ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 286/2024

Ședința publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 13.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 289/24.10.2011 întocmit de C. și D. și să se dispună desființarea actului cu restitutio in integrum, respectiv să fie obligat adjudecatarul pârât să restituie bunurile care fac obiectul actului de adjudecare, și anume: imobilul E. - teren curți construcții în suprafață de 656604,04 mp și clădiri magazie - 51,76 mp, atelier mecanic - 263,06 mp, WC - 10 mp, garaj - 30 mp, coteț beton - 19 mp, WC - 32,25 mp, grajd - 16,25 mp, birouri - 131,81 mp, cantină - 251,79 mp, cabină cântar - 8,75 mp, cramă - 777,5 mp, dormitoare - 341,75 mp, spălător - 14,25 mp, dormitoare - 226,5 mp, cabină - 6,25 mp, șopron - 233,75 mp, imobile înscrise în cartea funciară nr. x a orașului Panciu.

Prin sentința civilă nr. 41 din 18 februarie 2021, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta la plata către pârât a sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 101/A din 20 iulie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar CITR- în faliment, reprezentată de administrator judiciar CITR (fosta Casă de Insolvență Transilvania SPRL) împotriva sentinței civile nr. 41 din 18.02.2021 pronunțate de Tribunalul Vrancea.

A obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat redus de instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 101A din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Galați a declarat recurs reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar F..

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Galați.

Susține recurenta că instanța a reținut eronat faptul că atacarea procesului-verbal de licitație se putea realiza doar pe calea contestației la executare, fără a avea în vedere că anularea expertizei evaluatorii în dosarul penal s-a realizat mult mai târziu față de restul executării silite, astfel că procesul-verbal de licitație nu mai putea fi contestat în respectiva procedură, dosarul execuțional nemaiexistând. Instanța de apel nu a motivat hotărârea din perspectiva acestor apărări, nearătând de ce a îndepărtat aceste susțineri, sens în care apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 425 lit. b) ultima teză din C. proc. civ.

Mai arată recurenta că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale întrucât anularea înscrisului inițial creează efecte juridice și în privința tuturor celorlalte acte în care primul înscris se găsește menționat.

Susține că procesul-verbal de licitație ar putea fi considerat actul primar al actului de adjudecare doar în ceea ce privește procedura de licitație, însă în ceea ce privește prețul din actul de adjudecare, acesta a fost stabilit prin expertiza evaluatorie, iar nu prin procesul-verbal de licitație.

Totodată, recurenta critică reținerea instanței în sensul că actul de adjudecare nu ar putea fi desființat în condițiile în care hotărârea penală este ulterioară încheierii respectivului înscris. Or, efectele juridice ale nulității absolute se produc și pentru trecut, de la data încheierii actului anulat.

De asemenea, considerația instanței în sensul că se putea solicita repunerea în termen pentru formularea unei contestații la executare este eronată, fiind inadmisibilă contestarea unor acte dintr-un dosar execuțional închis.

Conchizând, susține și faptul că referirile curții de apel la dispozițiile art. 1660-1665 C. civ. sunt greșite, acestea nefiind aplicabile speței, în condițiile în care acestea se referă la stabilirea prețului în contractele sinalagmatice, iar nu în privința actelor juridice unilaterale, cum este actul de adjudecare.

În data de 25 octombrie 2021 intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru netimbrare și față de neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 08 noiembrie 2021, care a formulat răspuns la întâmpinare în data de 17 noiembrie 2021, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimat.

