ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2547/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 50/2023 din 23.02.2023, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal a admis contestația și a anulat decizia creditorului majoritar din data de 29.12.2022, publicată în B.P.I. nr. 55/3.01.2022.

La primul termen de judecată stabilit în data de 26 aprilie 2023, apelanta B. a formulat cerere de recuzare împotriva doamnei judecător E., depunând cererea formulată în scris, precum și chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În drept a invocat dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, pct. 13 C. proc. civ., art. 6 C.E.D.O .

Prin încheierea de ședință din 3 mai 2023, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondată cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 150A, pronunțată la 10 mai 2023, a respins ca nefondat apelul promovat de intimata B..

În dezvoltarea criticilor, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 pct. 1 și 13 C. proc. civ., s-a arătat că judecătorul recuzat a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 418A din 23.11.2022 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, din motivarea căreia rezultă că doamna judecător E. a considerat de plano că domnul F. are mandat doar pentru operațiuni urgente și că "un vot în cadrul adunării creditorilor nu constituie operațiune urgentă".

Astfel, aplicând regulile de logică, recurenta a susținut că dacă votul din cadrul adunării creditorilor privind desemnarea lichidatorului nu este o operațiune urgentă, în mod similar nici decizia creditorului majoritar de a desemna lichidatorul nu este o operațiune urgentă.

Pe cale de consecință, opinia exprimată de judecătorul recuzat cu privire la votul Obștii în adunarea creditorilor este aplicabilă și cu privire la o decizie a acesteia în calitate de creditor majoritar în temeiul art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, fiind astfel o antepronunțare sau o împrejurare de natură a naște serioase îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

De asemenea, a mai arătat recurenta că cele anterior expuse rezultă din faptul că prin sentința apelată judecătorul-sindic a anulat decizia creditorului majoritar, făcând doar trimitere la obligativitatea deciziei nr. 418A din 23 noiembrie 2022 care a tranșat problema reprezentării Obștii, iar completul de apel, din compunerea căruia face parte și judecătorul recuzat, a respins apelul promovat prin decizia nr. 150A din 10 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23 iunie 2023.

Prin întâmpinarea transmisă la 20 iulie 2023 intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil pentru lipsa motivelor de casare, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția din data de 18 octombrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă și sunt nefondate.

Prin acest motiv de recurs sunt evocate încălcări ale normelor de procedură sau ale principiilor fundamentale ale procesului civil, sancționate cu nulitatea hotărârii.

Conform dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

În cauză, decizia civilă nr. 150/A pronunțată la 10 mai 2023, prin care Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul promovat de intimata B. împotriva sentinței civile nr. 50/2023 din 23.02.2023, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal în dosarul nr. x/2022, este definitivă, fiind incidentă teza a doua a art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o natură subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

Dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din același cod, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza în care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

Înalta Curte, constată că, încheierea instanței de judecată care a soluționat cererea de recuzare a intimatei a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, în mod corect instanța de apel a dat eficiență normelor legale incidente în cauză și, analizând cu rigurozitate condițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din același cod, a statuat că motivele de recuzare invocate nu se încadrează în niciuna din situațiile enumerate de aceste dispoziții legale, întrucât în cazul dedus judecății nu se verifică ipotezele pretinse.

În cauză, recurenta invocă drept element care este în măsură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea magistratului recuzat, faptul că doamna judecător E. a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 418/A din 23.11.2022 în dosarul nr. x/2022, prin care s-a reținut că exprimarea unui vot în cadrul adunării creditorilor nu constituie o operațiune urgentă.

A mai apreciat recurenta că dacă votul din cadrul adunării creditorilor privind desemnarea lichidatorului nu este o operațiune urgentă, în mod similar nici decizia creditorului majoritar de a desemna lichidatorul nu este o operațiune urgentă.

Pe cale de consecință, opinia exprimată de judecătorul recuzat cu privire la votul Obștii în adunarea creditorilor este aplicabilă și cu privire la o decizie a acesteia în calitate de creditor majoritar în temeiul art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, fiind astfel o antepronunțare sau o împrejurare de natură a naște serioase îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Din considerentele încheierii de ședință din 3 mai 2023 recurate, Înalta Curte, constată că, în mod corect a reținut instanța că nu rezultă aspectele invocate în cererea de recuzare, întrucât pronunțarea unei soluții în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 nu reprezintă un motiv pentru a se reține că judecătorul ar fi lipsit de imparțialitate, în condițiile în care apelantul nu a dovedit că există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat.

