ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2023

HOTĂRÂRE
14.12.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra constatării perimării recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 24 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 938R din 26 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2000, apreciind că în mod incorect instanța nu a luat în considerare suma calculată de expert, reprezentând salariile ce se cuveneau reclamantului pentru activitatea prestată într-un an de zile.

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 24 martie 2022, instanța a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul A., reținând că pretinsele erori de interpretare a materialului probator pot fi îndreptate doar prin intermediul căilor de atac, iar nu în procedura îndreptării erorii materiale.

Împotriva acestei încheierii, reclamantul a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin încheierea nr. 176 din 9 iunie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, dosarul fiind înregistrat pe rolul acesteia la 15 iunie 2022 sub nr. x/2022*.

Pe rolul secției de litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Timișoara, cauza a fost înregistrată ca recurs, fiind recalificată ca apel prin încheierea de ședință din 8 septembrie 2022, raportat și la susținerile reclamantului de la termenul de judecată din 8 septembrie 2022, reclamantul precizând că a înțeles să exercite calea de atac a apelului, așa cum a menționat și în cererea depusă.

Prin decizia civilă nr. 1524 din 8 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii pronunțate de către Tribunalul Timiș în Camera de Consiliu din 24 martie 2022 în dosar nr. x/2022.

Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere prevederile art. 281

3

din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora, "(1) încheierile pronunțate in temeiul art. 281 și art. 281

1

, precum si hotărârea pronunțată potrivit art. 281

2

, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea".

Astfel, decizia civilă nr. 938/R din 26 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2000, în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea a fost pronunțată în recurs, fiind irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865, context în care, se reține că împotriva acesteia nu mai pot fi exercitate căi ordinare de atac.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin încheierea din 27 octombrie 2022, Înalta Curte, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării recursului.

Prin referatul din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a fixat termen în ședință publică, la 14 decembrie 2023, pentru constatarea perimării.

La termenul din 14 decembrie 2023, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 298 cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:

Cauza a rămas suspendată mai mult de un an, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția perimării judecării recursului.

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părții timp de un an.

Prin urmare, pentru a opera perimarea trebuie examinată îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens se constată că Înalta Curte a fost învestită cu o cerere care a declanșat calea extraordinară de atac a recursului, că după suspendarea judecății pricina a rămas în nelucrare timp de un an. Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ. "perimarea se constată din oficiu…" pe cale de excepție întrucât normele care reglementează această sancțiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nicio apărare cu privire la această excepție, deși a fost legal citată.

În consecință, față de cele ce preced urmează să se constate perimată cererea de recurs, cu consecința prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală și în consecință, imposibilității analizării pe fond a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1524 din 8 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1524 din 8 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1644 din 17 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoar
ÎCCJ 2024-10-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2024
Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023. Cererea de revizuire La data de 1 noiembrie 2023, pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, a fost în
ÎCCJ 2023-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2023
Ședința publică din data de 16 mai 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la data de 18 martie 2022, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminar
ÎCCJ 2023-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2222/2023
pensii, raportat la veniturile pe care le-a realizat în acea perioadă. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sec
ÎCCJ 2023-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2023
în favoarea secției I civile a Tribunalului Timiș. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2020**. I.2. Sentința pronunțată de Tribunalului Timiș, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 530/PI d
Sursă