ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 369/2022 din 17.03.2022, Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar și chematul în garanție Ministerul Sănătății, ca nefondată.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă și a dispus obligarea chematului în garanție Ministerul Sănătății la plata către reclamantă a sumei de 133.545 RON.

De asemenea, în baza art. 453 Cod procedură civilă, a fost obligat chematul în garanție la plata sumei de 7.735 RON către reclamantă, reprezentând onorariu avocațial, precum și suma de 3.776 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel incident împotriva sentinței civile nr. 369/17.03.2022, cererile de apel fiind înregistrate sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Prin încheierea nr. 227 din 17.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale și trimisă cauza spre competentă soluționare secției a II-a Civile, de insolventă și litigii cu profesioniști.

Prin decizia civilă nr. 39, pronunțată la 29 martie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis apelul declarat de chematul în garanție Ministerul Sănătății împotriva încheierii din 15.02.2022 și a sentinței civile nr. 369/17.03.2022 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și apelul incident formulat de apelanta A. S.R.L.

A schimbat în parte încheierea din 15.02.2022, în sensul că a respins în principiu ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta împotriva chematului în garanție Ministerul Sănătății.

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., și a obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar să plătească reclamantei suma de 133.544,50 RON reprezentând debit restant.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3776 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și suma de 2735 RON, onorariu avocat pentru judecata în prima instanță și cheltuieli de judecată de 1888 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă apelului.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dispozițiile art. 476, art. 477, art. 478 C. proc. civ., precizând că, deși prin întâmpinarea depusă a invocat faptul că toate sumele de bani se decontau ca urmare a cererilor depuse de către chematul în garanție Ministerul Sănătății, ca urmare a contractului încheiat între U.A.T. și Direcția de Sănătate Publică, acest aspect nu a fost analizat, ceea ce implică constatarea nulității hotărârii atacate.

În acest sens s-a arătat că instanța de apel a omis să analizeze cererea de chemare în garanție a Ministerului Sănătății formulată în data de 08.07.2021, hotărârea atacată bazându-se pe un silogism nesusținut din punct de vedere probatoriu și străin de situația de fapt, instanța nepronunțându-se asupra aspectelor relevante în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă recurenta-pârâtă a precizat că instanța de apel a omis să analizeze aspectul ce viza decontarea sumelor de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea, căreia i-au fost predate cererile de fundamentare, obligație ce îi revenea potrivit contractului încheiat cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, înregistrat sub nr. x din 31 martie 2020, neputând fi astfel antrenată răspunderea sa contractuală, pârâta fiind doar un intermediar. În dezvoltarea acestei critici recurenta-pârâtă a făcut trimiteri la procedura de decontare a cheltuielilor de carantină.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

A precizat recurenta-pârâtă că părțile au încheiat contractul având ca obiect decontarea cheltuielilor pentru carantină din bugetul chematului în garanție conform prevederilor H.G. nr. 201/2020, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, precum și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, cu modificările ulterioare. În cuprinsul contractului părțile au prevăzut expres cheltuielile de carantină pentru fiecare persoană ca fiind cele menționate la art. 2 lit. a), a)

1

) și b), pct. i, ii, iii) din H.G. nr. 201/2020.

Potrivit art. 5 alin. (1) din contract, în vederea decontării contravalorii bunurilor și serviciilor aferente carantinei, reclamanta trebuia să prezinte pârâtei cererile fundamentate până cel târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care solicita decontarea cheltuielilor, însoțite de documentele justificative.

Decontarea autorităților publice locale se făcea de către direcțiile de sănătate publică județene prin transfer de la bugetul Ministerului Sănătății, conform H.G. nr. 201/2020.

Subsumat acestui motiv de recurs au fost făcute trimiteri și la dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 19 iulie 2023.

Prin întâmpinarea înregistrată la 4 septembrie 2023 intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 1 septembrie 2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimatul-chemat în garanție Ministerul Sănătății, prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, solicitând respingerea apărărilor intimaților, respectiv a excepției nulității recursului, cu consecința admiterii căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată.

Prin rezoluția din data de 28 septembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și constând în realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare expres și limitativ reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize în această etapă procesuală criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare de către instanțele devolutive.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., dispoziții legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică invocată de recurentă întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, se referă la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476, art. 477, art. 478 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv al apelului, precizând că, deși prin întâmpinarea depusă a invocat faptul că toate sumele de bani se decontau ca urmare a cererilor depuse de către chematul în garanție Ministerul Sănătății, ca urmare a contractului încheiat între U.A.T. și Direcția de Sănătate Publică, acest aspect nu a fost analizat, ceea ce are drept consecință constatarea nulității hotărârii atacate.

Înalta Curte formulează observația că, deși această critică a fost subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin argumentele dezvoltate în susținere recurenta-pârâtă invocă și omisiunea instanței de apel de a analiza apărările formulate pe calea întâmpinării din apel, critică ce reprezintă de fapt un argument pentru incidența motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la omisiunea instanței de apel de a analiza aspectul ce viza decontarea sumelor de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea recurenta-pârâtă a făcut trimitere la procedura de decontare a cheltuielilor, precizând că nu putea fi atrasă răspunderea sa contractuală, întrucât era doar un intermediar pentru plata acestor sume.