În data de 12 noiembrie 2023, intimatul B. a formulat note scrise, prin care a solicitat să se constate în cauză autoritatea de lucru judecat, prin raportare la decizia nr. 81/19.12.2019 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr. x/2018, irevocabilă.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 13 iulie 2020, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 07 decembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de reclamanta A. S.A. în faliment, prin lichidator judiciar F.., împotriva deciziei civile nr. 101/A din data de 20 iulie 2021 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului, având în vedere că, așa cum s-a reținut prin rezoluția din data de 14 septembrie 2021, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006. Totodată, instanța a respins excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, reținând că, în speță, criticile formulate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ulterior, la termenul din data de 17 ianuarie 2023, măsura suspendării a fost menținută, fiind acordat un nou termen de judecată la data de 06 februarie 2024, când instanța a acordat părților cuvântul în dezbateri asupra recursului, ocazie cu care vor fi avute în vedere și susținerile intimatului în legătură cu incidența autorității ori efectului pozitiv al lucrului judecat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar F.. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se impune a se preciza că, în ceea ce privește excepția nulității, invocată de intimatul-pârât B., prin întâmpinare, aceasta a primit o dezlegare în ședința publică din data de 07 decembrie 2021, când instanța a conchis în sensul că motivele de recurs cuprind critici ce pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care urmează a se proceda la cercetarea directă a fondului recursului, ocazie cu care vor fi analizate și efectele pe care le putea produce și sentința nr. 81/2019 a Tribunalului Vrancea, pronunțate în dosarul nr. x/2018, cu privire la care s-a invocat autoritatea de lucru judecat de către același intimat.

Sub aspectul împrejurărilor de fapt apreciate a fi esențiale în acest proces, se rețin următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a urmărit anularea actului de adjudecare nr. 289/2011 emis de C. în dosarul de executare nr. 289/2011, prin care intimatul-pârât B. a devenit proprietar asupra imobilului situat în Oraș Panciu - E., pe calea dreptului comun, ca o consecință a aplicării principiului de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, urmare a anulării în dosarul penal nr. x/2018 de pe rolul Judecătoriei Panciu a raportului de expertiză ce stabilea prețul de pornire al licitației în dosarul execuțional anterior menționat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1246, art. 1254 coroborate cu art. 1325 și art. 1648 C. civ.

Prin încheierea finală de cameră preliminară din 27 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. x/2018, irevocabilă prin încheierea din 21 octombrie 2019 a Tribunalului Vrancea, s-a dispus anularea Raportului de evaluare a proprietății imobiliare întocmit la 18.08.2011 de către expert tehnic judiciar G., care nu ar fi citat reprezentanții legali ai recurentei din prezenta cauză la momentul efectuării lucrării, negând dreptul acesteia de a formula obiecțiuni.

Important de menționat este faptul că, așa cum reiese din cuprinsul acestei încheieri, instanța penală nu a analizat elementul prețului cuprins în raportul de expertiză, așa cum a susținut recurenta cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, ci a dispus anularea raportului de expertiză întocmit în dosarul execuțional finalizat prin emiterea actului de adjudecare contestat pe motivul încălcării obligațiilor prevăzute de art. 21 lit. b) din O.G. nr. 2/2000, deci față de neîndeplinirea unor obligații procedurale.

În legătură cu prețul la care a fost evaluat imobilului ce a aparținut debitoarei reclamante, menționat în raportul de expertiză, nu au fost formulate obiecții, neexistând nicio acțiune promovată pe rolul instanțelor, anterior prezentului litigiu, prin care să se fi criticat caracterul derizoriu al prețului imobilului și prin care să se fi solicitat anularea actelor de executare silită pe acest considerent.

Dimpotrivă, prin contestația la executare ce a făcut obiectului dosarului nr. x/2018 de pe rolul Judecătoriei Panciu, recurenta-reclamantă din prezenta cauză, S.C. A. S.A., a contestat actele de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2013 al C. și D., solicitând anularea procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 10.10.2011, a actului de adjudecare nr. x/24.10.2011, a somației nr. x/2013 și a procesului-verbal de distribuire sume, invocând doar faptul că licitația s-a desfășurat în mod ilegal, fără încunoștiințarea sa, precum și faptul că prin procesul-verbal de îndreptare ar fi fost modificat prețul de adjudecare consemnat în procesul-verbal de licitație, a cărui legalitate nu numai că nu a fost contestată, dar despre care se poate conchide că a și fost apreciat ca fiind legal stabilit, din moment ce reclamanta a precizat în respectivul litigiu că prețul corect al imobilului este de 539.457 RON.

Urmare a demersului inițiat de recurenta-reclamantă din prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 81/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 194 din 7 martie 2019, pronunțate de Judecătoria Panciu, a modificat în tot sentința civilă atacată, în sensul că a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoare și a anulat procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 10.10.2011 al C. și D., cu consecința îndreptării actului de adjudecare nr. 289/24.10.2011 cu privire la prețul de adjudecare, care se va trece în cuantum de 539.457 RON, în loc de 435.046 RON.

