ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2541/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 649 alin. (1) lit. b), 647 alin. (3), (63)5, 654 alin. (1), (86)7-870 C. civ., O.U.G. nr. 13/2011.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând beneficiu nerealizat constând în chiria lunară pe care pârâta ar fi încasat-o de la chiriașul său în perioada 03.12.2017 - 28.02.2019, în situația în care s-ar fi menținut contractul de locațiune nr. x/28.02.2014.

Prin încheierea pronunțată la 17.11.2020, în temeiul art. 210 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar.

Prin sentința civilă nr. 3333 din data de 31.12.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta să achite reclamantei suma de 211.353,53 RON, cu titlu de cotă-parte din costul lucrărilor realizate la imobil și suma de 55.279,31 RON, cu titlul de dobândă legală penalizatoare aferentă perioadei 01.01.2019 - 30.06.2021.

Prin decizia civilă nr. 522 din 28 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert B. cu suma de 7.520 RON, în sarcina apelantei pârâte.

În ceea ce privește încheierea pronunțată la 31 mai 2022 a susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel în mod nelegal a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. x din 11 octombrie 2017, refuzând astfel dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil.

Argumentând că obiectul cauzei este reprezentat de cheltuielile eferente întreținerii și conservării bunului, iar lucrările neautorizate nu atrag neapărat desființarea lor, ci pot fi menținute, curtea de apel a nesocotit fundamentul prezentei cauze, respectiv cauza juridică a pretențiilor reclamantei.

De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că autorizația de construire nr. x din 11 octombrie 2017 este nelegală, întrucât are ca fundament aceeași documentație tehnică din anul 2012, care a stat la baza autorizației de construire inițială, nefiind solicitat și obținut un nou aviz al Ministerului Culturii, și nici acordul pârâtei, motiv pentru care lucrările executate sunt nelegale.

În aceste condiții, relevanța verificării legalității autorizației de construire se realiza în cauză, însă prin soluția pronunțată instanța de apel, a respins solicitarea privind admisibilitatea excepției de nelegalitate, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 și art. 16 din Constituția României, art. 11 și art. 14 C. civ., art. 22 C. proc. civ.

Referitor la încheierea pronunțată la 28 iunie 2022 a susținut recurenta-pârâtă că în mod nelegal s-au respins obiectivele propuse pentru expertiza administrată în cauză, deși raportul întocmit nu a răspuns în concret niciunui obiectiv încuviințat, motiv pentru care expertiza nu putea fi omologată de instanța de apel.

De asemenea, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la coraportul de expertiză administrat, care răspunde obiectivului instanței, identificând toate categoriile de lucrări executate.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a înlăturat criticile privind încălcarea de către prima instanță a rolului activ cu motivarea că probatoriul a fost suplimentat în calea de atac și astfel a nesocotit principiul legal și constituțional al dublului grad de jurisdicție.

A criticat recurenta-pârâtă lipsa de imparțialitate a instanței de apel și a unei judecăți efective precum și negarea dreptului la un proces echitabil în condiții de contradictorialitate și de egalitate a armelor, având în vedere că singurul aspect analizat a fost exclusiv acela al întinderii obligației. Prin decizia recurată nu a fost analizată condiția preliminară și esențială a dovedirii îndeplinirii condițiilor legale ce se impun pentru stabilirea existenței unei obligații patrimoniale în sarcina pârâtei.

Tot sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil și a accesului la justiție a criticat recurenta-pârâtă că instanța de apel, în mod nelegal și netemeinic, a reținut că prin motivele de apel nu putea fi invocată excepția nulității contractelor față de care pârâta era terț. În susținerea acestei critici a arătat recurenta-pârâtă că nulitatea absolută poate fi invocată în căile de atac atât de către parte, cât și din oficiu de către instanța de judecată.

Prin memoriul de recurs s-a invocat și ignorarea de către instanța de apel a probatoriului administrat în cauză cu privire la dovedirea creanței pretinse de reclamantă, dovedind astfel o lipsă de imparțialitate și încălcând principiul aflării adevărului.

Tot din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil și principiului actor incumbit probatio s-a criticat și reținerea nelegală a instanței de apel cu privire la faptul că pârâta trebuia să dovedească "ponderea costurilor de eliminare", într-un proces distinct de daune.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă recurenta-pârâtă a precizat că raționamentul instanței de apel este contradictoriu în ceea ce privește izvorul creanței pretinse de reclamantă precum și reținerea dovedirii lucrărilor efectuate, deși expertiza preliminară autorizațiilor de construire și avizul Ministerului Culturii priveau intervenții și lucrări locale, punctuale, iar nu totale la fațadă, ferestre, scurgeri, acoperiș.

