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, și nu faptic.

Criticile vizând chestiunile de drept formulate de recurenții inculpați vizează, în principal, neîntrunirea elementelor de tipicitate ce caracterizează infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, în concret, a laturii obiective.

Examinând hotărârea atacată în limitele stabilite anterior, Înalta Curte constată că situația de fapt descrisă se circumscrie ipotezei de incriminare prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, respectiv, vânătoarea fără autorizație de vânătoare legală, așa încât, contrar susținerilor recurenților inculpați, condamnarea lor nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, pentru a putea fi incident cazul de casare invocat.

Potrivit art. 42 alin. (1) lit. a)

1

din Legea nr. 407/2006, în varianta în vigoare la data comiterii faptei, constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei, vânătoarea fără autorizație de vânătoare legală.

Instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, în varianta în vigoare la data judecării cauzei, lege mai favorabilă în raport cu cea în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Astfel, în conformitate cu art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, vânătoarea fără autorizație de vânătoare legală.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că recurenții inculpații au participat la o vânătoare pentru care exista autorizația de vânătoare colectivă tip B, emisă de C. Ialomița în data de 17 decembrie 2010, pentru participare la vânătoarea colectivă din data de 19 decembrie 2010 pe I. Cegani, exclusiv pentru recoltarea, printre altele, a unui mistreț, însă au vânat 4 mistreți, deși potrivit autorizației aveau dreptul de a vâna un singur exemplar, apreciindu-se că, prin depășirea numărului de exemplare vânate în raport cu cele pentru care exista autorizație, fapta lor se încadrează în varianta de incriminare descrisă de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, respectiv vânătoarea fără autorizație de vânătoare legală.

Sintagma „fără autorizație de vânătoare legală”, atașată elementului material al laturii obiective, trebuie înțeleasă nu doar ca o lipsă a înscrisului în materialitatea sa, ci și în sensul nerespectării conținutului acesteia. Prin urmare, depășirea numărului de exemplare stabilit prin autorizație înseamnă, de fapt, vânătoarea fără autorizație în ceea ce privește acele exemplare.

Recurenții inculpați au susținut că fapta lor are corespondent în situația descrisă la art. 39 lit. b) din Legea nr. 407/2006, respectiv depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare, faptă care, în conformitate cu art. 48 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, constituie contravenție.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării rurale nr. 353 din 04 iunie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii (publicat în M. Of. nr. 501 din 03 iulie 2008), autorizațiile de vânătoare se eliberează în cadrul cotelor de recoltă aprobate pentru sezonul de vânătoare respectiv sau al derogării prevăzute de legislația în vigoare, pe fiecare fond de vânătoare, numai de către personalul împuternicit în acest sens.

Art. 39 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 407/2006 modificată, prevede următoarele:

„Fără

a

se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt interzise și următoarele:

a) depășirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;

b)

depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare”.

Așadar, din interpretarea literală a textului de lege menționat rezultă că depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare, se referă la obligația impusă gestionarului unui fond de a nu aproba vânarea pe fondul de vânătoare pe care îl gestionează a unui număr mai mare de exemplare decât cel stabilit prin cota de recoltă atribuită acestui fond.

Aceeași concluzie poate fi dedusă și din dispozițiile art. 1 lit. h) din Legea nr. 407/2006 modificată potrivit cărora, cotă de recoltă - numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic

aprobat

anual de către administrator pe specii și gestionar până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii admise la vânătoare, care se pot vâna în cadrul unui fond cinegetic.

Din interpretare articolelor mai sus redate, rezultă fără echivoc faptul că art. 39 lit. b) din Legea nr. 407/2006 modificată, sancționează depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare, de către gestionarul fondului și nu de către vânător.

În concluzie, din analiza art. 42 alin. (1) lit. b) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 modificată, rezultă că fapta inculpaților constituie infracțiune și nicidecum contravenție.

În ceea ce privește invocarea de care inculpați a art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006, este evident că raportat la situația de fapt expusă, nu sunt incidente aceste dispoziții, pentru că ele se referă strict la o situație diferită de cea din prezenta cauză, respectiv „deținerea, transportul și comercializarea, de către persoane juridice autorizate, a speciilor cinegetice admise la vânătoare, în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat, recoltate cu respectarea prevederilor legale."

Prin urmare, instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurenților inculpați sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1444/A din data de 21 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/229/2011.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1444/A din data de 21 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/229/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 100 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.