ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 7 iunie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 11 mai 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI, anularea deciziei nr. 148086/26.03.2021 emisă de intimată și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să cuprindă întreaga vechime în muncă realizată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 127/2019.
Prin sentința nr. 226/2021 din 22 octombrie 2021, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MEHEDINȚI; a anulat decizia nr. 148086/26 martie 2021 emisă de intimată și a respins capătul de cerere privind obligarea la emiterea unei noi decizii.
Împotriva acestei sentințe, intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MEHEDINȚI a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală, iar, pe fond, a solicitat respingerea contestației împotriva deciziei cu nr. 148086/26.03.2021.
Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova la data de 01.02.2022, apelanta CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI a solicitat suspendarea executării provizorii a sentinței nr. 226/22.10.2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2021, având în vedere dispozițiile art. 450 C. proc. civ.
Prin încheierea din 14 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea suspendare a executării provizorii formulată de către petenta CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI, cu privire la sentința civilă nr. 226 din 22 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata contestatoare A..
Împotriva acestei încheieri, pârâta CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI a formulat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și a cererii de suspendare a executării provizorii, arătând că, într-un alt dosar aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanța a admis o cerere similară.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în data de 18 martie 2022, sub nr. x/2021/a1.
Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 30 martie 2022, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a formula întâmpinare.
La termenul din 7 iunie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes a recursului.
Examinând excepția lipsei de interes invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul are ca obiect încheierea din 14 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării provizorii formulată de către petenta CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI, cu privire la sentința civilă nr. 226 din 22 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata contestatoare A..
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Interesul este o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție. Acesta reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I din C. proc. civ.
Condiția actualității interesului, ca o componentă a acestei condiții de fond a acțiunii, trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanței, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la oricare dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac etc.). Astfel, potrivit art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".
Astfel, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică.
În speță, se constată că, ulterior promovării cererii de recurs, prin decizia nr. 1423/2022 din 6 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MEHEDINȚI împotriva sentinței civile nr. 226/22.10.2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2021, sentință a cărei suspendare a executării a fost solicitată și respinsă prin încheierea recurată.
Având în vedere că interesul recurentei nu mai este actual în soluționarea căii de atac din moment ce scopul urmărit a fost atins prin soluționarea cauzei/apelului formulat de aceasta, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca rămas fără interes, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI împotriva încheierii de ședință din 14 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămas fără interes, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA TERITORIALĂ DE PENSII MEHEDINȚI împotriva încheierii de ședință din 14 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.