Așadar, instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare, printr-o analiză completă a motivelor invocate, a constatat că dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât doamna judecător E. nu a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care a soluționat cauza, pentru a fi incompatibilă de a judeca aceeași cauză în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire ori după trimiterea spre rejudecare.

De asemenea, s-a argumentat că prin pronunțarea deciziei civile nr. 418/A/23.11.2022, completul de apel, din a cărui compunere a făcut parte și judecătorul recuzat, a verificat dacă exprimarea unui vot în cadrul adunării creditorilor constituia o operațiune urgentă, context în care s-a reținut că la acea dată mandatul de reprezentare al Obștii nu mai era valabil. S-a mai reținut că din considerentele deciziei rezultă că nu au făcut obiectul analizei instanței în dosarul asociat a2 argumentele invocate în cererea de apel din acest dosar și nici nu s-a stabilit că desemnarea lichidatorului judiciar al societății debitoare C. S.R.L. reprezenta sau nu o operațiune urgentă, în raport cu care mandatul dl. F. era sau nu valabil, nici din această perspectivă neputându-se reține că judecătorul recuzat și-a spus părerea cu privire la obiectul cererii din prezenta cauză.

Notează instanța supremă faptul că dosarul nr. x/2022 a avut ca obiect contestația formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii adunării creditorilor din 9 martie 2022, iar dosarul cu nr. x/2022 a avut ca obiect contestația aceluiași creditor împotriva deciziei creditorului majoritar publicată în B.P.I. nr. 55/03.01.2021, prin care s-a decis desemnarea ca lichidator judiciar al societății debitoare C. S.R.L. a practicianului în insolvență D..

Înalta Curte reține că în cauză nu este incident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât soluționarea de către judecătorul recuzat a cererii de apel în dosarul asociat nr. x/2022, nu echivalează cu o antepronunțare, motiv pentru care nu justifică, în mod rezonabil, suspiciunea cu privire la afectarea imparțialității magistratului recuzat.

Aspectele analizate în cadrul dosarului asociat a2 nu au vizat dacă desemnarea lichidatorului judiciar al societății debitoare C. S.R.L. reprezenta sau nu o operațiune urgentă, în raport cu care mandatul de care dispunea dl. F. era sau nu valabil, astfel încât nu sunt de natură a se reține că judecătorul și-a exprimat anterior părerea cu privire la litigiul pendinte.

Referitor la motivul de recuzare întemeiat pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., prin care s-a invocat lipsa de imparțialitate a judecătorului recuzat, s-a argumentat în mod corect prin încheierea recurată că pronunțarea unei soluții în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 nu reprezintă un motiv pentru a se reține că judecătorul ar fi lipsit de imparțialitate, în condițiile în care apelantul nu a dovedit că există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat.

De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că simplul fapt pentru un judecător de a fi adoptat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica în sine o bănuială privind lipsa imparțialității în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei măsuri, după cum cunoașterea dosarului de către judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparțialitatea sa la momentul judecării. În același sens, aprecierea preliminară a datelor din dosar nu semnifică faptul că ar fi de natură să influențeze decizia finală. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Cauza Morel împotriva Franței, Cauza Saraiva de Carvalho împotriva Portugaliei).

În acest context, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate garanțiile oferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, preluate de dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, întrucât recurenta nu a dovedit în mod obiectiv că există elemente care să dea naștere temerilor privind imparțialitatea judecătorului a cărui recuzare s-a solicitat.

Susținerile recurentei aduse în sprijinul motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în cauză, nu coincid cu așteptările părții, însă simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva motive de casare evocate.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerințelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 Cod procedură civilă, încheierea recurată este la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incidentă starea de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ­­­­­­­­­­­Obștea de Moșneni în Devălmășie a Satelor Vidra și Tichiriș împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatului A., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimatul nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ­­­­­­­­­­­Obștea de Moșneni în Devălmășie a Satelor Vidra și Tichiriș împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimatul A., privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2023.