Drept urmare, Tribunalul Vrancea, prin decizia civilă nr. 81/2019, a stabilit cu titlu definitiv faptul că prețul corect al imobilului adjudecat de intimatul din prezenta cauză este de 539.457 RON, chestiune ce a dobândit putere de lucru judecat, critici în legătură cu valoarea imobilului vândut silit nemaiputând fi formulate ulterior, într-un alt litigiu.

Cât privește, însă, excepția autorității de lucru judecat, astfel cum a fost formulată de intimatul B. prin notele scrise depuse la dosar în data de 12 noiembrie 2023, prin raportare la aceeași hotărâre judecătorească, aceasta nu este incidentă, sens în care Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, prin efectul negativ, care să împiedice judecarea prezentei cauze, neexistând identitate de părți, obiect și cauză. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul dosarului ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Vrancea a fost reprezentat de o contestație la executare, iar anularea actului de adjudecare s-a solicitat în respectivul dosar ca urmare a nerespectării normelor ce reglementează desfășurarea executării silite, în timp ce prezenta acțiune, deși are ca obiect anularea aceluiași act de adjudecare, cauza juridică invocată este diferită, acțiunea fiind formulată în temeiul dreptului comun, iar anularea actului solicitându-se ca o consecință a aplicării principiului anulării actului subsecvent.

Revenind, reținând contextul procesual anterior redat, Înalta Curte constată că reclamanta S.C. A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar F.. a formulat prezenta acțiune, prin care a solicitat desființarea aceluiași act de adjudecare nr. 289/2011, acțiune ce a fost întemeiată de această dată pe o cauză juridică diferită, și care se referă la aplicarea principiului anulării actului subsecvent.

În legătură cu temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea, instanțele fondului au conchis în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1254 alin. (1)-(3) C. civ., în sensul că, pe de-o parte, raportul de evaluare imobiliară nu reprezintă un act juridic, deci prin care să se fi născut raporturi juridice între părți, fiind doar un înscris prin care s-a stabilit prețul de pornire al unei executări silite iar, pe de altă parte, că actul imediat anterior actului de adjudecare este procesul-verbal de licitație, care nu a fost desființat.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă critică decizia nr. 101/A din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Galați din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 425 lit. b) ultima teză din C. proc. civ., arătând că instanța de apel nu a motivat hotărârea și din perspectiva apărărilor formulate de aceasta, prin care a invocat imposibilitatea atacării pe calea contestației la executare a procesului-verbal de licitație raportat la data la care a fost pronunțată încheierea de cameră preliminară.

În raport cu prevederile art. 425 C. proc. civ. evocate de recurent, "(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2) ... b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele și codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Analizând hotărârea atacată prin raportare la textul de lege redat mai sus, Înalta Curte constată că prima instanță de control judiciar a inserat în cuprinsul hotărârii toate mențiunile prevăzute la art. 233 C. proc. civ., și s-a pronunțat motivat asupra tuturor criticilor invocate prin cererea de apel, arătând instanța, la pagina 11, că faptul desființării raportului de evaluare pentru stabilirea prețului de pornire al licitației ar fi putut fi valorificat de debitoare chiar pentru a cere o repunere în termenul de declarare a contestației la executare.

Mai mult decât atât, așa cum s-a arătat anterior, în legătură cu caracterul derizoriu al prețului nu au fost formulate critici anterior promovării prezentei acțiuni, deși valoarea acestuia a fost cunoscută încă de la momentul formulării contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 de pe rolul Tribunalului Vrancea, când recurenta din prezenta cauză a ales să conteste doar procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 10.10.2011, actul de adjudecare nr. x/24.10.2011, somația nr. 191/2013 și procesul-verbal de distribuire sume, invocând aceleași motive ca și cele ce au făcut obiectul analizei în dosarul penal.