De asemenea, se susține nelegalitatea deciziei instanței de apel, care este bazată pe elemente străine cauzei lipsite de un fundament juridic, faptic și tehnic, având în vedere că reclamanta a declarat că a eliminat doar acele costuri ce au privit tâmplăria exterioară aferente spațiilor folosite exclusiv de aceasta, toate celelalte costuri pretinse fiind imputate în mod nelegal pârâtei, ținând cont și de dispozițiile art. 654 alin. (2) C. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului relativității efectelor contractului reglementat de dispozițiile art. 1280 C. civ.

A precizat recurenta-pârâtă că nu a acordat niciodată putere de reprezentare și nici nu a mandatat reclamanta să încheie contractele privind serviciile și lucrările asumate, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 1309 alin. (1) și art. 2017 alin. (1) C. civ.

De asemenea, a mai menționat titulara memoriului de recurs că nu a fost parte în contractele nr. x/2012, y/2017 și 909/2018, nu a fost încunoștințată și nici nu i-au fost puse la dispoziție aceste contracte, condițiile de încheiere și consecințele juridice ori documentația tehnică privind intervențiile vizate sau necesare.

A mai adăugat recurenta-pârâtă că dispozițiile legale speciale ale Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 422/2001 impun în mod obligatoriu existența acordului prealabil al celuilalt proprietar pentru obținerea dreptului legal de a construi sau interveni asupra unui imobil, contrar considerentelor primei instanțe. Aceste dispoziții sunt susținute și de normele generale cuprinse la art. 641 alin. (4) C. civ. care impun, sub sancțiunea inopozabilității, acordul tuturor proprietarilor în privința actelor de înfrumusețare.

S-a mai susținut că toate cheltuielile care privesc lucrările pretinse la spațiile folosite exclusiv de reclamantă cad în sarcina acesteia prin efectul dispozițiilor art. 654 alin. (2) C. civ.

În continuare a arătat recurenta-pârâtă că lucrările solicitate de Primăria Municipiului București au vizat renovarea fațadei imobilului numai în ceea ce privește partea folosită exclusiv de către reclamantă, pârâta nefiind vizată de solicitarea primăriei ca urmare a bunei și esteticei îngrijiri a imobilului aflat în proprietatea sa exclusivă.

Astfel, prin soluția pronunțată, instanța de apel a obligat pârâta să suporte contravaloarea lucrărilor ca urmare a invocării propriei culpe a reclamantei și suportării consecințelor faptelor ilicite ale acesteia. În acest sens, recurenta a făcut trimitere la dispozițiile lit. c) cap. IV Echiparea clădirilor din Regulamentul Zonei Protejate nr. 6 Elisabeta, aprobat prin HCGMN nr. 279/2000, care au fost nesocotite de către instanța de apel.

În final, recurenta-pârâtă a menționat că instanța de recurs nu poate ignora excepția nulității celor două contracte, aceasta fiind o apărare de ordine publică ce vizează încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor legale imperative ale Legii nr. 98/2016 și Legii nr. 15/1990.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 15 iunie 2023.

Prin întâmpinarea transmisă la 27 iulie 2023 intimata-reclamantă Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) Cod procedură civilă, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate și nu a combătut raționamentul instanței de apel prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului. Pe calea recursului au fost readuse în discuție nemulțumirile pârâtei care au făcut obiectul soluționării cauzei în primă instanță, recurenta tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanța de judecată mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu judecata în recurs.

În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat în data de 6 septembrie 2023, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepției nulității recursului precum și a tuturor apărărilor intimatei-reclamante, cu consecința admiterii recursului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin rezoluția din data de 7 septembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., constând în realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare expres și limitativ reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă cu privire la situația de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., dispoziții legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă a formulat critici de nelegalitate atât împotriva deciziei civile nr. 522 din 28 martie 2023, cât și împotriva încheierilor de ședință din 31.05.2022 și 28.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În ceea ce privește încheierea din 31 mai 2022 a susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel în mod greșit a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. x din 11 octombrie 2017, încălcând astfel dreptul pârâtei de acces la justiție și la un proces echitabil, soluția pronunțată fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 15 și art. 16 din Constituția României, art. 11 și art. 14 C. civ., art. 22 C. proc. civ.

Criticile ce vizează încheierea din 31 mai 2022 vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, fiind relevată încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.

