ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2199/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2199/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 31.08.2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Mehedinți să dispună recalcularea pensiei, cu consecința emiterii unei noi decizii de pensionare, potrivit căreia stagiul complet de cotizare utilizat să fie 2/3 din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, justificat de faptul că a realizat stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent dobândirii calității de asigurat, fapt confirmat de certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x/05.06.2007.
Prin sentința civilă nr. 261 din 18.11.2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mehedinți.
Împotriva sentinței civile nr. 261 din 18.11.2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 a declarat apel reclamantul A..
Prin încheierea din 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a fost suspendată judecarea apelului declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 261 din 18.11.2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Mehedinți, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A..
Prin cererea de recurs recurentul a învederat că nu a cerut judecata în lipsă pentru că a intenționat să se prezinte în instanță, însă vârsta înaintată nu i-a permis.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs o va reține ca nefondată pentru considerentele ce succed:
Potrivit încheierii atacate, suspendarea judecății apelului a fost dispusă întrucât în cauză nu a fost solicitată judecata în lipsă, niciuna dintre părți nefiind prezentă la strigarea cauzei.
Motivul invocat de recurent pentru neprezentare la strigarea pricinii, respectiv vârsta înaintată, deși nu poate fi contestat, nu permite instanței soluționarea cauzei în lipsa părților atunci când acestea nu au solicitat judecata în lipsă.
Măsura suspendării judecării cauzei este obligatorie în astfel de cazuri având în vedere dispozițiile art. 9 C. proc. civ. care reglementează principiului disponibilității care are ca fundament dreptul de dispoziție al părților.
Având în vedere lipsa părților și nesolicitarea judecării cauzei în lipsă, aspecte pe care nici recurentul nu le contestă, instanța de apel nu putea să treacă la soluționarea cauzei, măsura supendării pricinii în atare condiții fiind legală.
Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva încheierii din 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MEHEDINȚI.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2022.