Astfel, chiar pronunțarea încheierii de cameră preliminară nu putea determina o schimbare a circumstanțelor cauzei din perspectiva subevaluării bunului, întrucât anularea raportului de expertiză nu s-a dispus pentru acest motiv, ci drept urmare încălcării dispozițiilor art. 21 lit. b) din O.G. nr. 2/2000.

Mai mult, chiar asupra acestei critici ale recurentei-reclamante, prin care s-a susținut că nu se putea formula contestație la executare în termenul prevăzut de art. 401 C. proc. civ. de la 1865, întrucât anularea raportului de expertiză a intervenit ulterior, a răspuns Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 1769 din 25 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă, ale cărei considerente se impun a fi reținute cu putere de lucru judecat în prezenta cauză. Astfel, instanța a reținut că partea care se considera vătămată prin actele de executare silită avea posibilitatea formulării unei contestații la executare încă de la momentul la care a luat cunoștință de acestea, când a observat și prețul menționat în cuprinsul procesului-verbal de licitație și, respectiv, în actul de adjudecare, din moment ce valoarea de circulație a imobilului era în mod rezonabil cunoscută de reclamantă, desființarea raportului de expertiză ca urmare a nerespectării regulilor pentru întocmirea unui atare act neputând reprezenta un motiv întemeiat pentru justificarea neexercitării unui act de procedură în termenul prevăzut de lege.

Altfel spus, în condițiile în care nu există nicio legătură de cauzalitate între motivul pentru care s-a dispus anularea raportului de expertiză și imposibilitatea de contestare în termen a procesului-verbal de licitație, partea nu se poate prevala de pronunțarea încheierii de cameră preliminară pentru a justifica admisibilitatea/temeinicia prezentului demers judiciar.

În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că anularea raportului de evaluare ar conduce în mod obligatoriu efecte juridice în privința tuturor înscrisurilor ulterioare în cuprinsul cărora acesta este menționat, nici aceasta nu poate fi primită.

Potrivit art. 1254 alin. (2) din C. civ., "Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui".

Situația premisă în cazul acțiunii în anularea actului subsecvent presupune ca, după adjudecarea bunului de către un terț, actul de proprietate al debitorului se desființează cu efect retroactiv pe calea acțiunii în nulitate. Ulterior se poate solicita instanțelor nulitatea actului de adjudecare (act subsecvent) ca urmare a anulării actului de proprietate al debitorului executat silit (act primar).

Reiese, astfel, că mecanismul nulității actului subsecvent se aplică doar situațiilor în care actul inițial este unul producător de efecte juridice în sensul constituirii sau transmiterii de drepturi asupra imobilului în discuție, condiție care nu se verifică în privința unui raport de expertiză, care reprezintă doar un mijloc de probă.

În deplin acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține și faptul că actul de adjudecare nu are caracter imediat subsecvent raportului de evaluare, o eventuală desființare a actelor subsecvente, în temeiul dispozițiilor art. 1254 alin. (2) C. civ. presupunând în mod necesar ca actele desființate să fie succesive, cerință care, de altfel, nu este îndeplinită în cauză. Atâta vreme cât procesul-verbal de licitație, care este actul imediat anterior actului de adjudecare - fiind și înscrisul primar prin care s-a stabilit prețul imobilului (prin raportul de evaluare stabilindu-se doar prețul de pornire al licitației) - nu a fost desființat, nu se putea dispune în mod direct anularea actului de adjudecare și, cu atât mai puțin admiterea acțiunii pentru motivul lipsei prețului care, așa cum s-a arătat anterior, există, cuantumul acestuia fiind chiar confirmat prin hotărâre judecătorească.

Cât privește critica în legătură cu susținerea instanței de apel în sensul că nu s-ar putea pune problema încălcării efectelor unei hotărâri judecătorești în situația în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea unui act de adjudecare încheiat anterior pronunțării penale, aceasta a fost scoasă din context și interpretată eronat de către recurenta care a considerat că instanța de apel ar fi negat efectul retroactiv al nulității.

Or, curtea de apel nu a afirmat o asemenea chestiune, referirea acesteia la anterioritatea actului de adjudecare față de data pronunțării hotărârii penale reprezentând un răspuns la critica apelantei-reclamante în sensul că o eventuală soluție de respingere a acțiunii ce face obiectul prezentului dosar ar conduce la nerespectarea unei hotărâri judecătorești, prin lăsarea fără efecte a acesteia.