Accesul liber la justiție, ca principiu fundamental al organizării sistemului judiciar, presupune facultatea oricărei persoane de a se adresa instanței de judecată cu o cerere și implică obligația corelativă a statului de a i-o soluționa, prin instanța competentă.

Ca atare, o condiționare a accesului liber la justiție dă expresie nesocotirii principiului constituțional și legal în discuție.

Totodată, dreptul la un proces echitabil reglementat în norma internă prin art. 6 din Codul procedură civilă și garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului semnifică nu doar posibilitatea formală a părților de a se adresa instanței, dar și necesitatea de a obține o hotărâre după o examinare completă, în fapt și în drept, a cererii deduse judecății de către o instanță independentă și imparțială, cu plenitudine de jurisdicție, și evident, în cazul hotărârilor susceptibile de executare, punerea în executare a acestora.

Prin încheierea pronunțată la 31 mai 2022 instanța de apel a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. x/11.10.2017, reținând, în esență, că, prin raportare la obiectul litigiului și fundamentul pretențiilor deduse judecății, respectiv plata contravalorii lucrărilor de reabilitare ale imobilului aflat în coproprietatea forțată a părților aflate în litigiu în limitele cotelor părți deținute din dreptul de proprietate, nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între actul administrativ individual contestat și soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

A mai considerat instanța de apel că realizarea unor lucrări de construcție fără autorizație de construire nu atrage automat desființarea lucrărilor, ci, potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, există posibilitatea luării deciziei menținerii construcțiilor.

Așadar, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acesteia nu i-au fost încălcate garanțiile procesuale reclamate, în condițiile în care instanța de apel, sesizată fiind cu excepția de nelegalitate a autorizației de construcție, înlăturând în prealabil apărările reclamantei ce vizau inadmisibilitatea invocării acestei excepții pe calea apelului, în mod corect a stabilit că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ce decurg din art. 4 din Legea nr. 554/2004. Faptul că recurenta este nemulțumită de soluția pronunțată, nu reprezintă în mod necesar o încălcare a obligației instanței de a garanta accesul la un proces echitabil.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la nelegalitatea încheierii din 31 mai 2022 pronunțate de instanța de apel.

În legătură cu încheierea din 28 iunie 2022, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici de nelegalitate ale încheierii recurate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă a susținut că obiectivele propuse pentru expertiza administrată în cauză au fost respinse în mod nelegal de către instanța de control judiciar devolutiv, critică ce nu poate fi primită în cadrul examenului de legalitate a încheierii recurate, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-pârâte neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității încheierii recurate.

În continuare, în ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 522 din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a nesocotit principiul legal și constituțional al dublului grad de jurisdicție, considerând nelegal că este suficient ca o singură instanță să judece fondul pricinii.

Tot în susținerea acestui motiv de casare recurenta-pârâtă a invocat și lipsa de imparțialitate a instanței de apel și a unei judecăți efective precum și negarea dreptului la un proces echitabil în condiții de contradictorialitate și de egalitate a armelor, deoarece singurul aspect analizat a fost exclusiv acela al întinderii obligației, fără a verifica condiția preliminară și esențială a dovedirii îndeplinirii condițiilor legale ce se impun pentru stabilirea existenței unei obligații patrimoniale în sarcina pârâtei, fiind astfel încălcat și principiul aflării adevărului.

Înalta Curte reține că apelul este o cale de atac devolutivă prin care se reia, în limitele criticilor formulate de partea care promovează respectiva cale de atac, judecata cu privire la situația de fapt și calificarea juridică pe care aceasta o primește, în vederea soluționării pretențiilor concrete ce reprezintă obiect al învestirii instanței. Potrivit art. 477 Cod procedură civilă, "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

În conformitate cu dispozițiile art. 479 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, instanța de control judiciar devolutiv va verifica stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu.

Totodată, instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probatoriului administrat la prima instanță, putând chiar administra probe noi în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, caracterul devolutiv al căii de atac permite reanalizarea tuturor probelor, apărărilor și argumentelor subsumate acesteia, chiar și în cazul în care prima instanță a omis o asemenea analiză, neimpunându-se ca, în baza principiului dublului grad de jurisdicție, să se dispună trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în fața primei instanțe.

Dublul grad de jurisdicție semnifică accesul la o cale de atac la instanța de control judiciar, la care, în cauză, partea căzută în pretenții a recurs, și nu de o dublă reexaminare a tuturor argumentelor deduse judecății ce constituie justificarea pretențiilor, respectiv a apărării în cauză.

