ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin contestația formulată la 25 ianuarie 2022 și înregistrată sub număr de dosar x/2022, pe rolul Tribunalului Mehedinți, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Mehedinți, anularea deciziei de pensionare nr. x/16.12.2021 emisă de intimată și emiterea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea sporurilor din adeverința nr. x/14.07.2017 emisă de Banca Națională a României, venituri pentru care instituția a calculat și virat CAS în conformitate cu prevederile legale; valorificarea sporului de vechime de 12 puncte procentuale în perioada 01.04.1992-01.11.1992; valorificarea sporului de vechime de 20 de puncte procentuale în perioada 09.03.1995-31.08.1996; valorificarea sporului de vechime de 25 de puncte procentuale în perioada 01.09.1996-01.12.1996; obligarea la despăgubirile retroactive cu diferențele ce se vor constata pe întreaga perioadă de la data stabilirii (18.12.2017 - data depunerii cererii de pensionare) până la rămânerea/aplicarea definitivă a sentinței judecătorești cu dobânzile aferente acestor sume și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 73 din 21 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii Mehedinți.

A respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Mehedinți.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul A. a declarat apel, aducând critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

Totodată, apelantul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale, solicitând ca aceasta să stabilească dacă neaplicarea indicelui de corecție pentru documentele depuse ulterior depunerii dosarului de pensie este de natură a crea discriminări în ceea ce privește pensia cuvenită și să stabilească dacă prin modul de calcul al indicelui de corecție și prin modificările art. 170 al Legii 263/2010 au fost aduse sau nu discriminări majore între pensionarii cu același punctaj dar a căror înscriere la pensie a fost făcută la momente diferite. Și-a îndeplinit indicele de corecție rolul pentru care a fost introdus în calculul pensiilor sau a creat inechități și mai mari? Este corectă aplicarea principiului "tempus regit actum" pentru o lege ca cea a pensiilor, modificată de sute de ori, în care cetățeanul contribuie și trebuie să aibă o pensie în corelație cu contribuția? Legea, prin modificări repetate a creat discriminări? Pornind de la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 736/2006, înțelegerii eronate a acestora de către unele instanțe, solicită Curții Constituționale să se pronunțe clar dacă veniturile pentru care angajatorul/angajatul a calculat, reținut și virat CAS trebuie luate sau nu în calculul pensiei.

Prin încheierea din 13 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelantul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Mehedinți.

În termen legal, fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, solicitând admiterea acestuia.

În argumentarea cererii de recurs, a susținut, în esență, că prin încheierea recurată s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la aspectele ridicate spre a fi lămurite în ceea ce privește indicele de corecție prevăzut în Legea nr. 263/2010 art. 170, pe de o parte, și aspectele privind luarea sau neluarea în considerație la calcul pensiei a veniturilor suplimentare obținute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, pe de altă parte.

Arată că prin Decizia nr. 835/2019, Cutea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea aspect subliniat mai sus și, de asemenea, nu s-a pronunțat nici în vreuna dintre deciziile sale (nr. 702/2019, nr. 670/2021 ș.a.) cu privire la considerentele referitoare la indicele de corecție.

În opinia recurentului, interpretarea art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010:

"Indicele de corecție se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie", este neconformă cu litera și spiritul legii, cu scopul în care s-a introdus indicele de corecție, iar interpretarea dată de casa de pensii și aceptată de instanțe este forțată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Preliminar, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții, se atribuie instanței în fața cărora a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării.

Textul de lege, respectiv art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, precizează că excepția de neconstituționalitate trebuie să vizeze o prevedere legală de care depinde judecarea cauzei, ca o consecință a caracterului concret al controlului pe cale de excepție.

Se constată că, în motivarea încheierii recurate, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a reținut cu justețe că petentul A. nu a invocat o excepție de neconstituționalitate propriu-zisă, ci a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a se stabili o anumită interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale, solicitând de fapt stabilirea modului corect de aplicare a dispozițiilor art. 170 al Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiția imperativă de admisibilitate în vederea sesizării Curții Constituționale statuată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în condițiile în care, prin argumentele prezentate în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu s-a invocat încălcarea dispozițiilor constituționale, ci în fapt s-a criticat modalitatea de interpretare și de aplicare de către instanțele judecătorești a dispozițiilor legale atacate, aspect ce revine în exclusivitate competenței instanței de judecată.

Cum în mod legal a arătat și instanța în fața căreia s-a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale, aceasta din urmă nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului o anumită interpretare apreciată a fi eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice.

Așa fiind, Înalta Curte subliniază că realizarea unui control asupra modului în care o instanță de judecată înțelege să aplice un text de lege nu constituie o veritabilă critică de constituționalitate, ci vizează modul de aplicare și interpretare a legii ce revine în exclusivitate competenței instanței de judecată.

Este de necontestat că o extindere a controlului exercitat de Curtea Constituțională, astfel cum solicită, în realitate, recurentul, ar însemna o încălcare a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat și pe cele ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora:

"justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

Prin urmare, întrucât aspectele ce țin de aplicarea legii intră în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, Curtea de Apel Craiova a reținut în mod legal că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Având în vedere că prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speță, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, hotărârea recurată fiind legală.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.