Or, efectele hotărârii de cameră preliminară nu au fost negate de către instanțele fondului, ci acestea au surprins faptul că desființarea actului de adjudecare pe calea unei acțiuni de drept comun nu se poate dispune în mod implicit - aceasta fiind consecința demersului juridic formulat de recurenta-reclamantă, ci este necesar ca acțiunea promovată de parte să îndeplinească cerințele de admisibilitate prevăzute de lege.

Or, după cum a fost subliniat anterior, lipsa formulării contestației la executare prin care să fi fost supusă analiza legalității procesului-verbal de licitație și a actului de adjudecare din perspectiva prețului pretins derizoriu nu poate fi imputată decât recurentei, care nu se poate prevala la acest moment de propria culpă în justificarea temeiniciei căii alese pentru valorificarea pretențiilor deduse judecății.

Contrar susținerilor acesteia, reclamanta a avut la îndemână posibilitatea de a contesta atât procesul-verbal de licitație dar și actul de adjudecare, în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 399-405 din C. proc. civ., dispoziții de care de altfel a și uzat, demarând procesul înregistrat în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Panciu, unde putea contesta toate actele finale ale procedurii execuționale, iar faptul că la momentul respectiv nu a ridicat problema subevaluării imobilului, deși care cunoștea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască valoarea de piață a imobilului, conduce la inadmisibilitatea invocării acestui aspect ulterior.

Desființarea actului de adjudecare la acest moment procesual, fără anularea celorlalte acte procedurale de executare și fără a se contesta încălcarea de către executorul judecătoresc a prevederilor legale aplicabile executării silite ar echivala cu încălcarea dispozițiilor privind protecția participanților la executarea silită, cărora li s-a confirmat legalitatea actelor, prin lipsa invocării în termen a unor neregularități din timpul procedurii execuționale.

În fine, și ultima critică a recurentei, prin care se susține greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1660-1665 C. civ., este nefondată.

Or, fraza la care face referire recurenta conține validarea de către instanța de apel a raționamentului primei instanțe de fond care a conchis în sensul că în ipoteza de față, în care existența prețului neserios nu a fost invocată pe calea specială a contestației la executare, singura posibilitate de a invoca acest aspect pe calea dreptului comun ar fi fost prin intermediul unei acțiuni întemeiate în drept pe dispozițiile ce reglementează condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare, iar nu urmare a aplicării principiilor de drept resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis sau quod nullum est, nullum producit efectum.

Aceasta întrucât, actul de adjudecare este un act de procedură, care materializează vânzarea silită a imobilului urmărit, act a cărui eliberare condiționează trecerea imobilului din proprietatea debitorului-proprietar în aceea a adjudecatarului-cumpărător, fiind deci un act translativ de proprietate.

Actul de adjudecare reprezintă titlu executoriu pentru adjudecatar, iar împrejurarea că acest act are și funcția de contract de vânzare-cumpărare conferă adjudecatarului și dreptul de exercitare a acțiunii în garanție pentru evicțiune prevăzută de art. 1659 și urm. C. civ., iar debitorului posibilitatea de cere restul de preț, dacă acesta nu ar fi fost achitat integral.

Astfel, având în vedere caracterul complex al actului de adjudecare, cu efecte atât în planul dreptului procesual, cât și al dreptului material, solicitarea constatării nulității unui atare înscris putea fi realizată și în temeiul normelor de drept comun, însă doar în anumite condiții, și anume dacă s-ar fi invocat încheierea înscrisului cu nerespectarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare, cu care se asimilează actul de adjudecare.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că soluția dată cererii de apel este legală și judicios motivată, normele de drept fiind corect interpretate și aplicate în litigiul dedus judecății, astfel încât nu poate fi reținută incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora a fost analizat prezentul recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

În raport cu soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, ținând cont, totodată, și de complexitatea procedurii, de circumstanțele cauzei - în care partea căzută în pretenții este o societate aflată în faliment, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar F.., împotriva deciziei civile nr. 101/A din data de 20 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 februarie 2024.