Astfel, analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate, având în vedere că instanța de apel, în limitele controlului devolutiv a analizat toate motivele invocate de pârâtă prin apelul formulat, criticând, în principal, soluția primei instanțe privind obligarea sa la suportarea cheltuielilor privind repararea părților comune ale imobilului cu privire la care au fost efectuate lucrările de renovare a căror contravaloare a fost solicitată de reclamantă.

Instanța de apel, contrar susținerilor recurentei-pârâte, a analizat și a răspuns argumentat tuturor criticilor acesteia care au vizat încuviințarea și administrarea probelor, natura, necesitatea sau realitatea lucrărilor efectuate, principiile care guvernează procesul civil, regimul juridic al părților din imobil vizate de lucrări, valabilitatea actelor administrative care au stat la baza efectuării lucrărilor ori a contractelor încheiate pentru executarea acestora.

Totodată, în calea devolutivă de atac, cu respectarea principiului aflării adevărului instituit prin art. 22 C. proc. civ., a fost suplimentat probatoriul administrat de către prima instanță, încuviințând în parte probele solicitate de apelanta-pârâtă, respectiv proba cu expertiză tehnică în construcții și proba cu înscrisuri.

Prin urmare, nu a fost încălcat nici dreptul la un proces echitabil în condiții de contradictorialitate și de egalitate a armelor, cum eronat susține recurenta-pârâtă, aceasta fiind, în realitate, nemulțumită de modul de soluționare al apelului formulat.

Sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil și a accesului la justiție a mai susținut recurenta-pârâtă că instanța de control judiciar devolutiv, în mod nelegal și netemeinic, a susținut că prin motivele de apel nu putea fi invocată excepția nulității contractelor față de care pârâta era terț.

Aceste critici, întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vor fi analizate și din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, întrucât, prin modul de formulare a criticilor se susține și încălcarea dispozițiilor art. 1247 alin. (2) C. civ. prin raportare la art. 470 alin. (3) și art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. în ceea ce privește soluționarea excepției nulității contractelor de lucrări.

Prin decizia recurată, instanța de apel a considerat că nu putea fi reținută excepția invocată, ca urmare a nelegalității procedurii de achiziție publică desfășurată pentru atribuirea acestora, în lipsa invocării acesteia în fața primei instanțe, fie pe cale de excepție, fie pe cale de acțiune, în condițiile art. 1247 alin. (2) C. civ., întrucât se opun prevederile art. 478 C. proc. civ.

A mai reținut instanța de apel că nelegalitatea însăși a procedurii de achiziție desfășurate de intimata-reclamantă nu putea fi analizată în afara cadrului oferit de dispozițiile speciale ale Legii nr. 101/2016 și cu nesocotirea termenelor instituite de acest act normativ.

În legătură cu aceste dezlegări ale instanței de control judiciar devolutiv, instanța supremă constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici concrete din care să rezulte nelegalitatea hotărârii pronunțate, nefiind contestate în substanța lor considerentele instanței de apel cu privire la soluționarea excepției nulității contractelor de lucrări.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat memoriul de apel și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În continuare, prin memoriul de recurs, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că raționamentul instanței de apel este contradictoriu în ceea ce privește izvorul creanței pretinse de reclamantă precum și reținerea dovedirii lucrărilor efectuate, în condițiile în care expertiza preliminară autorizațiilor de construire și avizul Ministerului Culturii priveau intervenții și lucrări locale, punctuale, iar nu totale la fațadă, ferestre, scurgeri, acoperiș.

De asemenea, s-a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel din perspectiva elementelor străine cauzei, care nu au un fundament juridic, faptic și tehnic, având în vedere că reclamanta a declarat că a eliminat doar acele costuri ce au privit tâmplăria exterioară aferente spațiilor folosite exclusiv de aceasta, toate celelalte costuri pretinse fiind imputate în mod nelegal pârâtei, ținând cont și de dispozițiile art. 654 alin. (2) C. civ.

În legătură cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că acesta a fost invocat în mod formal de către recurenta-pârâtă, nefiind dezvoltată nicio critică corespunzătoare acestui motiv de nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici concrete subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., toate argumentele expuse urmărind o reevaluare a situației de fapt prin reinterpretarea materialului probator, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, care nu poate viza decât chestiuni de legalitate, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referirile recurentei privind interpretarea probatoriului vizează netemeinicia hotărârii atacate, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, invocat în mod formal de recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs.

Cu privire la argumentele expuse în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului relativității efectelor contractului reglementat de dispozițiile art. 1280 C. civ. și cel al inopozabilității față de prevederile art. 641 alin. (4) și 654 alin. (2) C. civ.