Având în vedere modul de formulare a criticilor anterior expuse, instanța supremă le va analiza în mod cumulativ, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu au fost încălcate normele de procedură care reglementează regulile procesului civil indicate de recurentă, întrucât, contrar celor susținute, instanța de apel nu a adus atingere limitelor efectului devolutiv al căii ordinare de atac, analizând detaliat toate aspectele deduse judecății prin prisma probatoriului administrat.

Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat presupun ca instanța de apel să se raporteze la criticile apelantului și să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite, dar, în același timp, vor trebui evaluate și toate apărările formulate de partea adversă, întrucât numai în acest fel se poate spune că ceea ce s-a apelat se rejudecă în fond.

Verificând decizia recurată, se reține că instanța de apel a analizat chestiunile deduse judecății, în limitele efectului devolutiv al celor două apeluri declarate de reclamanta A. S.R.L. și de chematul în garanție Ministerul Sănătății și prin prisma apărărilor formulate de pârâtă, arătând că, potrivit relațiilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă, aceasta din urmă era ținută, potrivit art. 3 din contract, să asigure decontarea lunară a cheltuielilor aferente carantinei pe baza cererilor fundamentate ale persoanei juridice, însoțite de documentele justificative.

De asemenea, contrar susținerilor recurentei-pârâte, a reținut instanța de apel că răspunderea contractuală a pârâtei nu putea fi înlăturată de faptul că decontarea cheltuielilor se făcea după alocarea fondurilor de la Ministerul Sănătății, acest aspect putând constitui un motiv de admitere a cererii de chemare în garanție formulate de pârâtă.

Așadar, instanța de apel a verificat situația de fapt stabilită de prima instanță, precum și aplicarea legii, exercitându-și rolul prevăzut de norma legală a art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.

În realitate, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă nu dezvoltă critici corespunzătoare argumentelor care au determinat pronunțarea deciziei recurate ci își exprimă nemulțumirea că față de situația de fapt reținută care nu concordă cu apărările sale și cu propriul mod de reprezentare a obligațiilor asumate convențional.

Totodată, prin reluarea procedurii de decontare a cheltuielilor, reține Înalta Curte că recurenta, prin invocarea încălcării unor reguli ale procesului civil, urmărește, de fapt, să supună analizei instanței de recurs reevaluarea situației de fapt, fără a formula critici concrete cu privire la modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor legale ce reglementează procedura de decontare.

Stabilirea situației de fapt este, însă, atributul exclusiv al instanțelor de fond, iar potrivit dispozițiilor legale, instanței de recurs nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situației de fapt și nici reaprecierea probatoriului cauzei.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte privind încălcarea dispozițiilor art. 476, 477 și 478 C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului și cele privind omisiunea instanței de a analiza apărările formulate pe calea întâmpinării din apel, hotărârea pronunțată cuprinzând o analiză amplă a chestiunilor deduse judecății, prin raportare atât la motivele celor două apeluri, cât și a apărărilor pârâtei.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., făcând referire la dispozițiile H.G. nr. 201/2020, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, precum și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, cu modificările ulterioare și la cele ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Subsumat acestui motiv de recurs a menționat recurenta-pârâtă că instanța de apel a omis să analizeze cererea de chemare în garanție a Ministerului Sănătății formulată în data de 08.07.2021.

În legătură cu această critică Înalta Curte formulează observația că cererea de chemare în garanție a Ministerului Sănătății a fost formulată de către pârâtă în fața primei instanțe în data de 08.07.2021, pârâta fiind decăzută din dreptul de a formula această cerere la termenul din 08.12.2021, nefiind criticată însă această chestiune pe calea apelului, astfel încât să poată fi invocată omisiunea instanței de prim control judiciar de a analiza solicitarea pârâtei.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost invocat omisso medio, aceste aspecte nefiind sesizate în apel, cum anterior s-a arătat.

Fiind susținute pentru prima dată în calea extraordinară de atac pendinte, deși ele puteau fi invocate în controlul de fond realizat prin mijlocirea apelului, sancțiunea prefigurată de lege este aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanța care judecă recursul.

Prin urmare, aceste critici vor fi înlăturate din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

Cu privire la celelalte critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a reluat chestiunile invocate în fața instanțelor de fond cu privire la procedura de decontare a cheltuielilor pentru carantină, citând dispozițiile H.G. nr. 201/2020 și cele ale Legii nr. 95/2006.

Înalta Curte constată că prin criticile dezvoltate partea tinde la o reapreciere a situației de fapt, susținând că nu poate fi antrenată răspunderea sa contractuală, întrucât decontarea sumelor se făcea de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea, pârâta fiind doar intermediarul acestor sume.

Aspectele de fapt invocate de recurentă și care privesc modul de derulare a relațiilor contractuale dintre părți nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, întrucât vizează situația de fapt reținută de instanța de apel, iar nu legalitatea deciziei atacate.

În acest context, Înalta Curte reamintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună acestei instanțe examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de acest articol.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 39 din 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimata- reclamantă A. S.R.L., nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 39 din 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2023.