ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2731/2023

HOTĂRÂRE

14.12.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2731/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2023, provenită prin disjungere din dosarul nr. x/2023, înregistrat pe rolul Tribunalului București la 6 martie 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la compensare în bani a unui număr de 60 zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent anilor 2017-2022; obligarea la plata sumei datorate cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de la care dreptul era datorat și până la plata efectivă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194, art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., art. 65 și art. 73 din Legea nr. 303/2004, art. 147, art. 278 din Codul Muncii, H.G. nr. 250/1992 și H.G. nr. 118/2018.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este încadrat ca personal auxiliar de specialitate, conex și contractual, desfășurându-și activitatea în cadrul DNA.

La termenul de judecată din 25 aprilie 2023, instanța a pus în discuție din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Prin sentința civilă nr. 2462 din 26 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în vigoare la 25 aprilie 2023, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Totodată a reținut și incidența dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 42/2023, potrivit cărora, litigiile aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se judecata de către instanțele competente la data sesizării acestora, astfel că, la data de 6 martie 2023, data sesizării instanței, competența aparținea instanței de la domiciliul sau reședința reclamantului. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 2 august 2023. La termenul de judecată din 19 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu a invocat excepția necompetenței sale teritoriale.

Tribunalul Sibiu, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 820/2023 din 19 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu invocată din oficiu, și, în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în favoarea Tribunalului București.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sibiu, secția I civilă și Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 17 noiembrie 2023, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate în cauză, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii deduse judecății vizează cererea reclamantului A., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Direcția Națională Anticorupție la acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, dar și obligarea la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă, prezenta cerere fiind disjunsă din dosarul nr. x/2023 al Tribunalului București.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că reclamantul, cu domiciliul în Sibiu potrivit cărții de identitate, dar cu domiciliul procesual ales la locul său de muncă, care coincide cu sediul pârâtei, respectiv București, a introdus cererea de chemare în judecată având ca obiect un conflict individual de muncă la Tribunalul București, în raza căruia se afla la data formulării acțiunii atât locul său de muncă cât și sediul pârâtei.

În acest context, se reține că la data formulării acțiunii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind legea dialogului social, conform căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, era abrogat, însă, la data de 25 mai 2023 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 42/2023, care la art. III prevede că:

"(1) Litigiile aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se judecă de către instanțele competente la data sesizării acestora.

(2) Dispozițiile referitoare la competență se aplică și proceselor înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor competente să le judece potrivit prezentei ordonanțe de urgență."

Or, aceste dispoziții legale conțin norme tranzitorii, care au fost adoptate tocmai în considerarea faptului că, ulterior abrogării Legii nr. 62/2011 privind legea dialogului social, noua lege a dialogului social, respectiv Legea nr. 367/2022, nu mai reglementa soluționarea conflictelor individuale de muncă, ci s-a limitat la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă, astfel că nu a mai existat o lege specială care să reglementeze procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă.

Astfel, după intervenția legiuitorului prin adoptarea O.U.G. nr. 42/2023, s-a reglementat expres modalitatea de stabilire a competenței în privința conflictelor individuale de muncă prin normele tranzitorii menționate anterior, iar art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 42/2023 face trimitere la art. II pct. 4. din O.U.G. nr. 42/2023 care prevede că:

"Articolul 269 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 269 - (1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Prin urmare, acțiunea având ca obiect conflictul individual de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului București la 6 martie 2023, nu este de competența Tribunalului Sibiu, având în vedere dispozițiile tranzitorii din cuprinsul art. III al O.U.G. nr. 42/2023 raportat la art. II pct. 4 din O.U.G. nr. 42/2023.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.