În acest sens a precizat recurenta-pârâtă că nu a acordat putere de reprezentare și nici nu a mandatat reclamanta să încheie contractele privind serviciile și lucrările asumate, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 1309 alin. (1) și art. 2017 alin. (1) C. civ.

În legătură cu opozabilitatea contractului și principiul relativității efectelor acestuia, Înalta Curte, verificând decizia recurată, constată că instanța de apel a răspuns criticilor pârâtei, reținând, în mod corect, că fundamentul pretențiilor deduse judecății este reprezentat de dispozițiile legale care instituie obligația coproprietarilor de a suporta cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, respectiv art. 654 alin. (1) C. civ., și nu de contractele de lucrări încheiate de reclamantă cu terții ori de un pretins mandat acordat de pârâtă reclamantei, nefiind vorba despre o încălcare a principiului relativității efectelor contractului cum s-a susținut de către pârâtă prin memoriul de apel.

A mai reținut instanța de apel că dovada întinderii sumelor datorate de pârâtă s-a făcut cu contractele încheiate prin procedura de achiziție publică în condițiile Legii nr. 98/2006 și a H.G. nr. 365/2017 coroborate cu situațiile de lucrări, documentele de plată și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, apelanta-pârâtă având posibilitatea de a dovedi o altă valoare a datoriei.

De asemenea, a mai statuat instanța de control judiciar devolutiv că lucrările efectuate asupra imobilului din litigiu au fost menite să asigure conservarea bunului și preîntâmpinarea distrugerii acestuia, nefiind vorba despre lucrări care să fi vizat exclusiv înfrumusețarea, cum a susținut pârâta în justificarea refuzului său de plată.

În acest sens, instanța de apel a reținut ca nefiind aplicabile dispozițiile art. 641 alin. (4) C. civ., acestea vizând coproprietatea obișnuită, iar nu cea forțată, incidentă în cauză.

Prin dezvoltarea criticilor anterior expuse, recurenta-pârâtă nu a contestat, în substanța lor, dezlegările instanței de control judiciar devolutiv cu privire la motivul de apel ce viza încălcarea principiului relativității efectelor contractului și inopozabilitatea, nearătând în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la dispozițiile de drept material invocate.

Mai mult, Înalta Curte observă că, în substanța lor, susținerile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât reluarea afirmațiilor identice ale aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Trimiterile recurentei-pârâte în cuprinsul memoriului de recurs la textele de lege ale art. 1280 C. civ., referitoare la principiul relativității efectelor contractului, ale art. 1309 alin. (1) C. civ. privind lipsa sau depășirea puterii de reprezentare, ale art. 2017 alin. (1) C. civ. vizând executarea mandatului, ale art. 641 alin. (4) și art. 654 alin. (2) C. civ., la dispozițiile speciale ale Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, fără a se arăta în concret de ce este greșit raționamentul curții de apel, nu relevă încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de control judiciar devolutiv a unor reguli de drept sau a dispozițiilor legale aplicabile. Acestea reprezintă o reiterare, în recurs, a susținerilor formulate în fața instanțelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluționarea apelului și nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul prevederilor de strictă interpretare cuprinse în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, reluarea situației de fapt pe care s-au întemeiat soluțiile instanțelor de fond, vizând derularea raporturilor contractuale și realizarea lucrărilor de reparații asupra imobilului aflat în coproprietatea forțată a celor două părți, fără a se preciza în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă nu vizează argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului care a apreciat, în acord cu prima instanță, că lucrările efectuate asupra imobilului din B-dul. x nr. 3-5 au privit părțile aflate în coproprietatea forțată a părților, fiind necesare și utile, în înțelesul art. 658 alin. (3) lit. a) și b) din C. civ., menite să asigure conservarea bunului monument istoric, încadrându-se în limitele autorizațiilor de construire eliberate de Primăria Municipiului București.

Toate argumentele recurentei-pârâtei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum și o reiterare a aspectelor de fond supuse judecății.

În egală măsură, Înalta Curte constată că în cadrul acestor critici sunt reluate în mare parte motivele cuprinse în cererea de apel, recurenta-pârâtă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze argumentele instanței de apel și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta-pârâtă critică soluția primei instanțe. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, a cărei conformitate cu regulile de drept aplicabile trebuie verificate numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nu sunt întrunite exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

Față de toate aceste considerente, se constată că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 din C. proc. civ., instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept procedural și material incidente cauzei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ­­­­­­­­­­­Dac Investiții și Construcții S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din 31.05.2022, 28.06.2022 și a deciziei civile nr. 522 din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2023.